,,…Călin Terțan — A vedea departe, cred că mai degrabă înseamnă a vedea înăuntru. După o anumită vârstă sau la un moment dat în viață, trebuie să întoarcem pâlnia și deschiderea pâlniei trebuie să fie înspre noi. Conștiența sau spiritul este acea părticică din noi care este nemuritoare. Noi nu suntem ființe materiale care avem experiențe spirituale. Noi suntem ființe spirituale care avem o experiență materială...
…— S-a întâmplat într-o noapte, o criză cardiacă, în urma căreia, în mijlocul nopții m-am trezit decorporalizat. M-am trezit în afara corpului, într-un plan. Deci era o lume inefabilă! Miraculoasă! Și mi s-a dat un răspuns care pentru mine a fost esența tuturor religiilor, tuturor sistemelor filozofice și tuturor normelor morale și etice. Deci tot ce trebuie să facem e să conștientizăm că ăsta-i sensul vieții...
…— Și el spunea, o spune permanent: marea lui șansă în viață a fost cancerul.’’
Silvian Nanea — Salutare dragilor și bine v-am regăsit la un nou episod al podcastului ,,Vezi Departe’’, locul unde discutăm despre idei, povești și strategii, despre cum ne putem îmbunătăți viața în prezent pentru a privi cu încredere spre viitor, sau cum îmi place mie să spun, pentru a vedea departe! Îl am alături de mine pe domnul doctor Călin Terțan, care ne va împărtăși din experiența lui și cred că va avea multe să ne spună astăzi! Bine ați venit la noi în studio!
Călin Terțan — Bine te-am găsit, Silvian! Mulțumesc pentru invitație în frumosul și misteriosul tău studio, în care mă simt foarte bine! Are o energie bună!
Silvian Nanea — Mulțumesc! Aș dori să vă întreb în principal, având în vedere experiențele de viață prin care ați trecut, o să intrăm ulterior puțin mai în detaliu. Ce înseamnă pentru dumneavoastră a vedea departe?
Călin Terțan — O întrebare surprinzătoare! Ce înseamnă a vedea departe? A vedea departe, cred că mai degrabă înseamnă a vedea înăuntru. Știi, noi, toată viața am fost obișnuiți să folosim o pâlnie, pe care o țineam cu deschiderea înspre exterior, să obținem informații din exterior. Din mediu, de la profesorii noștri, de la părinți, de la preoți, de la educatorii noștri, de unde am primit informații care ne-au ajutat să devenim ceea ce suntem. Informații bune, sau mai puțin bune. Dar după o anumită vârstă, sau la un moment dat în viață, trebuie să întoarcem pâlnia și deschiderea pâlniei trebuie să fie înspre noi, înspre sufletul nostru, înspre mintea noastră sau înspre interiorul nostru. În general, să știi că noi avem o bancă de date în interior, extraordinar de vastă! Și eu în fiecare zi mă mir câte mai găsesc în mine! Câte mai aflu de la mine. Într-un dialog între cele două entități care suntem, de fapt. Și de aia, eu cred că a privi departe înseamnă mai degrabă a privi adânc în tine.
Silvian Nanea — Ați amintit despre o pâlnie și ați spus că această pâlnie o putem întoarce să privească în interiorul nostru, de la o anumită vârstă sau în urma unor experiențe de ale noastre. Ce s-a întâmplat în cazul dumneavoastră? Cum s-a întors această pâlnie?
Călin Terțan — Sigur că, această pâlnie poate să se întoarcă de la sine, fără a avea o anumită experiență în urma unui cumul de informații de la faza de teze, antiteze și de sinteze, dar se poate produce, și nu împotriva voinței noastre, independent de voința noastră, în urma unui eveniment interesant. Iar în cazul meu și a multor oameni pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor, această întoarcere a pâlniei, și-mi place că motivul emisiunii noastre va fi pâlnia întoarsă, a constituit o experiență care, până la acea vreme, eu o consideram mai degrabă de domeniul paranormalului sau a SF-ului, sau o zonă pe care nu o frecventam foarte mult, pentru că, calitatea profesională pe care o aveam, nu că nu mă lăsa, dar eram și eu îndoctrinat și aveam limitele care nu-mi permiteau să accesez acea zonă. Experiența în sine însemnând un episod de moarte clinică, care efectiv pentru mine a fost generatoarea unei metamorfoze radicale în viața mea.
Silvian Nanea — Sincer, eu fiind antreprenor de 20 de ani, un pic am fost în afara acestor subiecte. Într-adevăr, în ultimul timp și în ultimii ani mi-am îndreptat mai mult atenția spre subiecte ca spiritualitatea și sincer, am mai citit, am mai auzit mai multe experiențe de acest fel și iată că, acum, chiar am așteptat această conversație. Să aud de la o persoană care a experimentat moartea clinică și să înțeleg și eu ce s-a întâmplat acolo sau cum puteți descrie acea experiență?
Călin Terțan — Știi, prima consemnare istorică a unui eveniment de genul ăsta apare la Platon, care în celebra lui lucrare ,,Republica’’, descrie experiența unui soldat. A soldatului R care, rănit pe câmpul de luptă, urmează să fie dus la incinerat, își revine înainte de a fi urcat pe rug și povestește niște lucruri extraordinare dintr-o lume pe care a vizitat-o în timpul în care era în groapa premergătoare incinerării. Și Platon consemnează toată această relatare, care este similară cu relatările oamenilor din zilele noastre. Iar de-a lungul istoriei au existat nenumărate scrieri și eseuri, și lucrări, începând de la Toma de Aquino, de la părintele Francis și toate religiile, deci nu numai nu-i consemnat doar în creștinism, pentru că e o experiență care nu-i apanajul unei religii, e apanajul umanității în general. Și există foarte, foarte multe scrieri, numai că din păcate, medicina convențională și într-o oarecare măsură și o anumită parte a religiei, au cenzurat acest gen de informații, pentru că… știința a cenzurat-o, pentru că, neavând un suport științific care să susțină o existență sau o post existență a conștienței noastre după moarte și accentuez cuvântul conștiență, pentru că se face foarte des confuzia între conștiență și conștiință.
Silvian Nanea — Și care e deosebirea?
Călin Terțan — De exemplu, conștiința, fiecare dintre noi avem o conștiință aparte. Eu am o conștiință de român, am conștiință de bărbat, conștiință de tată, conștiință profesională, conștiință națională. Asta e conștiința. De fapt, conștiința este sub formă de niște implanturi pe care societatea ni le-a sădit de-a lungul vieții terestre. Iar conștiența, sau spiritul, este acea părticică din noi care este nemuritoare. Care este o formă de energie. Și noi știm că energia nu se pierde. Energia doar se transformă, iar acel suflet sau spirit, sau conștiență… știi, terminologia e foarte variată de la un sistem filozofic la altul, sau de la o religie la alta, dar fiecare definesc același lucru. Deci acea entitate din noi care se decorporalizează după moartea biologică definitivă, sau în momentul morții clinice este acel eu etern al nostru care revine, revine, revine într-o sumedenie de reîncarnări până când ajunge la un nivel de vibrație atât de înalt, încât nu mai e necesară reîncarnarea și rămâne definitiv în… Cum zic budiștii, în ,,Frumoasa Nirvana’’. Aceia suntem noi. Deci noi nu suntem ființe materiale care avem experiențe spirituale. Noi suntem ființe spirituale care avem o experiență materială. Și asta trebuie să ne intre bine în cap și să acceptăm o dată pentru totdeauna că noi suntem o scânteie de divinitate, și mie îmi place sintagma asta, a cărui rol în această viață este de a-și crește nivelul de vibrație. Conștiența noastră, sau spiritul, sau sufletul suportă un proces de ridicare a nivelului de vibrație în viața terestră.
Silvian Nanea — Aș vrea cumva să revenim la acest eu etern și la reîncarnare chiar. Dar, dacă se poate prima dată să ne relatați un pic pe scurt experiența pe care ați avut-o, de moarte clinică.
Călin Terțan — Ar dura prea mult ca s-o descriu pe toată atâta în câteva cuvinte pot să spun. Sigur, aveam 36 de ani, s-a întâmplat într-o noapte, o criză cardiacă în urma căreia, în mijlocul nopții m-am trezit decorporalizat, m-am trezit în afara corpului într-un plan. Deci era o lume inefabilă, miraculoasă, plină de lumină, plină de sunete. Îmi este foarte greu s-o descriu în cuvinte. Și toți care au trecut prin acest lucru fac eforturi pentru a descrie acel tărâm. Pentru că atunci când noi descriem un lucru, Silvian, noi îl descriem prin comparație. Fiecare vedem un lucru, un pahar, dintr-un anumit unghi, dintr-o anumită perspectivă, cu anumite lumini sau umbre pe el. Deci, așa e și în lumea de dincolo, fiecare descrie această lume diferit, dar în nota personală. Și e foarte greu de descris, aproape imposibil să descrii un lucru asupra căruia nu ai un termen de comparație. M-am trezit în acel plan, am fost întâmpinat de două entități energetice de lumină, se vede în film. După cum ai văzut în film, acolo descriu mai pe îndelete tărâmul sau lumea transcedentală pe care am accesat-o. Am întâlnit rude sau prieteni care decedaseră anterior, iar sensul și spectaculosul experienței mele a fost faptul că eu am întrebat pe cel care m-a ghidat în acele locuri, dacă există divinitate. Era o căutare de-a mea din viața terestră și îmi plăcea să caut și să pun întrebări existențiale în această zonă. Și chiar și acolo în acel plan am pus aceeași întrebare și mi s-a răspuns că da.
Silvian Nanea — Dacă există Dumnezeu?
Călin Terțan — Exact.
Silvian Nanea — Și cum este acel Dumnezeu?
Călin Terțan — Acel Dumnezeu pe care l-am văzut eu, deci în primul rând, nu-i un bătrân! Nu are un toiag, nu are o barbă albă și nu-i amenințător, și nu stă pe un nor. Acea divinitate pe care am văzut-o eu, este o sursă de energie. Este o sursă uriașă de energie. Era o sferă, o sferă uriașă de lumină care emana o lumină extraordinar de penetrantă, care să spui că e mai luminoasă decât lumina soarelui de 1.000 de ori iar e greu de acceptat. Dar, într-adevăr eu așa o percepeam, dar în același timp nu era un efort din partea mea să mă uit să mă uit la ea. La vremea aia, când nefiind prea pregătit eu pe acest domeniu, ideea de divinitate și de energie era un subiect care contrasta cu convingerile mele anterioare. Eu cum fiind creștin, nu neapărat practicant, dar având o educație creștină sigur eu percepeam sau mi-l imaginam pe Dumnezeu într-o formă antropomorfizată. Și spre surpriza mea am dat peste o divinitate, care era de fapt o sursă de energie. După care am avut un foarte scurt dialog, în urma căruia am întrebat ce trebuie să fac pe pământ ca să mă întorc și să ajung tot acolo? Pentru că, nu voiam să mă întorc, era o atracție, era un miraj de a rămâne acolo. În același timp era atracția familiei din lumea terestră copii erau mici.
Silvian Nanea — Deci ați ajuns acolo și a trebuit cumva să vă întoarceți înapoi sau ați dori să vă întoarceți înapoi?
Călin Terțan — Mi s-a pus întrebare dacă vreau să mă întorc, sau vreau să rămân acolo și eu am spus că vreau să mă întorc, pentru că erau copiii mici și s-a extirpat opțiunea și eu atunci am pus o întrebare esențială. Cred a fost, probabil, cea mai importantă și cea mai adevărată întrebare pe care am pus-o vreodată: Doamne, dar ca să ajung tot aici, ce trebuie să fac pe pământ? Și mi s-a dat un răspuns, care pentru mine a fost esența tuturor religiilor, tuturor sistemelor filozofice și tuturor normelor morale, și etice. Mi s-a spus: ,,Întoarce-te și fă numai bine!’’ Acel ,,bine’’ sigur că suportă nuanțe filozofice și binele meu poate să fie rău altuia, sau răul altuia poate să fie binele meu. Sigur, e o polaritate între bine și rău. A face bine este de exemplu: să faci un compliment unui om, a fi politicos în trafic, a zâmbi unui om pe stradă, a deschide ușa unei doamne care are mâinile ocupate. Deci chestii de genul ăsta. Deci chestii simple. Nu trebuie să ne imaginăm că binele înseamnă să schimbăm destine. Să schimbăm viețile oamenilor. Nu, nu. Nu, în viața de zi cu zi să facem în fiecare zi câte puțin, câte puțin, câte puțin. Cred că și ăsta-i sensul și rostul vieții noastre pe pământ. De multe ori, punându-mi întrebarea: Care-i sensul și rostul venirii mele aici? Nu? Toți ne întrebăm de unde venim, cine suntem și încotro ne îndreptăm. Și eu având această triadă de întrebări permanentă așa ca… Îmi veneau din background, mă întrebam: Bun și a face bine… bine, fac bine. Dar de ce să fac binele ăsta? Adică la ce mă ajută binele ăsta? Și sigur, după aia m-am dumirit și am aflat, și mi-am dat seama când am acceptat definitiv că, de fapt, conștiența mea este o sursă de energie și totul este energie în jurul nostru, deci absolut tot în jurul nostru este energia. Tesla spunea că dacă vrem să înțelegem tainele și misterele Universului, trebuie să gândim în termeni de frecvență, energie și vibrație. Ei bine, că mi-am dat și eu seama că totul e energie și că, conștiența mea este energie, am zis: OK, a face bine înseamnă de fapt, a ridica nivelul de vibrație a conștiinței mele prin: fapte bune, prin gesturi caritabile, printr-un compliment, printr-un zâmbet, printr-o chestie nevinovată.
Silvian Nanea — Printr-un gând pozitiv…
Călin Terțan — Printr-un gând pozitiv, sigur că da. De ce? Silvian, noi venim în această încarnare cu spiritul nostru, sau cu conștiența noastră la un nivel de vibrație să presupunem de 100 de hz. Da? Sau kh/s (kilohashuri) pe secundă ca asta e unitatea de măsură a vibrației, 100 de hz. Am venit cu 100 de hz în încarnarea asta. Tot ce trebuie eu să fac în această viață e să-mi ridic nivelul de vibrație a conștienței de la 100 la 120, la 105, la 101, nu contează. Dar să urci un pic vibrațional cu nivelul tău de conștiență undeva mai sus, știi? Și mi-a venit acum o idee, sper să nu uit. Să povestim de Piramida lui Hawkins cu nivelele de conștiență ale noastre. OK și ridicându-ne nivelul de conștiență, noi când plecăm din lumea asta, când murim, când ne decorporalizăm, plecăm cu 110. Accesăm un plan transcendental la nivelul de 110, stăm acolo o perioadă de… foarte variabil timpul până la următoarea reîncarnare. O săptămână, un an, 10 ani, 100 de ani, 1000 de ani. Am întâlnit tot felul de povești cu timpi, cu perioade foarte variabile până la următoarea revenire. Ei bine, când revenim din acea perioadă de tranzit dintre vieți, la următoarea încarnare noi venim cu 110. Noi venim cu 110, cu cât am plecat de la ultima. Ne încarnăm la un nivel mai înalt decât cel anterior.
Silvian Nanea — Și atunci, de exemplu, să înțeleg că acum eu am venit la 100 în viața asta, am crescut la 110 și la reîncarnarea următoare mă întorc cu 110?
Călin Terțan — Și încontinuu, și încontinuu, și încontinuu la fiecare încarnare noi ne ridicăm. Ar trebui! Pentru că poți să vii cu 110 și să pleci cu 110.
Silvian Nanea — Sau poți să pleci cu 105!
Călin Terțan — Sau nu te ocupi de tine și nu faci chestii pe care trebuie să le faci, poți să mergi mai departe să rămâi pe 110 încarnări dar asta este risipă de timp și de energie. Deci, tot ce trebuie să facem e să conștientizăm că ăsta e sensul vieții: ridicarea nivelului de vibrație a sufletului, a spiritului nostru și să facem chestii frumoase. Să ajutăm, ce am pomenit anterior. Și tot revenind, tot revenind la nenumărate încarnări, ajungem la un moment dat să avem un nivel de vibrație atât de înalt încât să nu mai fie necesară o încarnare. Nu mai e necesar să venim într-un corp fizic și, probabil, să ne reîncarnăm în alte planuri, în alte dimensiuni. Știi, universul ăsta nu înseamnă numai pământul. Nu înseamnă doar Terra. În jurul nostru colcăie de viață! În Calea Lactee sunt milioane de alte forme de viață pe miliarde de alte sisteme solare! Deci nu trebuie să credem că noi ne vom încarna permanent în această dimensiune, în acest plan. E foarte probabil să ne reîncarnăm într-o altă formă de viață, o altă formă biologică, nu neapărat pe pământ.
Silvian Nanea — Sau putem spune de exemplu, dacă o luăm din creștinism că vom ajunge în rai? După ce ne finalizăm parcursul pământesc.
Călin Terțan — Sigur că da. Acuma, povestea cu raiul și cu iadul… eu nu vreau să tulbur conștiința nimănui și să intru în subiecte în care nu vreau neapărat să mă bag dar, știi? Iadul și raiul suntem noi, în viața terestră. Noi ne construim raiul sau iadul vieții de după moarte, știi? Am făcut filmul ăla de care probabil vom vorbi, în care am intervievat foarte mulți oameni care au fost în moarte clinică.
Silvian Nanea — Și ei ce spuneau?
Călin Terțan — Silvian, deci niciunul dintre ei, niciunul, dar chiar niciunul nu mi-ar fi povestit că ar exista iad, sau purgatoriu, sau alte forme de astea de tortură. Repet, nu vreau să dezvolt subiectul ăsta, pentru că e un subiect tabu în creștinism și în special în ortodoxie. Ideea de iad și de pedeapsă veșnică, și de păcat și de păcate pe care le avem, și pe care trebuie să le plătim în furnale cu smoală, și cu miros de sulf și de pucioasă… E o temă predilectă a dogmei creștin-ortodoxe și catolice, dar nu vreau să intru în zona asta. Eu atât pot să spun că oamenii pe care i-am intervievat și cu care am stat de vorbă, nu au avut experiență de genul ăsta și de aici încolo fiecare crede ce vrea.
Silvian Nanea — Dacă ne puteți detalia exact din experiența dumneavoastră sau și din a celorlalte persoane care au trecut prin moarte clinică cum se întâmplă, pur și simplu decorporalizarea și ulterior revenirea înapoi în trup?
Călin Terțan — Decorporalizarea se poate produce prin două procedee. O să încep cu cea benignă, care se numește ,,Out of body experience’’- experiențele în afara corpului, care poate fi produsă la voința omului, persoanei în cauză prin: substanțe psihedelice, respirație holotropică, tehnici respiratorii, meditație, dansuri ritualice, tot felul de ciuperci psihedelice, ayahuasca, secară cornută, peyot și sunt mai multe variante. În care au ca efect secundar decorporalizarea sufletului sau corpului nostru astral. Timp în care funcțiile fiziologice ale corpului funcționează mai departe.
Silvian Nanea — Ați încercat și astfel de substanțe?
Călin Terțan — Nu, nu, n-am încercat. Mie mi-a ajuns experiența aia pe care am avut-o, n-am încercat niciodată substanțe de genul ăsta și chiar am așa o reținere. Deci nu cred că-s pregătit să am experiență de genul ăsta. Nu de decorporalizare, de folosirea acestor substanțe. Bun, asta e ,,Out of body experience’’ -O.B.E, iar despre ce vorbim noi aici, NDA-ul, ,,Near death experience’’ experiența în moartea clinică, asta se produce în urma unui accident, în timpul unei intervenții chirurgicale, intoxicații cu gaz, substanțe psihedelice, care produc un stop cardiorespirator cu abolirea tuturor funcțiilor fiziologice. Deci, funcționarea organismului este oprită. În acest timp, care nu trebuie să depășească mai mult de cinci minute, pentru că după cinci minute apare un proces de necroză celulară care e ireversibilă, sau poate produce efecte secundare dezastroase pentru cel care își revine. Deci, până în cinci minute, deși sunt consemnate cazuri la nivel de ore dar eu n-am cunoscut persoane de acest gen. Deci oamenii pe care i-am cunoscut eu, au fost între 2 și 5 minute în stop cardiorespirator, ori pe masă de operație, ori încarcerați într-o mașină, ori în urma, cum spuneam, a unei traume majore. Ei, în momentul acela se produce decorporalizarea. Cum? Prin ieșirea conștienței din noi și plutirea, sau poziționarea ei deasupra corpului undeva la o înălțime de 2-3m, unde ei vizualizează toate procedurile de resuscitare, de reanimare, tot ce se petrece în jurul lor. Se stă în această zonă o perioadă indefinită. E foarte interesant că există o diferență foarte mare. La fiecare am întâlnit o diferență foarte mare între timpul biologic, terestru al nostru, acele minute, să zicem 3 minute și timpul pe care-l vorbesc cei în cauză că l-au trăit dincolo. Și acolo, deja ei vorbesc la nivel de ore. Deci ei îmi spuneau că erau la nivelul tavanului și vedeau tot ce se întâmplă, după care foarte detașați și eliberați de durerea fizică care a declanșat experiența în sine, accesează un alt plan, un plan transcendental. Și aici, deja intrăm într-o zonă care, din punct de vedere fizic, din punct de vedere științific n-o putem cuantifica și nu o putem explica. Pentru că nu știm ce e. Un plan în care există foarte multă lumină, lumini pe care nu le-am văzut în plan terestru, deși e foarte greu să spui că ar exista mai multe culori în afară de spectrul de R.O.G.V.A.I.V-ul pe care îl cunoaștem noi, sau sunete, sau zgomote, sau o muzică pe care n-am auzit-o niciodată pe pământ. E foarte greu să îi spun unui om treaba asta. Ei bine, oamenii ăștia povestesc despre acest lucru și acolo întâlnesc persoanele decedate anterior, rude prieteni, au dialoguri cu diverse persoane de acolo, după care li se spune, chiar li se ordonă la modul imperios să se întoarcă înapoi. Niciunul din ei, spre exemplu din cadrul filmului, din cele nouă personaje, eu fiind a zecea dintre cele nouă personaje, n-au vrut să se întoarcă. Toți au vrut să rămână acolo pentru că era o ofertă, pun ghilimelele: ,,ofertă de viață’’ incomparabil mai atrăgătoare decât ceea ce lăsaseră pe pământ. Un corp într-o suferință atroce și cu toate astea, după ce li se explică unde au ajuns, li se spune: ,,Aici ai ajuns, aici vei ajunge și data viitoare dar acum trebuie să te întorci. Pentru că menirea și rostul tău pe pământ nu s-au terminat. Ai văzut, ți-am explicat, acum întoarce-te!’’ Repet, niciunul nu a vrut să se întoarcă dar până la urmă au trebuit să accepte această decizie. Ei bine, reîntoarcerea în corpul fizic e descrisă ca o traumă. Ieșirea din corpul fizic, oamenii, persoanele în cauză o descriu ca o eliberare, ca un oftat prelung care te eliberează de toate suferințele.
Silvian Nanea — Ca o ușurare.
Călin Terțan — Exact. Ei bine, revenirea în corp, povestesc unii dintre protagoniști, a fost foarte dureroasă pentru că simt ca două mâini care îi apasă pentru a reintra înapoi în corpul fizic și cu reacutizarea și resimțirea durerilor fizice care au determinat problema în sine. Deci, cam în linii mari, cam ăsta ar fi traseul și după aia urmează perioada de neliniște și perioada de întrebări, și perioada de metamorfoză pentru că toți acești oameni au suferit o metamorfoză foarte frumoasă. Toți pe care i-am cunoscut recunosc și spun că viața lor s-a schimbat. Au trecut înspre spiritualitate în proporție de 100%. N-au abandonat lumea materială, sigur. Problemele sociale, de familie, profesionale le duce mai departe, dar ca nivel de pasiune, pasiunile lor s-au schimbat, deci dacă până atunci unuia îi plăcea să pescuiască, din momentul îi place să citească literatură spirituală și să caute, să înțeleagă ce există dincolo sau ce experiență a avut, știi? Deci asta e frumusețea și efectul secundar al unei experiențe de genul ăsta. Pentru că te recalibrează și te reorientează spre adevăratele sensuri ale vieții. Și eu am trecut prin chestia asta, eu sunt unul care o spun cu toate riscurile de imagine pe care aș putea să mi le asum. Mi-am dat seama că, de fapt, e bine să ai bani. Jim Carrey avea chiar un aforism, pot să-i spun, în care spunea: ,,Mi-aș dori ca toți prietenii mei să fie foarte bogați și foarte înstăriți!’’ și așa mai departe, ,,Ca să-și dea seama că nu acolo e adevărul.’’ Prin asta am trecut și eu, mi-am dat seama, OK, e bine să ai cele necesare dar la nivel de trăire internă trebuie să accesezi transcedental, să-l cauți pe Dumnezeu. De ce nu? De ce să nu-l căutăm pe Dumnezeu? Știi, când auzeam prieteni care spuneau: ,,Să îl cauți pe Dumnezeu!’’ Bine. Te uiți la el cu un ochi așa mai suspect. Domnule, nu trebuie să-l cauți la nivel de ,,bătrân cu barbă albă’’ sau… domnule, noi habar n-avem ce formă are Dumnezeu, noi nu putem nici măcar să-l conceptualizăm oricât am fi de deștepți, oricât am fi de citiți și de culți, noi nu putem deloc să-l conceptualizăm. Noi nu știm cum funcționează. Eu nu știu cum funcționează un telefon mobil, nu știu ce e acolo, ce sisteme-s acolo. Domnule, cum să spun eu celui din fața mea că îi spun eu ce gândește sau ce intenții are Dumnezeu. Domnule, asta e blasfemie, după părerea mea! Să apari în fața mea și să-mi spui ce vrea Dumnezeu de la mine. Ști, avea Meister Erhard, un era un mare mistic german pe la 1.350 parcă trăia. Când îl întreba de Dumnezeu, un enoriaș. Zice: ,,Spune, cum e cu Dumnezeu? Ce poți să-mi spui despre Dumnezeu? Hai că ești mare mistic catolic.’’ și i s-a dat un răspuns care e de o simplitate răscolitoare și foarte profundă. Zice: ,,Atunci când vorbim despre Dumnezeu, noi nu putem decât să ne mirăm și să ne minunăm.’’
Silvian Nanea — Da, cumva Dumnezeu ca și energie, ca și putere, ca și persoană, oricum am descrie-o noi, este deasupra capacității noastre de înțelegere… adică, nu putem să facem noi o comparație să înțelegem.
Călin Terțan — Probabil Dumnezeu e energie. Din ce am văzut eu, era un glob uriaș de energie, ce am văzut eu, dar în același timp putem presupune că Dumnezeu este informație. Să zicem că e informație. Informație care circulă, în jurul nostru e plin de informație. S-ar putea să fie informație, nu știu ce-i. Presupunem, sunt ipoteze. Vorbim despre o un subiect în care putem doar să emitem ipoteze, dar sunt ipoteze atât de frumoase și atât de atractive, încât nu poți să renunți la ele, nu poți să treci de la căutarea lui Dumnezeu, brusc la chestii cât se poate de pragmatice, știi? Are Andrei Pleșu o vorbă. Îmi place, tare drag mi-e Andrei Pleșu. Îl întreabă într-un podcast cineva cum se cum s-ar autodefini. ,,Cum va definiți, domnul Pleșu? Cum?’’ și dă un răspuns care mi-a plăcut foarte mult și din multe puncte de vedere mi se potrivește, în care spune el așa, încerc să-l citez, zice: ,,Îmi place să citesc. Îmi plac ideile frumoase și îmi place să-l caut pe Dumnezeu, dar în același timp îmi plac și cârnăciorii de pleșcoi!’’ ști, asta spune. E foarte adânc. Adică, știi cum e? Domnule, îi dăm cezarului ce-i a cezarului, dar îi dăm și lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu. Undeva trebuie să fim în calea de mijloc.
Silvian Nanea — OK, nu o luăm pe calea să fim pusnici undeva într-un deșert.
Călin Terțan — Da, sigur că da. Sigur. Pusnici nu.
Silvian Nanea — Suntem cu atenția îndreptată spre Dumnezeu, spre lucrurile spirituale dar ne bucurăm și de unele plăceri ale vieții.
Călin Terțan — Sigur că da. Adică știi, că ai pomenit acuma de pustnicie și de soluția asta de viață. Bun, să trăiești într-o pustnicie e un act de mare caracter și trebuie să ai putere să faci treaba asta o viață întreagă. Să stai într-o peșteră sau să stai în pădure, sau în diverse locuri izolate. Dar iar, îmi aduc aminte, Arsene Papacioc a fost întrebat vizavi de asta, ce relație are cu diavolul? Zice: ,,Nu, domnule. Diavolul nu-i ăla din pădure, domnule. Că acolo mai vine, nu mai vine. Diavolul… mie mi-e frică de diavolul ăsta de aici din oraș. Din oraș de aici de lângă mine, care vine sub forma unei cărți, vine sub forma unui prieten, vine sub forma unei femei ști tu, astăzi vine sub forma a tot felul de tentații. Pentru că noi… păcatul e al nostru, știi cum e, păcatul e al nostru. Dar ispita nu-i a noastră. Și de aia, și acolo, în ,,Tatăl Nostru’’ cred că textul corect e: ,,Și vă ferește/ Nu mă lăsa pe mine în ispită.’’ Iartă-mă, am greșit. De fapt, a fost înlocuit cuvântul ,,păcat’’ cu termenul de ,,ispită’’. Deci ispita e cea care e periculoasă pentru noi și acel diavol de care vorbim, acel întuneric e aici în lumea noastră reală, nu acolo în pustnicie. Că acolo în pustnicie, domnule acolo stau și mănânc miere sălbatică, și trăiesc fără să am tentațiile vieții în jurul meu și tot felul de capcane care mai de care mai tentante, și mai ispititoare, și pline de pericole. Aici e adevăratul test al vieții, aici trebuie să reziști, nu acolo! Așa că noi suntem bine aici unde suntem poziționați și aici trebuie să ne vedem și să ne cenzurăm și să ne analizăm viața.
Silvian Nanea — Dacă ne puteți spune câțiva pași concreți pe care-i putem face în viața de zi cu zi, așa încât să fim atenți la noi. Poate cei care ne urmăresc o să zică: ,,Da, OK, am auzit.’’ sau ,,Vă aud că spuneți că trebuie să ne primim în interior, sau să facem numai bine.’’ Dar, hai să vedem ceva concret, nu știu…
Călin Terțan — Eu cred că nu există o rețetă clasică, standard, pe care s-o aplicăm. Pe care s-o luăm fiecare în brațe și să o aplicăm în viață de zi cu zi. Nu cred că există o rețetă. Cred că fiecare trebuie să ne adaptăm, dar totuși, trebuie să facem ceva. Știi ce trebuie să facem, Silvian? Să fim atenți la semnalele și semnele care vin, hai să zic așa: din nevăzut. Acele sincronicități. Știi, Carl Gustav Jung definea sincronicitatea ca modul discret al lui Dumnezeu de a ne atrage atenția că el există și trebuie să fim atenți în viața de zi cu zi la acele evenimente și întâmplări cărora le spunem întâmplări deloc întâmplătoare care se întâmplă în fiecare zi, dar noi nu le băgăm în seamă. Coincidențe bizare. Întâlniri cu mai multe persoane care poartă același nume într-o zi același prenume într-o zi sau să vedem pe stradă la 10 mașini aceeași formulă de literă. Sau lucruri de astea, sau să ne uităm la ceas. Când ne uităm la ceas să vedem că e ora 10:11 12:11 permanent la și 11 ne uităm. Deci întâmplări care, la prima lectură par total benigne, dar care au menirea de a ne e… acel clopoțel discret care zice: ,,Mă, băiatule, vezi mă… că, uită-te, chestiile astea se întâmplă, oprește-te și tragi aer în piept și vezi de ce s-a întâmplat treaba asta.’’ Știi? Și după aia trebuie să fim atenți la marile întâmplări esențiale din viața noastră. Știi, avea Churchill o vorbă foarte faină care zicea: ,,Lucrurile miraculoase apar în viața unui om de două, trei ori.’’ dar noi, de obicei, ne ridicăm, ne împiedicăm de lucrurile miraculoase, dar de obicei ne ridicăm, ne scuturăm și mergem mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ei bine, dacă acele momente radicale și cum să-ți spun, de o importanță covârșitoare în viața ta, le-ai ratat, ai ratat tot. Înțelegi? Și de aia zic, trebuie să fim atenți.
Silvian Nanea — Trebuie să fim treji, nu?
Călin Terțan — Să fim treji, să fim atenți. Domnule, să fim atenți la lucrurile care n-au o explicație rațională, sau ca să apelez la o parabolă zen în care discipolul merge la maestru și spune: ,,Maestru, eu vreau să mă iluminezi dar n-am eu vreme să tot citesc aici Tao Te Ching’’, era o poveste taoistă. ,,Să tot citesc, că n-am vreme. Repede, dă-mi rețeta!’’ și îi spune, plictisit, la un moment dat, Maestrul zice: ,,Mă băiatule, tu știi ce trebuie să faci? Du-te taie lemne și cară apă. Du-te fă-ți tu treburile zilnice, fă-ți-le în fiecare zi cu rigurozitate, cu conștiinciozitate, cu corectitudine și lasă tu chestiile alea de iluminare, care se vor produce într-un moment, care e independent de voința ta.’’ Știi? Așa cum Sfântul Augustin spunea foarte frumos: ,,Nu căutați adevărul, că vă pierdeți timpul. Lăsați adevărul să vă găsească pe voi!’’ Așa e și aici. Așa a fost cu ideea filmului, primului film cu ,,Moartea… punct sau virgulă?’’ ideea filmului nu a fost a mea și o recunosc peste tot unde mă duc. Ideea filmului m-a găsit ea pe mine. Deci n-a fost ideea mea. Eu stăteam de vorbă cu tine la o cafea, undeva și la un moment dat m-am ridicat de pe un scaun și am zis: Plec să fac un film. Și din momentul ăla, am mers și de atunci tot fac filme și l-am terminat pe al treilea.
Silvian Nanea — A fost cumva implantată?
Călin Terțan — Nu, Silvian, nu știu de unde vin ideile. Adică, pot presupune că vin din câmpul noeetic, că vin din câmpul akashic, că vin din conștiința universală, putem da tot felul de definiții. Dar ideile nu-s ale noastre. Ideile mari, adică vorbesc de ideile de la factură tehnică neapărat. Ideile ne găsesc pe noi și chiar cred treaba asta. Am cunoscut foarte mulți oameni și le-am citit viețile, și oamenii de bună credință, sau artiștii de mare credință sculptori, scriitori, pictori, celebrități, nu noi, oamenii de rând. Celebritățile, când erau întrebați de unde le-a venit ideea, făceau semnul ăsta: în sus. Deci aveau bună creșterea și bunul simț să nu se învârtoșeze să zică ,,Ideea a fost a mea.’’ sau ,,Este creația minții mele!’’ Nu, ideile vin din alt plan.
Silvian Nanea — Uite, aș putea împărtăși și eu un lucru care, fix acum când l-am adus în discuție, m-am gândit la el. Acum câteva luni, în iunie trebuia să mă duc să țin un mic speech la niște elevi de liceu și cu o săptămână, două săptămâni înainte de acel eveniment, tot mă gândeam oare ce o să le zic eu elevilor? Acum, mă gândeam: sunt elevi. Elevii de liceu, poate unii sunt interesați de business, alții nu, mergeam ca și antreprenor. Și țin minte, cu patru, cinci zile înainte de eveniment, înainte să mă pun la somn, stăteam așa în pat pur și simplu și mă întrebam: Oare ce o să le zic? Și așa pur și simplu mi-a venit în minte tot speech-ul și ideea de la început până la sfârșit.
Călin Terțan — Așa-i?
Silvian Nanea — Și peste câteva zile fix ce mi-a venit acolo în minte, fix aia le-am și spus.
Călin Terțan — Exact. Asta este.
Silvian Nanea — Deci așa o idee parcă de nicăieri cumva.
Călin Terțan — Așa e, de nicăieri, de peste tot și de nicăieri. Deci în ultima vreme în lumea meta științei dar și știința începe să accepte din ce în ce mai tare treaba asta, faptul că, de fapt creierul e o antenă. O antenă care e conectată și revenim iar la vibrația de care povesteam. Bun, să facem analogia. Se potrivește perfect. Creierașul meu vibrează la 100 de hz. Creierul meu e conectat cu câmpul informațional akashic sau câmpul morfic, sau cum vrei tu să-i spui.
Silvian Nanea — Conștiința universală.
Călin Terțan — Da. Care e la nivelul de 100. Eu de acolo îmi downloadez informațiile, de la nivelul de 100. Nu pot să mă duc la 110. Și la 90 nu mă duc, pentru că sunt informații pe care deja le știu, dar nu pot depăși acel nivel, dar de acolo, de pe banda de 100 pot să descarc absolut orice și creierul meu e conectat cu acel nivel de informație. Creierul, în fond, e proteină. E albumină. Creierul și proteina, și albumina nu pot produce ideea. Deci creierul, repet, este o antenă și din ce în ce mai mult este acreditată și recunoscută această ipoteză la limita convingerii științifice și aici apare egoul: ,,Domnule, eu am scris cartea asta, eu am făcut sculptura asta.’’ Nu, domnule. Astea-s niște informații. E acea muză de care povestesc poeții, care vine de undeva. Și frumos că vine de undeva și trebuie s-o lăsăm așa cum e acolo și noi să avem inspirația, bunul simț, s-o accesăm în scopuri caritabile, în scopuri benefice și să downloadăm de acolo doar ce ne este folosit.
Silvian Nanea — Așa. Și mai un lucru. Cred că s-a înțeles, dar totuși vreau puțin pentru clarificare. Deci suntem undeva la 110. Bun, eu doresc să îmi cresc nivelul, să zicem la 115. Ca să pot accesa informațiile acelea mai valabile, mai puternice. Cum fac asta? Prin studiu, prin meditație, prin rugăciune?
Călin Terțan — Nu. Prin fapte bune. Eu citesc în fiecare zi o oră, două și recomand tuturor cel puțin o oră de lectură în fiecare zi. De studiu! Cititul e esențial, dar studiul și cititul nu-ți vor ridica neapărat nivelul frecvenței de vibrație. Știi ce vor face? Te vor face să înțelegi ca în momentul în care se produce saltul pe un nivel vibrațional superior, să-l înțelegi atunci ce se întâmplă. Zici: OK, asta a fost. Ăsta este sensul lecturii și a studiilor aprofundate, ca atunci când se întâmplă, să fii pregătit și să nu ratezi momentul. Că altfel riști să ratezi momentul ăla esențial care apare, probabil, o dată în viață. Sau apare de două ori, maximul de trei ori în viață, se produce, tu nefiind atent, ai ratat un moment esențial al încarnării tale. Și de aia, tu pentru asta trebuie să te pregătești. Să citești, să ai discuții cu oameni care au experimentat așa ceva iar atunci când se petrece, repet, ia vârsta n-o putem aproxima. Se poate produce la 30 de ani, se poate produce la 80 de ani, dar important e că se produce. Fiecare om în viața lui are un moment de oportunitate, de creștere bruscă a nivelului de vibrație și asta nu trebuie s-o ratăm!
Silvian Nanea — Nu numai că nu trebuie s-o ratăm, ci trebuie să ne pregătim pentru ea.
Călin Terțan — Exact. Și pregătirea înseamnă lectură, înseamnă biblioteci, înseamnă pagini citite, subliniate, discutate, aprofundate, pentru ca atunci când se produce, să înțelegem de fapt ce s-a produs. Să nu ne speriem și să fugim înapoi în lumea mundană, să rămânem acolo, zicem: OK, am bătut la ușă sau am tras un pic perdeaua și am văzut ce-i dincolo.
Silvian Nanea — Aș vrea cumva acuma să îndreptăm puțin discuția cât ne-a mai rămas spre următorul film documentar, care am înțeles că este pregătit și va fi disponibil. Cu ce ne ajută credința în viața noastră și mai ales atunci când întâmpinăm provocări?
Călin Terțan — Filmul de care spui se numește ,,0,1%’’ și este un procent.
Silvian Nanea — Ce înseamnă acest procent?
Călin Terțan — Este un procent care… sigur, e o alegorie. Am vrut să sugerez cu titlul că aproximativ unul din 1000 de oameni, de 0,1%, beneficiază în timpul vieții de o remisie spontană. De o vindecare care nu are un suport științific și am cunoscut, nu foarte mulți oameni, dar am cunoscut suficient de mulți oameni încât să-mi atragă atenția, care în urma unor diagnostice sau a unor boli terminale, au fost trimiși acasă. Au fost trimiși acasă. Medicina alopată nemaiavând ce face le-a recomandat: Du-te acasă, te pregătește pentru marea trecere.
Silvian Nanea — Și totuși s-au întors.
Călin Terțan — Și ăștia au mers acasă și au făcut ceva. Nu contează ce au făcut. Unii s-au rugat, unii au făcut post cu apă, alții au trecut pe tot felul de regimuri alimentare, tot felul de tehnici de meditație. Nu contează ce au făcut. Dar punctul comun a tuturor a fost credința. Ei credeau că lucrul pe care îl fac, postul cu apă, meditația, asanele, veganul, acel lucru îi va vindeca. Deci credința a stat în spatele vindecării lor. Domnule, cuvântul ,,credință’’ de mult, din păcate, a ajuns un ,,I love you – I love you too’’ un salut. Dar, are o semnificație și o profunzime atât de mare, încât dacă noi am cunoaște adevăratul potențial, am putea fi autovindecării noștri. Noi ne-am putea autovindeca de indiferent ce. De la o banală răceală, care printr-o tehnică, prin tehnica asta, prin meditație, prin apă sau așa, ai putea să rezolvi o problemă de la o banală viroză, până la cele mai înfiorătoare diagnostice și repet, am cunoscut oameni. Deci nu vorbesc din filmele americane sau din cărțile americane. Am cunoscut oameni din proximitatea mea, pe care i-am adus în film, care povestesc prin ce au trecut și care, au de atunci încoace, o viață cât se poate de normală și de atunci au trecut 26-27 de ani.
Silvian Nanea — Ne puteți da un exemplu, sau?
Călin Terțan — Pot să vă dau un exemplu a unui domn pe care îl cheamă… apare în film, pot să-i spun numele. Îl cheamă Câmpean, care a fost diagnosticat acum 27 de ani cu cancer de vezică urinară, cu metastaze în toată zona pelviană și a fost operat de nenumărate ori. Rezecții peste rezecții și în ultima instanță i s-a propus grefarea unei uretre exterioare. Deci din rinichi direct prin abdomen să facă practic într-o pungă, să folosească o pungă. Și acest om a zis: ,,Nu! Ăsta nu-i stilul de viață pe care să-l adopt în următorii ani!’’ și a zis: ,,Nu!’’, a refuzat. Ei, în momentul ăla, doctorul a zis: ,,OK, ne refuzi, du-te acasă. Ne pare rău!’’ Și acest domn, care avea atunci 50, între 50 și 55 de ani, a mers acasă și a început un tratament. Că e impropriu spus tratament. A început să adopte postul cu apă. Probabil ai auzit. E destul de la modă, se folosește în zi de azi. Se folosesc tot felul de variante de a postii. De două zile, de trei zile, de șapte zile dar acest domn a adoptat postul de apă de 42 de zile. E foarte greu să concepi să nu mănânci nimic 42 de zile, foarte greu de acceptat.
Silvian Nanea — Dar se poate!
Călin Terțan — Dar se poate. Deci am mai cunoscut după aia oameni care au stat în 40 de zile în post mai mult pentru exercițiul spiritual, dar cazul de care vorbesc acum al Domnului Câmpean, a fost acesta. A slăbit 25 de kg, pe lângă că el era într-o formă terminală de boală, a mai slăbit 25 de kg în urma postului, toată lumea se pregătea pentru înmormântare. Îi cumpăra costum, de groapă să vorbească la biserică, că era clar că va muri. Și ultima lui dorință înainte de a 42-a zi a fost să meargă la spital să i se facă din nou analizele. Și cistoscopie, și analizele imagistice. Și a mers la spital și nu se mai descoperă absolut nicio tumoare. Și aici eu am toate am fișele de externare, am hârtiile cu care s-a externat din spital și hârtiile emise ulterior. Și de atunci au trecut 27 de ani. Silvian, omul ăsta înoată la 79 de ani! Acuma are 79 de ani! Înoată în fiecare zi, vara, lângă Baia Mare avem un baraj mare în care merge și înoată. Pictează! Și-a descoperit talentul de a picta. Are expoziții de pictură și el spune, o spune permanent. Marea lui șansă în viață a fost cancerul. Pentru că dacă nu-l făcea își continua stilul de viață hedonist și s-ar fi terminat clar. Dar, adoptând tehnica și având o minte deschisă… el, altă alternativă oricum nu avea. Oricum nu mai avea alta. Trebuie, domnule, s-o încerc pe asta! O fac pe asta, oricum mor mai repede. Ei, a adoptat-o dar ce avea în spate? Că aici e toată frumusețea poveștii! El avea convingerea că treaba asta-l va vindeca! Convingerea sau credința. El era convins că făcând treaba asta, se va vindeca și s-a întâmplat. Sunt și precis și tu ai auzit, și fiecare dintre noi cel puțin cunoaștem o persoană, sau două, care dau din umeri când aud povești din astea: ,,Domnule, s-a vindecat ăla. Nu știu cum s-a vindecat! A mers la biserică, s-a rugat, a fost la popă!’’ găsim tot felul de explicații de astea. Dar indiferent unde a fost, și accentuez, și accentuez permanent credința în ceea ce faci. Indiferent că faci sport, că stai în cap, că faci flotări, că mănânci numai varză sau bei numai apă, credința aceea te va vindeca! Știi, Iisus avea… și în film apare ca un ,,life motive’’ acest aforism care spune: ,,Nu eu te-am vindecat, credința ta.’’ Domnule, nu înțelegem chestia asta că noi avem potențialul ăsta de autovindecare? Nu-l înțelegem și atunci suferim și dăm cu capul de grindă de fiecare dată și dăm vina pe soartă, pe exterior, dar numai noi nu suntem de vină noi. Externalizăm responsabilitatea problemei noastre.
Silvian Nanea — Am înțeles că mesajul dumneavoastră, după experiența morții clinice este de a face numai bine.
Călin Terțan — Clar!
Silvian Nanea — În filmul pe care l-ați făcut sunt mai multe experiențe relatate acolo. Care ar fi mesajul filmului așa per total?
Călin Terțan — Mesajul filmului per global este că există o continuitate, că de fapt moartea este într-adevăr o virgulă și nu este un punct, să avem nădejdea și convingerea că nu urmează abisul și întunericul, și iaduri și tot felul de chestii așa înspăimântătoare și să avem grija zilnică de a ne… repet, de a ne ridica nivelul de conștiență. Simplu, prin a face bine.
Silvian Nanea — A face bine. Și asta, să trag o concluzie acum la final, pot spune sau putem spune că asta ar însemna și a vedea departe? A vedea departe, să privim noi în interior, folosind acel acea pâlnie și din interior, probabil, adică… cu siguranță trebuie să reverse acest bine în exteriorul nostru.
Călin Terțan — Exact. Noi avem în noi și îngeri și demoni. Depinde cui îi dăm de mâncare, pe cine hrănim. Și trebuie să ne ascultăm îngerii, sau veghetorii noștri, sau entitățile spirituale care ne supraveghează și fiecare dintre noi avem așa ceva, să fiți convinși. Și să nu plecăm urechea la opțiunea mai tentantă la prima la prima vedere a părții mai întunecate. Nu. Să acceptăm și deși poate de multe ori, drumul pare mai greu și mai dificil în viață făcând bine și neurmând calea rapidă și facilă a plăcerilor hedoniste sau a îmbogățirii rapide. Nu, domnule. Să urmăm cealaltă cale, nu neapărat a ascezei și a vieții restrictive dar să trăim într-un echilibru și calea de mijloc, știi? Calea de mijloc. Cred că asta e cea mai importantă. Cum apare foarte frumos în taoism, ideea acel vuvei: nici așa, nici așa. Deci calea de mijloc. Să fim permanent echilibrați și să nu ne lăsăm tentați să cădem în acea ispită de care povesteam mai înainte.
Silvian Nanea —Domnule Terțan, vă mulțumesc foarte mult pentru discuția avută! A avut sens pentru mine și cred că o să mă uit de câteva ori peste înregistrare să nu pierd informații! Le mulțumesc tuturor celor care au rămas până la final, nu uitați să vă abonați, trebuia să vă zic la început dar este OK și acum! Și ne vedem săptămâna viitoare la un nou episod!