,,…Attila Bertici — ,,Bunicul tău a fost șapte ani prizonier de război în Siberia și a venit pe jos doi ani jumate.’’ Și a fost un fel de rockstar acolo în comună. Atunci mi-am dat seama că ce a realizat el este poate și mai mare realizare decât a mers omul pe lună. Viața ce o trăim noi în România, este o viață pierdută…
…— Pur și simplu ne-au înconjurat și a venit cu pistolul, cu cuțitul, a zis că: ,,Give me money!’’ să dăm banii. Și atunci, în facțiune de secundă am zis că, bun. Viața… Niciodată n-am simțit. Odată am simțit că viața mea este în pericol, atunci am lăsat bilet adio fiind că am zis: ,,Mă, dacă ne găsește cineva măcar să știe că am ajuns până aici.’’ Am fost bucuroși, am murit bucuroși…
… — Într-o aventură mare, trebuie să fii foarte calculat și e foarte greu să faci o aventură lungă, este foarte greu psihic, nu fizic. Fizic nu trebuie să te pregătești. Psihic, nu vreau să mă laud, dar din 10 oameni cred că unul rezistă psihic…
… — Cel mai important când mă trezesc acum dimineața, primul lucru: Dumnezeu, îți mulțumesc că mi-am deschis ochii. Că, măcar, uite, iarăși mi-a dat o zi. Să nu uităm că doar o viață avem. Ăsta-i cel mai important lucru. Să nu uităm. Măi, o viață avem! Dacă se stinge lumina, nu se mai aprinde. Poate pe lumea cealaltă, dar aici pe pământ nu se mai aprinde niciodată lumina. Cum spun eu, dacă cântă popa ultima romanță, s-a încheiat…’’
Silvian Nanea — Salutare dragilor și bine ați revenit la un nou episod al podcastului ,,Vezi Departe’’! Locul unde discutăm despre idei, povești și strategii, despre cum ne putem îmbunătăți viața în prezent pentru a privi cu încredere în viitor. Astăzi vom împărtăși cu voi multe experiențe. Experiențe de viață și de călătorie și o să vedem cum ne ajută această perspectivă a vieții ca să privim cu încredere spre viitor. Îl avem alături de noi pe Attila Bertici, care este, aș putea spune, un aventurier, un explorator, dar pe lângă toate acestea are și o experiență de viață ca antreprenor și mai multe ne va relata el însuși. Attila, bine ai venit!
Attila Bertici — Bine v-am găsit și mulțumesc pentru invitație, Silvian!
Silvian Nanea — Am un obicei să pun această întrebare la început fiecărui invitat: Ce înseamnă pentru tine ,,vezi departe’’?
Attila Bertici — ,,Vezi departe’’ este o întrebare bună. Uite, chiar nu m-am gândit. Eu de obicei trăiesc ziua de azi, eu așa trăiesc viața. Că trăiesc ziua de azi, niciodată nu mă uit înapoi. Deci, undeva ,,vezi departe’’ e bine, văd departe. Departe, când mă gândesc la o aventură, într-adevăr mă pregătesc înainte cu ani, deci văd departe, dar totuși spun că eu vreau să trăiesc ziua de azi momentul de azi, că cel de departe, poate nu-i al nostru. ,,Mâinele’’, cum ar veni.
Silvian Nanea — Și totuși, analizând ultimii ani din viața ta și doar vizionând videoclipurile, care sunt disponibile pe YouTube, am văzut că sunt acolo multe informații, multe experiențe și cu siguranță pentru toate acestea a trebuit cumva să te pregătești și să ai totuși o viziune, un scop, o dorință, nu?
Attila Bertici — Da, chiar ieri am lucrat, am fost la Timișoara și am lucrat puțin pe canalul de YouTube și am observat că am 499 de filmulețe. Asta în șase ani. Da, am mai mult video-uri din călătorie, dar am și cu sfaturi auto. Eu încerc tot timpul să ajut lumea, nu tot timpul iese, nu tot timpul mă ascultă cei pentru care fac video-uri, dar pot să spun că în șase ani de zile am adunat 62.000 de abonați. Care este foarte greu fără clickbait, fiind că eu nu fac clickbait. Am testat o dată când am fost în Africa ce înseamnă să fie un titlu cu clickbait. Am dat un titlu de clickbait, primul minut am făcut o înscenare că s-a stricat mașina în Sahara și de trei ori a fost vizualizat clipul. Ne-am cerut noi atunci scuze în clip, că asta a fost doar o încercare să vedem cu clickbait cum merge. Ceea ce n-o să facem, evident. Dar din păcate lumea dă click pentru titluri senzaționale. Noi mergem pe varianta asta pas cu pas, mergem. Vedem departe, dar pas cu pas. Chiar dacă vizualizările nu sunt ca și cele de clickbait, dar pas cu pas construim ceva care va fi mai solid decât ăla care se ridică prea repede.
Silvian Nanea — De unde această pasiune pentru drumeție și pentru aventură?
Attila Bertici — Să știi că pasiunea mi-a venit foarte târziu în viața mea. Deci, am tot am avut pasiune să fac o firmă, să fac o casă, să cânt. Deci, muzica, de mic copil m-a pasionat și am zis că eu voi trăi numai din cântări, ceea ce Dumnezeu mi-a și dat, dar totuși am simțit un gol în suflet. Am zis că ok, cântam pe scenă, concerte, dar ceva lipsește. Și de mic copil am fost fascinat de geografie. Nici dirigintele meu de atunci nu știa că din toate materialele, eram cinci, șase și din geografie eram 10. Am câștigat Olimpiada Națională. Deci, geografia tot timpul m-a fascinat și ajungând la vârsta de 40+ atunci am căutat țelul vieții. Ce este dincolo de gard? Nu se poate ca să nu călătorești. Că-mi place. Mă uitam la glob și atunci mi-a venit ideea. Crescând, de mic copil, bunicul meu a fost prizonier de război și eram fascinat de Siberia și tot ce este la est și am zis că trebuie să mă duc, dar tot am amânat. Știi cum este omul… Mai ales dacă ești și antreprenor. O să mă duc la anul, acuma trebuie să mai fac un gard, acuma trebuie să mai iau marfă la firmă și tot am amânat. Trebuia să plec cu un prieten, care a plecat de la mine, a luat micul dejun, am băut o cafea și pur și simplu a căzut pe stradă și a murit. Deci i-a pușcat o venă în picior și a murit. Și atunci am zis că nu se mai poate. Atunci am zis că nu se mai poate amâna plecarea și în 2018 am pornit în prima mea… Bine, până atunci am călătorit cu avionul, am fost în Statele Unite de mai multe ori, am mai fost turist, nu aventurier.
Silvian Nanea — Așa…
Attila Bertici — Și este o diferență, poate mai târziu o să dezbatem acest lucru. Și am pornit, și când am mers în Siberia prima dată, în 2018, cu băiatul meu, atunci mi-am dat seama că, ce am pierdut eu în ăia 40 și ceva de ani. Fiindcă a fost o aventură, nu turism. Cu o mașină foarte ieftină, cu toate peripețiile ce există. Deci, în ce obstacole poți să dai, noi am dat. Dar mi-a schimbat viața. Dar atunci, oamenii, cine mă cunoaște poate să confirme. Deci, nu mă interesează să alerg după bani, nu mă mai interesează. Multă sănătate și mersul în aventură.
Silvian Nanea — Hai să revenim la experiența bunicului cu Rusia și Siberia
Attila Bertici — Da, te rog. Bunicul meu a fost prizonier de război, eu nu l-am mai cunoscut. Eu… copilăria am petrecut-o la țară în vacanță, ca și atunci pe vremurile respective. Și seară de seară ne-am adunat lângă sobă și mătușa mea, care era și a doua mamă pentru mine, mătușa mea tot a povestit că: ,,Bunicul tău a venit acasă din război, a fost șapte ani prizonier de război în Siberia și a venit pe jos doi ani jumate.’’ și a fost un fel de ,,rockstar’’ acolo în comună. Și eu cu gândul ăsta am copilărit, am crescut. Când am putut printa, am printat, am avut o cameră, stăteam într-un bloc și aveam camera de-a roata cu hărți. Mai mult Asia până în Orientul îndepărtat. Și tot visam, evident degeaba visam că eram în timpul comunismului și știam. Atunci ni se părea ceva fantastic să pleci din țară. Deci, science fiction. Dar, eu tot am visat și de aici a venit fascinația. Fiindcă, noi atunci am trăit sub comunism, Uniunea Sovietică era un ,,Bau-Bau’’ și… Dar ce a povestit mătușa mea, că bunicul meu a fost ajutat, a venit pe jos dar a fost ajutat. Ascuns de oamenii de acolo și am zis că eu vreau o dată, când o să am bani, eu provin dintr-o familie foarte simplă, muncitori. Mai am doi frați și niciodată nu m-am gândit că o să-mi permit odată să mă duc în alt oraș, nu în altă țară. Dar asta m-a fascinat și când auzeam poveștile am zis că trebuie să mă duc să fac drumul lui bunicul meu care a venit pe jos. Nu știam în ce localitate este, absolut nu știam de unde vine. Deci, s-au pierdut. El cum a murit, s-au pierdut informațiile și atunci am luat decizia să mergem până în Vladivostok, este ultimul oraș în Rusia. Am zis că sigur mai încolo de Vladivostok nu putea să vină.
Silvian Nanea — Ce simți acuma, de exemplu când ai făcut această călătorie cu mașina din perspectiva bunicului? Oare ce a însemnat pentru el acea călătorie de doi ani și jumătate aproximativ să vină pe jos?
Attila Bertici — Doi ani și jumătate a venit pe jos. Noi când am fost în Siberia îndepărtată, până atunci nu prea am înțeles. Că mergi, drumul e aglomerat, camioane, peisaje. Nu prea te gândești. Dar, când în Siberia depășești de orașul Cita, poate la mulți ascultători sau cine se uită la noi, orașul Cita nu le spune nimic. ,,Cita’’ știm doar din film, cum erau maimuțe. Dar e un oraș și de acolo începe Siberia îndepărtată cum numesc ei și după Siberia începe Orientul îndepărtat. Acolo GPS-ul spune că 2,000 și ceva de km ia la dreapta, deci nu există localitate. Sunt foarte multe animale sălbatice, tigrii, lupi. Acolo e zona tigrului siberian, bine sunt mai puțini dar totuși știi că există. Și noi când ne-am oprit noaptea, deci e un întuneric că nu vezi nasul. Nu este poluare vizuală, că nu sunt localități. Deci, întunericul este întuneric beznă. Și noi când am coborât din mașină să facem nevoile ca doi băieți la marginea drumului, auzeai lupii lângă tine. Deci chiar lângă tine auzeai lupii. Dar nu vedeai, nu știai dacă imediat te mușcă sau nu dar auzeai urlând lupii și repede am urcat înapoi în mașină. Și atunci mi-am dat seama ce a însemnat pentru un om să vină pe jos, că el unde să se arunce? N-avea mașină. Plus, în afară de lupi el era urmărit cum era prizonier și a fugit. Deci atunci mi-am dat seama că ce a realizat el este, poate, și mai mare realizare decât a mers omul pe lună. Și cum e bunicul meu, au fost încă mii de oameni. Că, probabil cunoașteți și voi. Cunoaștem povești și din România și din Ungaria și din toată Europa de Est, care au venit pe jos acasă. Deci, atunci ai simțit. Și atunci m-am uitat și eu la cer și am zis ,,Cel mai tare aventurier ești tu, bunicule!’’ Deci, noi suntem mici copii pe lângă… Tu îți dai seama că, kilometrii nu prea-i înțelegem. Kilometri mergi până în Munchen, 1.000 de km și totuși, când mergi cu mașina ești obosit. Mai ales dacă nu mergi pe autostradă. Da, ești foarte obosit, și noi eram de la 10.000 de km de casă. Deci cum a trebuit să mergi pe jos până la mare de nu știu… de 5, 10, 12 ori pe jos. Și doi ani jumate a prins două ierni. Deci, iernile din Siberia mai ales acolo în Siberia îndepărtată, începe de la 40 în jos. Trebuie să faci foc să supraviețuiești noaptea. Dacă faci foc, te văd ăia care te urmăresc. Deci, atunci ți-ai da seama că nu este simplu. Nu este simplu. Și când am venit acasă să știi că am fost foarte bucuros că măcar eu din familia mea am putut. Atunci am simțit. Că, așa de acasă nu am simțit. Era o poveste frumoasă, a venit pe jos, ce funny. Dar stând acolo și știu cât am mers cu mașina până acolo, apăi pe jos!
Silvian Nanea — Ce s-a schimbat în interior parcurgând acest drum, să zic?
Attila Bertici — Mult! Nu numai din perspectiva bunicului meu care a venit pe jos, s-au schimbat multe. Mi-am dat seama că viața ce trăim noi în România este… nu știu cum să spun ca să nu par foarte dur. Este o viață pierdută. Este o viață pierdută fiindcă de multe ori urmărim în viață ceea ce, poate peste 20 de ani, o să spunem ,,Ce? Am pierdut 20 de ani.’’ Deci, din păcate avem un nivel foarte bun de trai aici în Europa. Ceea ce nu realizăm, doar mergând în țări subdezvoltate. Noi vrem să ne comparăm cu Germania, cu Austria cu Olanda, dar noi suntem în top 50 de țări acolo în lume. Am pus zilele astea pe YouTube un video de pe Facebook în care am descris un robinet și am stropit grădina și nu știu dacă știi că în lume, din cinci oameni, unul n-are acces la apă. Deci, atunci mi-am dat seama că și eu eram așa. ,,O… nu merge politica aici! Nu-i bine. Ok, o să emigrăm, nu e bine în România.’’ Atunci mi-am dat seama că ce noroc avem când ne-am născut aici. Că, cei din Mauritania sau Tajikistan, unde se trăiește din 20-30 de € pe lună, n-au nicio vină dacă s-au născut aici. Ce vină are un copil care iese din mamă în Mauritania? N-are nicio vină. Și atunci mi-am schimbat viața, complet! 180 de grade mi-am schimbat viața, am venit acasă m-am mutat la țară, am ieșit din oraș. N-am mai putut cu aglomerația. N-am loc de parcare, să te cerți cu vecinul… nu. Noi repede am devenit democratici și nu înțelegem cuvântul ăla, democratic. Noi vrem să ne dea statul absolut tot, nu vrem să facem noi nimic și comparația asta cu vestul, nu putem să ne comparăm cu vestul. Trebuie să ne înțelegem noi am trăit în socialism foarte mult timp, nu putem să ne aliniem.
Silvian Nanea — Unde se trăiește cel mai greu din țările pe care le-ați vizitat?
Attila Bertici — Dacă luăm partea de est după, ce am avut experiențe și în Africa. Dar acum luăm partea asta spre est, țările foste sovietice care s-au dezlipit de federația rusă duc un nivel de trai mult mai slab decât cei din Rusia. Probabil din cauza bogăției țării. Kazahstanul se aliniază de când au găsit petrol și gaze dar cel mai, cred că în zona asta în Asia Centrală, Tajikistan care e dezastruos. Dacă părăsești capitala Dushanbe, mai ales acolo în munți, unde oamenii stau la 4.000 de metri. Pur și simplu am stat la un localnic, recent anul acesta, m-am întors dintr-o expediție. Stăteau 14 persoane în două camere, dar tipul lucra la primărie. Deci, nu era cel mai jos de acolo, cel mai sărac. Și avea salariul de 100€ din care a ținut 13 oameni: copii, părinți, bunici. Și cel mai interesant că au acea iubire față de om, pe care noi chiar dacă câștigăm de 20 de ori mai mult, n-o să avem niciodată. Chiar dacă ne… nu știu, chiar dacă se va schimba drastic aici ceva… Nu. Și asta am observat, când omul duce o viață grea, atunce ei sunt atașați de ceilalți fiindcă, când e greu trebuie să te ajute vecinul, prietenul. Și noi am simțit pe pielea noastră ce înseamnă omenia acolo. Și este foarte trist, că în cele mai sărace țări te simți cel mai bine sufletește. Asta este foarte trist, înseamnă că atunci când dăm de viață mai bună, uităm să fim oameni.
Silvian Nanea — Nu te-ai simțit cumva amenințat sau să-ți fie frică?
Attila Bertici — Absolut deloc.
Silvian Nanea — Că mergi prin niște țări de astea… care nu au siguranță.
Attila Bertici — Ăsta este un mit generat de multe chestii. Probabil că au fost călători care au pățit, probabil. Se aud, au fost și la televizor. Când mergi într-o țară trebuie înțeles: țara nu este făcută pentru tine, este făcută pentru locuitor. Deci așa funcționează un stat. Sunt făcute legile, religia pentru locuitorii de acolo. Tu când te duci, tu ești un musafir. Trebuie să te adaptezi, trebuie să te orientezi. Nu pleci în țară musulmană cu cruciulița pe oglindă sau un gât. Că, probabil că nu te va bate nimeni dar poți să prinzi un fanatic. De aceea, tu trebuie să știi unde mergi, trebuie să respecți legile. De exemplu, în foarte multe state islamice nu se bea alcool și dacă te prinde cu alcool, chiar poți să plătești, să faci pușcărie pur și simplu. Dar, dacă te pregătești pentru aventură, te pregătești din țara respectivă. Chiar dacă suni la ambasadă sau te uiți pe forumuri, n-ai cum să ai probleme. Chiar dacă mergi într-o țară cu probleme, unde securitatea națională nu este tocmai cea mai bună, trebuie să știi unde să nu pășești. Unde să nu mergi. De exemplu, când am mers în Senegal în Dakar, am făcut Satul Mare-Dakar. În Mauritania știam și în Sahara de Vest care deja aparține Marocului, sunt încă celule de ISIS, celule de Alcaida. Deci… și toată lumea spunea și autoritățile: Nu părăsești drumul de coaste. Fiindcă drumul de coaste este asigurat. Foarte mulți polițiști pe drum. Evident dacă tu riști și te duci după capul tău, poți să pățești. De aceea, trebuie să fii foarte pregătit dar niciodată nu m-am simțit în pericol în 53 de țări unde am călătorit în viața mea. Singura țară și singurul oraș au vrut să mă jefuiască, era în Atena, în Grecia. Când în centrul Greciei eram cu un Toyota Land Cruiser cu băiatul meu, este și pe YouTube toată filmarea respectivă despre care vorbesc. Pur și simplu ne-au înconjurat și a venit cu pistolul, cu cuțitul, a zis că ,,Give me money!’’, să dăm banii. Și atunci în fracțiune de secundă am zis că n-o să fie OK și am accelerat. Și n-am lovit, de fapt au sărit ei din fața mașinii, dar am fost foarte hotărât să trec peste ei, că e viața mea în pericol.
Silvian Nanea — Mă așteptam la experiența asta în nu știu ce țării îndepărtate.
Attila Bertici — Nu, absolut nu. Deci, dacă mai ții minte în comunism, la noi poliția era respectată. Omul dacă vedea o poliție îi era frică. Nu e bine, dar în țările estice așa funcționează. Deci acolo, noi de exemplu când am fost a doua expediție în Siberia, la Polul Frigului, am lăsat portmoneul pe o canapea, într-un hotel în Kemerovo, un mic oraș din Siberia. Și dimineață nu l-am mai găsit. Unde-i portmoneul? Aseară l-am uitat acolo… nu mai era acolo. Probabil cineva de la hotel l-a luat. Nu erau foarte mulți bani, dar erau toate actele, permisele de conducere, cardurile bancare. Și am sunat la poliție și au venit 18 polițiști. Deci, ăsta explică tot, că am fost străini, erau patru agenți FSB și pe toți au percheziționat din hotel. Poliție, declarații, deci era un caz internațional și probabil că cine a furat, a văzut, ăsta a aruncat probabil portmoneul, nu l-am mai găsit. Ne-am descurcat, la urmă este pe YouTube tot filmulețul. Era foarte greu, dar ne-am descurcat. Fără bani, la 8.000 de km de casă, la -47° dar o să spun că acolo se tem să te fure sau să-ți stea în cale, sau ceva. Nu mai există. A fost cândva, acum 20 de ani în Rusia. Mi-au povestit prietenul de acolo că într-adevăr era un fel de haos după ce a căzut Uniunea Sovietică, dar s-a stabilizat. Foarte multe camere pe străzi. Eu mă mir când vezi pe YouTube filmulețele cu multe accidente. Deci, am străbătut Siberia de trei ori, am făcut peste 100.000 de km în Federația Rusă și am văzut trei accidente. Mai mult vezi de aici și până în București. Deci, foarte multe camere. Foarte multe trafic-boxuri, foarte multe radare pe drum, nu mai este ce a fost. Nu mai este estul sălbatic. Nu vorbim de țările foste sovietice, deci acolo lumea poate te omoară că te îmbrățișează așa de tare, că te iubește, că te strânge și poți să cazi dar absolut niciodată. Absolut. Nici în Africa nu… am trecut Mauritania, unde într-adevăr este o anarhie, nu există lege. Dar ca și străin am fost foarte respectați. Deci am lăsat mașina în fața hotelului. Nicăieri, nicăieri n-am avut să mi se fure ceva, să-mi spargă sau eu să fiu amenințat. Absolut nu. Și pot să spun că, am cred că vreo 500.000 de km numai în aventuri.
Silvian Nanea — Care ar fi top trei experiențe așa?
Attila Bertici — Depinde. Dacă luăm experiențe negative, pozitive. Deci una din experiențe a fost să treci cu Loganul prin Mongolia. O țară fantastică, unde 3.000 de km nu există drumuri. Pur și simplu nu există drum. Deci cum am venit, ți-am arătat înainte să vin mașina pe unde am umblat pe offroad, acolo este off road și deșert și a fost o experiență fantastică. Că, dacă te gândești, să mergi de trei ori până la mare pe offroad. Deci să pornești pe aici, numai că pe munte.
Silvian Nanea — Și cum e să te vezi acolo? În stânga, dreapta toate punctele cardinale și să vezi pur și simplu numai cerul?
Attila Bertici — Fantastic! Fiindcă, cum vii dinspre Ulan Bator, capitala Mongoliei și urci la 3.000 de m și mergi permanent pe un platou de 2.500-3.000 de m e fantastic! E genial! Cum mai merge înapoi 5.000 de ani. Deci cu 5.000 de ani în urmă și vezi că vine unul călare. Deci, pur și simplu înapoi ai mers sute, mii de ani.
Silvian Nanea — Cai sălbatici?
Attila Bertici — Sunt multe. Gândește-te că Mongolia are 3 milioane de locuitori și 30 de milioane de cai.
Silvian Nanea — Tocmai de aceea întreb.
Attila Bertici — Deci, foarte multe. Și vezi cămile, foarte multe cămile. Multe animale care de multe ori nici nu știai ce animal e. E senzațional! Mongolia. Asta a fost, dacă ai întrebat top 3, cred că prima experiență. Doi a fost Siberia în minusuri. Deci, când am mers în a doua experiență la Polul Frigului, era fantastic că nu există drumuri și drumul duce pe râuri înghețate și tu mergi pe fluviul Lena, care este cred că de șapte ori mai lat decât Dunărea, și trebuie să treci cu mașina. Deci… senzațional! Și lângă tine vin din camioanele de 80 de tone și tot pe fluviul ești. Asta era o senzație și poate senzația a treia pe ,,Drumul Oaselor’’ tot la -50°. Când știm istoria cu toții, în ,,Drumul Oaselor’’ sunt îngropați 1 milion de oameni prizonieri de război și te apasă istoria. Deci, chiar… și acuma mi se ridică părul pe mână. Deci te apasă, chiar dacă spui că a trecut, că nu știu… 70 de ani. Dar, nu.
Silvian Nanea — Este o energie acolo cumva negativă sau…?
Attila Bertici — Nu este negativă, dar mergi pe drumul ăla și simți, și ești un pic apăsat dar simți că acuma faci parte din istoria cruntă al acelui lucru pe care l-a făcut Stalin.
Silvian Nanea — Te face cumva mai conștient de viață?
Attila Bertici — Te face mai conștient și iarăși spun că ce bine că trăim acum și nu mai avem problemele acelea. Foarte mic riscul să fii dus undeva, să fii îngropat într-un drum. Asta a fost. Bine, erau multe alte senzații. Când am fost în America, eu am visat foarte mult timp să ajung în America și s-a ivit ocazia, și am închiriat o mașină Camaro de 5,7 motorul și am mers prin Nevada, Arizona. Iarăși o senzație care foarte greu să o mai am. Poate n-o să o mai retrăiesc niciodată în viața mea, dar sunt niște momente. Sau momente când ni s-au furat banii și am crezut că nu știu ce facem și dacă se rezolva, sau când pe jumate s-a dezmembrat mașina în Mongolia și tot am reușit. Sau acum, când am fost pe Pamir la 4.600 de metri. Ne-a fost rău de înălțime, de aerul ăla rarefiat. Deci niște momente groaznice! După, acuma totul e deja mai frumos. Dar au fost și clipe. Într-o aventură nu poți să fii numai cu clipe fericite. Tot timpul există și chestii negative, dar spun, în viață niciodată n-am simțit… odată am simțit că viața mea este în pericol, atunci am lăsat bilet de adio fiindcă am zis: ,,Mă, dacă ne găsește cineva măcar să știe că am ajuns până aici. Am fost bucuroși, am murit bucuroși.’’
Silvian Nanea — Ce s-a întâmplat?
Attila Bertici — Când am mers la Polul Frigului, pe ,,Drumul Oaselor’’ vechi nu mai circulă nimeni, doar localnicii vara. Iarna este un drum îngust de offroad, dacă vine mașina din față trebuie să te bagi cumva în taiga, în pădure. Acolo, când am mers la -60°, mașina nu știa ce să facă evident. Că toate softurile la mașinile europene sunt până la -40° și dintr-o dată când mergi pe drumul principal, o iei pe drumul vechi, intri într-o vale. Deci, de la -35° mergi 7 km și dai de -60° de aceea și ,,Polul Frigului’’ Este o vale închisă, acolo se intră frigul și nu mai iese toată iarna. Și atunci într-adevăr motorul… Cine a urmărit aventura pe YouTube, a fost cu suspans! N-ai niciun semnal la telefon… Deci, n-ai nicio șansă să suni oriunde. Era foarte greu! Deci atunci, motorul făcea urât, ieșea fum, făcea urât, toată suspensia era înghețată, noi puteam să mergem cu 10 km/h și știam că mai avem de făcut 200 de km. Atunci într-adevăr… și știam dacă se oprește mașina maxim 20 de minute supraviețuim. Deci, îți îngheață plămânii. Nu poți. Și înainte cu o săptămână au murit opt chinezi. Chiar ne spuneau acolo localnicii înainte să pornim pe ultimul drum, ultima bucățică de drum. Au spus că acum o săptămână, mi-a arătat în presa din Rusia că au mers niște chinezi, au închiriat o mașină din Iakutsk, evident n-a rezistat motorul. Au dat foc la bagaje, s-au încălzit cinci minute, au dat foc la mașină, s-au încălzit 10 minute și după aceea dimineață niște localnici care mergeau într-un oraș, patru mașini i-au găsit morți pe ăia. Și cu gândul ăsta într-adevăr, a fost o senzație când am zis, deci atunci am știut că vom muri. Deci ne-am uitat eu cu soția mea și am zis ,,Gata. O să murim. Asta este. Suntem bucuroși că am venit.’’ și s-a depus o liniște sufletească dar nu știu, Dumnezeu probabil a vrut să mai fac aventuri, să mai povestesc aici la tine, să fiu aici. Nu știu, nu s-a oprit motorul. Nu înțelegem cum… nici inginerii nu înțeleg cum. Am vorbit, acolo am sunat un inginer de la Pitești și a zis că trebuia să se oprească de mult motorul nu știm cum. Așa a fost soarta, să nu se oprească. N-am mai avut căldură, că s-a oprit și căldura, tot. Deci, era și înghețat și cockpitul tot dar am ajuns cu bine.
Silvian Nanea — Când ați avut această experiență, înainte nu v-ați dat seama? Ce se putea întâmpla?
Attila Bertici — Dar nu poți. Pur și simplu în Europa nu poți simula sub -40° ce se întâmplă. Ne-am băgat noi în niște lăzi frigorifice la -30 și ceva de grade, am găsit la abatoare, dar nu se compară cu -60°. Plus motorul nu este făcut pentru așa ceva. N-am putut simula, am avut un risc și când am ajuns la Oïmiakon, acum și am primit de la domnul primar de acolo certificatul că am ajuns la ,,Polul Frigului’’, a zis că nimeni de când el primar, de când s-a dezmembrat Uniunea Sovietică dânsul este primar acolo, cine să se aleagă acolo? Cred că e singurul om care are opt clase și a zis că niciodată, niciodată iarna nu s-a dus nimeni cu o singură mașină. Și când mergeau expedițiile cu Discovery, că apar pe film două, trei mașini. Că dacă unul se strică, abandonează și se urcă ceilalți în celelalte mașini. Chiar este pe Discovery un film celebru cu niște actori care s-au dus acolo cu trei Toyota ultra pregătite. Costa o mașină de 35.000 de euro și au fost pregătiți. Noi ne-am dus cu un Duster de serie, diesel. Și uite că…
Silvian Nanea — Unde este Loganul acesta? Sau Duster?
Attila Bertici — Nu, Duster era. Este o poveste lungă. Noi am cumpărat Dusterul în leasing și când ne-am întors… noi înainte de plecare am scris foarte multe emailuri la Dacia, la conducerea Daciei la care i-am spus că uite, avem o expediție care n-a mai fost niciun român iarna acolo. Noi suntem primii români. Deci nimeni n-a fost iarna cu o singură mașină acolo și e o expediție. Absolut niciun răspuns, nu am primit niciun feedback înapoi. Ne-am făcut expediția pe cheltuiala noastră cu câțiva sponsori din privat și când ne-am întors și am reușit să ajungem la ,,Polul Frigului’’ ne-a sunat toată mass media din România. Deci am intrat live la Pro TV, la TVR1, la Digi24 la toată mass media națională. Inclusiv o televiziune din Franța ne-a sunat. Am intrat live la televiziune din Ungaria, radiouri. Deci, peste tot am dat interviul și foarte mulți urmăritori de pe YouTube, vorbim aici de sute de mii de oameni care ne-au urmărit cu sufletul la gură. Au pus presiune pe Dacia că, mă, ăștia totuși au fost cu Dacia! Inclusiv Cătălin Măruță ne-a sunat să mergem la ei. Deci, a fost mediatizat absolut tot și atunci probabil din rușine, Dacia au zis ,,Hai să-i învârt pe băieții ăștia când vin acasă.’’ când au văzut că Dacia a reușit cu brio. Sunt sigur că ne-a urmărit expediția și când am ajuns la ,,Polul Frigului’’ și ne-am întors vreo 2.000 de km am primit foarte multe mesaje video că în fabrica din Mioveni a fost proiectată poza cu noi, că uite o Dacie a ajuns acolo, după ce am reușit. Ne-am întors acasă, am fost invitați de domnul Christophe Dridi fostul director general de la Dacia, de la uzină să vedem și noi cum se face Dusterul. Tipul este foarte… un domn superb. Am zis că putem să avem un proiect împreună, să facem o ediție specială Duster Neo, chiar a fost foarte încântat. Mi-a cerut scuze că el a aflat, a zis el acum patru zile, că nu i-a spus nimeni de la marketing și îl cred, că el este un domn sincer, este un a zis că vrea să răscumpere mașina, sau să o desfacă bucăți, sau să o expunem.
Silvian Nanea — Loganul sau Dusterul?
Attila Bertici — Dusterul, vorbim de Duster. A doua expediție, da. Expediția cea mai grea la ,,Polul Frigului’’. Eu am zis că nu cer niciun ban în plus, numai cât am dat eu pe el. Puteam să cer, poate triplu, că e o mașină… că a zis el, dânsul a recunoscut că în lumea asta sunt doi Dusteri celebri: ,,Papa Mobil’’ că odată s-a dus Papa cu Dusterul și Dusterul nostru. Și am zis ,,OK, nu cer niciun ban în plus, eu mă bucur că o să fie expusă mașina noastră și poate și nepotul meu poate să vadă.’’ Au cumpărat identic cât am plătit noi pe el. Noi am și comandat un alt Duster nou din banii ăia. Dar din păcate, cum se întâmplă în România, acest director a fost înlăturat. Nu știu unde e acum și s-a pus un director venind din America, un român care cu toată aroganța lui, mașina și acum este aruncată într-o parcare la Titu. Deci praf de… mai trimit poze niște urmăritori care lucrează acolo. Așa 10 cm praf pe mașină.
Silvian Nanea — Și tot proiectul închis?
Attila Bertici — Tot proiectul închis. Și ce am zis, că eu nu mai vreau niciodată să colaborez cu Dacia. Chiar dacă îmi face un palat de aur. Fiindcă la o întâlnire cu toți dealerii, el a prezentat aventura noastră ca și cum a fost făcută de Dacia. Deci, ,,Dusterul nostru’’ Da, el așa a spus: dusterul lor a ajuns la Siberia, Oïmiakon și s-a lăudat de față la toți dealerii de auto cu alte branduri, că Dusterul a ajuns la Oïmiakon la ,,Polul Frigului’’, fără să spună că a fost o aventură privată și atunci într-adevăr, știind că noi am riscat viața și am zis că am simțit că mi-a furat aventura și… nu. Atunci am zis că nu doresc, chiar dacă se schimbă directorul. S-a rupt ceva în mine. Eu iubesc Dacia, iubesc marca. Și asta fiindcă am crescut toți pe Dacia și este o mașină simplă… așa de înjurată de mulți români, că e un coteț, e o tablă. Dar cu Logan am fost în Siberia, cu Dusterul, cu Docker am mers în Dakar. Deci, cu a doua Duster m-am dus iarăși primul român iarna pe Pamir highway, care este un drum off road. Am ajuns la 4.655 de m tot cu o Dacie veche, primul model de Duster și am zis că mi-a furat aventura. Mi-a furat, parcă viața și nu mai vreau. Dar, Dacia și marca și amintirile noastre n-au nicio vină că un director așa gândește. Și am zis că oamenii din Mioveni, toți muncitorii mă urmăresc, primesc mesaje, deci pentru mine am zis că Dacia tot va rămâne în sufletul meu, în inima mea, voi face aventuri cu Dacia, dar fără să fiu implicat cu orice colaborare. Și chiar dacă a fost, toată lumea scria pe YouTube că noi primim bani. Niciun cent n-am primit, niciodată nu am primit niciun cent de la Dacia, absolut niciun cent. Am primit o machetă de Duster, pe care am primit-o cadou. Niște pliante și cred că niște brelocuri, atât am primit cadou și patru covorașe în Dusterul nou.
Silvian Nanea — Lasă, poate o să vină o propunere pentru nu știu ce model nou de Dacia electric.
Attila Bertici — Niciodată.
Silvian Nanea — Așa: cheile, poftim! Du-te în călătorie.
Attila Bertici — Niciodată. Niciodată. Oamenii care mă cunosc, sunt foarte puțini care mă cunosc din apropiere, pe care îi las să vină aproape de mine, știu că eu când spun ceva, niciodată nu se va mai schimba. Nu. Nu… Revenind la întrebarea ta, ce ai întrebat. Ce am învățat din călătorii? Cuvântul. Da? Niciodată. Nu mă interesează, poate să vină să-mi dea șapte Dacii. Nu mai vreau. Știi de ce? Că, ce vorbeam noi, am scris bilet de adio, eu am riscat viața și să fii tratat în ultimul hal. Deci, am primit sute de emailuri, mesaje că am cumpărat Duster datorită vouă, am văzut cât rezistă Dusterul. Internațional s-a discutat despre aventura noastră. Deci, Dacia eu înțeleg că se vinde ca pâinea caldă, dar vremurile vin, coboară, trec, coboară. Deci ei… Noi am făcut doar un bine, doar un bine. Deci niciodată n-am dat cu piciorul în brandul respectiv. Am pupat sigla în Oïmiakon, fără să vrem noi ulterior ceva de la ei, dar așa am zis că mașina asta a salvat viața mea. Și nu, eu dacă spun ceva… Deja, ști cum e? Când se taie ceva în tine nu mai poți, nu mai poți demara.
Silvian Nanea — Este în regulă. Nu știu, viața probabil ne învață, sau cu siguranță ne învață că și dacă facem binele într-o parte, vom primi înapoi acel bine și dacă nu de acolo, din partea oamenilor.
Attila Bertici — Și din altă parte. Din partea oamenilor care mă urmăresc, că acum m-am oprit la benzinărie. Oriunde mă opresc: ,,Domnule te urmăresc!’’ Deci, partea asta că am făcut fericiți oamenii, mai ales în pandemie când toată lumea era în casă, au urmărit aventurile mele. Deci nu, eu am primit înapoi de 100 de ori chestia asta. Nu, eu nu sunt supărat acuma, o trecut supărarea. Că directorii vin și pleacă, știi? Deci, eu tot rămân cu aventurile mele, ei vin și pleacă. A câștigat o căruță de bani și pleacă, dar din păcate n-o să mai fie niciun brand altul care o să-ți dea cheile. Fiindcă, mai demult Mercedess era să dea faliment acum 20 de ani că a făcut mașini foarte fiabile și nu prea le schimbau oamenii. Acuma nu ăsta este interesul, să arătăm că brandul nostru cât de bun e. A fost ăla în Siberia… și ce dacă? Marketingul, totul-i… deci contabilitate, marketingul, să vindem și peste trei ani, să cumpere omul mașină nouă. Asta să dispară, să se rupă în două, că altfel nu cumpărăm mașină nouă. Nu mai este, deci nu mai trebuie să dovedim noi că mașina noastră pleacă cu lumea. Acum nu mai pleacă lumea, nu mai. Pleacă cu avionul să ajungă din Caraibe, sau din Timișoara până Oradea și deja-i bine. Dacă nu cheamă trailerul. Dacă cheamă trailerul, avem asistență. Asta-i problema, dar noi am făcut pentru noi. Deci noi n-am făcut pentru Dacia, noi ne-am bucurat când ne-a invitat, am zis că măcar uite, recunosc ce am făcut dar din păcate a ieșit cum a ieșit. Dar știi cum e, e vorba mea: sunt două tipuri de vloggeri, nu mă consider vlogger. Sunt vloggerii care merg într-o călătorie ca să filmeze. Eu sunt un vlogger, care merg în călătorie și mai filmez. Nu știu dacă înțelegi diferența.
Silvian Nanea — Am înțeles, am înțeles.
Attila Bertici — Mai și filmez. Eu nu plec pentru că uite, să urcăm acolo! Ce fain ar fi! O să iasă o filmare faină. Nu, eu urc pentru mine, vreau să urc acolo, că vreau să văd ce-i acolo.
Silvian Nanea — Da, sau mai sunt vloggerii care de exemplu merg într-o țară nouă, se uită înainte să meargă în acea țară să vadă care sunt cele mai vizualizate puncte din acea țară și atunci merg acolo ca să facă un vlog de călătorie. Ca să le aducă cât mai multe vizualizări și subscriberi.
Attila Bertici — Și când se duce un vlogger cunoscut într-o o țară, toți se duc acolo. Deci, știi cum e… eu n-am nicio problemă, eu urmăresc foarte mulți vloggeri. Eu sunt aventurier, deci eu ca să mă duc cu avionul într-o țară să fac vloguri… pentru mine e turism, nu mă atrage. Deci, eu mă duc poate cu motocicleta 100.000 de km și mai fac vloguri, că poate e mai natural. Nu caut senzații, nu caut. Dacă cineva se uită și toată lumea spune că așa de naturale sunt vlogurile mele, eu nu le editez. N-am timp. Eu le fac… eu sunt, cred că din România sunt încă doi-trei vloggeri, care acolo încarcă vlogul. Ăsta-i farmecul vlogurilor mele, că tu călătorești cu mine. Mulți se duc, când vin acasă pun pe YouTube. Nu, eu mă duc și nopțile stau fiecare noapte, chiar dacă am condus 1.000 de km. Editez vlogul și încarc pe YouTube. Noroc cu colegii mei, care mă mai ajută de acasă îmi dau asistență, dar ăsta e farmecul. Când am fost la ,,Polul Frigului’’ și era să murim, oamenii urmăreau cu noi, deci erau acolo. Nu ,,A, ăsta deja a ajuns acasă. Acuma încarcă.’’ Nu știam ce se va întâmpla. Deci eu așa fac vlogurile. Dacă scap camera din mână las în film că a căzut. Acum, ultima dată am fost în Româia, în Iași, cu motocicleta. Mi-a sărit GoPro-ul și am lăsat în filmuleț cum cade GoPro-ul, e ceva natural. Nu-mi place să foarte mult să editez. Nu merg pe vizualizări, merg să fim foarte naturali, cum sunt eu în viață.
Silvian Nanea — Aș vrea să ne întoarcem la Mongolia, cum se vede cerul acolo?
Attila Bertici — Nu poți compara. Incomparabil, incomparabil. Gândește-te că ești în deșertul Gobi și primul oraș e la 1.000 de km. Cerul… și ești la 3.000 de metri. Deci, foarte spectaculos! Milioane de stele! Am plâns! Noi am plâns când am văzut cerul. Atunci îți dai seama ce mici suntem noi ca oameni și vrem să fim mai mari, dar nu…
Silvian Nanea — Au fost dese aceste momente când vă veneau lacrimile?
Attila Bertici — Da, nu numai cu Mongolia. Absolut da, absolut da. Când era o situație în Mongolia, am intrat când a fost cu Loganul, prima expediție. Am intrat din Mongolia înapoi în Federația Rusă, vama era la 3.000 de metri, era un frig năprasnic, vreo -37°, -38°, -40° și n-am mai putut dormi în mașină. Am zis ,,Nu putem dormi, că murim acolo.’’ N-aveai cum. În timpul staționării, mașina n-a băgat căldură, Dacia. Și atunci ne-am cerut la un localnic, am bătut la ușă noaptea și ne-a lăsat doamna, era cu trei copii. A deschis ușa. Eu mă speriam în locul doamnei. Singură, doi bărbați înalți care vorbesc limbă ciudată și la urma urmei cu Google Translate ne-am înțeles că plătim oricât numai să ne primească în casă. Era un sătuleț, ne-a primit, aveau o cameră de oaspeți, cameră în plus. Am dormit pe un pat cu băiatul meu, avea 1 metru lățime și vreo 1,5 lungime, noi la 2 metri, dar a fost bun. Era cald. Dimineață ne-a făcut mic dejun, a scos mașina lui din garaj, a zis că dacă mașina lui nu pornește dimineață, nu e nicio problemă, dar a noastră o să pornească, că avem mult de mers. I-am povestit după aceea cu Google Translate unde mergem, de unde venim. N-a luat absolut niciun leu sau niciun ban. Era senzațional! Iarăși a zis că nu știu câți făceau asta aici și în România, sau în Europa, sau în multe țări civilizate chemau poliția. Uite, am doi oameni aici, bat la ușă. Haideți să-i luați.
Silvian Nanea — Cum v-ați înțeles cu poliția sau cu autoritățile vamale pe drum?
Attila Bertici — Cu poliția e foarte bine să nici nu încerci prin Google Translate, cel mai bine scapi dacă spui că ,,Ne cerem scuze.’’ Eu am învățat foarte bine pe rusă: Izvinite, ya ne ochen’ khorosho znayu russkiy yazyk. Îmi cer scuze, nu știu foarte bine rusă. Am învățat perfect și atunci, de obicei ne lăsa. Chiar dacă am… cam nu te oprește așa nici acolo doar dacă faci ceva. Mai la un stop neoprit nu am încetinit, chestii din astea micuțe, dar nu, niciodată n-am fost amendați și sigur ne-au oprit de vreo 10 ori că am făcut ceva, sau am depășit un pic pe linie sau… dar nu. Eu am învățat un lucru. Când mergi într-o expediție lungă și ăsta-i un sfat pentru cine merge, să-ți printezi harta. Să o ai printată pe unde mergi. Și când ne-au oprit și le-am arătat în ce expediție suntem, omul a rămas mască. Cu mașina asta așa un drum? Și deja, altfel am început discuția. Deci, greșeala noastră deja a devenit minoră față de unde mergem. Vama, când intri în Rusia este foarte strictă. Am fost și înainte de război, două expediții și am fost și anul acesta, de fapt în decembrie m-am dus și anul acesta m-am întors în ianuarie. Nu am simțit nicio diferență față de 2018, aceeași vamă strictă, același FSB care te interoghează, dar sunt domni. Ne-au interogat, am stat o oră la masă, pe engleză perfectă. Nici noi nu știam așa de bine engleză. Au zis că dacă ne e foame, ne aduce mâncare, ne-a dus cafea acolo, dar au zis că asta este situația, trebuie să ne verifice. Și-au cerut scuze, dar nu am fost tratați rău. Noi, acum când am mers ne-a fost frică puțin sincer, că totuși venim din țară NATO. Dar, nu am simțit pe pielea noastră că se războiesc cu noi, sau chiar cu mine personal. Nu, am zis că mergem în expediție, au verificat bagajele, au pus pe scanner, ca și în Maroc să intre în scanner. N-au găsit absolut nimic, ne-au urat drum bun. Au mai făcut cu unii câte o poză cu noi, selfie. Absolut nu. Am comunicat cu Google Translate, ofițerii FSB știau engleză foarte bine dar cu vameșul cu translate, sau mai știu și eu patru-cinci, zece cuvinte pe rusă. Niște cuvinte internaționale care pe le înțeleg și ei. Ne-a fost teamă când am mers până în Novosibirsk, totuși am străbătut 7.000 de km acuma în Rusia, că poate mai dai de un naționalist, sau care a pierdut un frate în război dar absolut nu. Și la hotel am parcat mașina în fața hotelului, dimineață n-am găsit vandalizat sau ceva.
Silvian Nanea — Am văzut că v-ați făcut și prieteni în Rusia.
Attila Bertici — Prietenii ăștia au venit încă din prima expediție, când am avut probleme cu mașinile și am căutat service. Ne-am împrietenit cu cei de la service, deja a doua experiență am dormit la ei. Avem și români care sunt mutați acolo, care sunt prieteni foarte buni, țin legătura și ne-au invitat. Deci, eu peste tot îmi fac prieteni unde mă duc, fiindcă sunt genul ăla de om care îmi place să povestesc, îmi place foarte mult o țară, cultura lor. Că, de la localnic poți să afli ce se întâmplă acolo, nu de la televizor, sau de pe forumul de pe internet, pe Facebook.
Silvian Nanea — Care e situația de exemplu în Rusia acuma? De la localnici, cum văd ei situația?
Attila Bertici — Față de dinainte de război, situația este aproape aceeași. Evident, sunt sancțiuni, se simt. Deci, vezi sigle BMW că nu mai sunt la mașini, dacă vorbim domeniul auto. Au invadat mașinile chinezești, unul mai frumos decât celălalt. Sunt mașini foarte faine. Serghei a zis că sunt și bune, mecanicul. Prietenul meu. Camioane, dacă până acum ai văzut multe Scania, Volvo și acum mai vezi, dar sunt Shacman-urile chinezești care-s făcut de Gelly, care a cumpărat Scania și multe! Aici vezi diferența. În magazine e un mit că nu este nimic, am făcut o filmare și toți m-au făcut spion. Eu am filmat numai ce este în magazin, au de toate. Firmele care au ieșit, așa am observat eu, care au ieșit se face import cu aceleași produse. Din Kazahstan sau din Kirghistan. Deci, marfa ajunge, Coca Cola este. Chiar dacă a ieșit Coca-Cola și m-am uitat pe cutie și scria Kazahstan. Sau… orice este. Deci nu… eu vorbind cu prietenii, au zis că primele trei, patru luni într-adevăr au fost afectați, dintr-o dată a dispărut tot din magazine, dar s-au descurcat.
Silvian Nanea — După aceea s-au adaptat și viața merge mai departe în continuare.
Attila Bertici — În Novosibirsk am ținut revelionul și au zis că s-au amânat artificiile, fiindcă trebuiesc bani pentru armată. Deci, un pic localnicii au simțit chestia asta, dar nu am intrat în discuții cu prietenii mei despre război și despre politică. Chiar au zis ei că ,,Noi nu facem parte din această categorie’’ și să discutăm despre aventuri, despre femei, nu știu! Despre saună! Nu, chiar… chiar n-am simțit. Foarte multe camioane pe șosele, deci tot așa a circulat marfa. Nu, absolut nu. În schimb, hotelurile se păreau mai ieftine un pic față de cum am fost acum trei ani. Probabil că și lipsa turiștilor. Deci, undeva la trei stele, două persoane am dormit cu 20 € la un hotel foarte bun cu mic dejun. Deci, hotel foarte bun de trei stele. Sau nu merge booking-ul, deci aici trebuia să ne adaptăm. Nu merge niciun card bancar, să nu funcționează.
Silvian Nanea — Și doar cu cash sau numerar?
Attila Bertici — Nu, intri la prima bancă. Noi am mers la Raiffeisen, uite că ne-a ieșit Raiffeisen și am zis că suntem străini și vrem să ne facem cardul bancar zis că în cinci minute este gata cardul. Ne-a făcut pe numele nostru, pe baza pașaportului, card bancar. Am depus la bancomat, am schimbat la ei niște euro și în bancomat am depus banii cash, ne-a pus pe card și acum am aplicație, ne-au descărcat. Este pe engleză aplicația și am plătit cu telefonul, cu cardul. Peste tot a funcționat cardul lor: MIR. Nu este swiftul. Am cumpărat cartele de telefon, nu știu… cu 5€ nelimitat SIM card și plus, trebuia să adaptăm. Booking-ul nu merge, ei au făcut Ostrovok, care seamănă cu Booking, este și limba română pe el și exact ca și acolo, ai înregistrat cadrul rusesc și ai făcut ca și pe Booking, identic. Deci, e copie booking. Numai altă culoare, e verde, nu albastru. Și am rezervat hotelurile, toate au fost OK cum am rezervat, ne-au confirmat, absolut n-am avut niciun fel de probleme. Am rezervat de vreo 20 de ori hotel prin Ostrovok.
Silvian Nanea — Deci, se poate merge în călătorii fără probleme. Acuma un pic ne adaptăm și cam atat.
Attila Bertici — Noi când ne-am întors, ne-am întors prin Daghestan, Cecenia, în țările astea cum zic ei, ,,Noi Separatiste’’ și acolo te oprește mai mult poliția, că sunt filtre și trebuie să înregistrezi pașaportul. Îți face poză, dar a fost foarte zâmbitori. Au făcut poze cu noi, ne-au întrebat de unde venim. Absolut… Nu, nu ne-a fost frică. Chiar în Cecenia, un pic ne-a fost teamă că ei sunt implicați în conflictul ăsta mai mult dar nu…
Silvian Nanea — Cu viza pentru Rusia?
Attila Bertici — Se obține foarte ușor. Acum ei au ușurat, se poate obține și online viză cu o singură intrare. Nu, absolut n-am avut probleme. La ieșire, am ieșit în Georgia ultima dată am stat 10 minute la vamă, nici la bagaje nu s-au uitat. Nu am simțit nicio presiune, noi am creat un pic tensiune că totuși, cu gândul ăsta ne-am dus și ne-am panicat degeaba.
Silvian Nanea — Să le reamintim tuturor celor care ne urmăresc să îți urmărească canalul și toate clipurile și experiențele de acolo.
Attila Bertici — Mulțumesc, evident.
Silvian Nanea — Și pentru cei care totuși vor să și citească unele din experiențele tale, o pot face!
Attila Bertici — A ieșit prima mea carte, da.
Silvian Nanea — Ne poți spune despre această carte? Care, înainte să ne spui, eu primul lucru când am luat-o în mână, am observat calitatea ei extraordinară!
Attila Bertici — Eu sunt un om așa… eu când fac ceva, îmi place să nu fac numai așa de păcăleală. Și aventurile mele, nu am abandonat niciodată o aventură. Deci, tot am dus la bun sfârșit.
Silvian Nanea — Și un stil așa narativ foarte, foarte plăcut. E o plăcere s-o citești.
Attila Bertici — Nu am vrut să o facem foarte grea.
Silvian Nanea — Și mai un lucru aș vrea să-l spun. Că, ce mi s-a părut foarte interesant, că această carte nu știu câte pagini are, dar nu spune câte pagini are. Pentru că în loc să ne spună la ce pagină suntem, ne arată kilometrajul.
Attila Bertici — Kilometrajul unde te afli atunci. La ce kilometraj, în aventură.
Silvian Nanea — 1.890 km, 21.000 km!
Attila Bertici — Asta a fost o idee al prietenului meu, cine au scris cartea.
Silvian Nanea — Da, uau! Cumva, te bagă așa în poveste, simți!
Attila Bertici — Cartea asta… când s-a născut ideea, deci după patru ani, cinci ani de expediție, am scris cartea. Foarte mulți au spus ,,Attila, trebuie să scoți o carte!’’ și atunci am zis OK, dar avem prea multe aventuri. Hai să facem la rând, să începem cu prima. Și cu prietenul meu, care este co-autorul, Butco Gerry, un prieten foarte bun care are stilul cum e scrisă cartea, de fapt eu am povestit, el a scris. Eu am povestit, el a scris. După ce am citit împreună am modificat. Am lucrat cred că vreo 100 de nopți pe cartea asta, că el are un job la primărie și numai seara putea să mă ajute. Deci când a ieșit de la job și am zis hai să fie pe repede înainte o carte. Am vorbit cu o tipografie din Oradea, am mers până acolo, nu mi-a plăcut că era… deci aici ai văzut probabil că sunt 88 de poze în cartea asta. Poza nu poți să o pui numai pe hârtie cretată de calitate. Tocmai din cauza asta nu mi-a plăcut acolo. Am căutat până la urmă o tipografie din Satul Mare, știam că este foarte bună dar știam că nu-i ieftin. Că tot ce-i bun, costă. La urma urmei tot am optat, chiar dacă eu foarte puțini bani câștig pe cartea asta. De aceea nici nu lucrez cu editura, că m-a costat foarte mult cartea. Că ai văzut, e și cusută cu ață, nu știu dacă ai văzut. Deci e o calitate extraordinară.
Silvian Nanea — Calitate extraordinară și așa parcă îți creează un sentiment, o plăcere deosebită când o ai în mână.
Attila Bertici — Mulți când iau, se uită pe numai pe internet și comandă. A… 125 de lei dar când primesc cartea și iau o mână… deci asta merită și 200 de lei. Deci noi am zis că poți să dai și cadou, să rămână ceva. Nu știu… Mie îmi place, chiar dacă financiar nu-i rentabil, dar nu ne oprim la această carte. Deja am început să scriem a doua carte când ți-am povestit, când am fost la ,,Polul Frigului’’. Eu cred că va fi și mai senzațională. fiindcă că se petrece în Siberia în timp de iarnă la -60° când am fost cu soția mea și când noi am fost în aventură cum am lăsat restul familiei acasă și noi făceam YouTube, când am întâlnit niște greutăți nu am spus totul pe YouTube. Nu că n-am fost sincer, am zis că mama mea e bolnavă cu inima, au fost niște chestii care pe YouTube n-am vrut să spunem. Am sunat, suntem bine, deci s-au întâmplat foarte multe. Am întâmpinat multe greutăți. Un exemplu: de șapte ore am desfăcut modulul de adblu pe Taigan la -45° m-am băgat sub mașină. N-am mai filmat tot că era frig să ții camera, dar aici în carte va fi… Deci chiar pentru cine a urmărit vlogurile noastre, cartea va fi interesantă fiindcă sunt foarte multe chestii, nici mama, dacă va citi cartea, știe că sunt lângă ea și nu am pățit nimic. În care o să dezbatem, sau multe dialoguri între soț-soție. Dialoguri care atunci am zis că nu le spunem la oameni. Că sunt niște dialoguri private dar acuma în carte poate e momentul să împărtășim cu cititorii. Deci lucrăm la a doua carte, sperăm că undeva în octombrie să iasă. Tot așa calitatea asta va rămâne. Probabil că va fi puțin mai lungă cartea, fiindcă acolo ne-am întâlnit cu foarte mulți oameni. Aici mai mult ne-am dus, am dormit în mașină dar acolo așa a dus soarta când ne-am întâlnit. Numai îți spun un exemplu: când ne am întors de la ,,Polul Frigului’’ în orașul Cita, căutam un hotel. Eram după 1.600 de km conduși în acea zi pe gheață. Deci de dimineață de la 4:00 până seara tot am condus. Că ți-am zis, acolo nu sunt localități și nu puteai unde să dormi la -50°. Și era un post de poliție la intrare în oraș și era un hotel în stânga, și eu am mers în stânga era gheață, normal acolo este linie continuă dar nu vedeam eu pe gheață linia continuă. Și ne-am oprit la o benzinărie lângă hotel și a venit polițistul la noi și a spus că ,,Așa nu se circulă în Rusia.’’ că de ce nu respectăm legile chiar dacă suntem străini? Și ne-am cerut scuze, am zis pe translate că ,,Sunt obosit de unde vin.’’ și a zis ,,Dar ce căutați acum?’’ zic ,,Hotelul, uite ăsta.’’ zice ,,Eu mai am jumate de oră din program și veniți la mine și mâncați, puteți să dormiți.’’ a sunat pe soția sa ,,Uite, aduc musafiri!’’ Între timp s-a aflat că el cântă într-o formație rock, eu fiind chitarist, până dimineață la 5:00 am cântat la chitară. Apare în vlog. Cântam eu pe rusă, chiar dacă n-am știut ce cânt. I-am învățat și eu o piesă de limba română, așa că o întâmplare… Deci care în vlog apare o secvență că nu prea am vrut să filmez la omul acasă dar în carte va fi dezbătută chestia asta, întâlnirile. Ne-am întâlnit cu niște oameni diplomați care n-au vrut să apară în vlogul nostru, fiind diplomați și probabil din cauza asta dar în carte anonim o să scriem despre acești oameni minunați care ne-au ajutat. Deci cartea va fi!
Silvian Nanea — Așteptăm! Așteptăm cartea, atunci!
Attila Bertici — Și după aceea va veni cel din Pamir, unde am fost anul acesta. Fiindcă se vinde, deci nu spun că am câștigat dar am zis că dacă asta va avea succes, vom scoate și celelalte. Dacă acuma lucrăm, înseamnă că da, oamenii chiar sunt interesați de carte. Acuma iarăși avem pe stoc, n-am avut vreo două luni, fiindcă am epuizat primul stoc și acum se poate comanda pe site-ul meu pe berticiattila.ro. E simplu.
Silvian Nanea — Lăsăm și linkul și tot în descrierea podcastului. Ce urmează?
Attila Bertici — Este foarte greu să spun ce urmează, am multe în cap. Eu, acum prima oară până toamna mă duc cu motocicleta. Fiindcă îmi place mult mai mult, sunt mai liber. Chiar dacă te plouă, aventura o simt, o trăiesc mult mai intens și am zis că iarna mă voi duce cu mașina. Am multe planuri dar nu… știi cum e, când călătorești așa de mult atunci nu mai ai multe rute. Dar am. O să mă mai întorc și în Siberia, vreau să merg până la Oceanul Înghețat, unde vara nu se poate circula fiindcă nu sunt drumuri. Iarna avem de mers aproape 2.000 de km pe niște fluvii înghețate din care se face un fel de drum și am un plan să merg cu prietenul meu din Rusia, care vine cu mașina lui. Vedem dacă putem realiza în acest sfârșit de an fiindcă necesită niște aprobări speciale. Sunt unele zone în care aparțin de armată așa și eu ca și străin nu știu dacă o să primesc acea aprobare. Chiar dacă am fost de multe ori, sunt verificat. În perioada asta cu războiul nu știu dacă o să primim. Dacă o să primim aprobarea, atunci ar urma să mergem până la Oceanul Înghețat, sus în nord.
Silvian Nanea — Deci 2.000 de km…
Attila Bertici — Bine, aventura va fi vreo 15.000 de km dar după ultimua bucățică de asfalt, nu mai poți merge vara și iarna poți să mergi doar că sunt ,,winter road-uri’’ se spune, circulă camioane fiindcă acolo se extrage petrol și iarna mai merg. Localități sunt foarte puține, deci e o aventură în care trebuie să duci multe canistre cu tine. Trebuie să ai autonomie de 2.000 și ceva de km. E hard! De aceea, eu singur nici nu aș porni fără să am un cetățean de acolo. Acolo sigur cu engleza nu te mai descurci în zonele izolate. Serghei, am povestit când am fost anul acesta, am fost foarte încântat de el. Este un aventurier și mai înrăit decât mine și imediat a zis ,,Da! Hai să mergem!’’ Deci dacă Dumnezeu ne va da sănătate și poate se mai liniștesc un pic lucrurile, acolo am vrea să ajungem. Dar am plan cu motocicleta, visul meu tot un bucket list, cum a fost din Siberia, din cel mai sudic punct al Americii de Sud să merg până în Alaska. Acum mi-a expirat viza de America, am avut 10 ani viză. Aș putea să iau dar am înțeles s-ar putea ca anul acesta să se ridice viza, nu știm. Dacă nu, atunci o să-l iau, că am înțeles dacă am avut 10 ani, primesc din oficiu, vedem. Acum am început să învăț spaniola, tocmai din cauza asta. Am învățat cândva la profesor privat și știam foarte bine, acum 20 de ani dar am uitat multe și acum reînnoiesc, fiindcă în America de Sud, deci acolo poți să faci multe dacă știi engleză și spaniolă, în toate țările în afară de Brazilia. Dar ăsta e un vis, este foarte lung drumul. Trebuie să treci în Columbia, Mexic, zonele unde trebuie să ai grijă pe unde pășești dar nu… Deci vreau să ajung în America de Sud.
Silvian Nanea — Țin minte când am fost în Argentina acum câțiva ani, m-am întâlnit cu un cuplu, soț-soție așa cu m motocicleta. Veniseră din Alaska și coborau în jos.
Attila Bertici — Da, ăsta este un ,,el camino’’ deci, ăsta este un drum cu motocicleta pe care toți vor să-l facă. Ăsta este un vis, probabil că trebuie să mai crească și canalul de YouTube să mai fac și mai mulți bani de el. Din păcate, în România nu faci foarte mulți bani din YouTube. Deci mulți cred că, chiar primesc comentarii că ,,Te duci, noi ne uităm și din banii ăia te îmbogățești.’’ Deci dacă spun că ce primești pe YouTube din vloguri, îți acoperă 10% din cheltuieli. Da, dacă va mai crește un pic canalul și o să mai am mai mulți urmăritori care apreciază sinceritatea în aventuri și nu aventuri regizate, o să pornesc. Am făcut calculul, deci minim 20.000€ costă o astfel de aventură pentru că trebuie să duci motocicleta până acolo, care costă 3.000, înapoi 3.000… sunt niște costuri din astea logistice. Plus biletele la avion cam 10.000 și încă n-ai mers niciun kilometru pe motocicletă. Dar e un vis și dacă o să am sănătate cu siguranță voi face. E visul meu, să merg singur. Mie îmi place să mă duc cu motocicleta singur. Foarte mulți spun că da, dar n-ai cu cine. Am o vorbă: dacă mergi singur, ești mai mult deschis pe localnici, ești mult mai deschis. Deci eu atunci parcă văd altfel lucrurile și când mă duc cu mașina, vezi că mergem cu o singură mașină. Fiindcă eu sunt un om foarte punctual și foarte meticulos, și foarte greu se adaptează lumea. Nu știu, eu dacă spun că la opt pornim, la opt pornesc. Deci am un program. Într-o aventură mare trebuie să fii foarte calculat și e foarte greu să faci aventură lungă. Este foarte greu psihic, nu fizic. Fizic nu trebuie să te pregătești. Psihic, nu vreau să mă laud dar din 10 oameni, cred că unul rezistă psihic. Fiindcă…
Silvian Nanea — Cum trebuie să te pregătești psihic? Ce înseamnă asta?
Attila Bertici — Îți pui întrebare de multe ori: Ce caut aici? După o săptămână, două când dai de greutăți. Dormi pe jos, e frig, te răcești, te îmbolnăvești și spui ,,Mă, nu mai bine era acasă la Netflix?’’ și spui că ,,da’’ îți răspunzi ,,da’’ dar trebuie să treci peste punctele astea, este foarte greu. Nu pot să spun, deci trebuie să vrei neapărat să o faci, știi? Deci trebuie să crezi în tine și da! Vreau s-o fac! Vreau să realizez, sunt în stare. Deci trebuie pe tine însuți trebuie să te motivezi de foarte multe ori psihic. Și trebuie să închizi absolut tot ce se întâmplă acasă. Trebuie să fii într-un vacum. Tu ai trei sau patru gânduri în cap. Unde alimentez? Unde dorm? Ce mănânc? Și vremea, foarte important. Să știți mâine cum va fi vremea. Mai ales dacă mergi cu motorul dar și cu mașina dacă mergi iarna. Deci la asta trebuie să te gândești. Absolut la asta. Eu când mă duc în aventuri, sincer nu mă interesează muzee. Poate de mașini, moto, așa. Nu mă interesează. Că mulți îmi scriu ,,Acolo este o biserică!’’ Sunt creștin și sunt foarte credincios dar când mă duc în aventură, mă interesează peisajul, localnicii cum trăiesc acolo. Nu mă duc în zonele turistice, evit zonele turistice. Fiindcă zonele turistice sunt făcute pentru ceea ce vrei să vezi tu. Nu cum trăiesc ei și evit zonele turistice. Evit orașele mari de multe ori. Că, orașele mari, mai ales în Asia și mai mari. Deci patru-cinci ore stai într-un în oraș în ambuteiaj. Deci eu, mie îmi place mai ales la țară, în Kazahstan. Dacă te duci în Astana, tot e miere și numai bunătăți. Frumos, știi? Dar când te duci la sate și vezi pe oamenii ăia cum trăiesc, atunci vezi cu adevărat țara respectivă. Deci mie asta îmi place, eu așa un aventurier sunt. Că de multe ori, nu din răutate, oamenii din bunăvoință ne scriu ,,Uite acolo este un muzeu!’’ Uite acolo este nu știu ce, nu prea mă interesează.
Silvian Nanea — Cum s-a schimbat perspectiva ta de viață înainte de a începe aceste călătorii de exemplu? Cum priveai viața atunci și cum vezi cumva, că o privești acuma?
Attila Bertici — Cum și ți-am zis, s-a schimbat 180°. Total, total diferit. Deci nu mă interesează cum mă îmbrac, până atunci am vrut mașină bună, am vrut să mă îmbrac foarte frumos. Că din păcate există că haina și mașina îți dau un statut. Că este vorba aceea, că dacă în fața ta stă un om cu haine rupte și un om cu cravată și spun ceva, îl cred pe ăla cu cravată. Îl crezi, așa suntem noi creați. Dar pur și simplu nu mă mai interesează. Deci am tricouri de la sponsori, nu știu… cu logo-ul meu, am o pereche de blugi cu care mă duc la fiecare patru ani și iau 10 blugi și cu ăia mă duc, sau trening. Pur și simplu nu mă interesează chestii de genul. Lumea deja mă cunoaște cât de cât și nu vreau să par altul, deci nu mă interesează. M-am mutat la țară, este foarte bine. Nu mai caut tot ce e material, nu mai caut să construiesc. Hai să mă fac un garaj, hai să mai fac ceva. Pur și simplu, îmi ajunge ceea ce am și cel mai important, când mă trezesc acum dimineața primul lucru ,,Dumnezeu, îți mulțumesc că mi-am deschis ochii. Că măcar, uite iarăși mi-ai dat o zi.’’ Deci m-am schimbat foarte mult. Colegii mei de la firmă pot să spună. De când călătoresc, vreau să trăiesc mult. Pare de multe ori banal, că am prieteni: ,,Bă, lasă-te de fumat!’’ zic. ,,O, nu mă las!’’ ,,Băi, dar scutești viața cu 10 ani!’’ ,,Nu mă interesează! O viață am.’’ Odată ce începi să călătorești și mai vezi cât mai aș vrea să văd, vreau să trăiesc mult. Și din cauza asta am și slăbit 30 de kg. Am și făcut un vlog cum am slăbit 30 de kg. Mănânc foarte sănătos, am o grădină la țară în care legumele le plantez eu cu mama. Da, de acolo mănânc, mănânc o dată pe săptămână carne, mai mult legume. Deci am schimbat stilul de viață tocmai din cauza asta că așa de mult îmi place să călătoresc, că nu vreau să mă otrăvesc. Chiar dacă o să spun și sună banal, dar nu. La alcool mă opresc la jumate de pahar de vin sau la o bere când mă duc cu motocicleta. Pur și simplu altfel văd! Parcă mi s-a luat dioptria de pe ochi, știi? Și altfel văd. Lumea s-a schimbat foarte mult.
Silvian Nanea — Cât de mare ți se pare lumea asta?
Attila Bertici — Acuma mi se pare mică. Dar… știi ce? E întrebarea bună, dar aș răspunde puțin altfel. Noi aici, în Europa, în Uniunea Europeană, e bine că suntem. Nu sunt contra Uniunii Europene, că mulți spun că ,,Bă, nu-ți place. Că mergi spre Est.’’ Nu, nu. În orice țară mă simt bine dar noi credem că noi suntem buricul pământului și te duci în Kazahstan, într-un oraș în plină dezvoltare și-ți dai seama, hopa! Sau, uite că am filmat în Novosibirsk și mi-au scris în comentarii ,,Am crezut că Novosibirsk e un sat și sunt zgârie-nori.’’ Deci noi credem că numai aici este. Deci e lumea asta… dacă ai fost în Argentina, mi-ai povestit și acolo sunt orașe în care zici că e Chicago. Și asta trebuie să vedem noi, că și peste gard stau oameni și peste gard pășunea este verde. Și asta m-ajutat foarte mult. Și cum stau acasă, când vezi lucruri urâte, cum vezi în Mauritania când au 30 de litri de apă pe lună, pe care o aduce armata. O casă unde stau 10 copii, au 30 de litri de apă pe lună. Cu alea trebuie să spele, să spele hainele, să facă mâncare.
Silvian Nanea — Da, țin minte din Africa de Sud la fel era cu rația de apă. Că unde am stat acolo am închiriat pe Airbnb o locuință, specifica clar că nu am voie să ud gazonul, nu am voie strict multe lucruri.
Attila Bertici — Sau uite, Tajikistan au curent de patru ore pe zi. Fiindcă e foarte mare lipsă de apă și hidrocentrala nu funcționează. Deci… dar sunt țări și orașe în care noi credem că este vai de mama lui și este poate, mai dezvoltat decât România. De aceea și e bine să călătorești, să vezi. Eu aș face obligatoriu la copiii să meargă până în Mauritania să vadă. Și nu spun că ,,iPhone-ul meu deja este vechi, are un an.’’ Știi? Sau acuma dacă te duci la școală, numai mașini parcate și părinții duc copiii la școală și n-au nicio pregătire fizică, zero.
Silvian Nanea — S-ar putea acuma înlocui în loc de armată, cum se făcea înainte armata un an de zile ar putea tinerii din ziua de astăzi, un an de zile după ce termină liceul să plece undeva în lume.
Attila Bertici — N-o să meargă, că-s scutiți. Sunt scutiți de educație fizică și sport. Deja părinții fac o greșeală. Primul lucru când se duce la școală deja are de la medic, că e scutit. Copilul meu să nu alerge că transpiră, săracul! Și sunt multe chestii. Eu nu cred că generația asta este ratată, nu mă înțelege greșit. Chiar mai vorbesc cu tineri motocicliști care mi se par foarte educați, cu capul pe umeri. Mă întreabă ce echipamente de protecție să poarte că vor să trăiască mult, nu vor să moară pe motocicletă. Deci, sunt. Nu mă înțelege greșit, dar este și generația care urmăresc niște idoli falși pe TikTok, pe YouTube, care sunt idoli falși care au dat lovitura și nu știu… Și acuma din păcate nu se gândesc: mă, să mă duc să învăț la școală, să am o meserie, să lucrez, nu. Toată lumea vrea să dea lovitura. ,,Băi, nu mă interesează să muncesc, oricum o să dau lovitura!’’ știi? Deci foarte greu. Eu văd și pe băiatul meu, un băiat super fain. A venit cu mine în aventură dar deja face parte din generație și chiar dacă nu… pot să spun că e puțin peste, deci altfel gândește că a fost foarte mult cu mine la aventură, dar dacă începe ceva, nu prea are răbdare să termine. Nu mai au cum avem noi perseverență, că mă duc până la capăt, știi? Nu. Dacă întâmpină o greutate ,,A, nu. Tati, hai rezolvă!’’ Deci asta e o problemă cu generația respectivă, fiindcă părinții noștri încă erau de moda veche și poate ne-au învățat. Tata a avut o vorbă: ,,Omenia o pierzi odată. Cu banii poți să-i pierzi, ei revin. Omenia nu revine. Deja, generația noastră altfel a crescut copiii. Generațiile care vin. Deci înțelegi ce vreau să spun. Asta este o problemă. Eu de aceea și pe YouTube încerc să educ, că știu că mă urmăresc foarte mulți. Deci când ești vlogger sau ești aventurier, în primul rând nu trebuie să te uiți câte vizualizări îmi fac? Dacă faci ceva, tu poți să faci un bine la om, cine se uită dar poți să faci un rău enorm la cine se uită. Poți să schimbi viața lui în bine sau poți să strici viața lui totodată. Că, dacă sunt vloggeri și vezi că stau la cinci stele, nu știu ce, că uite călătoresc numai cu avionul, devine idol. Poate că vloggerul respectiv a lucrat foarte mult să facă acei bani dar nu se vede din spate. Că din păcate când ajungem la un nivel, ne este frică să spunem că noi am lucrat și am muncit. Crede-mă, eu la 20 și ceva de ani m-am dus în Ungaria să joc fotbal am jucat semiprofesionist și am avut un accident, mi s-a rupt mâna, în fine. Nu vreau să intru în detalii. Și n-am mai vrut să vin acasă, n-am n am mai putut continua cu fotbalul de performanță și mi-a fost rușine să vin acasă. Mă, m-am dus în străinătate și vin acasă cu fundul gol, că eram foarte sărac și într-adevăr, am dormit în vagoane o jumate de an, în gară. Am adunat din container sticle și am schimbat și așa am mâncat. A fost foarte greu. Deci am început de jos. Acum cine se uită: are o motocicletă nouă! Aia e problema, știi? Că acum, tinerii la 20 de ani vor să sară treptat ce am trăit eu 20 de ani și cât am muncit… firme… n-a plătit o firmă, chiar din Arad, 800.000 de lei, nu știu, 30.000 de €, mi-au furat profitul pe 2 de ani, iar a trebuit să refac. Astea ei nu le văd, de aceea și când facem un vlog, trebuie să spunem: noi nu de aici am început. Deci tu la 20 de ani nu poți să sari toate treptele astea. Ce am construit eu în viața mea sau câte nopți nedormite, nu vezi drumul meu până aici dar îl vezi pe ăsta de sus. De aceea mulți ce văd ,,Uite, ăștia trăiesc numai din vlogging, călătoresc în Japonia, în Sri Lanka, în… ’’ nu știu ce, ,,Vreau să mă fac și eu vlogger!’’ Fac un canal de YouTube și nu vin subscriberi. E foarte greu să ajungi acolo. Ei vor să sară etapele astea.
Silvian Nanea — Deci trebuie să înțeleagă că există multă muncă în spate, perseverență, nopți nedormite stres și multe provocări.
Attila Bertici — Foarte multe! Dar când ajungi la un nivel când am și eu așa de mulți abonați, responsabilitate, nu trebuie să uiți. Știi cum e? Oamenii vin, dar pleacă. Se abonează dar și pleacă.
Silvian Nanea — Se poate și dezabona oricând.
Attila Bertici — Corect. Deci eu știi ce spun? Eu am o vorbă și asta spun absolut la toți vloggerii că și noi acuma suntem într-un vlog cum ar veni, într-un podcast. De foarte multe ori în primii ani, am intrat în capcana cu comentariile negative. Am început să le răspund în vlog, am răspuns, m-au enervat și am răspuns în vloguri și după aceea mi-am dat seama că dacă faci un calcul, e matematică. N-am fost bun la matematică dar probabil că iese, iese calculul. Dacă se uită la un vlog 100.000 de oameni, în Rusia s-au uitat la vlogurile mele 100.000 de oameni. Sunt 1.000 de comentarii. Cam 1.000 de comentarii, asta înseamnă 1%, nu? Matematic cred că la 100.000, 1% este 1.000. Din ăia 1000, 100 sunt negative, critici răutăcioase. Asta înseamnă 0,1% că ăialalți 99 nu comentează. Se uită, nu comentează. N-are ce, îi place sau nu-i place nu comentează. Deci, normal, comentariile negative la orice podcast orice vlog este de 0,1%.
Silvian Nanea — Proporția este foarte mică.
Attila Bertici — Și dacă mergi la un medic și te operează spune ,,Dom’le, 0,1 șansă să nu reușești, te operezi.’’ Și atunci am zis nu merită nici efortul, nici să șterg. Absolut nu-l bag în seamă, că este 0 1% și ăia 99,9% nu merită ca eu într-un blog măcar să-i acord 3 secunde și până ce am concretizat, am conștientizat treaba asta, mi-am dat seama că e bine. Fiindcă ăia 0,1%, nici ăia nu-s de condamnat. Din păcate, oamenii înțeleg greșit fenomenul, poate sunt oameni faini și cred că sunt oameni buni că eu cred că fiecare are ceva bun în el. Dar el, ăia 0,1%, frustrarea lui în viață, nereușita lui în viață că are o viață amară, caută să dea în tine. Ăla caută ceva de genul ,,Politicianul-i de vină!’’ deci tot pune vina pe cineva, nu pune mâna pe sapă să lucreze. Asta-i o problemă dar am depășit acest moment, eu doar zâmbesc pe tema asta. Aici trebuie să ajungem, în tot sufletește și absolut atunci putem să educăm. Eu încerc numai pozitiv să arăt pe canalul meu de YouTube, de aceea și probabil alții au mai multe vizualizări că e senzațional! Eu nu vreau o chestie minoră să o umflu în aventură. Vreau să arăt realitatea, că poate mâine tu mergi pe același drum.
Silvian Nanea — Și caut senzaționalul, nu?
Attila Bertici —Exact. Nu, deci eu sunt sincer și tatăl a avut un cuvânt: niciodată să nu minți, că atunci uiți ce ai mințit și așa mai bine ești sincer tot timpul, chiar dacă uiți ceva tot o să spui același lucru că e sincer. Și de multe ori, într-adevăr nu e senzațional, poate de multe ori sunt câteva vloguri plictisitoare dar așa e în viață, nu tot timpul totul e funny, știi? Mai sunt și când e plictisitor sau așa.
Silvian Nanea — Ce mesaj de încheiere le poți adresa urmăritorilor așa ca un imbold cumva pentru ei să privească cu încredere în viitor și dacă rezonează cu aceste experiențe de ce nu să și facă planuri, să încerce o astfel de aventură mai mică sau mai mare, în funcție de posibilități.
Attila Bertici — Nu există aventuri mici sau aventuri mari. Aventura este când ieși din zona ta de confort, că mulți au spus că ,,Voi numai v-ați dus pe asfalt.’’ Băi… și pe asfalt să mergi 300 de km nu-i ușor. Aventura este când ieși din zona ta de confort, aia este o aventură. Tu dacă te duci cu bicicleta și te-ai dus până la cumpărături, mai ales cum în România că și te calcă mașina, ai ieșit din zona ta de confort. Deci sfatul meu și mesajul meu, dacă vrei cu adevărat, se poate. Noi am mers cu o mașină de 1.400€ în Mongolia. Când pe forum au spus că dacă nu ai o mașină de 100.000€ echipată, nu poți să mergi. Deci sunt mituri, nu există. Trebuie să ai încredere în tine! Dacă ai încredere în tine și nu cauți scuze: ,,Mă duc anul viitor, că anul ăsta mai am de făcut un coteț.’’ sau mai am de făcut nu știu ce. Nu. Dacă vrei să pleci, du-te! Dacă nu găsești cu cine, du-te singur. Vei trăi momentul! Dar trăiește clipa! Trăiește clipa, nu te gândi înainte cu șapte zile ce va fi! Acum pe moment ce va fi, du-te și când te vei porni, lasă-te purtat de aventură! Sfatul meu: să trăim viața! Fiindcă, de foarte multe ori spun și pe vloguri, nu există buton de reverse, știi? Ar fi fain să se ducă așa ca și casetele, că am învârtit înapoi că n-am ascultat piesa respectivă. Nu este. Ce fain ar fi în viață, știi? Ca și în jocul de calculatoare, că te-au omorât și mai ai trei vieți. Nu există. Deci eu acum, aproape la 50 de ani m-am îndrăgostit de o motocicletă. Aici în paranteză spun, am o motocicletă foarte bună, scumpă, cea mai bună motocicletă din lume. Dar am făcut un test și m-am îndrăgostit de o motocicletă și azi am cerut o ofertă. Zic ,,Mă, nu mai am bani dar iau un leasing.’’ iau cumva că e un Sport Touring și mi-am dat seama că încă cinci ani pot să mă duc cu Sport Touring, că nu mai sunt tânăr și nu vreau să ratez anii ăștia din viață. Deci asta-i foarte important. Să trăim viața azi, că deja peste cinci ani poate nu mai pot să sar cu parașuta. Nu știu, că te mai lasă oasele, știi? Deci foarte important să nu uităm că doar o viață avem, ăsta-i cel mai important lucru. Să nu uităm! Măi, o viață avem! Dacă se stinge lumina, nu se mai aprinde. Poate pe lumea cealaltă dar aici pe pământ nu se mai aprinde niciodată lumina. Cum spun eu, dacă cântă Popa ultima romanță, s-a încheiat.
Silvian Nanea — S-a dus!
Attila Bertici — Și asta-i foarte important să nu așteptăm! Tot așteptăm. Probabil și voi, toată lumea are momente că amânăm, așteptăm, așa am fost eu 10 ani de zile m amânat plecarea. Știi ce rău îmi pare acum? Că la 40 și ceva de ani am început să merg în aventuri. Poate că acuma mi-am permis financiar dar și aventura dacă iei cortul pe spate, pe bicicletă și te duci. Nu tot… asta e o scuză, că n-am bani pentru aventură. Nu poți să mergi cu bicicleta? Faci trei sandviciuri și te-ai dus trei zile cu cortul în pădure și vezi dacă-ți place, că poate nu-ți place. Știi care este un prieten de al meu și nu vreau să spun numele, a organizat în deșert cu mai multe mașini o ieșire. Și oamenii care s-au înscris, au înțeles total greșit ce înseamnă să mergi în deșert cu cortul pe mașină. Te uiți de acasă… Nu știu dacă mai avem timp, 3 minute?
Silvian Nanea — Sigur!
Attila Bertici — Te uiți de acasă și zici ,,Ce fain e că stă în deșert, se uită la stele, în cort plafon…’’ așa. Păi și când ajungi acolo îți dai seama… mă, toaleta tot în deșert o am? Bate vântul, este cald, transpir, n-am un duș. Deci când tu pornești undeva, tu vezi pe internet. În căldura ta, în aer condiționat, totul este funny! Când te duci acolo, îți dai seama că, mă, nu-i pentru mine dar mai trebuie să stai trei săptămâni că ai plătit. Deci de aceea spun, cine vrea să încerce cu aventurile, să încerce pas cu pas nu să se ducă direct aventură de 40 de zile. Cum am făcut eu. Am făcut direct aventura mare și aici a fost la prima aventură, când mi-am pus de multe ori întrebarea: ce naiba caut aici? N-aș mai face așa! Aș face pas cu pas, pas cu pas, aventură de trei zile, ieșit, stând, toaletă în pădure, să vezi cum e. După aceea dacă îmi place sau nu-mi place, vin acasă, prelucrez tot ce am primit de la pădurea respectivă, mă duc o săptămână. Așa ar trebui, fiindcă de aceea sunt puțini aventurieri. Am prieteni care spun: ,,Măi, n-aș putea să stau în cort și dacă mi-ar da palatul Elisei!’’ sau cum îi zice din Paris. Nu, nu. Dar dacă îți place, trebuie să faci pas cu pas dar după aceea, dacă faci o aventură, atunci o să-ți schimbe viața ta în bine. Și atunci vei căuta tot timpul să mergi. Ăsta e un drog! Este drogul nostru, al aventurierilor. Cum alții se droghează cu alte substanțe, la noi ăsta e un drog. Când m-am întors și dacă ai citit cartea până la capăt sa nu știu dacă ai reușit, atunci aici în spate deja ultimele rânduri spune motivația pentru care m-am dus peste un an din nou în Siberia. Este foarte interesant! Deci aici am devenit aventurier și cred că până în sfârșitul vieții asta o să fac și caut trasee. Devine din ce în ce mai periculos, fiindcă deja caut trasee mai… pe mine nu mă tentează să merg într-o țară unde… nu mă tentează să merg în Germania în aventură sau în Italia. Nu. Acuma, de exemplu m-am uitat la niște țări africane, de care toată lumea spune că nu e de mers și tot mă gândesc să… nu știu, să merg. Că probabil că nu-i chiar așa, că te mănâncă cu linguriță acolo. Deci devine din ce în ce mai periculos. Sper că nu ăsta va fi sfârșitul odată pentru riscuri, dar îmi place să risc un pic, fiindcă adrenalina face parte din chestii faine din viața noastră. Și când am urcat acum la 4.655 de metri, nu a fost ușor dar când ajungi acolo sus, cum a zis și Mallory, celebrul alpinist. ,,De ce mergi pe Everest? Cum e acolo?” nu a putut să explice de ce urcă pe EveresT, George Mallory.
Silvian Nanea — E un sentiment care e sublim sau greu de împărtășit.
Attila Bertici — Măi, și la noi a întrebat lumea de ce ne-am dus la Polul Frigului la -60? Nu ar fi fain vara că sunt în plus 30°? Nu mai are farmecul. Că acolo n-a fost nimeni din România. Ai motivație în plus când te apropii din kilometri în kilometri, deja simți că inima ta bate mai tare! Sunt niște senzații pe care nu le trăiești. În viață… ai pierdut ai pierdut foarte mult în viață. Sau motocicleta, că-i periculos. Dar ce îți oferă motocicleta, nu trebuie să mergi ca nebunul, dar ce-ți oferă motociclismul nu-ți oferă absolut altceva nimic. Deci senzațiile astea! Periculos… ce nu este periculos? Periculos e și să mănânci, să bei un suc de la magazin. Deci dacă am trăi într-o bulă că totul-i periculos, poate că am rezista cu cinci ani în plus în viață. Fizic, că nu pică pe noi ceva sau nu facem accident dar crede-mă că psihic, deci ai murit mai repede. Că se va distruge psihicul.
Silvian Nanea — Categoric! Pentru că ești alertă să nu pățești ceva.
Attila Bertici —Stresul și psihicul este cel mai mare factor pentru care ne îmbolnăvim de cancer și de alte boli. Și pe Netflix există Zona Albastră unde oamenii au trăit fericiți, au trăit mai mult. Deci foarte important, sfatul meu: călătoriți, mergeți! Nu găsiți scuze că n-aveți bani sau poate nu iei canapeaua respectivă, ce vrei să schimbi de doi ani și călătorești un pic. Că la noi știi cum gândim? Nu mergem anul ăsta în concediu, cumpărăm o canapea. Nu mergem în concediu că trebuie să schimbăm acoperișul la casă. Dar dă-l dracului, dacă o plouat trei ani, mai plouă încă un an. Du-te! Că după aceea vei avea energii pozitive și o să faci mai mulți bani când vii acasă și o să fii mai activ.
Silvian Nanea — Și vei avea o altă perspectivă de viață!
Attila Bertici — Altă perspectivă de viață… mulți spun ,,Attila, ce fericit ești! Ce bucuros ești! Că nu te văd stresat.’’ De ce să mă stresez? De ce să nu fiu bucuros? Uite, mă uit acuma pe geam și iese soare! Ce frumos! De ce să fim stresați?
Silvian Nanea — Dragul meu, îți mulțumesc foarte mult pentru că ai fost prezent aici!
Attila Bertici — Și eu mulțumesc!
Silvian Nanea — Ai împărtășit câteva din experiențele avute. Celor care ne urmăresc le spun din nou să te urmărească pe YouTube, să vadă și din urmă. Am vizualizat și eu mai multe filmulețe.
Attila Bertici — Acum ăsta e avantajul YouTube-ului că rămân acolo, știi? Deci poți să retrăiești. Am urmăritori care au zis că de trei ori s-au uitat la aventura mea. În fiecare an reluau. Deci…
Silvian Nanea — În continuare, luați ceea ce credeți că vi se potrivește, luați-vă și plecați în călătorii, într-o aventură mai aproape sau mai departe, în funcție de cum credeți că rezonează cu voi și pentru voi, și în timp ce vedeți departe, trăiți momentul sau clipa, nu?
Attila Bertici — Tot clipa trebuie să o trăim. Și știi cum e? Banii se întorc, aventurile și cum să spun… amintirile, rămânem cu amintiri. Deci când mă gândesc la aventura asta în care am scris cartea mea, tot timpul inima mea un pic așa zâmbește, știi? Deci amintirile astea nu poate să ți le ia nimeni. Nici ANAF-ul, nici nimeni, știi?!
Silvian Nanea — Da! Dragilor, ne vedem săptămâna viitoare cu un nou episod al podcastului ,,Vezi Departe’’!