,,Cristian Galea — Ok, lucrul ăsta e un lucru bun, dar ce m-a șocat și mai mult este că aud foarte des: De ce am nevoie să învăț matematică? La ce mă ajută în viață fizica, matematica, româna, filologia? Despre Ion, despre Moromeții? Copiii care cresc cu astfel de valori, ajung pe parcursul vieții să…
— Și atunci am început să-mi dau seama că sunt puțini oameni care se uită departe. Cei mai mulți se uită de pe azi pe mâine.
— Îmi aduc aminte că părinții mei plângeau, și eu mai ales, într-un episod al accidentului în care am fost în comă, am stat 10 zile la reanimare.
— Din perspectiva mea, Iisus este cel mai bun și cel mai mare lider pe care această lume l-a avut.’’
Silvian Nanea — Salutare dragilor și bine ați venit la un nou episod al podcastului ,,Vezi Departe’’, locul unde discutăm despre idei, povești și strategii, despre cum ne putem îmbunătăți viața în prezent pentru a privi cu încredere spre viitor. Astăzi îl avem în studioul nostru pe Cristian Galea, care este soț, tată, antreprenor, consilier în consiliul Municipal Arad și candidat la primăria orașului Arad. Cristian, bine ai venit!
Cristian Galea — Bine te-am găsit! Sunt extrem de încântat să pot să vorbesc cu tine, cu voi. Mă onorează invitația ta în acest studio!
Silvian Nanea — Pentru că, aici dorim cumva să vedem cum ne putem îmbunătăți viața în prezent, așa încât să țintim cu încredere și să vedem viitorul luminos, să zicem, nu cu frici și temeri, suspiciuni. Din perspectiva ta de tată și antreprenor, cum vezi acest viitor și la ce te gândești când spui ,,vezi departe’’?
Cristian Galea — Îmi place enorm subiectul ăsta, enorm! Întotdeauna m-am considerat și cu siguranță sunt mulți dintre cei care mă cunosc, care se uită în momentul ăsta la noi. Inclusiv de mine, de familie, de prieteni, am fost considerat un vizionar. N-am fost tot timpul așa, dar oarecum, când am ajuns antreprenor, să zic, am început să citesc în domeniul ăsta, legat de viziune, legat de construcție pe termen lung, nu doar pe termen scurt. Asta dacă mă întrebi pe mine, nu m-ai întrebat, dar cred că este o problemă, în special, națională. Oamenii, în România predominant. Și am avut ocazia să cunosc foarte multe culturi, inclusiv vestice, dar și mai rămase în urmă decât cele românești. Am fost și în Africa, poate povestim și despre asta. Dar din perspectiva mea, cu cât oamenii sunt mai educați cu cât mergi mai spre vest, mai spre Europa de Vest, mai spre America, Canada, acolo oameni se uită mai departe. Cu cât oamenii sunt mai puțin educați, cu cât contextele, cultura sau țara în care ei trăiesc, este mai săracă, cu atât oamenii sunt preocupați de a nu se uita așa departe. Când am început să devin antreprenor, cu siguranță atunci, deși, poate am devenit în paralel cu căsătoria, să zic așa, în perioada în care m-am căsătorit, că ai vorbit de familie. Atunci deja am fost obligat, oarecum, să încerc să mă uit cât de departe se poate. Și atunci am început să-mi dau seama că sunt puțini oameni care se uită departe. Cei mai mult se uită de pe azi pe mâine, nu prea construiesc, oamenii vizionari nu-și construiesc viața, să zic așa. Ce să mai vorbim de afaceri sau de alte construcții.
Silvian Nanea — Și am înțeles acuma, din ce spui, un prim lucru: educația, care contează și care va aduce un plus valoare pe viitor.
Cristian Galea — Există o chestiune foarte pragmatică legat de educație. Acuma, toți am trecut. Sau, toți… cel puțin eu și cu tine am trecut, sunt convins, prin niște școli. Am două facultăți, prima a fost la Timișoara, Automatizări și Calculatoare. Deci în I.T, o facultate extrem de serioasă și de grea. Undeva, vreo jumătate din studenți care intrau acolo, nu reușeau s-o termine și am mai terminat o facultate, ceva mai târziu, de Teologie Didactică. Deci și în zona asta spirituală am fost interesat. Și de multe ori, eu am discuții cu copiii mei, am avut pe subiectul ăsta și au aud foarte des: De ce am nevoie să învăț matematică? La ce mă ajută în viață fizica, matematica, româna, filologia? Despre Ion, despre Moromeții? La ce ajută toate lucrurile astea? Și este o întrebare realistă. Ar fi bine să și-o pună toată lumea. Eu zic că e important să-și pună oamenii întrebări, de acolo pleacă dezvoltarea.
Silvian Nanea — Și ce le spui, cum îi motivezi?
Cristian Galea — Știi ce le spun? Exact ce le spun copiilor mei. Pur și simplu din perspectiva mea și nu doar a mea, creierul este ca și un mușchi. Dacă-l pui la lucru, dacă-l folosești, el se dezvoltă. Nici nu contează așa de mult întotdeauna cum anume lucrezi, cu ce lucrezi, că se cheamă chimie, română, engleză, franceză, orice materie dinasta care, uneori, pot să pară chiar lipsite de sens, să zic așa. Ele, în realitate, sunt extrem de utile, pentru că îți dezvoltă mintea. Simplul fapt că înveți orice, citești orice, ești interesat să afli mai mult despre un domeniu pe care tu nu-l cunoști, acest lucru îți dezvoltă mintea, îți dezvoltă creierul. Atunci când tu ai nevoie de el mai târziu, poate, după ce ieși din școală, dacă tu nu l-ai pus la muncă chiar și aparent, fără sens, da? Pentru materii de care consideri că nu ai nevoie în viață, când tu l-ai pus la muncă, el mai târziu te va ajuta. Tu l-ai lucrat în școală și în viață, sigur sunt situații și circumstanțe în care ai nevoie să gândești.
Silvian Nanea — Deci, în mod aparent, la materiile care nu sunt în zona noastră de interes putem să le luăm ca un exercițiu al creierului?
Cristian Galea — Exact. Exact ca și la sală, mergi să exersezi un mușchi, da? Aparent tragi acolo din niște fiere, ce or fi aparatele alea.
Silvian Nanea — Exact. Și totuși, informațiile acelea pe care le asimilăm, să zicem cu forța, cumva. Că nu prea ne plac, undeva ele rămân acolo în subconștient și nu știm când în viață nevoie de ele.
Cristian Galea — Ăsta e cazul fericit, acuma nu știu cum ești tu, eu mărturisesc, nu mai îmi aduc aminte de multe lucruri pe care le-am învățat în facultate sau în liceu, da? Chiar nu-mi aduc aminte că, cumva s-au șters din memorie, dar nu contează. Asta spun. Faptul că le-am lucrat și creierul meu a lucrat, el s-a dezvoltat și poate ulterior acele spații neuronale au fost înlocuite cu o informație care astăzi mi se pare utilă. Dar, pentru că am lucrat zona respectivă din creier, acele informații au avut loc unde să intre. A fost o cameră care, poate, s-a golit în timp de informațiile de la chimie, nu mai știu chimie multă, dar am pus altceva.
Silvian Nanea — Uite că suntem aici cu educația, cum vezi în ziua de astăzi partea digitală a educației? Că, pur și simplu și noi când am fost mici și am fost învățați, și părinții noștri, cu cartea fizică, să citim din cărți și să luăm cunoștința, sau asimilăm cunoștința din biblioteci, să zic, și acum toate rețelele sociale, internetul… Bun, și acestea sunt de ajutor că uite în momentul acesta putem ajunge la mulți oameni, inclusiv prin rețele sociale. Dar pe partea de educație, cum vezi aici perspectiva?
Cristian Galea — Te referi la digitalizarea educației?
Silvian Nanea — La digitalizarea educației, pe de o parte, dar și un tânăr de 20 de ani, cum poate el să se focuseze, să studieze o carte și să nu fie ademenit de niște rețele sociale? Hai să zicem că nu stă chiar pe divertisment, ci totuși mai învață câte ceva de acolo.
Cristian Galea — Chestiunea este destul de complicată, din perspectivă proprie. Orice invenție tehnologică, orice progres tehnologic a avut și părți pozitive și părți negative. În toată istoria invențiilor tehnologice mondiale. Când a apărut mașina, au fost aspecte pozitive, au fost aspecte negative. Poate, automobilul, vorbesc, poate mai mult pozitive decât negative, dar au fost oameni care au avut accidente și au murit. Astăzi, cea mai mare parte, o mare parte, nu cea mai mare din oameni, mor în accidente de automobil. Deci, orice invenție tehnologică a adus progres, a adus cu siguranță a adus progres, că de asta s-au inventat, dar au avut aspecte pozitive și negative. Legat de tehnologie, și mă uit la copiii mei. Avem multe lupte pe subiectul ăsta, multe discuții. Eu însămi spuneam: sunt informatician, sunt IT-ist, de când a apărut calculatorul pe aici prin România, eu deja eram în domeniu.
Silvian Nanea — Da, și ești în zona asta.
Cristian Galea — Exact, și a trebuit să administrez eu, ca tată, lucrul ăsta foarte corect și într-adevăr, să răspund și să am tot felul de gânduri pe subiectul ăsta. Eu cred că în faza asta incipientă, pentru că noi suntem într-o fază incipientă, tehnologică, informațională, dacă mă întrebi, digitalizare. Da? Încă nu suntem digitalizați, noi ca societate din punctul meu de vedere, o folosim mai mult în zona divertismentului. Și aici e zona în care noi, cred că trebuie să avem grijă și este aspectul negativ. Unul dintre aspectele cele mai pozitive este că ai acces la informație foarte rapid, ușor. Nu mai trebuie să te duci într-o bibliotecă să stai zile întregi ca să accesezi o informație, o ai într-o secundă. Poți să afli orice. Aspectul negativ al acestui lucru este că oamenii nu mai caută. Simplul fapt că tu primești foarte ușor toate lucrurile astea, pe de o parte este un lucru bun și generează un avans, un progres, dar eu cred că noi, oamenii, ratăm anumite lucruri, că accesăm lucrurile prea ușor. Mă duc într-o altă zonă, să exemplific mai ușor. Trăim în fast. Fast-food, fast, totul e rapid totul, e rapid. Mai fac o paranteză, am citit zilele trecute niște statistici. Acum, de exemplu, pentru că suntem în zona fast și a lucrurilor grăbite, da? Și asta este din zona digitalizării, avem acces foarte rapid la informații. Dar lucrurile astea nu sunt bune. Uită-te, am citit o statistică legat de faptul că s-a făcut un studiu, mi se pare pe 34 de orașe, în țări diferite, pe toate continentele. Și oamenii, de exemplu, astăzi, față de un deceniu în urmă, merg pe jos mai repede cu 10% decât mergeam acum 10 ani. Adică o medie de 5 km/h, cam așa mergeau oamenii pe jos acum 10 ani, astăzi, omul merge pe jos cu 5,6 km/h. Ai zice: ,,Ok, lucrul ăsta e un lucru bun.’’ Dar ce m-a șocat și mai mult este, și se vede în acest moment la felul cum vorbesc eu, este că oamenii vorbesc astăzi cu 20% mai repede decât vorbeau acum 10 ani. Aparent, și ăsta este un lucru bun. Problema este că înseamnă că ascultăm cu 20% mai puțin, dacă vorbim cu 20% mai mult. Totul e prea repede.
Silvian Nanea — Este o cursă, cumva contra cronometru, să facem totul mai rapid. Dar aici, iarăși, că mă gândesc cumva la partea de dezvoltare personală, pe care eu încerc să o încurajez în cadrul acestui podcast, pe de o parte trebuie să ne gândim și la faptul că, acum 100 de ani de exemplu, dacă învățai și făceai o facultate sau o meserie, știai că toată viața o ai asigurată. Pe când acuma, pur și simplu noi trebuie să fim conștienți că, zilnic trebuie să acumulăm, trebuie să acumulăm, pentru că în viața noastră s-ar putea de trei, patru ori, să ne schimbăm perspectiva sau direcția în viață. Și dacă nu ne-o schimbăm, trebuie să o updatăm sau o îmbunătățim cumva. Adică, suntem și forțați de zilele în care trăim.
Cristian Galea — Așa, da. Și lucrul ăsta nu știu dacă neapărat este bun. Unde vreau să termin ideea, da, tehnologia este extrem de bună. Eu o folosesc, o încurajez, sunt în domeniul ăsta. Problema noastră este legat de limite. Mă uit eu la copiii mei, nu mai știm să administrăm limitele. Adică ne folosim de tehnologie, mergem, înaintăm, suntem atrași, nu ne mai plictisim, nu mai avem timp de meditație, nu mai avem timp să ne retragem din zilele astea. Putem munci toată ziua, de dimineață până seara, ajutați de tehnologie sau nu, e totul. Trăim într-o lume prea, prea agitată și prea accelerată și totul este mult și lucrul ăsta nu ne ajută.
Silvian Nanea — Dacă ne poți împărtăși cum faci tu personal acest echilibru? Că, natura umană, mă gândesc că este la fel. Ok, lucrăm la ea, îmbunătățim, dar până la urmă toți suntem oameni și trebuie să ne punem noi niște limite.
Cristian Galea — Acum 15 ani, pe lângă multele activități, spuneai de familie. Avem cinci copii, împreună cu Monica, am o soție căreia am vrut să-i dau și trebuie și mă oblig pe mine, pentru că în esență asta înseamnă dragoste, să primească atenția, să primească respect, să primească timpul meu, că s-ar putea până la urmă, la timp, să se rezume cam totul. E singura resursă limitată a noastră până la urmă și cea mai prețioasă, nu altceva. Timpul. Este un subiect lung și larg și acesta. Deci, eram căsătorit, aveam o soție și am aceeași soție. Au venit copiii, mi-am dorit enorm de mult să fiu un tată așa cum ar trebui să fie un tată. Am citit, am căutat, am vrut… n-am știut, mai ales cu primul, noi experimentăm cu primul copil. Cu el e cel mai complicat, să zic așa și este din nou, o altă poveste. Au venit și alții, am avut un business, îți spuneam. Spuneai și tu mai devreme.
Silvian Nanea — Și acolo responsabilități foarte mari de antreprenor.
Cristian Galea — Foarte mari! Trăiam din acest business pe care-l avem de aproape 20 de ani, din multe perspective, de 24… efectiv de aproape 20 de ani. Apoi, mi-am mai luat o responsabilitate, m-am simțit responsabil, am ajuns pastor într-o biserică non-denominațională și trebuia să administrez toate aceste lucruri. Mai târziu, a intrat și politica în toată povestea asta și la un moment dat, într-adevăr, îți dai seama că nu le poți face pe toate. Nu trebuie să le faci pe toate, dar și pe care le faci, trebuie să le administrezi corect. Da, până la urmă poți să ai și un job și familie și să nu reușești să le administrezi corect și să ne plângem. Cum am făcut eu, ca să-ți răspund la întrebare, când mi-am dat seama și am fost atenționat de soție. Pentru că, Monica este cel mai bun prieten al meu, discutăm orice, avem voie să ne spunem fără să ne supărăm, discutăm absolut orice. La un moment dat, Monica simțea că, pentru că ea este oarecum în familie, a rămas foarte mulți ani, s-a ocupat doar de casă și eu cu activitățile adiacente, în același timp spunând că îmi doream să fac, dar ea a fost, să zic așa, unul dintre senzorii mei principali pe care i-am avut. Și îmi spunea: ,,Cristi, e prea mult.’’. Cristi, ar trebui uite, așa și așa. Și vedeam deja niște rezultate negative în urma faptului că nu reușeam să administrez timpul. Cum am făcut-o? Calendar. Am devenit foarte pragmatic în ceea ce înseamnă administrarea timpului la mine și m-am obișnuit deja. E natura mea. Absolut totul, absolut. Marea majoritate a lucrurilor sunt în calendar, inclusiv timp liber. Inclusiv mă uit, analizez, acuma e prea mult. Încerc să mă uit foarte pragmatic. Îmi iau timp în fiecare zi să-mi programez ziua, să-mi programez zilele următoare. La mine, am programat lucrurile cu o săptămână două înainte, cam așa stau în perioada asta și mă uit peste calendar, am avut timp liber, nu am? Și acuma, de exemplu, în perioada asta simt că depășesc anumite limite și încep să mă autolimitez intenționat. Pentru că, dacă nu, așa cum spuneai și tu, alunecăm fără să ne dăm seama într-o direcție sau alta.
Silvian Nanea — Și atunci sfatul tău, să înțeleg, este pentru cei care ne urmăresc, ca să se obișnuiască să-și pună în calendar toate activitățile și să le urmărească, și să se țină de ele?
Cristian Galea — Așa e. Am fost surprins din nou, pornea povestea la început de discuție, discuția noastră. Am fost în acest weekend în Germania, am acolo, țin niște seminarii de leadership pentru un grup de lideri care vor să crească mai mult în zona aceasta. Și eu habar nu aveam neapărat cum funcționează cultura germană și exact aceeași poveste, legat de calendar, cum să-și administreze timpul. Time management, în zona asta. Și un prieten, care era acolo, oarecum m-a oprit destul de repede și a zis: ,,Oprește-te! La noi în Germania aici toată lumea funcționează așa. La noi nu trebuie să vii să ne convingi că noi trebuie să lucrăm cu calendarul.’’ Așa cum, aici, în România, conving oamenii și știu sigur că încă nu, oamenii nu-și administrează timpul corect.
Silvian Nanea — Prea puțini!
Cristian Galea — Exact, prea puțini. Prea puțini astfel încât să afecteze cultura sau să ne ducă într-o zonă bună. Da, dar în Germania, apropo de contexte, de țările mai avansate, mult mai avansate. Poți să vezi și ei mi-au spus: ,,Aici, toată lumea face asta, e ceva normal. Nu trebuie să vii să ne înveți, noi te învățăm pe tine, dacă vrei. Că, la noi, toți folosim calendarul și ne administrăm corect timpul așa.’’ Nu cred că avem altă variantă în această perioadă extrem de aglomerată, extrem de digitalizată, în care… da. Putem s-o luăm razna! Să nu ne dăm seama încotro mergem. Dar este o formă pe care eu o fac. În același timp, am mentori, am oameni la care le-am dat voie constant. Dacă vezi că greșesc undeva, și din nou ăsta e un subiect foarte amplu și foarte mare, este un lucru pe care foarte puțini îl fac și îl au. Vorbesc de mentorat și de ucenicizare, de disciplinare, da, asta din nou ajută enorm, enorm, enorm de mult. Și chiar am vorbit cu oameni destul de… să zic așa, ai spune că sunt oameni destul de influenți în societate și nu există conceptul ăsta de mentorare.
Silvian Nanea — Deci, să înțeleg că tu ai mentor la rândul tău, și de asemenea ești mentor pentru alții?
Cristian Galea — Adică, atunci când ai mentori, adică dându-ți seama de valoarea acestui lucru, aproape este imposibil să nu începi să mentorezi și tu, să ucenicizezi mai departe. Din perspectiva mea, noi ca oameni, și este un concept nu neapărat filozofic, este profund spiritual dacă mă întrebi, atâta timp cât noi primim, trebuie să dăm mai departe. Dacă noi doar primim și nu dăm mai departe, începem să băltim. Așa figurat vorbind, metaforic. Și balta… nu mai trebuie să spun ce se întâmplă cu balta. Deci, dacă vrei să primești, trebuie să dai. În felul ăsta, trebuie să scurgă prin noi, nu să acumulăm. Și revin, la orice finanțe, timp, management, adică influența altor oameni în viața noastră, dacă noi nu dăm mai departe, lucrurile se blochează.
Silvian Nanea — Cum vezi partea asta spirituală în evoluția ta?
Cristian Galea — Dacă mă întrebi pe mine… și o faci deja! Ai făcut-o, scuză-mă!
Silvian Nanea — Pentru că te întreb… acum, știu că ai fost crescut într-o familie creștină, mai departe ai urmat partea asta creștină și relația cu Dumnezeu, ai implementat-o și în familia ta, dar vedem în jurul nostru că un pic se cam diluează aceste valori creștine și atrași fiind de tot felul de plăceri, divertisment, un pic se pierd valorile creștine.
Cristian Galea — Mie, personal, în acest moment nu-mi place. Nu agreez enclavizarea. Adică, nu agreez: doar eu am dreptate, eu sunt cel mai deștept, sau no. Eu sau noi, grupuri mai așa. Și am posibilitatea să tratez acest subiect, să-l discut, să-l analizez cu tot felul de categorii sociale, spirituale, religioase. Adică, vorbesc exact așa cum întrebi și tu, chestiunile astea cu oameni care, nu neapărat sunt într-o biserică înregimentați într-o religie sau creștini practicanți. Lucru care este încântător pentru mine. De ce spun lucrul ăsta? Este pentru că, în această formă și aici greșesc oarecum foarte mulți creștini. Exact de enclavizare. Se adună grupul respectiv, indiferent cum se numește el, devine ,,Me, myself and I’’ sau despre noi, ridicăm garduri cât de înalte, noi ne vedem. Devine un, club dacă vrei. Deși, poate e urât spus și nici într-un caz nu vreau să jignesc pe cineva. Dar se întâmplă lucrul ăsta și mi se pare că începe să fie conștientizat tot mai mult. Dar, de ce spun lucrul ăsta? Pentru că, analiza despre care vorbim acum și pe care încerc s-o aduc, nu vine dintr-un context enclavizat, nu vine așa. Pur și simplu sunt foarte deschis și vorbesc cu tot felul de oameni. Legat de valorile creștine și de creștinism, astăzi, și aș putea să stau… Am predicat sute de ore, mii de ore, pe subiectul ăsta, deci nu o să stăm aici pe tot subiectul.
Silvian Nanea — O să facem un episod separat, vorbim numai despre spiritualitate.
Cristian Galea — Când vrei tu, când vrei tu! Putem vorbi orice vrei. Am studiat mult, am citit, sunt foarte pasionat. Pot să vorbesc și din experiența mea și din altora, din ce am citit. Dar, din tot ce văd eu astăzi și și știu că pot să fiu acuzat într-o oarecare măsură, am și fost. Și am discuții, atâta timp cât dialogul este deschis, pot să fiu acuzat de orice, și dacă mi se dă voie să mă apăr, pot să argumentez. Nu neapărat să conving. Dar, din perspectiva mea, tot ce am văzut eu, și am fost, îți spuneam, am fost în Africa, în context, unde am putut să analizez eu personal. Am stat o lună și jumătate acolo, deci nu a fost o zi. N-am fost în concediu, am fost misionar acolo, unde am stat concret zi de zi pe astfel de chestiuni pe care le-am analizat, am putut să văd contexte. O țară… Benin a fost țara unde s-a inventat voodoo, unde nu există creștinism sau unde creștinismul este într-o fază incipientă. Și cam toate țările din Africa sunt așa. Poți să vezi țările unde valorile creștine despre care vorbim, au fost ca fundament al societății, toate țările astea și repet, pot să exemplific și să vorbesc mult despre asta, toate țările astea unde valorile creștine au fost puse la fundamentul țării, America poate, cel mai bun exemplu, se îndepărtează într-adevăr dar, constituția Americii, America a fost fondată pe creștinism, da? Deci nimeni nu poate să conteste acest lucru. Unde au existat valori creștine la nivel de țară, la nivel de orașe, la nivel de familie, la nivel de individ? Toate aceste entități au avansat. Oamenii ăștia au construit, au avut o viață sănătoasă. Nu perfectă, că, nimeni nu este perfect. Dar, mult mai bună, mai sănătoasă, mai binecuvântată, mai ferită de tot felul de lucruri, de ispite, de greșeli, de erori, decât cei care nu au construit pe astfel de valori. Deci eu sunt foarte pragmatic când spun lucrul ăsta. Oamenii care construiesc pe valori creștine mai mult decât alții, se vede diferența. Oricum am numi-o, oricum am scoate-o. Dacă tu crești într-un context în care ți se spune să nu furi și în conștiința ta de mic copil, pentru că de acolo pleacă lucrurile. Și scriptura vorbește despre contextele noastre, îmi place foarte mult educația din faza incipientă. Dacă tu de mic copil, ca și copil crești cu valorile astea, să nu furi, să nu minți, să nu înșeli, dar toate lucrurile astea care sunt predominante, sunt adoptate și de alte religii într-adevăr, dar în cea mai complexă formă ele sunt în Biblie. Ele sunt preluate pe aici, pe colo, dar aici le găsești pe toate. Dincolo sunt copii, dacă mă întrebi pe mine. Da, copiii care cresc cu astfel de valori, ajung pe parcursul vieții să fie fericiți în căsătorie, să nu ajungă în închisori, să construiască business-uri corecte, să aibă relații interumane sănătoase cu oamenii, emoțional, spiritual, mental, la toate nivelurile, să fie sănătoși, pentru că scriptura, de exemplu, creștinismul este plin de astfel de lucruri. Cum să mănânci sănătos, postește. Dar, postul în esență ajută corpul, dacă mă întrebi pe mine, da? Nu doar corpul.
Silvian Nanea — Să aibă o viață împlinită!
Cristian Galea — De asta spun și concluzionez. Valorile creștine oriunde le-am văzut implementate real în viața oamenilor n-au făcut decât să ajute oamenii. Acum, ca un lider spiritual, eu sunt convins că lucrurile nu se opresc doar aici, dar și în viața asta pe pământ, noi trăim mult mai bine dacă suntem fundamentați în aceste valori. Bineînțeles, există și o viață. Eu personal cred lucrul ăsta, și o viață dincolo de viață, unde din nou, contează foarte mult cum ai trăit aici, dar ăsta este un alt subiect.
Silvian Nanea — Hm. Iarăși, eu vreau cumva să cred că ne adresăm unor oameni care vor să se dezvolte și vor să realizeze cât mai mult în viața lor sau să simtă că și-au îndeplinit misiunea în viață. Te gândești cumva la niște exemple biblice pe care ni le poți spune așa încât să le analizăm? Să ne determine cumva să privim cu încredere spre viitor?
Cristian Galea — Păi, întrebarea din nou este complicată. Foarte complicată, pentru că răspunsul este lung și cu multe exemple biblice. Eu am mai spus-o și mai ales în perioada asta în care, să zic așa, mai vorbesc mai degrabă în zona leadershipului. Cam toate exemplele biblice pe care noi le vedem, practic ei sunt niște lideri. E adevărat, avem și vedem și oameni care au fost, mai ales în contextul nou testamental, în jurul lui Iisus Hristos, pe care nu neapărat putem să-i catalogăm, să-i punem în zona leadershipului și îi apreciez foarte mult și pe oamenii ăștia, apreciez pe toți oamenii care au fost pe lângă Hristos și care sunt prin scriptură, de la toți avem ce învăța. Dar am niște modele, să zic așa pentru că, eu am accesat această zonă. Mi-am asumat-o, face parte din identitatea mea, vorbesc de zona leadershipului, zona conducerii. Și atunci inevitabil modelele pe care le am, sunt din această zonă. Mă uit la un Moise din Biblie, mă uit la un Naemia pe care eu îl văd, poate cel mai apropiat de inima mea, acest om. Am învățat, poate, de la acest om, leadership, mai mult decât de la oricare altul. Nu vorbesc de Hristos, din perspectiva mea, Iisus este cel mai bun și cel mai mare lider pe care această lume l-a avut. Mă uit la un Solomon, care, a fost considerat la un moment dat, pentru că Iisus Hristos este mai înțelept decât el, a fost considerat cel mai înțelept om, l-am studiat enorm de mult pe Solomon. Solomon este un model de om, care a fost la un moment dat cel mai înțelept om din perioada respectivă și mult timp după el. La un moment dat, Solomon era considerat cel mai înțelept om de pe pământ, și a fost. Avem câteva cărți ale lui, trei cărți în Biblie scrise de Solomon. Avem descrierea, noi avem forma în care el a acționat. Cum a administrat crize, cum a ajuns să-și ducă o națiune întreagă, el fiind liderul principal al națiunii, s-o ducă în prosperitate. Să o fie națiunea asta cum n-a mai fost nicio altă națiune în momentul respectiv pe fața pământului. Și care nu a terminat-o bine. În sensul în care, repet, am vorbit și vorbesc și îmi place unul din subiectele personale este legat de înțelepciune. Eu cred că înțelepciunea diferă de a fi deștept, sunt două lucruri diferite și, poate, tot așa, altădată vorbim și despre asta. Dar îl văd pe acest om, apropo de modele, îl văd pe acest om la un moment dat, la 20 de ani, Solomon avea 20 de ani când a ajuns cel mai înțelept om din lume. A început bine și nu a terminat-o bine, din varii motive. Putem să despicăm firul în patru și în oricât, în 16, în 32, mergem binar așa. Deci sunt foarte multe modele. Moise, vorbeam de Moise la început. Un om care a avut trei episoade ale vieții lui. Din nou, episoadele pe care ai putea, aproape, să le identifici cu episoadele din viața liderilor, dacă stai să analizezi și îmi place mult să analizez. A avut partea în care el a fost în Egipt, parte de competențe. Omul ăsta a fost în Egipt și a învățat cu cei mai deștepți oameni din perioada respectivă până la 40 de ani. La 40 de ani, omul ăsta pleacă din Egipt în pustie, ajunge la capre și Dumnezeu îl duce într-un alt episod al vieții lui, în care trebuie să învețe altceva. A învățat 40 de ani în Egipt, cele mai înalte școli, cei mai înalți educatori, profesori, știință… dar, pentru a ajunge ceea ce Dumnezeu a avut pentru el, a trebuit să-l treacă printr-un episod al pustiei de 40 de ani. Din nou, 40 de ani. Și abia după acest episod, omul a putut să ajungă să-și ducă poporul și să devină eroul până în ziua de astăzi, al națiunii.
Silvian Nanea — Vedem în Biblie multe exemple în care sunt persoane, sau oameni, care au trecut prin suferință și nu suferințe foarte simple. Dacă mă gândesc la Iov, foarte dureroase.
Cristian Galea — Iov, da. Excelent.
Silvian Nanea — Dar, iarăși te întreb, poate ne clarifici cumva, urmând sau privind aceste exemple biblice în care vedem că și-a dedicat toată viața divinității.
Cristian Galea — Parțial, parțial.
Silvian Nanea — Parțial sau, hai să zicem și-a dedicat toată viața unității.
Cristian Galea — Da, vorbești de Iov, probabil?
Silvian Nanea — Da, și sunt și alții.
Cristian Galea — Îmi place mult Iov.
Silvian Nanea — Și când ne gândim la noi, de multe ori poate avem impresia că nu suntem suficienți, nu facem destul, sau ce putem face noi astăzi, așa încât să avem siguranța că suntem iubiți și acceptați de Dumnezeu?
Cristian Galea — Bun, noi discutăm acuma de două părți. Să zic așa, istoria a fost împărțită în două. Este perioada până la Iisus Hristos și perioada după Iisus Hristos. Când împărțim istoria în două și discutând de acest aspect al iubirii lui Dumnezeu față de oameni, ar trebui să abordăm lucrurile puțin diferit. Pentru că, chiar așa sunt. Hristos a venit cu un scop. Pentru a rezolva exact această chestiune a dragostei, de a manifesta dragostea lui Dumnezeu într-o formă diferită și aduce o altă înțelegere asupra a ceea ce este Dumnezeu. În vechiul testament, noi avem același Dumnezeu. Eu cred că, Dumnezeu de la început, dinainte să facă omul, el a iubit omul. Pentru că nu l-ar fi făcut. Din perspectiva mea, Dumnezeu iubește omul și nu renunță la această dragoste. E adevărat, dacă ne uităm cu ochi vechi testamentali, putem să percepem un Dumnezeu diferit față de ceea ce vedem în Noul Testament. Și sunt convins. Teologii își bat capul mult cu astfel de chestiuni și apologeții, și discuțiile astea sunt nenumărate. Din perspectiva mea, și nu doar a mea, lucrul ăsta este clar. Dumnezeu iubește omul, nu există o altă variantă. Dumnezeu nu urăște omul, nu. Dumnezeu a urât păcatul și urăște, să zic, partea negativă, care nu neapărat este omul în esență. Vorbeai de suferință și oarecum aici venim, și foarte multă lume nu înțelege rolul suferinței. Adică atunci când tu treci prin suferință, că mă gândesc că aici, despre asta vrei să vorbim puțin. Unde este Dumnezeu când sufăr? Când eu sunt bolnav, când mor copii, când se nasc copiii cu handicap din naștere, unde este Dumnezeu? Unde este Dumnezeu când îl vezi pe omul bun și de calitate care ajunge să moară? Și-l vezi pe ăla rău. Și David are undeva vreo 70%-80% din ,,Psalmii lui David’’, marele David, regele David, chiar cred că mai mult de două treimi din Psalmii lui, toți sunt lamentabili. Exact subiectul ăsta îl abordează și zice… Doamne, mai ales în contextul care fugea de Saul un om aparent rău, și David, un om nevinovat, un copilaș practic asupra căruia Saul își varsă toată mânia și vine David și întreabă: ,,Doamne, nu-i corect! Nu-i corect!’’ Adică, ăla prășește, ăla-i împărat, ăluia îi merge bine și eu fug prin peșteri. Eu sunt ăla bun și mie îmi merge rău și ăluia rău îi merge bine. Știi… Și aici e o bătaie mare de cap, dacă mă întrebi pe mine. Astăzi, să zic așa. Și nici nu am pretenția că eu am răspunsul, că gata, eu vin și trag linie și de acuma eu am revelația supremă.
Silvian Nanea — Perspectiva ta.
Cristian Galea — Exact. Dar am văzut multe, am consiliat mii de oameni, am fost eu însumi și poate, altădată, am să vorbesc despre asta. Eu am suferit foarte mult în viața asta. Ca și copil am fost de nenumărate ori în spitale, am fost bolnav de multe ori și chiar eram un copil cuminte. N-am fost un copil dinăla pe stradă, șmecheraș. Dimpotrivă, eram poate cel mai timid, nici nu coboram. Și cu toate astea, am suferit mai mult decât marea majoritate a oamenilor pe care eu îi știu în viața asta. Sigur te-am făcut curios și sigur nu știi despre mine, multe lucruri. Și treceam ca și copil, am fost în comă, am avut malaria, am avut tuberculoză, am avut accidente de mașină, mâini rupte, cap spart, de nenumărate ori am fost cusut, am fost deci… de foarte multe ori. Operații plastice am… Deci era să mor, nu se mai știa, o să mai trăiesc, n-o să mai trăiesc. Dacă o să trăiesc, o să mai fiu normal, n-o să mai fiu normal? Deci, am trecut prin episoade de genul ăsta constant în copilăria mea.
Silvian Nanea — Și de unde puterea de a trece mai departe și a privi tot spre viitor așa, pozitiv?
Cristian Galea — Habar n-am!
Silvian Nanea — Acum, credeam sigur că-mi dai soluția!
Cristian Galea — Da, credeai că îți dau soluția direct. Bun, acuma am niște habar. Dar, atunci n-aveam habar, nu. Ce pot să știu, pe atunci, și cei care îmi erau martori și aproape, să zic mai predominat familia, niciodată nu l-am acuzat pe Dumnezeu. Eu am crescut în biserică, după revoluție, să zic așa. Familia mea a început să meargă la o biserică evanghelică, s-au și botezat la penticostali în ’90. Ceva de genul, ’90-’91, eu aveam 12 ani atunci, dar am crescut cu valori creștine întotdeauna. Deci, tatăl meu provine dintr-o familie de evanghelici, penticostali, printre primii penticostali din România. Deci, practic am crescut cu valori creștine. Deși, repet, în vremea comunistă nu frecventam biserica. Dar cumva, am știut, nu l-am acuzat niciodată pe Dumnezeu de nimic, niciodată. Niciodată, absolut niciodată nu l-am acuzat. Doamne de ce mi-ai dat lucrul ăsta? De ce ai făcut lucrul ăsta? Am luat-o ca atare. Copil fiind, îmi aduc aminte că părinții mei plângeau și eu mai ales, într-un episod al accidentului în care am fost în comă, am stat 10 zile la reanimare. N-am putut să mă dau din pat jos, la reanimare 10 zile numai în perfuzii. A fost foarte critic atunci și toți care veneau la mine în ultimele zile, să zic așa, de reanimare mai ales toată lumea care intra acolo în salon, începea să plângă. Eu eram desfigurat complet. Eu am operații plastice, asta nu se mai vede. Eram desfigurat complet și repet, nu se mai știa ce o să fie de mine și părinții mei erau terminați, să zic așa. Și eu îi încurajam pe toți: De ce plângeți? De ce? Na, cumva, eram naiv așa și nu aveam treabă cu Dumnezeu. Nici mai târziu. Un lucru prin care am trecut, nu l-am acuzat. De ce? Nu știu. Astăzi mă uit și cred că Dumnezeu a fost tot timpul lângă mine. Așa percep lucrurile. Pentru că n-am o explicație logică neapărat.
Silvian Nanea — Această durere sau suferință te-a ajutat să evoluezi?
Cristian Galea — Absolut! Pentru că, aici vreau să finalizez ideea, vreau să duc ideea la final. Suferința, deși, e absurd lucrul ăsta. Aproape că… e absurd! Cum să sufere cineva și din episodul respectiv să iasă ceva bun? Eu, astăzi, și repet, nu vorbesc doar din perspectiva unui om care a vorbit cu mulți oameni, care au suferit. Eu însumi am suferit foarte mult. Deci, nu sunt naiv, nu vin să spun: ,,Am vorbit eu cu 10 oameni care au suferit și hai să spun și eu cum e experiența.’’ Nu. Am suferit eu. Am și vorbit cu sute de oameni la care trebuia să le spun. Îți spun sincer și e greu de înțeles când ai o perspectivă limitată, mai ales, crezând că totul se rezumă la această viață. Punând lucrurile în forma asta, aproape că nu am argumente. Când pui totul… deci, dacă după viața asta nu ar mai fi nimic, suferința poate că nu-și are niciun sens. Deși, eu astăzi cred că-și are. Noi devenim mai buni prin suferință. Suferința ne face, dacă mă întrebi pe mine, și este ceva ce eu chiar cred. Omul care a suferit cel mai mult în lumea asta și cel mai pe nedrept a fost Iisus Hristos. Omul perfect, niciun fel de greșeală, doar a ajutat. Niciun om nu este în acel registru. Un om care s-a dedicat în totalitate și a ajuns pe o cruce. Astăzi, eu când vin să spun, și a fost forma cea mai bună pe care Dumnezeu a considerat-o ca rezolvare pentru problemele omenirii, să zic așa. Astăzi, mă uit și spun: suferința nu face decât să ne facă mai asemănători cu Iisus, nimic mai mult. Și vin să spun, și spun oamenilor, îmi spun mie, pentru că în continuare am suferințe, nu am o viață roz, îmi spun mie și văd și am predicat, am vorbit de sute de ori lucrul ăsta. Atunci când reușești să treci dincolo, să vezi departe, să te uiți dincolo de suferința ta, să te uiți dincolo de acest episod, și să poți, cel puțin să te poziționezi mental în locul ăla și să spui: ,,Eu chiar cred lucrul ăsta.’’ Repet, din orice lucru, împreună cu Dumnezeu, din orice lucru, aparent rău, poate să iasă ceva bun. Dar doar împreună cu Dumnezeu. Doar având și detașându-te de suferința ta, și punând lucrul respectiv în mâna lui Dumnezeu: ,,Doamne, tu știi, e ok. Mie îmi e greu, eu sufăr, eu plâng acum. Nu înțeleg de ce mi s-a întâmplat asta, nu înțeleg de ce a murit un apropiat.’’ Sau eu trec printr-o boală, sau așa.
Silvian Nanea — Hai să pun întrebarea invers cumva, un pic.
Cristian Galea — Liniștit!
Silvian Nanea — Există evoluție fără suferință?
Cristian Galea — Nu.
Silvian Nanea — Oare nu e un program, cumva…?
Cristian Galea — Ba da. Ar trebui să fie. Eu am vorbit și despre asta. În mod normal, eu cred că Dumnezeu vrea.
Silvian Nanea — Pentru că, dacă avem puterea… De exemplu, trecem acuma printr-o suferință.
Cristian Galea — Așa…
Silvian Nanea — Și, în loc să mergem spre depresie și disperare și, nu știu, negativitate o luăm pe partea pozitivă și dimpotrivă, continuăm să ne dezvoltăm, să facem lucruri mai mărețe. Ok, dar de ce nu putem face acele lucruri fără să trecem acolo? Prin valea umbrei morții.
Cristian Galea — Iubesc întrebarea asta! De atâtea ori mi-am pus întrebarea asta și am căutat răspuns.
Silvian Nanea — Dar puterea aia trebuie să fie în noi! Există, nu?
Cristian Galea — Teoretic da. Așa. Eu personal cred lucrul ăsta: Dumnezeu nu este încântat deloc, ca noi să trecem prin suferință. Planul inițial al lui Dumnezeu, dacă te uiți, și când te uiți la Eden, ăla este planul inițial al lui Dumnezeu pentru oameni. Da? Nu a fost ca oamenii să treacă prin suferință. Dumnezeu nu este încântat. Dimpotrivă. Uite, o spune Isaia. La Cruce, e stabilit și oricine care se ocupă cât de cât cu lucrurile spirituale știe lucrul ăsta și înțelege. Cine nu, sper să-l afle acuma și să-l creadă. La Cruce, scriptura spune că Iisus Hristos a luat păcatele și suferințele noastre. Corect? Deci, nu doar păcatele noastre. Hristos n-a murit doar pentru păcatele noastre. A murit și pentru suferințele noastre. Cu toate astea, noi oamenii, toți avem păcate, în continuare, la fel cum avem și suferințe. Da, dar planul lui Dumnezeu și voia Lui Dumnezeu nu este asta. El își dorește ca noi să nu avem parte de suferință. În schimb, din perspectiva mea, vorbesc în dreptul meu, experiența mea. Eu cred că cel mai bine este ca omul… Și este singura formă de evoluție, este prin revelații. Trecem printr-un lucru, citim o carte, stăm de vorbă cu cineva, și căpătăm o revelație. Învățăm ceva, ne educăm, ne elevăm mintea, spiritul, ce vrei tu. Așa își dorește Dumnezeu, ca noi oamenii să învățăm lucruri, prin revelație. E cea mai bună, cea mai simplă și cea mai corectă și dorită formă chiar și de Dumnezeu. Adică, tu să nu trebuiască să treci printr-o suferință ca să înveți o lecție, e absurd. Nu vrea Dumnezeu lucrul ăsta. Dar din păcate, de asta am spus un ,,nu’’ radical. Noi trăim într-o lume căzută, decăzută. Nu trăim într-o lume ideală. Din păcate, nu învățăm lucruri. Ar fi bine ca tot toți copiii să fie de 10 la școală. Când îi trimiți acasă, toți să-și facă tema și să se întoarcă cu ea la perfecție. Ar fi bine, nu? Așa-i și cu Dumnezeu. Lucrul ăsta nu se întâmplă în lumea asta. Și atunci, uneori, nu învățăm decât dând cu capul. Și ești om de afaceri, ești om, ai trecut și tu uneori. O dată dai cu capul de același zid, de două ori, de trei ori, ideal ar fi să nu dai niciodată. Alții sunt mai deschiși, dau o singură dată și își învață lecția. Am văzut oameni care dau constant cu capul de aceeași problemă și nu-și învață lecția. Nu Dumnezeu vrea lucrul ăsta. Dumnezeu nu te împinge în a da cu capul. Ne împinge păcatul, lipsa noastră de revelații, lipsa noastră de conectivitate cu Dumnezeu. Și aici, oarecum rezum ideea ta. Deci da, planul lui Dumnezeu pentru noi este să învățăm din revelații. Dar, asta vine doar din conectivitate. Dacă reușim să ne conectăm pe verticală cu divinitatea, învățăm lucruri.
Silvian Nanea — Ai amintit adineauri de partea de mentorat. Că ai mentori și mai departe și mentorezi pe cei din familia ta. Pe cei din familia ta cu siguranță! Și pe alții cu care interacționezi. Partea asta de a oferi mentorat, cumva, vine tot din ideea de a da mai departe ceea ce ai primit și ceea ce știi. Ce poți să ne spui despre partea de implicare a ta în politică și în administrația locală? Cam tot din această perspectivă ai luat-o cumva, de a te implica în comunitate și a oferi mai departe cunoștințele tale și toate eforturile pe care le depui?
Cristian Galea — N-aș vrea să sune decât așa cum este. Că poate să sune a mândrie, a laudă, dar nici. Și falsa modestie este la fel de păcătoasă ca și mândria, din perspectiva mea. Trebuie să fim realiști și să rămânem ancorați în realitate. Motivul pentru care am intrat în politică a fost să dau înapoi societății din ceea ce am acumulat. Nu neapărat, am altul. Cred că sunt suficient de valoros, am citit mult, am… Nu doar am citit, am experiență foarte multă cu oamenii, am administrat multe lucruri. Business, biserică, tot așa, cu sute de oameni, avut grijă de ei, am învățat lucrul ăsta. Doar, oarecum, conjunctural am ajuns să fiu implicat în politică. Eu niciodată în viața mea n-am fi crezut că voi ajunge acolo. Nu m-am pregătit pentru asta, deși pentru leadership m-am pregătit. Astăzi îmi dau seama că aceste lucruri sunt transferabile. Adică, dacă tu înveți să fii un lider corect, în regulă, chiar în familia ta, apoi, în cazul meu, am reușit să… Așa s-au întâmplat lucrurile, am ajuns să devin responsabil. Pentru că a fost o creștere graduală în ce mă privește. Și sănătoasă, naturală, organică. Am ajuns să mă căsătoresc, automat m-am simțit responsabil pentru încă o persoană în viața mea, soția mea. Ni s-au născut copiii, cercul s-a lărgit, am devenit responsabil. Vorbesc decizional, adică a trebuit să iau decizii, nu doar pentru mine. Când ești necăsătorit, mai puțin te interesează. Faci să-ți fie ție bine și te duci unde te bate capul, decizional vorbind. Când ai niște oameni și devii responsabil pentru mai mulți, deja ar trebui, zic eu, să nu mai fii infantil și să iei decizii doar spre binele tău și să te uiți, în jurul tău mai sunt și o soție și niște copii. Așa am făcut și am început să mă educ, am început și să iau aceste decizii în funcție de ei. Ceva mai târziu am ajuns antreprenor și deja mai erau două, trei, patru familii, pe lângă familia mea, de care tot eu eram responsabil și tu înțelegi acest aspect foarte bine. Adică, deciziile tale deja impactează mult mai mult decât doar familia ta. Ceva mai târziu de atât, după vreo 10 ani și ceva, am ajuns lider într-o biserică și cercul s-a și mai mult. Mai mult decât doar angajații mei, câteva familii. Am ajuns la câteva sute de familii să fie direcționați de deciziile mele, nu a fost ușor și nu este ușor. Mai ales într-un mediu dinăsta de voluntariat, mi se pare că mediul ăsta eclesial este, poate, cel mai dificil. Deci dacă tu, și nu neapărat trag jarul sub focul meu, dar ca să putem analiza, să argumentăm lucrul ăsta. Dacă cineva ajunge să conducă foarte bine un mediu de voluntariat. Adică oarecum când ești patron, tu poți să-ți direcționezi firma și să ai oamenii pentru că le dai un venit. Le dai un salar și e OK, fiecare. Depinde de salariul respectiv. E, să te văd eu, nu neapărat pe tine, dar să te văd eu cum conduci niște oameni unde nu le dai un salariu, unde nu ai ce să le dai. Adică trebuie să-i direcționezi cu viziunea ta, cu calitățile tale, cu caracterul tău. E mult mai dificil. De asta spun, într-un context din ăsta ongistic, să conduci, și să conduci bine este, poate, cel mai dificil. Dacă poți să faci cu succes într-un astfel de mediu, aproape că poți să conduci orice. Referitor la leadership, dacă tu înveți, și aici este un alt subiect foarte amplu. Oarecum totul se rezumă aici. Dacă tu înveți să te conduci pe tine, aproape poți să conduci orice. Pentru că în esență, conducerea personală este cea mai dificilă conducere din lumea asta. Dacă nu ești tu cine trebuie, aproape orice construiești se va duce de râpă, mai repede sau mai târziu. Pentru că, fundamentul este pe caracter, un alt subiect al conducerii personale. Revenind și terminând ideea, am încercat doar să pun într-o poveste totul. Am ajuns în politică. Într-o zonă, din nou, de influență, mai mare decât familia mea, decât firma, decât biserica, discutăm de influență la nivel de oraș. Într-adevăr, nu e o influență foarte mare, deși este. În spatele scenei, sunt doar un consilier local. Sunt unul dintre cei 23 de oameni care, teoretic, direcționează acest oraș practic, nu neapărat stau lucrurile așa. Că, sunt majorități. Adică poți să fii unul dintre cei 23 și să nu ai nicio influență. Noi am încercat să avem, eu cu colega, suntem doi consilieri din același partid, nici nu contează detalii, dar am încercat să aducem și să duc, practic, tot ce am învățat în anii din urmă în zona asta de conducere, de relații interumane, de viziune, de administrare și să duc aici unde sunt eu, la nivelul la care sunt, astăzi. Ce va fi mai departe, vom vedea. Dar, dorința mea este aceeași. Să-mi pun la picioarele orașului abilitățile, calitățile, lucrurile învățate, lucrurile experimentate pe care le am până acuma, înspre folosul comunității. Nu urmăresc un interes propriu cum n-am urmat. Nu mă interesa nici până acum, sunt aici doar pentru că am încredințarea că este nevoie de oameni de calitate. Mă pictez pe mine ca fiind un om de calitate. Am și fost validat, să zic așa, probabil nu toată lumea știe lucrul ăsta, dar eu așa mă văd. Sper că nu se supără nimeni că mă mândresc cu asta. Nu mă mândresc, dar este o realitate recunoscută deja de mulți.
Silvian Nanea — Da. Anul acesta fiind un an electoral, avem alegeri locale și ți-ai lansat recent candidatura pentru Primăria Aradului. Care zici că este viziunea ta pentru Arad și care au fost problemele în ultimii 10 ani care, cumva nu s-au rezolvat?
Cristian Galea — Răspunsul este foarte complex. Foarte complex. În esență, aș putea să-l rezum așa: nu cred că este nici locul și nici nu cred că trebuie să o fac, să arat cu degetul. Nici n-am făcut-o, nici nu-mi stă în fire, nici nu vreau s-o fac. Poate că o să te surprindă ,,de ce-ul” meu pentru care nu fac așa. Pentru că, nici Dumnezeu nu arată cu degetul. Deci am… știi deja, și oamenii știu. Am fost pastor. E o formă greșită în a arăta, vorbesc de rezultate și de roade, da? Unii o fac. E o formă greșită în a arăta cu degetul către cineva și a scoate greșelile lui la iveală, public, în evidență, să le maximizezi și să spui: ,,A! Cât ești de rău! Cât ești de incompetent!’’ uite așa, așa și așa. Dumnezeu nu face așa cu noi. Dacă ar face-o Dumnezeu, noi toți am fi… ar fi rău de tot în lumea asta! Dar Dumnezeu nu-ți arată nici păcatele tale, nu le scoate. Dimpotrivă, este între tine și el. Se rezolvă între tine și el. Cel care scoate și repet, e o formă pe care o aplic în lumea reală, învățată din lumea spirituală. Cel care scoate păcatele și greșelile în nici într-un caz nu este Dumnezeu. Este diavolul.
Silvian Nanea — Atunci, hai să vedem care este viziunea spre viitor, referitor la municipiul Arad și care sunt proiectele, să zic top cele mai importante primele, două, trei proiecte care sunt esențiale pentru dezvoltarea orașului?
Cristian Galea — Am înțeles. Ok. Eu nu știu până unde voi ajunge politic, trag într-adevăr, insist, mă duc acolo. Mi-am asumat un astfel de rol să ajung și să lupt pentru poziția de primar al Aradului. Nu știu nici în momentul de față dacă voi ajunge, nu voi ajunge, dar eu dau totul pentru acest lucru. Unul dintre lucrurile, și este o poveste din nou lungă, pe care eu am văzut-o în viața mea. Am aplicat-o și întâmplător am văzut-o și o cunosc și din alte zone. Oradea, de exemplu. Vorbește toată lumea despre Oradea. Întâmplător, sau nu, cunosc niște oameni acolo foarte valoroși. Oameni din spatele lui Bolojan, oameni din echipa acestui faimos Bolojan. Il cunosc și pe el, dar să zic, îi cunosc mult mai bine pe niște oameni din spatele lui, din echipa lui. Personal, cred că nu poți să construiești nimic și aici avem o problemă, aici în Arad. Fără ca să intru în detalii. Nu poți să construiești nimic fără să ai o echipă de oameni, care trag în aceeași direcție. Oamenii se unesc doar în două contexte. Doar în două contexte. Vorbesc în general. Am scris și am vorbit de mult și despre asta. Oamenii se unesc mai mulți, oameni se unesc atunci când au un inamic comun, sau când au o viziune comună. Când cineva, când liderul generează, pictează o viziune comună, în jurul acelui lider, oamenii se adună și încep să construiască împreună. Cel mai ușor, oamenii se construiesc atunci când au dușman comun. Un război… Devenim prieteni, eu cu tine, și dacă nu suntem apropiați când vine un dușman comun…
Silvian Nanea — Toată lumea împotrivă.
Cristian Galea — Toată lumea împotriva lui ăla. Da, problema este în felul următor…
Silvian Nanea — A apărut un partid mai naționalist, gata. Toată lumea împotrivă, nu mai contează.
Cristian Galea — Toate chestiunile astea rezolvă pe termen scurt anumite lucruri, dar pe termen lung, cea mai bună variantă, așa cum este și dragostea față de frică, apropo de Vechiul Testament și de Noul Testament. A conduce prin dragoste, a conduce prin viziune, este cel mai dificil lucru dar pe termen lung are cea mai mare longevitate. Revenind, unul dintre planurile, și poate sună ciudat. Că toată lumea s-ar aștepta să vin eu să spun: trebuie să asfaltăm drumurile. E o chestiune, trebuie făcută trebuie asfaltată clar văd și eu. Și eu mă duc cu mașina. Văd și eu capacele de canal care s-ar rezolva extrem de simplu punând un inel de egalizare se cheamă, a ridica capacul, și nu mai dăm cu roată de la mașină. Ok, toate chestiunile astea care se implementează, rezidă dintr-o problemă. Oamenii, echipa. Personal, ceea ce fac eu de mulți, mulți, mulți ani este să-mi adun în jurul meu niște oameni valoroși și oameni de calitate. Fără a avea o astfel de echipă, totul este în vânt, da? Nu este nimic. Poți să fii tu marele… oricine, dacă ești de unul singur, călărețul singuratic nu funcționează lucrul ăsta și sunt mulți călăreți singuratici, mulți care se cred mari și tari.
Silvian Nanea — Și există, sau se poate constitui o astfel de echipă? De exemplu, la nivel de primărie?
Cristian Galea — Absolut, absolut. Și astăzi am avut discuții, aproape în fiecare zi am discuții pe subiectul ăsta. Deci, din perspectiva mea, ceea ce trebuie făcut este să îți construiești o echipă cu oameni competenți, dar nu doar competenți. Sunt trei lucruri care trebuie să caracterizeze un om și e un alt subiect lung. Eu îi spun, și nu este invenția mea, dar am analizat de mulți, mulți ani, când am recrutat oameni, m-am uitat la trei aspecte. Poate te ajută și pe tine, sau pe ascultătorii noștri: chemare, caracter și competențe. Vorbesc mult despre lucrul ăsta. Orice om pe care eu îl aduc în echipă, îl analizez prin aceste trei filtre. Dacă omul are chemare pentru poziția respectivă, dacă am o poziție în care am nevoie de un extrovertit, un om care să fie comunicativ, nu are rost să pun pe cineva introvertit, căruia îi e greu. E om valoros, poate, el cu el însuși, dar nu poate să lege două cuvinte. Oarecum rezumând, aici mă refer la chemare. E un subiect mai larg dar ca să înțeleagă oamenii. Deci, omul trebuie să fie creat pentru poziția respectivă, că vorbim despre echipe. Al doilea lucru, nu neapărat al doilea, eu îl consider ca fiind cel mai important, este caracterul omului. Și aici avem o problemă mare la nivelul societății, foarte mare problemă, foarte! Deci e problema, în esență a societății noastre. Sunt oameni, prea mulți oameni care ajung în zonă de conducere, în zonă de leadership, care nu au caracter. În sensul că, nu sunt serioși, sunt mincinoși. Fură, îți spune că e albă și de fapt, e neagră. Acum toți știm și nu mai trebuie să dau exemple, dar aici este cea mai mare problemă a noastră. Atunci când recrutez eu pe cineva și știu, de exemplu, apropo, legat de Bolojan, nu neapărat îl ridic în slăvi pe omul ăsta, deși este un om extrem de valoros. În esență este valoros pentru că a fost smerit și și-a adus oameni competenți și valoroși, și de caracter lângă el. Nu a adus ,,Iisus Hristoși’’ dar, a adus oameni care sunt peste medie aproape, din aceste trei puncte de vedere. Și al treilea aspect, că trecem mai departe, chemare și caracter, avem competențe. Este exact zona cu care am început, educațională. Oameni care atunci când ajung în poziția respectivă încep și învață, încep și cresc. Adică nici unul ne am născut învățați.
Silvian Nanea — Încep și învață sau se plafonează acolo? Am ajuns pe post, gata. Eu sunt șef aici!
Cristian Galea — Așa e. Din păcate, foarte mulți care ajung acolo s-au văzut cu ,,caii în căruță’’ cu ,,saci în căruță’’, înțelegi? A, gata, e ok. Nu mai am nevoie. Vorbesc în dreptul meu. Întotdeauna când mi-am asumat un rol, când am ajuns tot așa, oarecum e o altă poveste; administrator de firmă m-am pus și am citit, m-am pus și am întrebat, m-am dus la cursuri, am crescut. Pentru că, nu există altă variantă ca să devii longeviv, decât dacă crești și crești în competențe. Când am ajuns pastor, la fel. Am pus mâna pe carte, noi stăm undeva lângă Arad, am domiciliu în Arad dar locuim undeva lângă Arad. Ca să fiu clar, că am fost abordat și cu asta în buletin. Domiciliul meu este în Arad, am niște proprietăți în Arad, adică am voie să candidez la Primăria Aradului. Că e un subiect cu care… fiecare vorbește, în fine. Când am ajuns pastor, am renunțat la televizor, am renunțat la televiziune, am preferat, decât să pierd timpul în față la știrile de la ora 17:00, sau așa, am auzit și eu de ele, că nu le știu, n-am văzut. Am preferat să iau o carte, să citesc, am zis: am ajuns în poziția asta, trebuie să citesc, trebuie să mă duc, trebuie să-mi iau un mentor trebuie, să mă duc la conferință. Am fost în America, am fost în Canada, am fost în aproape toată Europa, construind și ridicându-mi… elevându-mi mi mintea pentru poziția respectivă.
Silvian Nanea — Să faci sacrificii pentru scopul final cumva.
Cristian Galea — Nu există altcumva. Nu se poate, exact. Am ajuns în administrație, îți spun sincer de când sunt consilier local, am început să citesc cărți de urbanism pot să le recomand dacă vor. Cărți de urbanism, am la capătul patului cărți despre administrație, sunt vreo trei cărți și acuma la mine pe noptieră și citesc, mă uit peste legi. N-am făcut-o înainte de a ajunge în politică, că nu m-a interesat, asta este realitatea și aici citesc. Am cărți despre cum să fii primar, traduse. Eu citesc foarte mult și în engleză. Mă uit, tot ce am găsit eu, am downloadat, am citit, am cumpărat, ca să-mi ridic nivelul, pentru că aici sunt acum și pentru asta îmi dedic viață. Referitor la competențe, deci ai nevoie de o echipă. Indiferent cine ai fi, că nu există nimeni, nimeni. Știi foarte bine, da? Singur poți să mergi foarte repede, dar nu foarte departe. Ai nevoie de oameni cu care să mergi departe și să construiești pe termen lung. Deci primul lucru pe care eu mi-l asum și vreau să-l fac este să lucrăm la echipă. Nu spun că trebuie dați afară oameni, ci pur și simplu să le dai o viziune, să le dai o motivație, să fii acolo lângă ei. Cu două persoane am vorbit astăzi în administrație, fără ca să dau nume, persoane destul de apreciate și importante. Și vorbesc cu ei, mă interesează, mă uit să văd, cum văd ei? Îți spun sincer, una dintre ele, care este un oarecare lider, să zic așa, în administrație a zis: ,,Eu n-am avut astfel de discuții cu nimeni. Adică, ești singurul care vine să mă întrebe de sănătate.’’ Ceea ce e foarte trist, dacă te gândești. Și revin, nu neapărat trebuie să resetăm echipa cu alți oameni ci pur și simplu, pentru că sunt foarte mulți oameni valoroși, pur și simplu să începi să abordezi, legat de echipă.
Silvian Nanea — Da, în mod normal, până la urmă și așa este caracterul nostru, al oamenilor. Că, încercăm cumva, să ajungem la rezultat cu cât mai puține eforturi, probabil și în acest caz. În acest caz, nu este de condamnat că anumite persoane își fac treaba încercând să economisească cât mai mult timp și resurse.
Cristian Galea — Și știi ce nu înțelegem?
Silvian Nanea — Dar, să continui ideea…
Cristian Galea — Te rog!
Silvian Nanea — Dar dacă și acești oameni, eu mă gândesc acum, fac o paralelă cu o companie, sau o firmă, nu? Și acești oameni, dacă li se face training, dacă li se spune exact ce responsabilități au, cum trebuie să ajungă la ele, sunt verificați. Până la urmă vor fi mult mai eficienți.
Cristian Galea — Există mai multe forme de leadership. Cea pe care eu o agreez și am implementat-o peste tot, este cea de familie. Colegii mei, să zic așa, îmi sunt colegi de 17-18 ani, ceea ce spune ceva. Pentru că am trecut de la acel nivel de leadership pragmatic de șef și am dus-o și în biserică, și aici în echipa politică pe care o am, și toți care se uită pot să confirme lucrul ăsta. Angajatul meu, ca să-i spun doar angajat, dar indiferent că ajung primar și angajații sunt cei din primărie, sau nu, angajatul meu are nevoie, nu doar să fie plătit de mine. Angajatul meu are nevoie să fie… Hai să spiritualizez puțin lucrurile, păstorit de mine. Angajatul, și se știe lucrul ăsta, sunt studii multe chiar nivelul salarial, este pe locul opt în ceea ce înseamnă un om care stă într-o instituție. Oamenii nu părăsesc instituții, părăsesc alți oameni. E motivul principal pentru care oamenii pleacă, pentru care oamenii nu se dezvoltă. Este pentru că alți oameni, în speță, liderii lor, nu sunt acolo pentru ei. Chiar nu sunt. De obicei nu sunt. Asta spun, că am studiat foarte mult lucrul ăsta. Angajatul meu are nevoie să știe că eu sunt pentru el, angajatul meu are nevoie să știe că eu îl ascult, că mie îmi pasă de el, știu că-i dificil, că dacă n-ar fi dificil, ar face-o toți. Da, dar o fac puțini. Angajatul meu, lucrează mult mai bine că discutăm despre o viziune comună, nu despre un inamic comun. Lucrează mult mai bine și mai eficient și vine cu drag la lucru atunci când eu, care sunt lider, el știe că sunt pentru el, eu nu sunt împotriva lui. El nu este robul meu, el nu muncește pentru mine, el muncește pentru o viziune, pentru un vis, pentru un scop în care suntem toți și temporar, eu, poate, sunt cel care dau direcția. Eu sunt la cârmă, toți vâslesc și eu sunt la cârmă temporar. Și este important să mă văd doar atât. Eu nu sunt șeful lui, eu sunt un om, un coechipier al lui și așa am încercat să construiesc și așa fac. Atunci când oamenii văd lucrul ăsta, ei vin, muncesc cu drag, atunci nu mai trebuie să stai în spatele lui să-l controlezi, deși, într-adevăr, trăim într-o lume căzută în care există și astfel de chestiuni, dar eu vorbesc de eficiență. Eficiența crește mult mai mult într-un astfel de context. De aia tot vorbesc despre asta. Echipe, oameni valoroși, lideri, nu șefi, și povestea este lungă.
Silvian Nanea — Da, povestea este lungă și suntem cumva, oarecum la încheierea acestei discuții. Ce mesaj ai avea pentru arădeni, pentru toți cei care mâine, poimâine ar trebui să vină la vot, să-și exprime opțiunea la urnă?
Cristian Galea — Percepția mea este că, de data asta avem cu cine. Chiar m-aș bucura ca oamenii să iasă la vot și înainte ca să iasă la vot, să se gândească de două, de trei ori, și să se intereseze cu cine să voteze. Să analizeze. În cazul de față, nu neapărat vreau să duc în favoarea mea, să voteze oriunde. Că, poate sunt oameni care nu se uită și nu sunt din Arad, de asta nu trebuie să spun să voteze cu Galea. Ci pur și simplu să votăm cu ochii deschiși, să votăm în cunoștință de cauză, să analizăm, dar să iasă oamenii la vot. Presimt, am așa un feeling că, la cum arată piața politică și văd și eu și o analizez. Oamenii sunt sunt scârbiți de clasa politică. Spun: ,,Da… n-are niciun sens, am tot votat așa.’’ În ce mă privește pe mine, dezideratul meu este să fiu aici, să devin un model și oamenii să capete speranță. Pentru că se poate. Eu sunt cine trebuie, pot să fiu verificat, am fost validat. Ieșiți la vot și votați! Votați peste tot cu oamenii pe care îi considerați cei mai valoroși. Contează fiecare vot. Dacă vorbim strict electoral, deși nu suntem acuma în campanie electorală. E nevoie de oameni. Poate nu trebuie să voteze cu mine, dar eu sunt un evanghelist în ultimii ani să zic așa, pentru aducerea oamenilor de calitate, în politică. Dacă ești om de calitate, dacă știi că ești valoros și ești validat ca fiind om valoros, adică dacă și soția ta spune despre tine că ești valoros, se prea poate să fii valoros. Dacă ai în jurul tău oameni care te-au validat ca lider și ca om valoros, eu chem astfel de oameni să vină să se implice. Nu ne vom putea duce mai departe, o spun des. Războaiele pe care le pierdem noi în această generație, le vor duce copiii noștri. Avem responsabilitatea măcar morală sau parentală să luptăm pentru ca, copiii noștri să nu mai ducă războaiele noastre, în speță, politice. Sau, în speță la nivel dinăsta decizional și pot să mai spun multe, dar cred ca ne oprim aici!
Silvian Nanea — Ne oprim, aici ne oprim. Îți mulțumesc foarte mult că ai acceptat invitația să fii prezent și să ne împărtășești din experiențele tale, și iată, să ne dai un exemplu, pentru toți cei care ne urmăresc și chiar și pentru mine, că este momentul să ne implicăm, nu doar să vedem în jurul nostru strict și a familiei noastre, ci să ne implicăm și mai departe, să vedem cu ce putem fi de folos comunității, nu?
Cristian Galea — Așa e, obligatoriu! Mulțumesc mult!
Silvian Nanea — Mulțumesc încă o dată! Dragilor, vă mulțumim pentru că ați stat până la final și ne revedem săptămâna viitoare!