…Pavel Boitor — Inclusiv moartea este ceva creat de Dumnezeu...
…Pavel Boitor — Hăituit e un…, și acum mi se fac fiori când zic cuvântul ăsta, că e un cuvânt greu...
…Silvian Nanea — M-am văzut, dintr-un om care, săptămânal mergea la fotbal, și nu eram eu chiar cel mai liniștit de pe teren, m-am văzut pur și simplu cu cârjele după mine...
…Pavel Boitor — Cum mă ajută pe mine în business? Să petrec mai mult timp cu familia...
…Pavel Boitor — Eu cred că în Biblie, acum că vorbim de religia creștină, în Biblie sunt foarte multe mesaje echilibrate…
Silvian Nanea — Salutare dragilor și bine ați venit la un nou episod al podcastului ,,Vezi Departe’’, locul unde discutăm despre idei, povești și strategii, cum ne putem îmbunătăți viața noastră în prezent, pentru a privi cu încredere spre viitor. Astăzi, îl avem în studioul nostru pe Pavel Ioan Boitor, care este mindset coach. Bine ai venit la noi în studio!
Pavel Boitor — Bine v-am găsit, Silvian! Mă bucur să te văd și sper ca împreună să vedem cât mai departe în seara asta. E o onoare și un privilegiu să fiu aici invitat, de către tine, la primul meu podcast și îți mulțumesc pentru că am avut ocazia să ne conectăm înainte și deja simt cum se duc și emoțiile. Deci, mulțumesc încă o dată!
Silvian Nanea — Perfect! Deci o să fie o seară deosebită și profundă și ne vom antrena probabil, puțin, creierele, în această seară. Spune-ne din perspectiva ta! Pentru că noi am creat acest platou, să zic sau acest podcast, cumva gândindu-ne spre viitor. De aceea, se numește și ,,Vezi Departe’’. Spune-ne, din perspectiva ta, cum vezi că ceea ce faci îi ajută pe clienții tăi sau pe cei care ne urmăresc, să privească cu încredere spre viitor?
Pavel Boitor — Foarte bună întrebare și îți mulțumesc pentru asta! Cred că asta-i treaba mea, să ajut oamenii să vadă cât mai departe. Și am început în asta, prima dată, ajutând-mă, încercând să mă ajut pe mine să văd mai departe. Ceea ce fac eu este, cum probabil, fac la fel de mulți terapeuți sau coach, prima dată am o discuție de la om la om cu clienții mei, vedem care este provocarea lor și încercăm să vedem unde s-a creat. Cel mai des, este în trecut, de fapt, tot timpul este în trecut doar că nu tot timpul reușim să avem acces. Pentru că mintea noastră blochează, ca un mecanism de protecție, blochează amintirile și atunci nu avem acces să mergem cinci ani în urmă, zece ani în urmă, în perioada copilăriei sau poate în primii ani de viață. Și atunci, lucrăm cât de aproape poate ajunge mintea omului. Ce am descoperit este că, și aici o să vorbim despre legile universale, aici o să fie vorba despre legea corespondenței, este că pe timeline-ul vieții noastre se întâmplă ceva la un moment dat, să zicem la cinci ani și pentru că este un episod foarte traumatic în percepția noastră în acel moment, îl încapsulăm oarecum, cum face și corpul și creează chisturi. Deseori dacă sunt corpi nedoriți de către organismul nostru, se creează un chist în jur în așa fel încât vine izolat și nu se poate răspândi.
Silvian Nanea — Da, în primă fază cumva se identifică problema, sau provocarea, sau blocajele care există, nu?
Pavel Boitor — Da!
Silvian Nanea — Și apoi în funcție de client, sau de persoana care dorește să facă o îmbunătățire, atunci se urmează pașii necesari. Probabil și acești pași sunt cumva individuali, că nu există probabil o rețetă universală pentru toată lumea! Că atunci, ne-ai spune acum în direct rețeta universală și o să fim toți cu viitorul strălucit înainte.
Pavel Boitor — Exact! Și mântuiți!
Silvian Nanea — Și mântuiți. Uite, chiar când mă gândesc la numele tău, Pavel, sincer, primul lucru îmi aduc aminte de apostolul Pavel, pentru că am crescut într-o familie creștină și am învățat despre experiența lui. Și ce mi-am adus aminte, provocările pe care le-a avut și el și marea transformare pe care a avut-o, el se numea Saul, nu? Și a fost o transformare și după acea transformare și-a îndeplinit și cumva o misiune, care a fost misiunea vieții lui. Cum vezi tu misiunea ta și de ce mindset coach?
Pavel Boitor — Îți mulțumesc frumos pentru întrebare! Chiar m-ai atins puternic, vorbind de apostolul Pavel. Eu sunt și Ioan, deci îi dublă provocare, știi? No pressure! Odată, în cazul meu, misiunea cred, așa cum spuneam, că am urmărit și podcastul în care a fost colega noastră de curs, unde ne-am cunoscut, Simona, cred că misiunea este cu noi încă de când ne naștem și într-o forma și sau alta o trăim încă de când ne-am născut. Prin familia în care ne-am născut, prin provocările pe care le avem și așa mai departe. Și ea evoluează. Așa cum evoluează un om, de când se naște prima dată este un embrion în burta mamei, apoi devine un făt, apoi crește și burta mamei e prea mică și are nevoie să iasă, vine bebelușul și așa mai departe. Știi stagiile și cu toții le știu, și nu e nevoie să le spun. La fel e și misiunea, crește și evoluează. Pentru mine, aș zice că punctul cardinal, să zicem așa, punctul de răscruce în misiunea mea, când am început să fac terapie cu alții, a fost așa cum numește doctorul John Demartini, al cărui metodă o studiez de cinci ani și aplic cu clienții de patru ani, a fost ,,Sfântul COVID’’. El așa îl numește. Pentru că, da, eu am zis COVID pentru că am locuit optsprezece ani în Italia, am folosit accentul italienesc când am spus COVID. Și atunci, pentru că lucram în turism și deja aveam cincisprezece ani de când lucram în turism, șeful meu de pe atunci a decis să nu deschidă în acel an. Și pentru că eu aveam mai multe cursuri la activ și începusem deja să facilitez la cursurile prietenului și frate de la altă mamă, și mentorului meu, și cel care m-a inspirat să fac, Dacian Pășcuță, pe care l-am menționat și o să-l mai tot menționez, probabil.
Silvian Nanea — Da, l-am urmărit și eu recent și chiar am fost impresionat de, să zic eu, claritatea ideilor transmise. Și nu numai claritate, dar și abundență.
Pavel Boitor — Da, da. Mă impresionează și pe mine mereu când explică conceptele și mă inspiră. Și atunci, pentru că făcusem cu el mai multe cursuri, făcusem și coaching cu el, eu făcusem și terapie înainte, am luat oportunitatea asta și am început să văd dacă merge. Pe mine m-a inspirat foarte mult, că deja facilitasem la curs, la unul dintre cursurile lui, care este cursul semnătură în care se prezintă metoda, chiar în weekend o să facilitez, adică mâine, o să facilitez la acest curs unde o să fie cinzeci și unu de participanți. O să fim câte un coach care servește fiecare client, o să lucreze și singuri, o să-i facilităm și noi. Și am zis să dau o șansă. Și mi-am propus ca până, asta era în februarie, mi-am propus ca până în mai să am primul client plătitor și am început să fac sesiuni de coaching ca și cum n-ar mai fi zi de mâine! Și cred că am făcut și cinci pe zi la un moment dat și primul client care a ales să mă plătească, l-am avut după o lună de zile. Deci, am spart norma, să zicem așa. Și au fost două cliente care m-au plătit în aceeași zi. Deci, primul client, au fost două!
Silvian Nanea — Care crezi tu că este provocarea principală a clienților tăi?
Pavel Boitor — Foarte bună și complexă întrebare!
Silvian Nanea — Sau sunt multe provocări și diverse, sau?
Pavel Boitor — Exact. Sunt. E un răspuns foarte simplu: provocarea e aceeași la toți. Doar că și noi până la urmă ca și oameni suntem una, avem aceeași origine. Biblia spune că suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, deci avem aceeași origine. Dar totodată, eu sunt blond, el e brunet, celălalt roșcat și așa mai departe.
Silvian Nanea — Personalități, cumva diferite. Și cum ne raportăm la diferite situații, iarăși, contează.
Pavel Boitor — Exact, și atunci în esență suntem una, ce se vede cu ochiul liber este diferență. Și atunci sunt diferite provocări. Care client are provocări în familie, care are în business, care are cu copiii, care are de sănătate, doar că originea și provocarea principală ca să-ți răspund la întrebare, este eroarea de percepție. Și anume, cum percepem un eveniment, oricare ar fi el, pe care cineva îl face față de noi sau viața îl aduce în spațiul nostru. Iar această eroare de percepție este că vedem acel eveniment doar ca fiind pozitiv sau doar negativ, sau mai mult pozitiv decât negativ, mai mult negativ decât pozitiv. Și atunci o să zic, dacă plouă și sunt mireasă, o să zic: E cea mai urâtă zi din viața mea, ce nenorocire! Dacă sunt agricultor și vine după trei luni de secetă, o să zic: Doamne, m-ai binecuvântat în sfârșit cu o ploaie mocănească, liniștită, care mă ajută să recuperez ceva din recolta asta.
Silvian Nanea — Da. Ai amintit adineauri de legile universale. Cum… dacă ne spui mai detaliat, ce sunt cu aceste legi universale? Ca să facem așa o analiză la început, a acestora, și cum te ajută acestea în schimbarea percepției sau a repoziționa cumva gândirea noastră față de o provocare?
Pavel Boitor — Păi, legi universale pentru mine au fost… inițial, am rămas la conceptul ăsta de legi universale și părea așa foarte fancy, posh, ceva wow și așa mai departe. Ce mi-a schimbat percepția foarte mult este recent, abordarea lui Dacian, de care spuneai și le-a numit legi naturale. Pentru că eu, în mintea mea, vedeam legi universale ca și legile universului și deși, și pământul Terra, planeta noastră, face parte din univers, eu vedeam separată Terra de tot restul universului. Iar în momentul în care a zis legi universale, am zis: Stai măi, într-adevăr, legi naturale, Terra e în natură și atunci, a stai! Că de fapt, și Terra face parte din univers. Și atunci, mai că le-aș zice legi naturale, ca să fie și mai și! Sunt legile naturii. Și aș începe cu legea dualității. Legea dualității spune că orice în universul ăsta, are doi poli: pozitiv și negativ. Și nu doar că are doi poli, ci sunt egali. De exemplu, iau acest telefon, presupunem că e un magnet, da? Polul sud, polul nord. Da? Negativ, pozitiv și sunt egali. Dar, dacă încerc să separ acest magnet, că eu vreau să separ polii și sunt inseparabil. Deci, orice are bun și rău în egală măsură și nu pot să separ bunul de rău, pentru că dacă tai magnetul în două, ce o să am?
Silvian Nanea — Iarăși, la fel, doi magneți.
Pavel Boitor — Se recreează polii, exact. Și iar separ și o să am… Câți am făcut, trei? O să separ pe încă unul și iar o să se formeze polii.
Silvian Nanea — Și cum transpunem această lege în provocările vieții?
Pavel Boitor — În provocările vieții. Păi, să zicem că vine… poți să-mi dai tu un exemplu de o provocare sau pot să-ți dau eu. Hai să zicem că vine un client și spune: Șeful nu mă apreciază! Lucrez ca un sclav de dimineața până seara. Și tu ești antreprenor, cu siguranță te-ai întâlnit cu speța asta, sau un antreprenor care vine și spune: Uite, angajații mei nu trag. Trag eu de dimineața până seara și nu mai pot! Și atunci, dacă ar fi să aplic cu acest client legea dualității, pot s-o aplic în două aspecte diferite. În primul rând, am nevoie să văd, deși mi-a spus clientul că ei nu trag, nu se implică și așa mai departe. Dar am nevoie să merg cu clientul într-un moment de percepție. Când a perceput asta, pentru că altfel, vorbim așa în general. Vedem ce anume specific fac sau nu fac acești angajați și o abordare este să văd în acel moment, cum a servit că ei nu s-au implicat? Pentru că, totul se întâmplă cu un rost. Și atunci ce am observat deseori, ca să dau un exemplu mai tangibil, ce am observat este că neimplicarea angajaților vine ca o compensare. Și aici este legea compensării, vine ca o compensare asupra implicării antreprenorului. Este un pic ca și o mamă care gătește, spală, ce mai face o mamă, că rolul ăsta încă nu l-am făcut gătește, spală, duce copiii, ce face?
Silvian Nanea — Are rolul de iubită, de soție!
Pavel Boitor — Așa și soție. Și ăsta! Și excelează! Deci, efectiv e casa lună și bec, face mâncarea cea mai bună și așa mai departe. Și are două fete, și vin fetele acasă, găsesc totul făcut și mama le spune: ,,Voi nu faceți nimica toată ziua!’’, ,,Păi ce să facem? Ai dat cu aspiratorul, am găsit casa curată. Mă apuc să dau și eu cu aspiratorul și cu mopul peste curat?’’
Silvian Nanea — Ce să facem? Facem dezordine! Că ăsta e rolul nostru aici.
Pavel Boitor — Trebuie să-ți dăm de lucru. Exact, exact. Și ăsta poate să fie un aspect. Și în momentul în care adăugăm beneficii și mergem în moment și de ce lucrăm cu moment de percepție? Pentru că, adică, de patru ani asta fac și de fiecare dată când văd asta, încă mă mai uimește. În punctul în care ne întoarcem în moment, ce o să vedem, este așa: Văd momentul ca și o cameră, da? Eu discut cu clientul meu pe hol, vine și-mi spune: ,,Am o provocare.’’ și așa mai departe și întreb: Unde s-a întâmplat? Când și unde?. ,,Păi, în cameră.’’ OK, hai să mergem în cameră. Și atunci, în acea cameră, percepția lui o să fie polarizată. O să fie imparțială și o să vadă în această cameră, care, legea dualității spune: în egală măsură are jumătate de cameră plină cu minusuri, jumătate de cameră plină cu plusuri. În acel moment, el o să intre în cameră și o să se uite dacă sunt minusuri, că nu se implică doar la minusuri și atunci eu îi spun: Hai să vedem, să ne uităm în jur, să dăm un pic timpul înapoi să vedem ce a creat asta și care sunt plusurile la ce s-a întâmplat. Și atunci pot inclusiv să spun: ,,Bun. Și ca urmare a neimplicării lor ce s-a întâmplat pozitiv?’’,,Păi… Ei nu s-au mai implicat și n-am mai făcut proiectul ăla la care lucram de trei luni.’’, ,,Ok, și cum te-a servit? Cum a fost? Un beneficiu? Cum a fost o favoare pentru tine? Cum s-a întâmplat?’’ ,,A, păi da… că eram aproape de burnout și într-adevăr, ar fi fost un pic cam mult.’’ Și de obicei, când se ajunge la o realizare din aceasta, scade tonul vocii și din furie: ,,Vai! Nesimțiți ăia!’’ Nu așa. Zice: ,,A, da. Eram aproape de burnout și într-adevăr, aveam și cu nevasta certuri.’’
Silvian Nanea — Și cumva a fost o compensare sau?
Pavel Boitor — Și a fost o compensare și a fost o salvare.
Silvian Nanea — S-a echilibrat cumva situația.
Pavel Boitor — Exact! Exact, exact.
Silvian Nanea — Uite, aș putea lua de exemplu, acum îți dau și din experiența proprie, un exemplu. Acum un an jumate, tot așa, implicat în treburile administrative aici și la muncă de dimineața până seara, într-o dimineață, nu am fost atent o clipă și am picat de pe scară cu tot cu scară și mi s-a fracturat piciorul aici. Două fracturi, piciorul în ghips o lună jumate, după o lună jumate cu cârje umblam de acasă până la birou și nici acum încă nu pot să alerg foarte tare, că șchiopătez un pic. Dar, acum în timp ce vorbeai chiar mi-ai adus aminte, în luna aia și jumătate în care am fost parțial imobilizat, am venit și cu piciorul în ghips până la birou, m-am pus dar mult mai puțin, am citit cred că vreo 10-15 cărți.
Pavel Boitor — Super!
Silvian Nanea — Și iarăși, ca în compensare, alt lucru fascinant care s-a întâmplat, am deschis un nou punct de lucru în Timișoara și dacă eram apt de muncă, eram acolo implicat cu tot ce se putea, dar așa pur și simplu a trebuit să deleg.
Pavel Boitor — Ooo!
Silvian Nanea — Și s-a întâmplat că managerul meu de retail, aici de față, a rezolvat deschiderea magazinului, angajat oameni, a făcut tot. Eu…
Pavel Boitor — Aplauze pentru Eusebiu!
Silvian Nanea — Aplauze pentru Eusebiu! Și atunci, pot să iau această experiență ca pur și simplu o balanță sau o echilibrare a vieții.
Pavel Boitor — Și acum dacă ai fi clientul meu, te-aș întreba: Ai putea să-i mulțumești universului sau divinității, lui Dumnezeu pentru că te-a invitat să cazi de pe scară?
Silvian Nanea — Da! Acum, sincer da, n-am nicio problemă.
Pavel Boitor — Ok, ok. Dar, inițial în momentul de percepție erai, like: ,,Doamne! De ce eu?’’
Silvian Nanea — Inițial, îți dai seama. N-am avut niciodată nicio fractură, niciun os rupt, nimic. Nici mână în ghips. Pauză. Adică, m-am văzut, dintr-un om care săptămânal mergea la fotbal și nu eram eu chiar cel mai liniștit de pe teren, m-am văzut pur și simplu cu cârjele după mine. A fost o experiență și uite poate și experiența asta a avut o oarecare cauză pentru care suntem astăzi aici în studio.
Pavel Boitor — E foarte posibil ca în timpul ăla să fi avut timp de gândire și să te fi inspirat inclusiv să faci podcastul ăsta.
Silvian Nanea — Dacă vorbim despre, acuma că zona este mai apropiată de mine, despre antreprenoriat și antreprenori. Cum vezi, ce provocări au aceștia și cum îi poți ajuta pe aceștia să-și schimbe perspectiva sau să schimbe limitările? Că probabil, eu ce observ iarăși, din experiența mea și cu mine personal dar și cu alții, fiecare ajunge la o limită de cifră de afaceri, de dezvoltare, și parcă la un moment dat e, cum se zice, pe platou. Ani de zile, un an, doi, trei, cinci, șapte, cam acolo. Nu sare la 2x, 3x, 5x.
Pavel Boitor — Foarte bună întrebare, îți mulțumesc că-mi dai ocazia să ilustrez și cum se aplică în business ceea ce fac eu, nu doar în viața personală. Pentru că, deseori zicem: merg la terapeut, sau merg la terapie, sau merg la coaching doar când am provocări personale. La business nu se aplică chestia asta. Ori, că o să ajungem să vorbim și de fractali, totul este în totul. Cum e viața personală așa e viața de business. Tiparul meu în care mă grăbesc și accelerez până când ajung la semafor și când ajung la semafor frânez, chiar dacă e roșu, eu văd că e roșu de la distanță dar eu accelerez până când chiar trebuie să frânez și dintr-o dată frânez foarte tare. Tiparul pe care îl am în viața personală la fel o să fie în business. O să trag, o să trag, o să trag, chiar dacă văd că nu mai este loc și până la urmă o să pun o frână foarte mare. Și îți dau un exemplu al unei cliente, un exemplu concret al unei cliente cu care m-am văzut astăzi prima dată. Prima dată i-am vorbit un pic de parte introductivă și i-am spus cum lucrăm, ce facem, ce nu facem și așa mai departe. După partea de cunoaștere, mi-a zis că provocarea ei este că evită să iasă în față, adică, acum ea este moștenitoarea unui business foarte mare care era al părinților săi. Părinții s-au despărțit, tata i-a lăsat mamei și acum ar fi rândul ei să preia. Mama s-a dat un pic în spate și la cererea clientei mele, și ea are frică să iasă în față. Are frică să se arate, să intre în lumina reflectoarelor, așa cum suntem noi aici. Și am empatizat cu ea, pentru că și eu am mai avut invitații, dar nu le-am onorat, sau le-am refuzat, mai degrabă zis, că nu eram pregătit. Și aparent poate să fie o frică de a intra, de a evita să nu lucreze prea mult, să intre în burnout și așa mai departe, dar verificând cu ea prin întrebări, nu era asta pentru că mi se părea foarte inspirată de ceea ce face și cu experiența reușesc și să simt omul din ceea ce zice, fără să facem un interogatoriu sau să pun 1.000 de întrebări. Și săpând un picuț, am văzut că mama, care era dintr-o familie înstărită, și tata era dintr-o familie înstărită, dar mama, cu toate că venea dintr-o familie înstărită, avea o mare frică de a pierde banii. De a rămâne fără bani.
Silvian Nanea — Și atunci cumva, a preluat și ea acea frică? S-a manifestat cumva.
Pavel Boitor — Este un pic mai profund. Aparent, ar fi asta, dar ea nu avea frică de a pierde banii. Ea avea frică de a ieși în față, de a se arăta: eu sunt liderul acestei companii.
Silvian Nanea — În fața propriilor angajați, sau în exterior?
Pavel Boitor — În fața lumii.
Silvian Nanea — Aha, în fața lumii.
Pavel Boitor — În fața lumii, da, da, da. Cu angajații n-are niciun fel de problemă. Și atunci ia-o pe asta! De unde o luăm? Și mi-a atras atenția ceva ce a zis ea. Cred că prima dată am întrebat-o eu. A, da, da. Cred că am întrebat-o eu prima dată și am zis: Ok, de ce ar avea mama, după părerea ta, de ce ar avea mama ta frica de a pierde banii? De a rămâne fără bani, în contextul în care e o afacere de familie cu renume, cu istoric, relații Network și așa mai departe. ,,Păi…’’ zice: ,,În perioada comunistă, părinții, ambele familii ale părinților mei au fost hăituite.’’ Și acum mi se fac fiori când zic cuvântul ăsta, că e un cuvânt greu. Ok și atunci deja a început să mi se clarifice, cel puțin mie, provocarea. Și atunci, foarte pe scurt, fast forward înainte, ce a înțeles ea: dacă ies în față și fac ceea ce-mi place să fac, adică am o înclinație spre business, reușesc să fac niște servicii și se vedea, se vedea în ea că era o femeie puternică, care se vedea clar că este un lider, dar totodată, se vedea și gingășia unei mame, unei soții și așa mai departe. Deci, combinația perfectă și letală pentru noi, bărbații. Cu toate astea, ce a văzut ea în familie? Dacă eu fac ceea ce-mi place și produc bunăstare, o să vină cei sus puși, statul, în cazul ăsta statul comunist și o să mă hăituiască, și să-mi ia ceea ce eu am. Mai mult de atât, au fost probabil și alte familii care au fost hăituite și probabil au fost amenințate cu închisoarea, sau poate chiar au fost închiși, sau le-au fost amenințați copiii sau așa mai departe.
Silvian Nanea — Bun, și dacă vine, de exemplu, să lucreze cu tine în terapie și în ședințe, aproximativ în cât timp poate să își schimbe percepția?
Pavel Boitor — Acum ajung acolo, acum ajung acolo. Și vorbim despre cazul ăsta. Ok, cool! Deci, în cazul ăsta, în momentul în care a văzut despre ce era vorba, că ea evita să trăiască povestea mamei. Da? Nu o să ies în față, dacă ies în față, o să vină oameni care o să vrea să profite de asta, sau o să vrea să-mi ia ceea ce am făcut sau să-mi pună în pericol familia. Pentru că mulți au fost închiși sau persecutați, sau așa mai departe. Și oarecum, a fost și cazul colegului nostru, dacă mai țin minte, la cursul unde am fost.
Silvian Nanea — Da, eu chiar mă gândeam acuma la mine personal, că eu am început businessul din 2003 și mi-au trebuit 20 de ani ca să ies în fața camerei. Și de aceea te-am întrebat, în terapie în cât timp se rezolvă acest lucru?
Pavel Boitor — Depinde, ca și un bun consultant răspunsul este că depinde. În cazul ăsta dar…
Silvian Nanea — Sigur nu 20 de ani!
Pavel Boitor — Nu, sigur nu 20 de ani! Absolut, absolut.
Silvian Nanea — Se face procesul mult mai repede.
Pavel Boitor — Dar, uite! Ce s-a întâmplat cu ea, foarte rapid, a văzut asta și oarecum eu combin un pic mai multe în mare parte. Este metoda lui John Demartini, dar odată ce a văzut asta și a văzut clar că legătura și percepția, în primul rând, este a mamei, care a fost copilul unor părinți persecutați, apoi, probabil și ea la rândul ei.
Silvian Nanea — Care, mama, probabil, a văzut în copilărie ce s-a întâmplat părinților ei.
Pavel Boitor — Exact și atunci mama vine cu frica asta și o proiectează pe ea. Ea o preia și așa mai departe și învață că așa este când faci bani, lumea vine și te pune pe tine în pericol, familia ta în pericol și așa mai departe. Odată ce a văzut asta, am rugat-o să închidă ochii. Un exercițiu de conectare cu corpul foarte simplu. Strângem degetele ca și cum am face o cruce, doar că le adunăm pe toate și apăsăm un picuț în piept ca să simțim corpul, da? Că, mulți clienți zic: ,,A, stai că mă că am și corp, nu doar minte.’’ Și am rugat-o eu să închidă ochii să se conecteze și cu bunicii ei și cu mama sa și să le spună: ,,Așa a fost pentru voi și a fost greu, dar timpurile alea au trecut. Nu mai trăim într-o societate de genul.’’
Silvian Nanea — Bun și această percepție vine cumva în inconștient?
Pavel Boitor — Exact, exact. Și odată ce am reușit să facem exercițiul ăsta de închidere, efectiv s-a văzut și pe fața ei cum radiază și a putut să vadă că ea, datorită experienței, apropo de beneficii, datorită experienței bunicilor săi și-a creat o grămadă de backupuri. Are case în străinătate, conturi curente pe aici pe acolo și așa mai departe. Deci, a putut să vadă că datorită experienței ăsteia, așa a putut să-și facă într-o așa manieră o protecție încât, să zic că nu le vădea, deși le-a făcut. Nu le vedea, dar în momentul în care am echilibrat, am lucrat la acea percepție, a început să le vadă. Și din câte mi-a spus, repet, m-am văzut cu ea azi dimineață, dacă ne mai auzim o să-ți dau și un update. Dar deja îmi spunea: ,,Nu mai simt frica să ies în față.’’ De ce? Adică, în caz că se întâmplă ceva sunt acoperită și, doi experiența părinților a fost atunci, în acel context, acum contextul e diferit. Doar că nu putea să se separe de trecut. În momentul în care a văzut că percepțiile și tiparele veneau din ceva trecut și a putut să facă separarea între trecut și prezent…
Silvian Nanea — Și odată ce a conștientizat să zic, sursa, deja apare prima eliberare?
Pavel Boitor — Da, apare prima eliberare.
Silvian Nanea — Dar, ulterior cumva cred că mai trebuie și înlocuit acel blocaj, nu?
Pavel Boitor — Foarte fain. Păi… mersi! Chiar îți mulțumesc! Exact ăsta e un punct de reper. Pentru că această frică de a pierde banii, de a fi persecutați și așa mai departe, a realizat că era forma ei de conectare cu strămoșii ei, și atunci foarte fain a dus la fileu și am zis: Ok, înțeleg că asta e o formă prin care tu ești ca și ei. Și atunci asta te leagă de ei, ăsta e ADN-ul care te leagă de ei. Dar să nu uităm că tu ai spiritul antreprenorial pe care nu îl au ei, ai o inteligență extraordinară. Vorbește engleza cu un accent care m-a impresionat. Femeie foarte puternică, foarte conectată și așa mai departe. Inteligentă, frumoasă și atunci am zis: să nu uităm că tu ai conexiunile astea și atunci ai putea să lași frica ca și modalitate, ca și port USB de conectare și să înlocuiești cu recunoștința față de ceea ce au pus în tine? Și din acel moment, efectiv fața ei s-a iluminat. Pentru că asta facem, ne ținem niște legături. Acelea le vedem noi, le reținem. Nu mă apuc să caut o cale nouă să mă conectez cu familia mea și din acel moment eram și pe finalul sesiunii și zic, ok, s-a luminat fața: Cum te simți? Foarte eliberată? Ești pregătită să ieși în față?’’, ,,Da.’’, ,,Mai ai vreo problemă?’’, ,,Nu.’’ Inclusiv i-am zis: ,,Ok, mai stai un pic în asta și când ești pregătită, salută-i pe strămoșii tăi, pe mama ta, pe care oarecum poți s-o aduci acolo, chiar dacă încă trăiește și așa mai departe și revin-o aici, în prezent.’’ Zice: ,,Aș vrea să mai stau chiar un picuț.’’ Și atunci am zis: ,,Foarte bine, eu o să ies și te mai las câteva minute cu ei, că e spațiul vostru.’’ Știi? Și a fost foarte… îmi și dau lacrimile acum când mă gândesc.
Silvian Nanea — Da, văd de exemplu, în cadrul antreprenorial a unei companii se vorbește despre viziunea companiei pe plan personal, de misiunea sau scopul tău, și văd deseori amintindu-se de termenul de vizualizarea viitorului. Cum ne ajută asta în prezent, faptul că noi ne imaginăm, vizualizăm ceva din viitor? Unde ne vedem, ce se întâmplă ca să ne menținem drumul? Sau să ne clarificăm direcția?
Pavel Boitor — O foarte bună întrebare și îți mulțumesc pentru asta. Că ai adus subiectul ăsta în discuție. Vizualizarea este o componentă importantă din întreg, care e procesul. Dr. John F. Demartini chiar are și o anecdotă pe tema asta. Știi filmul ,,The Secret’’ probabil, nu? A fost foarte popular la un moment dat și încă mai este. Încă mai sunt oameni care vorbesc despre el. Și el a participat în acel film, apare pentru scurt timp în acel film și zice: ,,La un moment dat, vine o clientă într-un curs, la mine și mă întreabă: ,,Doctor Demartini, eu am făcut vizualizare și așa mai departe și mi-am dorit să am 1 milion de dolari și mi-am dorit să-l primesc pe un CEC, care să-mi vină în poștă și ghici ce? Fac chestia asta de un an și nu se întâmplă nimic.’’ Și s-a uitat un pic la ea, a scanat-o, a văzut ce fel de persoană este și zice: ,,Ok, ai încercat și să muncești? Ca să ai de unde să primești acei bani?’’ Și atunci, de asta zic că, deseori credem că este de ajuns să vizualizăm și uităm de acțiune. Într-adevăr, ce gândim ne creează realitatea și chiar cum spuneam în discuția noastră introductivă de dinainte de podcast, creierul nu percepe negația. De ce? Pentru că, noi gândim în imagini, nu gândim în gânduri. Când tu ai un gând, eu îți spun: gândește-te la un elefant roz, tu o să vezi un elefant roz.
Silvian Nanea — Da…
Pavel Boitor — Exact! Și atunci, dacă eu mă gândesc: Doamne dă să nu fac accident! Ce imagine văd?
Silvian Nanea — Văd accidentul.
Pavel Boitor — Văd accidentul, exact.
Silvian Nanea — Și ce se întâmplă? Accident.
Pavel Boitor — Și ce se întâmplă… accidentul.
Silvian Nanea — Dar eu mi-am zis că nu vreau accident.
Pavel Boitor — Exact, pentru că m-am gândit la ce nu vreau, doar că am creat o imagine a ceea ce nu vreau. Și așa că, sugestia mea și puteți să încercați, la mine funcționează, este să mă gândesc la ce mi-aș dori. Și pe cât posibil, aici intervine și legea dualității. Deseori ceea ce ne dorim, ne dorim doar plus fără minus, doar să fie bine fără să fie rău. Când vizualizăm ceva, în primul rând, să vizualizăm ce vrem, nu ce nu vrem. Pentru că, dacă vreau o soție așa, și așa, și așa, și așa, și să am doi, trei, copii atunci îmi este clar și văd imaginea aia pe care eu o vreau și atunci asta o să caut în lume și aia o să fie direcția mea. Altfel, direcția mea o să fie acel accident de care spuneam și aia o să caut. Creierul nostru este un super computer care, în momentul în care îi dai coordonatele, el merge acolo. Doar că își primește coordonate din imagini, nu din cuvinte, nu din gânduri.
Silvian Nanea — Așa, deci e ok și dacă vizualizăm ceea ce ne dorim, dar ulterior trebuie să facem și cumva strategia exact cum ajungem acolo. Hai sa vedem!
Pavel Boitor — Exact. Și mai este și mai este și aspectul de a echilibra plusurile cu minusurile. Pentru că dacă îmi doresc o soție care să arate super, să gătească, să spele, să calce, să fie și business woman și să aibă grijă și de copii și așa mai departe, și văd doar plusuri…
Silvian Nanea — O să rămâi necăsătorit toată viața!
Pavel Boitor — Asta-i una! Asta e una și o să rămân necăsătorit, pentru că eu vreau o fantezie. Pentru că, în momentul în care îmi doresc ceva, sugestia mea este să-i văd și minusurile acelui lucru și să le văd în egală măsură. Apropo de legea dualității, care spune: în egală măsură minus și plus. Atunci, o femeie foarte frumoasă. E, eu nu sunt chiar de revistă, da? Și atunci, dacă ea e mai frumoasă, poate o să mă simt eu puțin mai urât decât ea, sau mai puțin atractiv decât ea. Dacă este femeie de succes, poate face mai mulți bani ca mine și atunci noi știm, bărbații, cum ne simțim în preajma femeii care face mai mulți bani.
Silvian Nanea — Un pic orgolioși, nu?
Pavel Boitor — Da, un pic orgolioși. Și atunci asta-i provocarea, în primul rând, căutăm plus fără minus și ne creăm niște fantezii și dezamăgirea vine pentru că ne-am creat fantezia și este mândria dinaintea căderii. Mi-am dorit fantezia, am primit acel lucru, doar că lucrul ăla vine real, vine cu plusuri și cu minusuri și după aceea cad în dezamăgire că eu am cerut să fie totul perfect. Ori, asta nu există. Cel puțin eu încă n-am întâlnit om perfect sau situație perfectă care să nu aibă minusuri.
Silvian Nanea — Și atunci cum putem echilibra acest lucru sau cum putem conștientiza că trebuie cumva să ne regândim, sau să ne repoziționăm față de ceea ce ne dorim de la viață?
Pavel Boitor — O să mă întorc foarte pe scurt la legile universale și o să le spun așa rapid, că îmi dau seama că nu le-am atins pe toate și o să vorbesc doar de câteva. Am zis: Legea dualității, care spune că este plus și minus în egală măsură, în orice situație, în orice acțiune pe care o face un individ, sau inacțiune, acțiune poate să fie ,,mă agresează verbal’’, inacțiune ,,nu-mi dă ajutor atunci când i-l cer’’. Și se poate aplica căutând, echilibrând plusuri cu minusuri. Și atunci oricând, m-ai întrebat cum pot aplica asta. Când, de exemplu, dacă eu vedeam podcastul tău ca și cea mai mare oportunitate a vieții mele, aș fi ajuns aici și aș fi fost dezamăgit. Pentru că, n-are cum o experiență să fie oportunitatea vieții mele.
Silvian Nanea — Unică, sau?
Pavel Boitor — Sau unică, sau așa mai departe. Exact. Să-mi salveze viața, să-mi schimbe viața și așa mai departe. Și atunci adaug minusuri. Cum este un minus pentru mine? Păi, poate o să mă bâlbâi, poate o să spun niște prostii, o să râdă oamenii de mine, să mă critice și așa mai departe și atunci, mă dezumflu din această fantezie că: uau, ce mare lucru o să fac! Și așa mai departe. Sau, te văd pe tine ca și salvatorul meu. Acum am venit și vorbesc la Silvian și de acum încolo o să-mi sune telefonul non stop și o să mă sune vedete de la Hollywood și o să vrea să mă plătească cu milioane de dolari, contracte anuale și așa mai departe. Și atunci te fac pe tine salvatorul meu, da? Și evident că o să fiu dezamăgit. Și atunci, îți dau ție puterea de a mă face, de a mă duce pe mine în sus și pentru că, puterea în sistem este fifty-fifty în sistemul nostru, eu o să-ți dau ție toată puterea mea. Și eu nu văd puterea mea și cum am ajuns eu până aici. Nu văd timpul pe care l-am investit în cursuri, banii pe care i-am investit, orele de practică pe care le-am făcut, orele de studiu și așa mai departe. Și o să zic: ,,Silvian mă bine binecuvântează cu această oportunitate!’’ Nu văd cum eu, prin munca mea, m-am binecuvântat cu această oportunitate. O altă modalitate de aplicare a legii dualității este de a vedea că fiecare individ are două părți egale. Și atunci pot să văd că, Silvian în egală măsură mă critică, cât mă susține, sau care ar fi pentru mine opusul criticii: lauda. Și atunci când am un moment și de obicei când oamenii vin și zic, nu știu dacă ți s-a întâmplat să zici tu: ,,Mama niciodată nu m-a lăudat.’’ sau mai știu eu ce folosim, niciodată și întotdeauna. Ei, de obicei generalizăm și atunci ceea ce facem ca să echilibrăm? Ok care ar fi fost opusul? Mergem într-un moment, care ar fi opusul criticii? Păi, să treacă cu vederea sau să mă laude. Să zicem că să mă laude, să spună: ,,Bravo! Lasă că-i bine.’’ Cât să zicem că am luat? Un șapte. Și ea m-a criticat și zice: ,,Păi cum ai luat șapte?’’ Și atunci, ce ai fi preferat să zică? ,,Bravo, dragul mamei, e bine cât ai putut. E foarte bine cât te-ai implicat.’’ Și atunci, să zicem că ar fi o laudă. Și atunci ce facem este să adăugăm. Pentru că în percepția mea sunt mai multe momente de critică, să adăugăm: și când te-a mai lăudat, și când te-a mai lăudat, și când te-a mai lăudat? Și ce se întâmplă, ca la povestea cu magneții, în momentul în care eu adaug lauda, aici mi se mută și critica în jos, da? Și în momentul în care văd că le face pe ambele, n-o s-o mai evit pe mama. Că, înainte evitam contactul cu ea că știu că ea tot timpul mă critică și atunci mama=critică. Deci, mama nu! Nu vreau să intru în contact cu ea, dar dacă văd că ea le are pe ambele zic, ok. Ca și mine.
Silvian Nanea — Da, alții spun că la fiecare critică ai nevoie de cinci laude ca să se echilibreze. Sau, aproximativ.
Pavel Boitor — Acum depinde. Da, da, da.
Silvian Nanea — Dacă creierul percepe cumva mult mai grav orice lucru negativ, sau critică, sau supărare și atunci…
Pavel Boitor — Depinde. Pentru că am văzut și oameni care zic: Uau! Mă critici? Stai să iau și să notez ce ai făcut. Sunt oameni care cer critică: Dați-ne un feedback pe pagina noastră de Facebook! Și așa mai departe. Da? Și atunci e doar diferența de percepție, cum percepem critica. Da, chiar vorbeam cu prietena mea, Denisa, pe drum încoace și nu mai știu, cred că mi-a spus ceva ce o deranja la mine și am zis: Ok, mersi fain, acum știu că am exagerat cu chestia asta. Știu că oarecum, a făcut ceva ce m-a deranjat, n-am zis nimic prima oară, a doua oară și a treia oară, am exagerat și am zis: Uau, ce-i asta? De unde vine asta? Și am stat și m-am gândit și am spus, ok, pentru că ai venit înspre mine un pic mai puternic decât mi-aș fi dorit, n-am zis nimic și ,,I snapped’’, mi-am ieșit din fire. Și atunci i-am zis: Mulțumesc frumos că mi-ai atras atenția, că a fost o reacție exagerată, într-adevăr. Și atunci ,,Mulțumesc frumos că mi-ai spus’’ și am luat critica ca și oportunitate să văd de unde a pornit. Să văd că am încercat să fiu băiatul bun, să nu zic nimic, chiar dacă m-a deranjat ceva. Are sens? Și începem să luăm critica ca și feedback.
Silvian Nanea — Recent am citit o carte ,,Comunicarea Non-violentă’’ în care, exact acest subiect sensibil al comunicării îl exemplifică și se menționează acolo că și în momentul când te deranjează, sau ne deranjează ceva, cea mai bună variantă este de a comunica acel lucru. Nu de a da vina înspre alte persoane, ci de a comunica acel lucru și a te gândi sau să ne gândim cumva, ce a generat acea reacție? De unde provine? Sunt întâmplări la care fiecare persoană reacționează diferit. Și atunci din ,,inside’’ cumva, din interiorul nostru e ceva, un declanșator.
Pavel Boitor — ,,Trigger’’, exact.
Silvian Nanea — Care generează o reacție sau altă reacție. Și ne lovim de lucrul ăsta că, în capul nostru avem impresia că toată lumea gândește ca noi.
Pavel Boitor — Auci!
Silvian Nanea — Și atunci, trebuie să ne dăm seama că fiecare om este diferit, fiecare persoană gândește cu totul diferit și atunci trebuie să ne separăm gândirea noastră personală de a altora, nu? Probabil și asta este o temă sau un subiect cu care te-ai întâlnit în practica ta.
Pavel Boitor — Absolut! Mă întâlnesc în fiecare zi cu asta, de exemplu…
Silvian Nanea — Mi-a mai venit iarăși un lucru în minte. În cupluri de obice se întâmplă.
Pavel Boitor — Te rog!
Silvian Nanea — Așa în cuplu, de obicei se mai întâmplă.
Pavel Boitor — De cuplu să voiam să vorbesc!
Silvian Nanea — Așa, în cuplu se întâmplă. În care, eu îmi doresc ceva, dar pretind cumva, sau aștept ca celălalt să știe exact. Păi cum, de atâția ani suntem împreună sau ne iubim, mă aștept să știe. Cum adică să nu știe? Dar de unde se știe!?
Pavel Boitor — Da, clasic, clasic. Chiar vine o soție în coaching și zice: ,,Soțul meu nu face aia, nu face aia nu face aia!’’ Și zic: ,,Dar ești cu el. Oare chiar nu-i nimic ce apreciezi la el?’’ A fost o clientă mai ușoară și mi-a și răspuns. Deseori zic ,,Nu, este nimic!’’ se întâmplă și asta. Dar, mi-a zis: ,,Nu, sigur apreciez că stă cu copiii și e un tată dedicat și așa mai departe.’’ și zic: ,,Uuu! Interesant. Dar lui i-ai spus?’’, ,,Ei, dar știe.’’. Păi, zic ok. Îmi vine în minte o metaforă, e ca și cum mergi la restaurant, ceri o Carbonara, ,,Garson, Carbonara!’’ și zice: ,,Da sigur domnul, imediat.’’ și vine și-ți aduce nota de plată și zici: ,,Da cum, că nu mi-ați adus Carbonara?’’ ,,Păi, n-ați fost aici și ați mâncat și ieri? De ce mai aveți nevoie și astăzi de Carbonara? Plătiți!’’ Are sens? Nu-i mai spun că îl iubesc sau că-l apreciez că doar i-am spus și ar trebui să știe. Păi și atunci eu de ce să duc Carbonara, tu nu știi cum e Carbonara? Ai mâncat ieri, e de ajuns. Sau ai mâncat acum un an. Ai mâncat acum un an, știi cum e, de ce să-ți mai dau asta? Și deseori ăsta este, ne luăm de-a gata de multe ori și nu ne dăm seama că dând apreciere celor dragi, oamenilor din jur, angajaților și așa mai departe, ce le spunem de fapt este: uite ceea ce vreau, uite ceea ce-mi place ca să știi ce să-mi mai dai. Pentru că pentru mine, pe mine mă ajută foarte mult, apropo de cadouri, că și aprecierea asta un cadou. Pe mine mă stresează foarte mult când trebuie să iau un cadou pentru o zi de naștere sau de Crăciun și nu știu ce-i place omului. Dar dacă omul îmi spune: uite, mi-aș dori asta. Ok, mă bucură mult mai mult să iau ceea ce-i place, decât să iau eu ceea ce aș crede. Cum ai spus tu, ceea ce mă gândesc eu că i-ar plăcea. Și atunci când eu spun: apreciez că m-ai invitat la podcastul tău și e o surpriză, o onoare și un privilegiu și chiar este, și-ți mulțumesc încă o dată, atunci tu știi că dacă vreau să-i fac lui Pavel o bucurie, îl invit la podcast din nou. Și este foarte simplu.
Silvian Nanea — Ce exerciții sau ce modalități mai simple pe care le putem face zi de zi pentru a lucra noi cu noi înșine, ar exista? Că poate, nu știu, cei care ne privesc nu toți au posibilitatea să meargă în terapie. Unii au, unii nu, alții totuși vor să lucreze să-și îmbunătățească unele aspecte de la ei.
Pavel Boitor — În primul rând, ca am menționat de legea dualității, aș recomanda asta. Este un eveniment în viața mea care nu este în regulă cu mine, da? Să zicem, am avut accidentul cu scara. Și atunci, un foarte simplu exercițiu: ce beneficii mi-a creat, ce am avut de câștigat în acel moment din viața mea?
Silvian Nanea — Luăm o foaie de hârtie și scriem?
Pavel Boitor — A! Da! De ce? Pentru că, avem trei feluri de neuroni. De percepție, neuroni motorii și neuronii transmițători. Și atunci, percepem o dată evenimentul, se transmite informația și așa mai departe, dacă folosim și neuronii motorii în momentul în care scriem, o să rescriem informația și atunci se retransmite informația. Și totodată, scrisul merge mai încet ca gândul, și atunci inclusiv, e un exercițiu de mindfulness pe care îl recomand tuturor. În momentul în care, mulțumesc foarte frumos pentru întrebare, un exercițiu foarte bun în momentul în care sunt stresat, nu pot să dorm, sau am provocări, să îmi iau o foaie de hârtie și un pix, dacă pot să-mi pun muzica mea favorită sau ceva ce mă liniștește, e ok, dar efectiv să-mi scriu gândurile și să-mi pun întrebări. Ce anume mă neliniștește? Sau, și asta e o bună întrebare: când a început neliniștea mea? Ca să văd, să mă apropii cât mai aproape, să mă apropii cât mai mult de trigger-ul de care spuneai tu, de declanșator, de care spuneai tu. Când a început? Ce mă neliniștește? Păi, am fost criticat de prietena mea, Denisa. Că am avut o reacție exagerată. Ok, super, deci acolo a început neliniștea mea, ok. Și pentru ce mă judec? Păi, într-adevăr, trebuia să zic din prima și când încă nu începuse să fiarbă.
Silvian Nanea — Și în exercițiul ăsta, acuma va trebui să ne spui și câteva aprecieri la adresa Denisei ca să echilibreze situația, nu?
Pavel Boitor — Păi, am apreciat-o foarte mult, așa cum am spus mai devreme, că în primul rând, mi-a spus și mi-a zis: ,,Ok, stop! Ce e aici? Hai să ne luăm o secundă să vedem ce s-a întâmplat.’’ Da? Și i-am mulțumit foarte mult că nu a înghițit reacția mea exagerată și a spus: ,,Hei! Asta nu-i ok pentru mine. Te rog să-mi spui și mie de unde vine? Ca să știu să nu mai fac.’’ Și asta e din nou o apreciere, pentru că vine cu invitația și cu intenția de a evita să-mi apese butoanele. Și pentru mine, invitația este să mă uit ce butoane mi-a apăsat. Și mie ni-a apăsat butonul de băiat bun, care lasă de la sine, înghite lucruri, chiar dacă nu-i fac plăcere și așa mai departe.
Silvian Nanea — Cum influențează credința în acest proces de transformare a noastră? Fiindcă, acum suntem un popor creștin cu credință în Dumnezeu, mai mult sau mai puțin, acum fiecare cât de mult și-a dezvoltat această parte spirituală. Pui un accent deosebit în terapie pe unele aspecte, gen rugăciune? Sau, cei care, poate nu se roagă din diverse motive, pot să practice meditația, sau?
Pavel Boitor — Credința e un aspect foarte important, cum ai spus, în societatea noastră. Suntem o societate prevalent creștină, deși acum tendința este înspre ateism sau universalism sau mai știu eu ce și așa mai departe. Și acum ne rugăm la univers, nu mai la Dumnezeu și așa mai departe. Eu cred că în Biblie, acuma că vorbim de religia creștină, în Biblie sunt foarte multe mesaje echilibrate. Și îmi vine în minte: ,,Iubește-te pe tine ca pe aproapele tău!’’ Da, și acolo semnul este egal, nu să te iubești pe tine întâi și apoi pe aproapele tău, sau mai mult pe tine și… nu. Pe tine, ca pe aproape. Și aici o să vorbim de legea reflexiei, apropo de exerciții, sau ce alte mesaje. Inclusiv în pilde. Da? Pilda talanților este cel care primește talantul și-l îngroapă ca și cum darurile pe care Dumnezeu ți le-a dat ție, Silvian, tu stai pe canapea și nu faci nimic, doar vizualizezi. Dar nu faci nimic și te aștepți să vină versus alt Silvian, care zice: ok, bun. Primul punct de lucru, am primit talantul. Inteligență, empatie, văd foarte multă empatie, văd foarte multă sete de cunoaștere, văd o bună relaționare cu oamenii, conectare cu oamenii și ok, așa-i talantul meu. Bun, ce fac cu el? Primul punct de lucru, unde? În Timișoara, bun. Am terminat. Care e următorul? Păi, sediu nu știu care. Cool și mai departe, mai departe și mai departe și mai departe și înmulțesc talantul.
Silvian Nanea — Până la urmă, aduci valoare și pentru tine dar și pentru alții. Că, de fapt, nu vorbim numai despre ceva, despre noi personal.
Pavel Boitor — Exact și dacă-mi permiți, rugăciunea este un aspect foarte important. Doar că, noi când ne rugăm, cerem.
Silvian Nanea — Începem cu recunoștință. Sau așa ar trebui, nu?
Pavel Boitor — Când ne rugăm, cerem. Deși rugăciunile încep prima dată cu ,,Slavă’’ și așa mai departe. Noi, când ne rugăm lui Dumnezeu, de obicei, în mare parte majoritatea dintre noi, cel puțin în experiența mea, ce am văzut, cerem. Și în coaching sau în terapie vin oamenii și cer. Vreau asta, vreau asta, vreau asta. Și atunci eu fac cu ei ceea ce recomand și acum cu rugăciunea, să începem cu recunoștință. Venind încoace cu mașina, am venit de la Sibiu, pe drum mi-a venit în minte gândul, n-am făcut-o! Dar am făcut-o în drum de la Timișoara, la tine aici. Am rugat-o pe Denisa să-mi dea mâna și i-am mulțumit frumos, am mulțumit lui Dumnezeu pentru ceea ce am primit astăzi, pentru ziua incredibilă pe care am avut-o și la care doar visam. Că am putut să petrecem timp împreună, pentru oportunitatea și invitația de a fi aici la tine și pentru informațiile pe care o să mi le pună în minte, să le pot da mai departe. Unele le-am pus, altele o să mi le dea. Mi-am propus să zic niște chestii, multe dintre cele ce le-am zis nu mi-am propus și cred că a fost și practic o rugăciune de mulțumire pentru ce a fost și pentru ce va fi. N-am cerut altceva.
Silvian Nanea — Ce sfaturi, de exemplu, ai da pentru un tânăr care dorește să își caute un sens, să își caute direcția în viață? Fiindcă sunt mulți care nu știu încotro, în ce direcție să o ia mi, se pare. Adică, ies din școală, dintr-o facultate, de multe ori aleg acea facultate dar, după ce o termină, simt că nu sunt din filmul acela.
Pavel Boitor — Aici ar începe discuția despre valorile personale. Doctor Demartini, ca și prim speech, oriunde intră într-o nouă comunitate, vorbește prima dată despre valori personale. Și nu știu cine a zis lucrul ăsta, dar cred că o personalitate destul de cunoscută din punct de vedere spiritual. Spune că: facem ceea ce vrem. Că mulți zic: ,,A, n-am vrut să fac asta.’’ și așa mai departe. Și atunci ca să mă conectez cu valorile facem ceea ce e valoros pentru noi. Nu ceea ce o să zic că o să fac e valoros cu adevărat pentru mine, ci ceea ce fac. Și anume, dacă eu zic: ,,A, o să deschid un business.’’ Dar nu fac asta, o să zic că e valoros businessul pentru mine, dar nu este în fapt o valoare. Și atunci, în primul rând, pe site-ul meu pavelboitor.ro este și un test, care este preluat și de la Dacian Pășcuță și de la Dr. John F. Demartini, oarecum Dacian a construit, a adăugat niște interpretări noi și a clarificat niște noi întrebări ca să mai nuanțeze și ca să mai găsească noi abordări, sau lucruri care ar putea scăpa, care ne duc înspre a identifica ce este valoros pentru noi. Și valorile personale sunt lucruri concrete, nu sunt concepte, ca și onestitate, sinceritate și așa mai departe. Pentru că astea sunt concepte. Valori, sunt lucruri concrete. Ca și familie, relație, business. Și business-ul putem să-l rupe. Pentru că, poate tu nu ai chef să mergi la business. Poate te trezești dimineața și ai zi de inventar și nu ești foarte inspirat. Dar, dacă ai în acea zi întâlnire cu un partener care te-ar putea aduce în fiecare județ cu puncte, cu expansiune, o să vii la 5:00 a.m, o să fii aici și o să-ți pregătești. Și atunci și în business sunt diferite valori. Este partea operațională și atunci pot să am valori. Poate, Eusebiu are partea operațională în valori și dacă lui îi dai să facă inventar, abia așteaptă și zice: ,,Când mai facem inventar? Când mai facem Silvian, inventar?’’ pentru că, fiecare este cu plăcerile sale. Și atunci și pe business putem să vedem valoarea de business development, sau marketing sau vânzări sau așa mai departe. Deci cum am zis, lucruri concrete. Inclusiv sănătatea, alimentația sau așa mai departe.
Silvian Nanea — Adică, degeaba îți pui în valoare sănătatea, dacă tu nu faci sport toată săptămâna.
Pavel Boitor — Exact. Sau mănânci ce îți taie capul, ce îți vine, chipsuri și așa mai departe. De asta, recomandarea este să pornească de la testul de valori, care face o fotografie a ceea ce este. Că un aparat foto, mă fotografiază așa cum sunt, nu cum aș vrea să fiu. Sau cum zic că aș vrea să fiu, sau mai știu eu ce. Și pornind de la acest test de valori, pot să văd ce mă inspiră cu adevărat. Pentru că, asta fac. Ce mă inspiră, asta fac. Și pornind de acolo, pot să văd, în primul rând, ce e important pentru mine, în așa fel încât să pot să construiesc pe asta. Și totodată, pentru tinerii care își caută un drum, pe lângă testul de valori ce le-aș recomanda este să facă un exercițiu în care să vadă ce i-a inspirat să facă de-a lungul vieții. Momente specifice, unde au avut inspirație, unde nu li s-a părut că muncesc, unde au avut idei așa pe bandă rulantă, unde s-au simțit în pielea lor și așa mai departe. Pentru că, o să vadă un fir roșu care conectează totul.
Silvian Nanea — O să vadă ce înseamnă aptitudini.
Pavel Boitor — Exact. De exemplu, pe mine tot timpul m-a inspirat să fiu în fața oamenilor și acum am ocazia din nou să fiu, datorită ție, să fiu în fața oamenilor. Am fost ales, nu știu, în liceu să fiu reprezentantul clasei la un concurs de cunoștințe generale și acolo eram like… wow! Pe lângă onoarea de a fi ales, eram efectiv ca un pește în apă… sigur, cum să nu… Și așa mai departe. Aveam prieteni și prietene, și colegi și colege care veneau și vorbeau cu mine și își deschideau inima și stăteam și ascultam și mai ziceam și eu câte ceva, ziceau: ,,Mersi, mă simt mai bine.’’ Deci, eu n-am început să fac terapie decât acum patru ani și atunci asta este invitația mea pentru ei. Să se uite, să vadă pentru ce-i caută oamenii? Cum am fost eu căutat, hai să vorbim și așa mai departe, ci ce-i inspiră și pe ei. Că poate, oamenii mă caută pentru faptul că sunt înalt și am jucat volley și știu să joc un pic de volley. Am jucat volley în liceu și mă caută pentru volley, dar pe mine nu mă inspiră să joc și atunci, oarecum, pentru ce mă caută oamenii? Și ce mă inspiră pe mine.
Silvian Nanea — Și ce le poți spune tot tinerilor, sau nu numai lor, celor care vor cumva să aibă un parcurs antreprenorial în ceea ce privește timpul în care pot să aibă succes? Pentru că, nu știu, este o percepție cumva, în rândul tinerilor că există un lift, care ajunge repede la succes.
Pavel Boitor — Da, succesul peste noapte. Eu îi spun succesul peste multe nopți nedormite. Da… din nou, asta este o fantezie. Și din păcate sau din fericire, că nu există bun sau rău, așa cum am spus, dar este foarte bine vândută și este foarte apetibilă. Dacă eu îți vând că peste noapte o să devii milionar, o să cumperi produsul meu, dacă îți spun: ,,Hei, e nevoie de muncă doi ani de zile!’’, foarte probabil n-o să cumpere prea mulți produsul meu. Un exercițiu destul de simplu, dar foarte greu uneori, de făcut, este să spun așa, care e oarecum legea dualității cu psihologie inversă: dacă aș avea în acest moment succesul pe care mi-l doresc, și aici intervine o mică specificitate și anume cum arată succesul ăsta? 1 milion de dolari? 1 milion de dolari. Să am soția pe care mi-o doresc și spun specific ce-mi doresc sau mai știu eu ce. Ce aș avea de pierdut? Pentru că, nu pot să fac un schimb inechitabil. Există legea semănatului și a culesului, da? Deci nu, nu pot să primesc fără să dau ceva la schimb. Și atunci ce o să dau la schimb? Dacă în acest moment din viața mea am 1 milion de dolari, ce am de pierdut?
Silvian Nanea — Ok și acum aș vrea să te întreb despre cum putem echilibra viața personală cu cea profesională? Pentru că, ne dorim, de exemplu, să ajungem undeva în top în viața profesională, dar de multe ori cumva sacrificăm sau lucrurile personale sau chiar familia.
Pavel Boitor — Foarte bună întrebare și m-ai lovit în valorile mele. Foarte important pentru mine ceea ce fac profesional, dar chiar vorbeam cu Denisa venind încoace, nu aș sacrifica ca și intenție, îmi pun intenția să dau, să fac, să dau din ceea ce mi-a fost dat și-mi place foarte mult din ceea ce mi-a fost dat, pentru că îmi place foarte mult cum zicea Cioran: ,,Nu am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele.’’ și vorbim de un filozof de renume. Și atunci, eu vreau să dau din ceea ce mi-a fost dat, dar nu cu prețul sănătății mele. Dar mai ales, nu cu prețul familiei și așa mai departe. Ar fi două răspunsuri diferite ca nivel de profunzime, aș zice prima dată, în primă fază, fără să intrăm într-un proces terapeutic, ar fi foarte simplu dacă eu, probabil îmi spui: ,,Te referi la un caz clasic’’ pe care-l văd foarte des, oameni care petrec mult la muncă și neglijează familia, da? Ok și atunci ce văd? Deja eu gândesc în imagini, da? Și atunci ce văd? Văd un om care petrece mai mult timp la lucru, la job, în business decât acasă. Ce-mi spune asta despre omul ăsta? Că percepe mai multe beneficii decât dezavantaje în a sta la muncă. Și aici intră valorile. Deci, percepe că valorile sale sunt mai hrănite, dacă petrece mai mult timp aici. Și aici, că valorile sale au mai mult de pierdut dacă stă. Și atunci, ceea ce poate să facă este un exercițiu în care să balanseze ambele aspecte. Atunci, în primul rând, testul de valori îl puteți găsi pe doctordemartini.com sau pe dacianpascuta.com, sau pe pavelboitor.ro, testul de valori în așa fel încât să văd care îmi sunt valorile mele și poate o să găsesc și business-ul. Dar, din nou, un pic rafinat, da? Business development sau marketing sau vânzări sau așa mai departe. Dacă am și familia și așa mai departe și atunci încep să-mi pun întrebarea, pentru că percep că sunt mai multe beneficii în a sta în business, care sunt dezavantajele că stau în business atât de mult? Inclusiv, dacă prima valoare e business, cum e un dezavantaj pentru business că petrec mai mult timp la business decât acasă? Și pot să-ți spun, în primul rând, tu știi că dacă lucrăm, timpul de concentrare scade pe măsură ce eu stau într-o activitate. Și atunci am impresia că am stat 10 ore la muncă și am făcut muncă de 10 ore.
Silvian Nanea — Dar, poate am făcut primele patru ore, nu?
Pavel Boitor — Primele ore am făcut, în restul, am încălzit scaunul, sau am făcut ce am făcut. Și atunci, ăsta e un dezavantaj. Totodată, un dezavantaj că petrec pentru business este că… ce dezavantaj ar putea fi? Da, nu ies în lume. Și atunci rămân în bula mea, da? Și eu văd că e totul ok și așa mai departe, dar nu mă uit la concurență, nu mă duc în piață să văd ce se întâmplă, să văd ce schimbări sunt și așa mai departe. Nu-mi iau repaus.
Silvian Nanea — Sau avem niște lipsuri pe partea de conexiune!
Pavel Boitor — Pe partea de conexiune. Exact! Pentru că, suntem niște ființe umane!
Silvian Nanea — Că, de fapt, și aici vine familia, vine partea profesională. Dar, de fapt, un punct important în viața noastră este și conexiunea pe care o avem, ori profesională, ori cu prietenii, ori cu alți oameni în jurul nostru. Pentru că, suntem oameni care avem nevoie de interacțiune cu ceilalți.
Pavel Boitor — Suntem și ființe sociale. Da, deci ca și natură, asta le și spun clienților mei și prietenilor și când vorbim de chestia asta, dacă am fi fost făcuți să ne descurcăm singuri, să trăim singuri, ar fi fost ,,planeta Silvian’’, ,,planeta Pavel’’ și nu ne-am fi întâlnit niciodată, că momentan e cam greu cu călătoria în spațiu, dar suntem pe o planetă cu mulți oameni și așa trăim noi, în familii. Și atunci da, ne face bine și asta. Cum mă ajută pe mine, dacă valoarea mea este business, cum mă ajută pe mine în business să petrec mai mult timp cu familia? Da păi, nu știu, petrec mai mult timp cu familia, soția poate să mă vadă și mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu, deseori. Și poate să-mi spună: ,,Hei, te văd preocupat.’’ sau ,,Te văd că vorbești foarte mult de partenerul tău, Silvian, și că te calcă pe bătături cu faptul că întârzie să livreze proiectul respectiv.’’ Și atunci, eu, care poate sunt pur și simplu frustrat, dar nu știu de ce, ea mă poate ajuta să-mi dea o perspectivă: ,,Hei, te aud că vorbești foarte des de asta, oare nu asta-i problema?’’ A, da! Și mentorul meu, Alain Cardon, care, el este pe partea de coaching sistemic și este Master Certified coach ICF, are o vorbă foarte faină și zice ,,You don’t see your number, because it’s on yout back!’’-,,Nu pot să văd numărul, pentru că este pe spate.’’ și atunci, uite cum mă ajută să stau la povești cu soția și să… așa mai departe. Totodată, și adaug beneficii. Da, aș putea să spun niște chestii ipotetice și nu doar ipotetice că, sunt ceea ce am întâlnit în practica cu clienții. Și ăsta ar fi primul exercițiu; percep că am mai multe beneficii cu businessul, adaug dezavantaje până la echilibru, până pot să spun ,,da’’ cu certitudine la întrebarea: ai certitudinea că a petrece timp mai mult decât cele opt ore, de a petrece 12 ore sau care e media ta, îți aduce în egală măsură plusuri și minusuri? Și când spui ,,da’’, atunci ești echilibrat pe asta. La fel, adaug plusuri la a petrece timp cu familia, până când pot să spun cu certitudine ,,da’’. Să răspund ,,da’’ cu certitudine la întrebare: ai certitudinea că sunt în egală plusuri și minusuri la a petrece timp cu familia în valorile tale? Și foarte pe scurt, răspunsul mai complex pe care o să-l dau pe scurt. Într-un proces terapeutic, ne uităm să vedem unde ai învățat tu și de la cine ai învățat tu că e mai bine să stai mai mult în business, de obicei, ca să faci bani sau ca să ai reputație, sau nu știu ce. Și lucrăm tiparul care s-a creat în relație cu o figură de autoritate, care poate să fie tata, mama sau așa mai departe.
Silvian Nanea — Ce există acolo, da. Așa încât ai menționat unele, mai multe legi universale, sau legi naturale, nu? Cum le-am redenumit.
Pavel Boitor — Îmi place mult mai mult, da, așa.
Silvian Nanea — Așa, ce ne poți spune despre legea reflecției? Cum ne ajută?
Pavel Boitor — Da, într-adevăr, mie îmi place mai mult nuanța pe care mi-a adus-o Dacian Pășcuță cu legi naturale și mă ajută să rezonez mai mult și inclusiv să-mi deschid ochii și să văd că apar în natură. De exemplu, un pom, care vrea el să se fălească, că dă multe roade, la un moment dat o să i se rupă crengile. Se rup sub greutatea roadelor, da? Sau, un pom care vrea să țină pentru sine. Dar un pom care ține pentru sine și dă doar două trei roade, se usucă la un moment dat. Sau stăpânul, proprietarul o să-l taie pentru că nu-i productiv. Legea reflexiei, ceea ce spune este că, ceea ce vedem în alții, avem în noi și ceilalți nu sunt decât niște oglinzi mergătoare. Și de asta e legea reflexiei, în metoda Demartini, adăugăm și legea transparenței și folosim niște întrebări care ne fac conștienți de legea reflexiei și a transparenței. Legea reflexiei: Ceea ce văd în tine, am în mine. De genul, eu spun: ,,Uau, Silvian! Vorbești japoneză la nivel expert!’’ Cum aș putea ști? În primul rând, că vorbești japoneză și în al doilea rând, că vorbești la nivel expert. Dacă nu sunt și eu la nivel expert ca să te pot evalua. Și atunci când eu zic: ,,Nu apreciezi eforturile colaboratorilor tăi.’’ De unde aș ști că tu faci asta? Cum aș putea să judec efectele negative pe care le are neaprecierea ta, daca nu le-am trăit și eu pe pielea mea? Și atunci, ca să devenim conștienți de asta, punem întrebările: unde? când?; Ca să fie moment unde și când, ne ducem în moment; față de cine? Eu te judec pe tine că nu-ți apreciezi colaboratorii. Și atunci, unde și când, față de cine, care sunt colaboratorii tăi, da? Și cine te-a perceput și asta e legea transparenței, care zice că nu doar că avem tot ceea ce vedem în alții, ci că suntem și transparenți și se vede asta, oricât am încerca noi să ascundem. Și foarte eliberator în momentul în care devii conștient, prin întrebările astea, de legea transparenței, chiar dacă îți însușești ceva grav ca și cum, pe un client care, și-a însușit că ia viața oamenilor. Deși, el n-a ucis fizic dar și-a însușit că ia viața oamenilor. Că, judecau pe polițistul care l-a omorât pe George Floyd, acum… era prin COVID chestia asta doar că se schimbă forma. ,,Unde și când ai luat viața cui?’’ A fost întrebarea. A, ok, păi am omorât muște. Și începem de la chestii mici, da? Am omorât muște. Ok, cool. Ce ai mai omorât? Țânțari. Ok, bun, și? Viața cui ai mai încheiat-o? Și poate să fie viața, cea care duce sângele prin noi, sau poate să fie viața profesională și atunci viața profesională a cui ai încheiat-o? A…da. Am dat afară pe ăla, am dat afară pe ăla, am dat afară. I-ai încheiat viața profesională în firma aia? Da, ok. Și cine te-a perceput? Păi, el și toți colegii. Ok, se vede pe tine că ești un criminal de carieră. Bun, și oarecum punctul culminant a fost ,,Și viața cui ai mai încheiat-o? Sau cine a avut percepția că i-ai încheiat viața?’’ Și stă așa și se gândește… și începe să izbucnească în plâns și spune: ,,Mama mea era foarte atașată de mine și își dorea ca eu să rămân lângă ea.’’ Dacă nu mă înșel, era din Venezuela. ,,Și deși, ea m-a implorat să nu plec, am plecat în Australia. Și a plâns și m-a jelit luni bune.’’ Și continuă să plângă și nu se oprește și e întrebat: ,,Ce e?’’. Zice:,,Nu, doar atât. Că am plecat eu. Și am luat-o și pe sora mea cu mine și am creat o suferință mamei, care efectiv, a simțit că moare de durere!’’
Silvian Nanea — Am creat o suferință mamei, dar dacă privim și din perspectivă biblică, până la urmă, și acolo se spune că, copilul, sau fiul va părăsi pe tatăl și pe mama lui și se va lipi de soție sau își va face un viitor. Sau se poate face totuși, această despărțire, cumva într-un mod care să nu afecteze așa de tare.
Pavel Boitor — Da, ca să explic ceea ce încercam să spun…
Silvian Nanea — Sau a rămas, cumva, în subconștient o vină a lui că a făcut lucrul ăsta?
Pavel Boitor — Da, da. Da.
Silvian Nanea — Da, de fapt acea vină trebuia să și-o elimine.
Pavel Boitor — Exact. Deci, odată scoatem la suprafață și după aceea, vina o echilibrăm. Dar, din nou, eu când sunt acel client, am percepția că polițistul îi încheie viața lui George Floyd. Da și atunci, eu nu fac, în momentul respectiv, decât să proiectez vina mea pe polițist. Și atunci, ce facem cu întrebările astea? Ne aducem înapoi vinovățiile, ca să avem ce echilibra. Pentru că altfel, dacă avem percepția că am creat mai mult minus decât plus altora, vinovățiile astea ne îngreunează și atunci e normal ca noi să le dăm altora. Doar că, doar avem impresia că le dăm altora, că ele rămân în noi. Și atunci odată ,,ne aducem mielușeii acasă și după aia avem grijă de ei’’. Și în momentul în care, inclusiv, să-ți însușești ceva, poate să fie și când ai spus ,,Băi, o să-l omor pe ăsta! Dacă-l prind, îl omor.’’, da? Mai avem momente când ne ieșim din sărite sau așa mai departe. Sau gândesc: cum ar fi să moară mama sau tata? Mie mi s-a întâmplat să am gândul ăsta când am fost copil. Așa de tare m-am supărat… ,,Dacă m-aș fi scăpat de ei!’’ Și inclusiv asta poate să fie o vină stocată în care eu m-am gândit. Pentru că în Biblie avem păcatul care a făcut cu gândul sau cu lucrul și atunci dacă eu m-am gândit să-i doresc moartea cuiva, pot să am vină stocată inclusiv pentru un gând.
Silvian Nanea — Și atunci, în mod normal ar trebui să lucrăm și la asta, la o vină, cu gândul?
Pavel Boitor — Da, da. Deseori am întâlnit, mai ales la persoane credincioase, un simplu gând.
Silvian Nanea — Sau gânduri care persistă cumva, cu toate că de obicei persistă, nu le duci niciodată la realizare, dar ele cumva în persistă acolo și totuși deranjează.
Pavel Boitor — Cu cât încercăm să le împingem, nu se vor întâmpla. Da, absolut. Și ai zis foarte fain, ele persistă. Pentru că, cu cât încercăm să le împingem, da? Legea dualității. Eu spun că-i negativ el o să împingă înapoi și o să zică: da, eu sunt în egală măsură pozitiv. Hai să facem un exercițiu! Încercăm să vedem dacă merge. Pune palma aici, așa și faci doar ceea ce simți, da? Eu o să fac ceva, nu spun ce. Doar faci ceea ce simți. Ok, așa, vezi? Împingi, da?
Silvian Nanea — Cu cât împingi, eu am tendința să împing înapoi.
Pavel Boitor — Exact, exact! Și asta am întâlnit-o și am făcut-o și pe Zoom cu clienții mei și am zis: ,,Uite, eu o să ridic mâna. Imaginează-ți că pun palma în palma ta, nu-ți spun ce fac. Tu doar reacționează. Ce zice corpul tău?’’. Instinctul este ăsta de a împinge înapoi și atunci inclusiv, când eu am un gând pe care-l judec ca și negativ, pe care-l reprim, el o să se tot întoarcă.
Silvian Nanea — Încerc cumva să-l reprim, dar el iarăși, parcă mai puternic apare, nu?
Pavel Boitor — Exact. Pentru că zic: ,,Tu ești negativ. Tu ești doar negativ.’’ Dar cum am zis, cu legea dualității, nu-i doar negativ, e și pozitiv. Și atunci dacă eu reușesc să-l văd ca și neutru plus și minus…
Silvian Nanea — Cumva se echilibrează, dispare și nu mai deranjează.
Pavel Boitor — Exact. ,,Și a omorât pe cineva e negativ’’ negativ sau pozitiv?
Silvian Nanea — Depinde, e negativ.
Pavel Boitor — Negativ, da? Și atunci noi de ce omorâm oameni în războaie? De ce omorâm condamnații la moarte, da? Inclusiv acum cu riscul, îmi asum riscul să se arunce cu roșii în mine. În Biblie, Dumnezeu, ucide, da? Și acolo ucide fiii Egiptului.
Silvian Nanea — Da, din cauza neascultării. Din cauzele x, y, cumva, se ajunge la pedeapsa cu moartea.
Pavel Boitor — Exact. Exact. Inclusiv moartea este ceva creat de Dumnezeu, corect? Deci, Dumnezeu, omoară. Și este normal, e ciclul vieții. Din viață face parte și moartea, face parte nașterea, face parte copilăria, adolescența, etc., până ajungem la moarte. Atunci, nu există bun sau rău. Ci pur și simplu merită să mă întreb care a fost sensul? Cam asta ar fi. Când am evenimente negative, care a fost sensul? Cu alte cuvinte, care au fost beneficiile? Și la legea reflexiei și a transparenței să ne mai uităm la forme, de asta am specificat. Pentru că, nu eu, efectiv să iau viața cuiva, n-am făcut-o. Dar, cum a zis acel client, într-adevăr, ,,Mama a suferit ca și cum am omorât-o.’’ În momentul ăla, i-am creat o suferință. Viața ei de mamă s-a încheiat în acel moment. Că, i-am luat copii și i-am dus în cealaltă parte a lumii, literar vorbind. Africa de Sud versus Australia.
Silvian Nanea — Da, ne îndreptăm cumva spre încheierea acestui podcast și dacă crezi că a mai rămas ceva de nespus sau de adăugat, așa încât să dăm valoare celor care ne urmăresc? Poți adăuga, sau nu știu, un îndemn pentru cei care ne urmăresc așa încât să conștientizeze, sau chiar să facă niște pași concreți pentru a se recalibra pe o poziție cât mai bună pentru viitorul lor?
Pavel Boitor — Mă uitam acum în notițele mele și încercam să aleg în punctele pe care mi le-am notat și încercam să aleg ceva ce ar fi cel mai de folos pentru privitorii noștri, așa cum le zice maestrul Florin Piersic, dacă nu mă înșel. Îmi vine minte ce-mi spunea Denisa venind încoace și a zis ceva foarte fain și m-a atins destul de puternic. Și anume că: iubirea vorbește toate limbile și mai vorbește încă una care nu-i cunoscută și recunoscută ca și limbă, și anume liniștea. Acolo ne iubim cel mai tare. Oarecum, lucrând cu legile astea universale și aplicând legea dualității, până la urmă vedem că ce s-a întâmplat a fost în egală măsură în sprijinul nostru și atunci putem să vedem prezența lui Dumnezeu acolo, care este el, a universului, sau fiecare în ce crede, în Buddha, care este un organism viu, care efectiv ține mereu lucrurile în echilibru. Așa cum ține magnetul mereu în echilibru și așa mai departe. Și aplicând și văzând lucrurile astea, până la urmă ajungem într-o stare efectiv de iubire, în care, uite, cum am zis, eu am fost la event, îți spuneam mai devreme, în weekendul ăsta, de mâine o să facilitez la evenimentul în care se prezintă metoda Demartini a lui Dacian Pășcuță. În weekendul trecut am facilitat la evenimentul doctorului John F. Demartini unde din nou, s-a prezentat metoda și s-a aplicat. La sfârșitul seminarului de două zile, legat și nu numai, dar legat de ceea ce s-a lucrat, care a lucrat pe mama, care a lucrat pe tata, care a lucrat pe șeful, pe soția, pe soțul și așa mai departe. Oamenii ăia n-au simțit decât iubire și recunoștință. Adică, te iubesc așa cum ești și nu te iubesc doar pentru ce-mi place, inclusiv pentru ce nu-mi place și recunoștință: Îți mulțumesc pentru orice ai făcut sau ce n-ai făcut.
Silvian Nanea — Cumva, e echilibrarea lucrurilor pozitive cu cele negative?
Pavel Boitor — Da, exact.
Silvian Nanea — Acceptarea după ce le echilibrăm cumva, trebuie să le acceptăm?
Pavel Boitor — Nu le acceptăm, doar le vedem. Și atunci când văd că acest zid este negru, n-am ce să accept la el, că e negru. Te văd pe tine că ești român, n-am ce să accept. Scrie în buletinul tău că ești român. Ce să accepți? Asta-i realitatea. Și atunci ne dăm seama de ceea ce este și vedem că ordinea era acolo și văd cum în egală măsură mi-a servit ceva negativ și atunci, nu mai opun rezistența asta împotriva vieții și viața încetează să mai împingă. Nu mai consum energie și viața doar curge. Dar, Denisa a adăugat tăcerea și inclusiv, Alain Cardon are un podcast foarte fain, da, să zicem un podcast cu care e și o pseudo-supervizare de coach în care a făcut o demonstrație, a cerut un voluntar ca și coach, un voluntar ca și client, a rugat coachul să-și oprească microfonul pentru că a fost pe Zoom. Și clientul a vorbit opt minute și după aceea s-a făcut un debriefing, da? O supervizare, în care a demonstrat și explicat puterea tăcerii. Și tăcerea, deseori vine ca urmare a existenței curiozității. Curiozitatea, în engleză este curious și ca și rădăcină are cuvântul cure=vindecare și atunci simpla mea ascultare, prezență, și fără a-mi dori să te întrerup, poate să fie curativă poate, să fie vindecătoare pentru tine. Și deseori, o privire, o privire în ochi cu inima deschisă, este mult mai vindecătoare decât 1.000 de cuvinte. Adică, pot să spun cât de mult te apreciez și așa mai departe, dar dacă stau în tăcere, după ce ți-am spus lucrurile astea și chiar las să ajungă mesajele mele de recunoștință și din nou, încă o dată ,,Mulțumesc pentru invitație!’’ în tăcere, se așază mai bine.
Silvian Nanea — Are mai multă apreciere, mai mult mă apreciezi. Dacă mă asculți, nu? Adică, poți să-mi spui că mă apreciezi, dar de fapt, aprecierea este mai mare dacă mă asculți și mă lași să exprim tot ceea ce e. Durerea, nevoile și tot ce am pe suflet.
Pavel Boitor — Îți ofer spațiu, exact. Și mai zice Alain Cardon o chestie foarte faină. Clientul, în coaching sau terapie, plătește pentru spațiu. Spațiu de ascultare, de non-judecată și așa mai departe. Nu-i ușor de creat și de menținut, dar asta ne dorim cu toții. Și-mi vine în minte ultima chestie, apropo de ascultare, și cum putem să învățăm să ascultăm de la copii, țin minte că am ieșit cu Dacian și cu fiul lui, Mathis, la pădure, într-o zi și povesteam noi verzi și uscate, și ne-am oprit la un popas într-un loc fain, la o bere și niște pufuleți. Și povesteam noi niște chestii, așa care ne entuziasmau, și la un moment dat, am început să facem și glume un pic mai așa, mai deochiate și zice Dacian: ,,Ai grijă! Că e cu gura deschisă și acuma înregistrează tot.’’ Se uita la noi cu gura deschisă. Și practic, stând cu gura deschisă, suntem foarte curioși și ne creăm a treia ureche, practic. Că, e tot o formă care intră în interiorul nostru și inclusiv rezonează, da? Și în corpul nostru se înregistrează mai bine. Și atunci da, dacă am putea să ne conectăm un pic cu curiozitatea copiilor, am avea mai puține concepte și poate ne ajută să dizolvăm mai ușor din credințele noastre. Pentru că, dacă îți dau timp să-mi explici exact ceea ce vrei să-mi spui și ceea ce te doare, o să-mi demonstrezi și eu o să-mi demonstrez mie, ascultându-te, că preconceptul meu, din capul meu, pe care mi l-am făcut legat de ce voiai să-mi spui, sau cine ești tu, sau ce ești tu, sau ce îți place, e total eronat. Nu mai țin minte, aveam discuții din astea, mai mute discuții zilele astea cu Denisa și apăsându-ne butoanele, nu mai știu cu ce am apăsat eu sau cu ce a apăsat ea la mine, dar ni se întâmpla la amândoi. Și prima dată am stat în durere și am stat peste noapte, ne-am mai ,,zvârcolit’’ un picuț și a doua zi am zis: ,,Uite, asta m-a durut. Și când ai spus asta am perceput că, chiar nu mai țin minte că aș fi spus.’’ Și zice: ,,Dar, nu asta am vrut să zic. Nu asta.’’ A, da! Uite, mi-a zis, nu știu despre ce vorbeam eu și a zis: ,,O să trecem podul ăsta când o să-i vină rândul.’’ Eu am văzut ca și cum îmi taie macaroana și-mi discertifică, am inventat un cuvânt, invalidează ideea. Da, la care ea zice: ,,N-am vrut să zic asta, am vrut să zic că punem carul înaintea boilor. Ne gândim prea repede la chestia asta și încă nu-i momentul și doar ne încărcăm memoria cu chestii.’’
Silvian Nanea — Trebuie, probabil, un exercițiu de oglindire aici, ceea ce spune partenerul sau alte persoane, pur și simplu repetarea a ceea ce spune altă persoană, ca să fim siguri că ceea ce am înțeles sau ceea ce am perceput, este exact ceea ce a comunicat celălalt. Și mi-a venit în minte aici, cartea ,,Terapia Imago’’ care, exact asta tratează cum să ne îmbunătățim comunicarea pentru a fi siguri că ceea ce dorim să comunicăm, aia transmitem, și ceea ce receptăm sau ceea ce înțelegem, este într-adevăr ceea ce s-a dorit să se transmită.
Pavel Boitor — O, da! Și aș adăuga pe ceea ce ai spus și îmi place foarte mult ceea ce ai spus. Aș adăuga, ca să construiesc pe ceea ce ai spus, nu doar aș repeta cuvintele, că dacă aș fi repetat ,,Deci vrei să spui că trecem podul, când o să-i vină timpul?’’ ci aș repeta, aș spune ce ajuns la mine cu alte cuvinte ,,Când spui asta, vrei să spui că ideea mea nu-i bună? Așa am înțeles eu.’’ și atunci îi dau ocazia să-mi clarifice chestia asta și să pot dormi ,,nezvărcolit’’ noaptea. Lucru pe care nu l-am făcut în noaptea aia.
Silvian Nanea — Vor fi multe nopți liniștite, altele mai neliniștite.
Pavel Boitor — Exagerez. M-am calmat eu. Uite, un alt lucru pe care l-aș sugera tuturor, dacă îmi mai permiți?
Silvian Nanea — Da, te rog!
Pavel Boitor — M-a inspirat foarte mult că, de curând fiul lui Dacian, Mathis, de cinci ani, mi-a strigat în gura mare într-o parcare că mă iubește și m-am simțit eu foarte bine și pe lângă asta m-a și invitat zice: ,,Nu vi într-o seară să dorm să dormim împreună? Să dormi cu mine?’’. Și zic: ,,Ba da, cum să nu?’’. Îmi crește inima de bucurie! Și înainte de culcare, eu m-am pus la picioarele lor și Mathis stătea în brațele tatălui său și au zis o rugăciune, au zis ,,Îngerașul’’ și au mulțumit, și au zis pentru ce sunt recunoscători, a zis și Mathis, a zis și Dacian pentru ce sunt recunoscători în ziua de astăzi. Și asta m-a inspirat foarte mult și chiar le-aș recomanda tuturor, mai ales dacă au avut o zi nașpa, nu bună, rea, sau cum le mai numim noi, dar și dacă nu, să spună! Să găsească motive pentru care sun cunoscători. Pentru că, ce semăn, aia culeg.
Silvian Nanea — Și cu gândul ăla la final de zi pe care îl transmiți, cumva și-l și exprimi, nu? Rămâi pur și simplu și te încarci peste noapte.
Pavel Boitor — Exact, exact. Și poate fi un exercițiu echilibrator. Că, deseori în zilele noastre zicem ,,Ah, ar fi trebuit să fac mai mult. Ar fi trebuit. Am uitat de clientul ăla.’’ Și atunci doar merg să echilibrez, să zic ,,Ok, ce am făcut? Ce am primit? și așa mai departe.
Silvian Nanea — Da. Îți mulțumesc foarte mult pentru oportunitatea și pentru tot ceea ce s-a întâmplat astăzi aici și într-adevăr, mi-ai dat și mie de gândit mai multe aspecte și cred că și cei care ne urmăresc își vor trage informațiile care sunt valabile pentru ei și cu care simt că rezonează, și probabil, fiecăruia, undeva, li s-a atins o coardă sensibilă.
Pavel Boitor — Îți mulțumesc, dacă-mi permiți să salut și eu, mulțumesc tuturor că ne-ați urmărit, ție îți mulțumesc din suflet pentru invitație, îți mulțumesc că m-ai lăsat să te văd și chiar am senzația că am reușit împreună să vedem mai departe! Îți urez ție și colaboratorilor tăi mult succes de aici încolo cu podcastul vostru și vă mulțumesc pentru ceea ce faceți! Este extraordinar și v-am spus, am urmărit podcasturile și chiar îmi place inițiativa și oamenii pe care-i aduceți, și felul cum moderezi tu și cum selecționezi tu invitații tăi. Deci, mulțumesc frumos pentru privilegiu și oportunitate!
Silvian Nanea — Mulțumesc și eu! Dragilor, vă mulțumesc pentru că ați rămas până la final, trebuia să vă spun la începutul podcastului să nu uitați să vă abonați la canal pentru a crește comunitatea și pentru a fi notificați la următoarele podcasturi ca să le vizionați, dar vă spun acum și ne întâlnim la următorul podcast! Pe săptămâna viitoare!