,,Lidia Burducea — Avem tendința de a face ceea ce spun alții, nu ceea ce vrem noi. Că, practic, noi nu știm ce vrem.
— Nu există nu se poate. Există: ,,nu cred’’, ,,m-am săturat’’, ,,nu mai pot’’, ,,sunt în rutină’’. Nu ești unde trebuie, din punct de vedere energetic. Ești acolo unde trebuie când ai creat spațiu. Când ai creat spațiu, ai viziune. Poți să-ți construiești vise. Ești liber.
— Nu există mamă să nu-și iubească copilul și nu există copil să nu-și iubească mama. În pântecul mamei e acel moment în care tu ai decis să vii și dacă ai venit, te-a iubit, că dacă nu te iubea, nu veneai.
— În momentul în care am înțeles toate aceste dinamici, mi s-a schimbat viața. Cum s-a schimbat viața mea, se poate schimba viața tuturor.
— Suntem creați ca să ne auto vindecăm.’’
Silvian Nanea — Salutare dragilor și bine v-am regăsit la un nou episod al podcastului ,,Vezi Departe’’, locul unde discutăm despre povești, idei și strategii, pe care le putem folosi astăzi, așa încât să privim cu încredere spre viitor sau să vedem departe. În căutarea mea, să zic, a acestei perspective, în încercarea mea de a aduce în fața voastră persoane care să ne ajute și să ne dea o perspectivă și o încredere în prezent, pentru a privi departe, am ajuns și la constelații familiale. Poate, pentru unii, vă sunt familiare, pentru alții nu, dar astăzi, eu zic că trebuie să rămâneți până la final pentru că, cu siguranță veți avea de învățat din acest podcast. O am alături de mine pe Lidia Cristina Burducea, căreia îi spun un bun venit!
Lidia Burducea — Bine v-am găsit și un an minunat!
Silvian Nanea — Și îi mulțumesc foarte mult că a acceptat invitația să fie astăzi în acest studio, alături de mine. Are o vastă experiență în domeniul dezvoltării personale și a terapiilor alternative, activând ca facilitator de constelații familiale, de asemenea este și terapeut prin analogie, o metodă de terapie care nu este așa de populară, să zic, în România, sau nu sunt foarte mulți astfel de terapeuți. Ne va spune mai multe despre aceasta, dar are o bogată experiență și are specializări de programare neurolingvistică, toate acestea făcute în Italia, expert în comunicare nonverbală, psihologie comportamentală, hipnoterapie și multe altele. Cu un parcurs remarcabil în terapia holistică, Lidia îmbină tehnici precum hipnoza dinamică, reiki, reflexoterapia emoțională, terapia prin râs și teta healing, pentru a ajuta oamenii să-și depășească blocajele emoționale și ca rezultat a acestui lucru, putem sau pot privi cu încredere spre viitor! Începem, așadar, discuția noastră și pentru că subiectul acestui podcast este a vedea departe, eu vreau cumva să vedem departe și să privim spre viitor dar cu încredere și vindecați, să zicem, din punct de vedere emoțional. Cum ne ajută această terapie prin constelații familiale pentru a ne depăși blocajele noastre și pentru a fi fericiți când ne uităm spre viitor?
Lidia Burducea — Păi, în primul rând, trebuie să decizi să fii fericit. Sunt oameni care nu cunosc fericirea și n-au cunoscut-o niciodată. În al doilea rând, când sunt soluționate, rezolvate, tot ceea ce este linia vieții noastre, din dimensiunea asta sau din altele, abia atunci putem să vedem dincolo. Pentru că altfel, suntem trași înapoi continuu de ceea ce știm, de ceea ce cunoaștem, de ceea ce s-a întâmplat, de ceea ce am făcut.
Silvian Nanea — Ce implică linia vieții noastre?
Lidia Burducea — Linia vieții noastre e de când noi suntem concepuți, până în prezentul nostru. Ce s-a întâmplat de când ne-am născut? Am copilărit, ne-am născut într-o familie cu mamă și cu tată. În foarte multe familii, unul din ei, la un moment dat, e mai puțin prezent sau aproape deloc. Copilul vede, observă în primii ani de viață, și mai târziu face ce a văzut în familia de origine. Crește și își schimbă comportamentul, tipologia chiar. Dacă la început o iubesc pe mama și o divinizez, mai târziu poț să-l urăsc pe tata dar să fac ca el. Îl urăsc că a fost absent, îl urăsc că a plecat, că s-a comportat într-un fel în familia de origine, toate au o semnificație. Și în această viață noi, în general, nu ne trăim viața noastră până nu vindecăm acele stări emoționale care sunt în interiorul nostru, pentru că, noi facem ceea ce ne-au învățat alții. Dar nu e clar că ce au făcut alții trebuie să facem și noi. De câte or zici: ,,Nu pot să fac asta, că nu mă lasă mama.’’, ,,Nu vin la tine, că-mi interzice tata.’’, ,,Nu mă duc la școală.’’ nu mi-am făcut școala pe care eu am vrut s-o fac sau fac meseria pe care a vrut-o mama. Cine te-a trimis la acest liceu sau la această școală? ,,Mama. A vrut să devin medic.’’ Dar tu ce ai vrut să fii? Aviator, nu? Și atunci, tu faci ceea ce spun alții? Sau, la nivel de memorie transgenerațională, ce spun ceilalți mai din spate de părinții noștri. Unde noi, suntem atât de interconectați și unde suntem atât de profund fideli din iubire. N-ai reușit tu, strămoșul meu de pe a cincea generație în spate, cu care sunt pe linie transgenerațională, să duci la bun sfârșit un lucru, îl duc eu. Dar rezolv dinamica, destinul tău, nu pe al meu.
Silvian Nanea — Dar cum se poate echilibra aici, eu acum mă gândesc din perspectiva unui părinte, că sunt părinte și cumva, ne dorim tot binele copiilor noștri, nu? Și atunci, fără să vrem, cumva îi îndrumăm pe copiii noștri spre direcția pe care noi o considerăm că este cea mai bună pentru ei. Inclusiv să-și aleagă o meserie, după gândirea noastră, zicem: ,,Uite, asta, de doctor de exemplu, ți s-ar potrivi, că cel puțin este și bănoasă.’’ De exemplu, unde ar trebui să fie echilibrul între a-i îndruma spre direcția dorită și a-i lăsa liber arbitru? Mai ales când sunt la o vârstă când noi avem impresia că nu sun sunt destul de copți ca să-și ia o decizie cum trebuie.
Lidia Burducea — Da, dar noi, dacă mergem în copilăria ta, de exemplu, în copilăria mea, știam deja de mici ce am vrea să facem. Nu ți s-a întâmplat asta?
Silvian Nanea — Poate da, poate nu. Haideți, chiar acum să dezvoltăm direct în subiect. Ați spus de copilăria mea. Eu am luat acest parcurs în domeniul auto. Am început în clasa a IX-a, că am făcut o școală profesională de Tinichigiu-Vopsitor Auto, am și diplomă de vopsitor auto, am și vopsit câteva mașini la viața mea. Ulterior, simțeam că nu prea mi se potrivește mie, că era prea murdar acolo, prea nu-mi plăcea și am zis: Ok, direcția asta de a vinde piese auto e mult mai ok. Dar nu pot să zic că sunt obsedat de mașini, cu toate că toată viața mea sunt în jurul mașinilor și știu toate piesele de la mașină, de la motor și de la caroserie, tot.
Lidia Burducea — Și ce ți-ar fi plăcut să faci? Eu am întâlnit avocați, care după 30 de ani de lucru în domeniu, au renunțat la meserie. Și-au găsit vocația.
Silvian Nanea — Da, probabil, faptul că am făcut această trecere de la un simplu comerț de piese auto, să zic, la antreprenoriat, în care, de fapt, acum nu mai stau eu neapărat și identific piesele, ci sunt băieții de consultanții de vânzări, care fac asta. Ci eu, pur și simplu manageriez afacerea. Probabil asta…
Lidia Burducea — Te împlinește mai mult.
Silvian Nanea — Mă împlinește mai mult. Și am direcționat așa lucrurile în viață, încât să fie ca acum.
Lidia Burducea — Sau cumva procesul prin care ai trecut, pe această linie a vieții, te-a adus până aici, în care, într-adevăr ești împlinit cu ceea ce faci, din toate punctele de vedere.
Silvian Nanea — Da. Sau, iată, un alt exemplu. Faptul că suntem aici, împreună, la acest podcast. Acum doi ani sau trei ani de zile, dacă îmi spunea cineva sau uite, îi spunea lui Eusebiu, care este managerul meu de retail, că eu voi discuta aici, la masă, aceste subiecte, și de spiritualitate, și de psihologie, și de… aceste subiecte destul de profunde, probabil nu credeam nici eu, nu credea nici el. Dar, iată că viața m-a dus în acest context, care, într-adevăr îmi aduce și mie împlinire.
Lidia Burducea — La un moment dat, calea se deschide. Dar ne întoarcem la copii. E necesar să le întrebi: ce-ți place să faci? Fiecare părinte se consultă cu copilul, mai cu seamă la vârsta aia, 14-15 ani. ,,La care liceu vrei să mergi?’’ Dacă facem o analiză sau un sondaj, vom vedea că majoritatea părinților tind să obțină ei ceea ce vor. Pentru că cineva, apropo de analiză transgenerațională, cineva din familie sau mama, a vrut să facă ceva și n-a reușit. Din punct de vedere inconștient se îndreaptă către copil cu sugestia că ce ar fi cel mai bun pentru el. Dar nu e, aproape niciodată, să-i placă copilului. Din experiența mea de lucru, din tot ce înseamnă sistem, avem tendința de a face ceea ce spun alții, nu ceea ce vrem noi. Dar, practic, noi nu știm ce vrem.
Silvian Nanea — Ăsta este doar un exemplu, doar un aspect, cred că. Pe care îl preluăm cu voie sau fără voia noastră, de la părinții noștri.
Lidia Burducea — Din iubire.
Silvian Nanea — Cum se explică asta, că din fidelitate cum ar fi, luăm lucruri de la, nu știu… de la părinți?
Lidia Burducea — Suntem o continuitate. Te iubesc atât de mult încât și eu fac ce ai făcut tu. Fac și eu ce a făcut bunicul, fac și eu ce a făcut străbunicul, cum ai făcut și tu. Atenție la lucrurile bune este foarte ok, dar la lucrurile mai puțin bune nu mai e atât de ok. Să am aceleași dependențe, de mâncat compulsiv, cum a mâncat tatăl meu. Să consum nu știu ce substanțe, sau nu știu ce alte lucruri interzise, cum au consumat cei din familie. Să mă comport violent, inconștient de multe ori. Pentru că așa am văzut în familie.
Silvian Nanea — Cum putem rezolva aceste lucruri, pe care, normal, conștientizăm la un moment dat că vrem să le înlocuim, să ne scăpăm de ele?
Lidia Burducea — Să nu scăpăm, să le acceptăm! Pentru că așa au fost. Păi, sunt diverse metode: metoda constelațiilor, de exemplu, sau metoda terapiei prin analogie pe care o practic în cabinet, aici, în Arad, în individual. Te duce înapoi pe linia timpului, până în acel punct în care s-a creat nodul. Este observat nodul, se desface, se dă drumul la acea energie, la acea stare emoțională pe care deja o cunoști, faci spațiu interiorul tău să poți să vezi mai departe. Că poți vedea mai departe când e spațiu, dacă nu e spațiu… de câte ori nu spunem: ,,M-am săturat! Nu mai pot! Sunt în rutină, trebuie să fac ceva!’’ Nu ești unde trebuie, din punct de vedere energetic. Ești acolo unde trebuie când ai creat spațiu. Când ai creat spațiul, ai viziune, poți să-ți construiești vise, ești liber! Eu asociez întotdeauna corpul uman îmbrăcat într-un sac sau cea mai bună explicație am putut s-o dau așa, să înțeleagă toată lumea. Legat aici sacul și noi pe parcursul vieții tot am pus. Ce vedem, ce auzim, ce percepem, ce gândim. Absolut tot. Când s-a umplut acest sac, unde mai intră? Nu pot să realizez visele, pentru că tot ceea ce știu este că deja e greu, e imposibil, n-am, nu-mi permit, nu merit. Când se creează spațiu, se dă drumul la acea energie pe care inconștientul o știe. E greu de explicat în cuvinte. Nu poți explica în cuvinte ce se întâmplă într-o constelație până când nu trăiești experiența. E mult mai mult decât știm noi, decât vedem noi sau decât ne permitem să vedem. Atât timp cât suntem plasmați. Și n-am făcut nimic rău. Și de ce totuși nu merge nimic bine?
Silvian Nanea — Hai să analizăm un aspect. De exemplu, dacă un copil până la vârsta de trei ani, cinci ani, să zic, îi lipsește iubirea mamei. În mod normal are o legătură mult mai profundă cu mama. Ce repercusiuni are mai târziu sau ce i se poate întâmpla acestui copil? Sau cum?
Lidia Burducea — Nu e bine zis: îi lipsește. Nu există mamă să nu-și iubească copilul și nu există copil să
nu-și iubească mama. Mama nu are capacitatea să împlinească acea nevoie, pe care nu știe c-o are. Copilul exprimă într-un mod sau altul nevoile lui, dar mama fiind deconectată, mergem pe generația noastră, nu? Deconectată de mama ei, s-a născut acum 75 de ani, nu era ce este astăzi. Erau lăsați copiii acolo într-un pătuț, într-o covată într-o… ce erau pe vremurile alea. Nu era nimeni să-i ia în brațe, să-i pupe, să-i îmbrățișeze. Au crescut pentru că așa erau timpurile. Să nu uităm că era în spate durerea războaielor, a fiilor care nu s-au întors acasă. A soților care nu s-au întors. Mamele care au rămas singure, ce au știut să dea mai mult? Cât au putut să dea mai mult? Dar nu există că nu-l iubește. N-a știut să-i dea. Acest copil, acum, în timpurile de a se naște, ca descendent din acea durere, are nevoi. Nu știe să le exprime și zice: ,,Mama nu m-a iubit.’’ Uite, acum, weekendul ăsta, avem vindecarea profundă la mine la centru, a relației cu părinții. Adică renaștere. Este construită o dinamică de lucru, în care repeți încă o dată aceeași trecere. Concepere, creștere, pentru că, în pântecul mamei e acel moment în care tu ai decis să vii și dacă ai venit, te-ai iubit. Că dacă nu te iubea, nu veneai. Tu ai decis să vii, ai primit viața de la mama ta, ai primit bătaia inimii mamei tale, respirație de la mama ta. N-ai zis că nu-ți place ceva aliment pe care mama ta l-a consumat în timp ce te avea? Și ai primit, ai crescut, acum transformă. Te-ai transformat deja, o dată, și acum transformă acea energie care te-a făcut să crezi că nu-i așa. Pentru că, iubirea există. Doar că umanitatea, să nu uităm, că a fost condusă pe linia asta să facă ce trebuie și ce spun alții. Inclusiv de cei din jur inclusiv de media. În așa fel încât, s-a îndepărtat de suflet. Că sufletul doare și îndepărtându-te de suflet și nevindecând sufletul, apare simptomul și apare boala.
Silvian Nanea — Cum putem să ajungem înapoi la suflet, să zicem așa, primii pași?
Lidia Burducea — Să lăsăm un pic ce înseamnă material, să pătrundem în interiorul nostru, să ne vedem. Să ne observăm, să ne vedem, să ne deschidem inima către ai noștri. Nu vedeți cât de tare ne-am îndepărtat oameni de oameni? Nu ne cunoaștem vecinii? Nu ne cunoaștem vecinii, nu socializăm, nu spunem nimănui ce ne doare, ca să nu știe nimeni. Facem tot ceea ce trebuie, mintal, ca să nu stăm în interior, că interiorul doare. Și ajungem la un terapeut sau la medic, știind clar că medicamentul ameliorează simptomul nu vindecă niciodată cauza. Ajungem doar în momentul în care ne este cuțitul la os, că până atunci, merge așa. Și la terapeut, mai cu seamă la terapii dinastea complexe, profunde, unde sufletul se deschide și doare, în ultimul moment. Sau vine din curiozitate.
Silvian Nanea — Să testeze, ca după aceea să zică că: ,,A, nu funcționează!’’ sau ceva de genul.
Lidia Burducea — Ori că nu funcționează. Eu n-am întâlnit pe nimeni care să facă terapie și să nu funcționeze. Aduc în România, ceea pe mine m-a vindecat, că nici pentru mine n-a fost ușor. 20 de ani am locuit în Italia, 20 de ani departe de cei dragi, departe de cei ai noștri. În afară de faptul că există un mecanism care te duce, te duce mai departe ca să fugi de ceva ce nu-i ok. În momentul în care am înțeles toate aceste dinamici, mi s-a schimbat viața. Cum s-a schimbat viața mea, se poate schimba viața tuturor. Dar nu e așa: luăm o aspirină și gata, a trecut capul. Ajungem să descoperim care-i cauza pentru care mă doare capul în fiecare seară de la ora 17:00 la18:00. Sau o dată pe săptămână, sau în anumite perioade de timp, sau de lună plină sau… În spatele fiecărui simptom există o explicație.
Silvian Nanea — Ați spus adineauri că aceste traume nerezolvate ajung în final la boală. Putem spune că orice boală pe care o avem este, de fapt, un simptom al gândurilor noastre sau a traumelor, sau a lucrurilor cu care noi ne confruntăm în interior?
Lidia Burducea — Păi nu vedeți câtă boală este în jur? Câtă boală și câtă moarte și copii născuți cu probleme. Foarte tineri cu boli foarte complexe. De ce?
Silvian Nanea — Este pe de o parte medicina? A evoluat așa de mult încât vorbim de operații la distanță, cu laser la distanță, și pe de altă parte, într-adevăr, tot mai mulți oameni se confruntă și sunt bolnavi.
Lidia Burducea — Ne-au făcut să credem că știința ne vindecă. Știința nu vindecă. Știința ne spune. Nu există ca un rinichi să se îmbolnăvească degeaba. Se îmbolnăvește că are în spate o traumă și în general are o frică și depinde care din el este, pe care parte a corpului, ce s-a întâmplat. Psihoterapia sau constelațiile merg până în profunditate și vezi exact cauza. Când ai vindecat cauza, se vindecă organul. Când a tăiat medicul, ce mai vindeci? Am avut un caz recent, acum are proteză la ambele șolduri din copilărie, operată la maturitate, dar acolo sigur este un malpraxis la naștere. Și așa s-a întâmplat, așa a fost destinul. Dacă nu era operat și dacă era într-o fază mai incipientă, doi ani, trei ani, patru ani… Vezi că începe să meargă, că merge copilul un pic mai așa, se poate lucra. Dar când a intervenit bisturiul, nu se mai poate lucra. Corpul nu mai același.
Silvian Nanea — Și același lucru se poate spune, de exemplu și despre cancere. Adică, în fază inițială?
Lidia Burducea — În primul rând. În primul rând, o parte din cancer e genetic. Întotdeauna, în toate cazurile pe care le-am întâlnit în cabinet: a avut mama, bunica, mama a murit de cancer, avea 42 de ani, eu am 41, mi-e frică să nu mor la anul, că mama a murit de cancer. Deja ți l-ai proiectat.
Silvian Nanea — Cumva ți-l induci tu singur?
Lidia Burducea — Ți-l induci tu singur. Pentru că, din punct de vedere emoțional, la nivel inconștient, tu cunoști toate lucrurile astea. Că e pericol de boală. Și mai întrebi și mai descoperi că și bunica a murit de cancer, chiar dacă atunci era 3%, 1% din populația lumii. Sau a fost identificat ca și cancer, dar a fost, probabil, o boală care n-a fost descoperită într-o fază incipientă și n-a fost tratată. Iar n-a fost tratată emoția.
Silvian Nanea — Și din punct de vedere psihologic, cum ar fi cea mai bună variantă de a te manifesta în momentul când se dă un diagnostic? Adică nu știu, mă gândesc că unii vor cumva să minimalizeze, să ascundă diagnosticul, alții dimpotrivă. Să spună la toată lumea, să facă un caz din lucrul ăsta, să facă pe victima.
Lidia Burducea — Constelația lucrează așa: pune ordine, în interiorul tău, în gândurile tale, în mintea ta, în sufletul tău, pune ordine în familia ta, nu exclude pe nimeni. Noi ce facem? Judecăm, criticăm, excludem. Nu mai vorbești cu vecinul de la doi, că ți-a dat drumul la apă și nu știu ce a făcut. Când este totul așezat la locul lui, atunci se poate soluționa, compensa, absolut totul. Boala dispare așa! Dar trebuie lucrat. Îmi vine acum un caz în minte, zice: ,,Dar constelația mi-a spus că noul job e bun’’ Și n-a fost bun noul job. Dar nu ăla pe care-l făceai tu. Și eu am plecat în Italia să mă întorc după un an, și m-am întors după fix 20. Pentru că universul ăsta n-are timp, n-are spațiu și îți spune exact ceea ce trebuie și noi facem exact ceea ce ne dictează inconștientul, crezând că am căutat strategii cu mintea ca să facem ce-i mai bine. Nu. De câte ori te trezești că nu faci ce-i gândit?
Silvian Nanea — Faci din reflex cumva. Ok, odată ce am ajuns, de exemplu, la momentul ăsta să zic, de conștientizare, în care conștientizăm că putem face schimbări și dorim să le facem, cum ar trebui să privim lucrurile pe care le-am făcut până acum? Și bune și rele.
Lidia Burducea — Păi, conștientizarea nu e vindecare? Vindecarea pătrunde în interior. A sta cu tine, a merge la un terapeut, a cere ajutor. Eu nu pot să vindec nimic singură. Eu mă las ajutat.
Silvian Nanea — Da, aici, când zic de conștientizare mă gândesc: conștientizare și făcut pași concreți spre vindecare.
Lidia Burducea — Conștientizarea este, ok… ,,Când eram mic, eram bolnăvicios.’’ Și mama mi-a zis că eram bolnăvicioasă când eram mică. Am copilul pe care azi îl duc la grădiniță, în trei zile și două săptămâni stă acasă, că se îmbolnăvește. Nu-i suficientă conștientizarea. Mergi până în spate, pe linia timpului. Că iarăși mă duc pe linia timpului, până acolo unde s-a creat situația. Cu siguranță, în spate, vei găsi nodul. Unde-i nodul, îl desfaci.
Silvian Nanea — În spate, referindu-ne la experiențe din viața noastră. După aceea, mai departe din a părinților noștri?
Lidia Burducea — Posibil. Posibil să fie din viața noastră sau din viața părinților sau a bunicilor, unde suntem fideli. Că noi suntem fideli pe un chenar de psihogenealogie, suntem fidel pe linie… Așa. Deci, e 1-2-3-4-5-6, suntem fideli cu patru. Unu cu patru, cu șapte. Doi cu cinci, cu opt. Eu sunt născută numărul unu, conceput, născut, numărul unu, sunt fidel cu numărul patru. Poate să fie sora mamei mele, poate să fie, dacă n-am alți frați și alte surori. Și ce i s-a întâmplat ei, mi se întâmplă și mie din fidelitate. În alt mod, dar e similar.
Silvian Nanea — Pare așa un pic de necrezut cât de multe lucruri ne pot influența fără să conștientizăm.
Lidia Burducea — Nici măcar n-avem idee cât de mult a afectat la nivel mondial toată această pandemie, ca să nu-i mai zic altfel, pentru că a creat atâta frică, atâta panică. Inclusiv constrângerea de a nu vorbi, au schimbat, au modificat mișcările micro faciale umane. În primul rând, s-au despărțit foarte mulți care s-au cunoscut abia atunci, că nu se cunoșteau înainte. Copiii nu și-au mai suportat părinții și părinții copiii, că era bine să-l duci de acasă la 8:00 dimineață, să-l aduci la 5:00 seara. Dar când toată ziua stai cu el și vezi ce face și vezi că se joacă și vezi că… și nu în ultimul rând, frica. Panica, stresul, duce la apariția simptomului. Dacă, iarăși, facem o statistică, unde-i localizat? Plămân, rinichi, plămân, respirația. Și de ce a murit? N-a mai respirat. A avut o tuse puternică, o răceală puternică. Pentru că acolo s-a localizat. ,,Nu ies din casă că mă omoară ăștia!’’, ,,Nu ies că mă amendează!’’. Nu ies, că… toate au dus acolo.
Silvian Nanea — Frica. Am înțeles zilele trecute că mai dau niște știri că iarăși începe ceva pandemie, din China. Iarăși o altă variantă.
Lidia Burducea — Dar ei creează. Acest 2% din elita mondială de care eu povestesc, mereu au reușit să conduc celălalt 98% din populația mondială. Noi avem toate resursele, dar uite, cu atâta, cu 2% se poate să facem rău.
Silvian Nanea — Folosind strategii de manipulare.
Lidia Burducea — Folosind strategii de manipulare, cu siguranță. Poate să înceapă orice, în orice loc, în orice moment, oricând. Și pentru unul, ai sfârșitul peste o oră că ia foc casa, că vine o avalanșă, că vine… Cine ești tu și cine crezi tu? Ești în mijlocul acelei situații sau ești liber?
Silvian Nanea — Parcă este ușor de zis lucrul ăsta, dar este greu de făcut.
Lidia Burducea — Păi de asta este un proces.
Silvian Nanea — Mai ales când… nu știu, dacă te uiți la știri, sau nu numai la știri…
Lidia Burducea — Dar nu te uiți!
Silvian Nanea — Și pe toate rețelele sociale, vezi tot felul. Că e război la graniță, că s-au anulat alegerile, că vine criza, că sunt scumpiri…
Lidia Burducea — Dar de ce te uiți? Ce plăcere îți face și ce beneficii îți aduce?
Silvian Nanea — Nu te uiți dar tot trebuie să rămâi puțin informat!
Lidia Burducea — Păi eu nu mă uit! Eu am 15 ani de când nu mă uit la televizor. Eu n-am televizor.
Silvian Nanea — Nici eu nu am televizor în casă. Dar cumva, tot pe telefon, pe rețele sociale, tot trebuie să mai știi exact ce se întâmplă în jurul tău.
Lidia Burducea — Da, dar rău. Nu. Nu e pentru mine.
Silvian Nanea — Încercăm să eliminăm toate lucrurile astea, ca să fim mult mai liniștiți.
Lidia Burducea — Eu fac ceea ce simt eu. Pe toți clienții mei învăț același lucru. Stați centrați, în interiorul vostru găsiți-vă calea. Când tu ai intrat pe o șină, mergi pe șină. Nu te abate și nu-i lăsa pe alții să te ducă nicăieri. Poți să vezi cinci minute. Vezi că nu-i pentru tine, la revedere! Cancelezi, ștergi gândul. Îl anulezi complet și gata. Eu sunt bine cu mine în orice moment al vieții mele și îmi găsesc cea mai bună stradă pentru mine. Și vine războiul. Ok, vine războiul, dar nu vine la mine, că nu putem opri. Deci am și programat sau organizat întâlnirile din decembrie și continui, eu pentru Arad vreau lucrul ăsta, să continuăm să facem întâlniri cu persoane. Cu care să reușim în așa fel încât să deschidem pace, lumină, iubire în sufletele tuturor dar și celorlalți care n-au urechi să audă, n-au ochi să vadă. Sunt foarte mulți, cu foarte mari probleme, pe care nu le văd. Probleme, traume emoționale. Nu le văd. Sunt foarte mulți care efectiv șterg trecutul, nu-și amintesc nimic: Și care a fost ziua cea mai frumoasă din copilăria ta? ,,Nu-mi amintesc.’’ Când ai avut o zi de naștere, n-ai avut o zi cu mama, cu tata? Le-a șters și le-a adus în acea pată oarbă, le-a dus ca să nu le mai vadă niciodată. Ca să nu mai audă de ele.
Silvian Nanea — De ce se întâmplă, de exemplu, să ai foarte puține amintiri din copilărie?
Lidia Burducea — Prin sistemul de terapie analogică le deschidem pe toate și e durere și suferință multă în spate. Nu ți-au dat, nu au împlinit acea nevoie. Copilul, între 0-3 ani, are nevoi speciale. Trebuie hrănit, trebuie schimbat, trebuie culcat, trebuie… când acele nevoi nu sunt îndeplinite, se creează o formă distonică în interior: ,,Nu mi-a dat. Mie nu mi-a dat.’’ și rămâi acolo. Crești, precum vârstă, înălțime, dar rana rămâne acolo activă. Și cere în continuare, tacit, cu voie sau fără voie, verbalizând sau neverbalizând, cer de la partener să-mi dea iubirea pe care nu mi-a dat-o mama. Nu. Du-te la mama și rezolvă problema de conexiune cu mama. Pentru că niciodată partenerul nu-i mama sau tata. Și la un moment dat, energetic se simte, pentru că am avut aproape aceeași copilărie, parcă ne știm de o viață și după trei luni, ne dăm seama că, de fapt, nu-i așa. Că celălalt, încet, încet, se îndepărtează. Mai inclusiv, prietenii, nu? Se îndepărtează, pentru că nu-ți pot da acea energie pe care tu o ceri. ,,Dar nu-i am cerut nimic.’’ I-ai cerut, inconștient. I-ai cerut continuu.
Silvian Nanea — De fapt, se spune că fiecare, ca și bărbat, ne căutăm în partener, în viitorul partener, mama sau dragostea mamei pe care am primit-o sau n-am primit-o. Și invers.
Lidia Burducea — Fiecare femeie își caută tatăl. Așa este. Nu se spune, așa este.
Silvian Nanea — Și ce se întâmplă, de exemplu, la cuplurile alea în care îi vedem nedespărțiți. Adică, nu știu, stau tot timpul împreună, lucrează împreună, fac tot, tot, tot, tot, împreună?
Lidia Burducea — Nici acolo nu e bine. Nici acolo nu este bine, pentru că, cu siguranță, în spate mergem și căutăm. Este altceva. Un atașament profund. E vreun geamăn dispărut, un neam, e ceva ce s-a întâmplat. Că nici acolo… 24 din 24, nu există libertate, e atașament și nici acolo nu funcționează raportul și ăia se despart până la urmă.
Silvian Nanea — Deci nu-i bine nici prea mult timp împreună, nici prea…
Lidia Burducea — E nevoie de echilibru în viață. Și dacă mama te-a iubit foarte mult și ți-a dat de toate și te-a pupat de nu mai a putut și tu vei întâlni o parteneră care va fi la fel ca mama, te va sufoca și o vei respinge tu. De aia e nevoie de echilibru. Nici așa nu-i foarte bine, nici așa nu-i foarte bine. E nevoie de echilibru. ,,Eu l-am iubit mai mult decât m-a iubit el.’’ De unde știi tu? Unde? Cum se măsoară iubirea? Există, sau sunt cupluri care nu și-au spus niciodată ,,Te iubesc!’’. N-au auzit în familia de origine. E greu, e imposibil de pronunțat cuvântul. Care nu știu ce-i aia iubirea. Sunt majoritatea cuplurilor care stau în atașament. Sunt cei care stau pentru bunuri materiale, rate în bănci, apartament, n-am unde să mă duc. Sunt fel de fel de situații, infinite. Libertate, respectarea, descoperirea de sine. Eu mai le spun tuturor clienților, mei un lucru: descoperă cine ești. Întreabă-te în fiecare zi: cine sunt eu? Și mai cu seamă: cine vreau să devin? Și vei afla cu siguranță într-o zi. Dar cine ești tu.
Silvian Nanea — Să înțeleg acuma că, în principal, vin la constelații majoritatea care vor să-și rezolve provocările din relații sau provocările din familia de origine. Cumva din familia de origine.
Lidia Burducea — În general din relații, din toate punctele de vedere. În afaceri, că sunt și constelații sistemice care zic: Ok, am deschis o afacere, a funcționat cât a funcționat, a dat faliment. Vreau să deschid altceva. Deja tu ai proiectat un faliment. Știi că în momentul în care deschizi ceva, ai falimentat. Ai deschis ceva, ai falimentat. Așa o deschizi, cu frica că vei da faliment. Trebuie să vindeci, să închizi acea poartă. Din spate a tot ceea ce s-a întâmplat de ai falimentat și acolo iar se deschide o ramură infinită. Altcineva din familie a pierdut, statul cumva, i-a luat ceva, au lăsat trupul și au plecat din lumea asta neîmpăcați, nemulțumiți. S-au schimbat banii și le-au dat foc la bani, că n-au mai avut valoare. Absolut totul are efect în trecut. Mulți vin și spun: dar vreau să văd ce fac mâine. Nu. Hai să vedem ce a fost. Momentul în care vedem ce a fost, cu siguranță vei vedea ce poți să faci mâine.
Silvian Nanea — Bun și de exemplu, mă gândesc acum. Uite, un fapt real din experiența bunicului meu. În 1958, când a venit acea naționalizare, i s-a confiscat terenul, calul, căruța, tot ce a avut și a rămas pur și simplu numai cu căsuța și cu… cred că, niște găini în curte. Faptul că el și-a pierdut averea, ce consecință poate avea acest lucru asupra mea?
Lidia Burducea — Păi, hai, mi-ai zis de bunic. Următoarea generație ce a pierdut?
Silvian Nanea — Cred că următoarea generație nu și-a mai dorit lucrurile materiale de frică să nu le piardă.
Lidia Burducea — Să nu le piardă. Următoarea generație?
Silvian Nanea — Următoarea generație…
Lidia Burducea — Recuperează.
Silvian Nanea — Recuperează. Următoarea generație își dorește case, își dorește să aibă siguranță. Să facă cumva tot mai mult.
Lidia Burducea — Dar aici, lucrând o constelație și dându-i înapoi simbolic, clar că îi dai simbolic bunicului, tot ceea ce i-a fost luat, recuperează toată familia, tot nucleul familiei, tot. Se face pace, se face pace la nivel profund, pentru tot ceea ce a fost și nu e singurul. Câte cazuri nu sunt la care li s-a luat tot. Li se numărau găinile, li se luau tot. Nu?
Silvian Nanea — Da. Deci, în acest caz de exemplu, se poate face o constelație?
Lidia Burducea — Se poate face o constelație.
Silvian Nanea — Așa încât să i se dea înapoi?
Lidia Burducea — I se dă înapoi simbolic, tot ceea ce i-a fost luat. Și atunci se recuperează pierderea.
Silvian Nanea — Se face cumva o liniște…
Lidia Burducea — Se face pace, se face liniște profundă la nivel de sistem. Dar câți n-au fost care au dat bani împrumut, nu au mai văzut banii înapoi. S-au stricat prietenii, în generația de astăzi nu poate să aibă o prietenie cu cineva că toți prietenii înșală sau sunt buni numai când vin să ceară ceva sau… pentru că în spate, cu siguranță s-a întâmplat ceva. Trebuie să observăm bine ce s-a întâmplat în spate și să acceptăm, nu să scăpăm. Să procesăm și să acceptăm tot ce a fost. Tot ce s-a întâmplat pe linia timpul, e nevoie să fie observat, așezat la locul lui și acceptat cu multă, multă iubire. E nevoie de multă, multă iubire. Și există în fiecare din noi dar ca să nu doară, nu mai deschidem inima. Personajul respectiv are casă, are mașină, are bani, dă bine. Și iubirea, unde-i? Nicăieri. Și dă bine o perioadă, că după aia nu mai dă bine. E necesar să desfacem, să deschidem inima noastră și să desfacem orice atașament făcut cu cineva vreodată. Pentru a sta bine în această dimensiune dar ar fi imposibil ca toată lumea să fie bine. Că e atât de mult rău în jur și atât de multă umbră.
Silvian Nanea — Ați cunoscut oameni care să fie bine și să nu mai aibă nimic de rezolvat?
Lidia Burducea — Toți colegii mei sunt bine. Toți colegii mei, colegi, oameni cu care lucrez. Colegii mei de la analogie și colegii mei de la constelații toți sunt bine, n-a murit nimeni, nu s-a întâmplat nimic rău în atâția ani de studiu și de lucru dar oamenii de rând nu vor, nu știu, se abandonează pe ei. Când întreb pe cineva: cu tine de când timp n-ai stat? Se uită la tine și zice: ,,Niciodată. Cum să stau cu mine?’’
Silvian Nanea — ,,Ce să fac acolo? Timp pierdut.’’ Nu? Trebuie să fac ceva.
Lidia Burducea — Când ți-ai dedicat așa… Ce știu eu, o oră? Ai 45 de ani, 45 de minute astăzi cu tine. ,,Dar n-am timp.’’ Ai timp să te uiți la televizor, ai timp să stai pe telefon, ai timp să lucrezi încă trei ore pentru că ți-a cerut șeful, fără să te plătească extraordinar. Ai timp pentru orice, pentru tine n-ai. Ești acolo unde trebuie? Nu ești.
Silvian Nanea — Cum ați spus adineauri, că dacă ai 45 de ani, 45 de minute sau aproximativ, dacă ai 30 de ani, 30 de minute?
Lidia Burducea — Câte un minut pentru fiecare an. 30 de ani, 30 de minute pe zi stai cu tine.
Silvian Nanea — Și asta însemnând, ce? Mai exact? Să stau să meditez?
Lidia Burducea — Astăzi începe cu a-ți aprinde o lumânare. Uită-te la ea 30 de minute. Conectează-te cu o lumină. Începe simplu.
Silvian Nanea — Stau două minute și mă uit la lumânare și zic: păi pierd timpul. Nu?
Lidia Burducea — Nu, stau cu mine.
Silvian Nanea — Deci stau pur și simplu și fac un lucru, să doar să mă conectez eu cu mine.
Lidia Burducea — Și în timp ce privești acea lumânare, poți să folosești anumite mantre. Lumina pătrunde în interiorul meu, vindecă corpul meu, mintea mea, sufletul meu. Această lumină, trimit tot la toată familia mea în așa fel încât să fie toți luminați, să fie în lumină. Dar centrează-te pe flacără. Când te centrezi pe lumină, nu-i dai voie minții să o ia razna. Că, tot centrezi pe flacără. Vei observa inclusiv că acel pâlpâit al lumânării are o semnificație importantă. Stau cu mine, îmi așez gândurile, o ia razna un pic, mă concentrez acolo. Stai cu tine.
Silvian Nanea — Sau poate să fie, de exemplu, mă gândesc și la o plimbare mâine.
Lidia Burducea — Mâine poți să te plimbi 30 de minute…
Silvian Nanea — Trebuie să stai liniștit, fără căști, fără nimic.
Lidia Burducea — Fără telefon, da.
Silvian Nanea — Fără telefon, să stai pur și simplu să privești, nu știu… un pom, o floare.
Lidia Burducea — Bucură-te de tot ce vezi în jur! Știți câți sunt care nu văd anotimpurile? Nu știu când s-a făcut iarnă? Și atunci viața, cum ne-o trăim și când realizăm că e scurtă și e a noastră și nu ne-o dă nimeni înapoi, că asta este viața: o respirație. Depinde de fiecare cât de lungă sau cât de scurtă o vrea.
Silvian Nanea — Cred că realizăm doar atunci când vin niște provocări de astea mari în viață și un diagnostic de ăsta care te dă peste cap și atunci, ori trebuie să schimb macazul complet, ori… „C’est fini la comédie”!
Lidia Burducea — Aveam o doamnă, odată, care a fost diagnosticată, din păcate nu mai e printre noi, și spuneam: dar fă ceva pentru tine! A zis: ,,Eu n-aud ce spui tu. Mă duc peste hotare.’’ În ultimele luni de viață, a fost plecată peste tot, numai în terapie sau numai cu ea n-a stat deloc.
Silvian Nanea — Și iarăși este o variantă greșită, nu?
Lidia Burducea — Păi, cu siguranță!
Silvian Nanea — Adică, tot a mers. Hai să văd acolo, ce e acolo, să văd, să văd și aia, să văd și aia…
Lidia Burducea — Cu siguranță. Cu siguranță ceva a văzut sau o energie a avut de luat și de acolo-mi aduc aminte că povestea cineva, chiar despre ea, că a fost, cred că în Italia, unde medicul a văzut că nu mai e nimic de făcut și n-a primit-o. Dar fă tu ceva pentru tine! Că am și pe clienți dinăia care spun: ,,Mi-a zis medicul că trebuie să fac biopsie și i-am spus să facă el, că eu n-am nimic. Și eu chiar n-am avut nimic. Au trecut 20 de ani, eu n-am nimic.’’ Dar el a murit! Că se aude, că orașul ăsta e mic. A murit doctorul cutare. Se aude. Sunt și dinăia care nu cred. Sau, cu tărie crede că eu mă vindec și mă pot vindeca.
Silvian Nanea — Bun, dar nici varianta asta, în care, de exemplu ai un diagnostic și tu refuzi să crezi. Zici: Măi, nu, nu există. Îmi trăiesc viața în continuare.’’
Lidia Burducea — De un caz dinăla povestesc acum.
Silvian Nanea — Îmi trăiesc viața în continuare, nu vorbesc cu nimeni, zic că nu există nimic. și nu știu, mă mint cumva, eu pe mine.
Lidia Burducea — Nu. E necesar să mergi să vezi totuși analizele, e necesar să mergi să vezi ce spune medicul dar nu trebuie să faci o victimizare din asta și aoleu ce mi s-a întâmplat mie și ce am eu și mi-a zis că mai trăiesc două luni! Nu. Eu trăiesc încă 20 de ani, că așa văd eu că trebuie să trăiesc! Suntem creați ca să ne autovindecăm. Până acum 30-40 de ani, când eram noi copii, nu exista boală. Eu nu-mi amintesc copii pe uliță la bunici, bolnavi. Acuma este autism peste tot, diabetul se numește, din punct de vedere emoțional, ,,dulceața vieții’’. Lipsește ,,dulceața vieții’’. Am fost într-un concediu, acum doi ani, pe o plajă mică. În toate zilele de concediu, eu am văzut, cred că, 15 copii în 10 zile de concediu, care se auto-medicau singuri de diabet. Și făceau singuri procedura aia, că se vedea. Atâția copii într-un loc! După aia am aflat că și punctul era terapeutic. N-am știut, când am ales să merg acolo. Că de aia probabil și erau mai mulți, că nisipul era vulcanic, apa era nu știu cum. Dar atâția copii bolnavi!
Silvian Nanea — Și un copil micuț, de exemplu, până în 5-10 ani, ce vină are, oare?
Lidia Burducea — N-are. A ales el. E destinul lui. Se vindecă mama, cu copiii ăștia mici, de obicei mama, tata, vin în terapie. Se vindecă mama, se vindecă automat și copilul. Cel care are de vindecat, care a venit să se vindece, se va vindeca. Care a venit să se chinuie, se va chinui. Că, are o misiune de îndeplinit, cu siguranță.
Silvian Nanea — Aici, când vorbim despre destinul lui, ne referim că duce ceva dintr-o viață anterioară?
Lidia Burducea — A lui, sau a altcuiva din familie. Nu vi s-a întâmplat niciodată să întâlniți oameni pe stradă sau în anumite locuri, să zici: ,,Băi, nu l-am văzut în viața mea și totuși parcă-l cunosc de nu știu când.’’?
Silvian Nanea — Da.
Lidia Burducea — Nu întâmplător! Parcă-l cunosc de nu știu când. Sau să nu-mi facă absolut nimic și să cobor din autobuz, la prima, că e ăla în spatele meu și parcă nu vreau să stau.
Silvian Nanea — Simți că e o energie…
Lidia Burducea — Rea. Suntem oglinzi. Aceste oglinzi vin în fața noastră cu un scop. Dar nu să fug de el că mă enervează. Să observ, ce, din mine, creează această stare în momentul în care te văd pe tine așa. Și pentru asta fac retreat-uri în afara țării, că stăm mai în tihnă. Unde observ oamenii două săptămâni. Retreat-urile mele atât durează, în fiecare zi. Dimineața, seara, la prânz, noaptea. Cine stă, cine pleacă, cine se încadrează, cine se izolează, cine se exclude, de ce se exclude.
Silvian Nanea — Și acolo se observă diferite tipare. N-ai cum să scapi.
Lidia Burducea — Nu. Adică nu, n-ai cum. Da, și acolo se observă toate dinamicile, se lucrează toate acele dinamici și vii alt om. Dar ai nevoie de timp! Că, și ultima dată când am fost, anul trecut am făcut în Grecia două săptămâni și după o săptămână, spunea: Au! Mai e numai una?
Silvian Nanea — Două săptămâni de retreat? În care, două săptămâni se lucrează?
Lidia Burducea — Se lucrează, e și liber. E și liber, e vacanță, terapie dar se lucrează în fiecare zi minim trei ore pe zi.
Silvian Nanea — Pentru persoanele acelea care se confruntă cu niște provocări ale vieții, cum ați spus că majoritatea vin în terapie sau la constelații fix atunci când nu mai pot. Aș vrea cumva, acum, să vorbim cu persoanele acelea care au impresia că sunt bine, că totul este ok și n-au nevoie de terapie. N-au nevoie de psiholog, n-au nevoie de nimic. De ce aceste persoane ar trebui, de exemplu, sau ar fi indicat să vină într-o astfel de tabără sau astfel de retreat, să se descopere?
Lidia Burducea — Am decis să venim în această dimensiune, în această perioadă apocaliptică că să trăim vremuri groaznice, dar nu toți au venit să se vindece. Eu zic că nimic nu e întâmplător. Sunt, în urmă cu 30 și ceva de ani, se pun în aplicație aceste constelații de către Bert Hellinger, într-o misiune, în Africa, se pun în aplicație sau se descoperă conexiunea. Hammer. Doctor Hammer descoperă conexiunea, cele cinci legi biologice. Conexiunea dintre simptom, boală și organ. E un medic neamț.
Silvian Nanea — Nu știu, n-am auzit. Dacă puteți detalia?
Lidia Burducea — E un medic neamț, care are un singur băiat, cred că este oncolog. Băiatul este împușcat și după câteva luni, decedează și el face un cancer testicular. Fiind medic, nu pricepe ce se întâmplă, ia toate cartelele clinice de la toți pacienții lui și începe să facă conexiunea. Deci, de ce s-a îmbolnăvit pacientul respectiv? Pentru că a avut o emoție în spate. A avut o pierdere, a avut o situație. A avut o… și ce a făcut? Ce face biologicul uman? Că de asta se cheamă legi biologice, ca tu să nu mai poți deveni părinte, să înlocuiești acel copil care a decedat, a făcut un cancer testicular să nu mai procreeze. Că durerea e atât de mare, dacă procreezi e și mare.
Silvian Nanea — Deci el a făcut cancer testicular pentru că?
Lidia Burducea — Pentru că îi moare copilul. Este împușcat copilul și moare și nu poate să-l salveze.
Silvian Nanea — Cumva subconștientul i-a spus: Ok, nu mai trebuie să faci copii.
Lidia Burducea — Și el descoperă, îmi aduc aminte, nu vreau să dau erori dar știu că avea în jur de 30.000 de cartele clinice. Doar 5.000 n-a putut să-i salveze, că erau deja morți. Pe ceilalți a reușit să-i salveze că i-a chemat pe toți înapoi. Și a început să facă conexiunea. Bine, că e un studiu, că el a fost scos din Colegiul Medicilor, știți că medicii nu sunt acceptați să facă și altceva sau să descopere altceva… pentru că noi suntem programați să muncim până la epuizare. să avem doar strictul necesar și să dăm banii pe medicamente. Oricum, orice fel de media deschis spune că ești bolnav. Inclusiv telefonul. Acuma îți spune el cum să iei temperatura, cum să iei colesterolul, cum să. Dacă ești sănătos sau dacă ești bolnav, cum să-mi spună mie un aparat ce crede el despre mine? Eu cine sunt?
Silvian Nanea — Da, aș vrea să mai discutăm puțin despre partea asta, cum ne pot ajuta, de exemplu, constelațiile familiale în business sau în dezvoltarea noastră, pur și simplu, personală? Că vrem să realizăm ceva în viață, avem un vis și vrem să-l îndeplinim.
Lidia Burducea — O altă mare descoperire a mea, de când m-am întors în România, românii nu știu să viseze. Nu știu să viseze, nu-și permit sau nu știu.
Silvian Nanea — Adică visează prost sau nu visează deloc?
Lidia Burducea — Nu vise de noapte. Vise construite. ,,Eu vreau să ajung de acolo până acolo.’’ Nu, nu vizează deloc. La început de fiecare an, eu spun fiecăruia: notați pe agendă 101 vise. ,,Cum? Dar n-am nici două! Dar cum să notez 101? De unde le găsesc, de unde le iau. Și când le realizez?’’ Eu zic că Dumnezeu a fragmentat în fiecare ființă de pe pământul ăsta. Visele sunt fragmentate. Tu găsește-le, construiește-le, ridică pânze și fii pe undă, și fii pe val, și rămâi pe acea barcă, și călătorești, și călătoria este, practic, în interiorul tău, nu călătorie dinasta, de vacanță. Trebuie întotdeauna văzut ce te face să nu poți deschide acel business sau să ajungi acolo unde vrei. Cum îți debusolezi, cum îți miști, obstacolezi visul. Pentru că unul spune: eu vreau o casă cu piscină; și în următoarea fracțiune de secundă, gândul zice: Nu, ai cum. Tu de unde ai atâția bani? Și atunci l-ai debusolat.
Silvian Nanea — Sau vrea o mașină super frumoasă și de fapt, în conștient cumva, imediat.
Lidia Burducea — ,,Cum să dau eu 30.000€ pe o mașină? Dar de unde să am atâția bani?’’ Tu nu zici: ,,Eu am, îmi permit, merit, am valoare și nu știu cum, dar ajung acolo.’’ Eu mi-am construit centrul de lucru în localitatea în care eu am casă, care e imediat după granița cu Jimbolia, pe teritoriul sârbesc. Vreo un an jumate am zis: eu aici trag gard și eu nu mă ocup de pământ, că nu știu, că nu… într-o zi, ies afară din casă, într-o dimineață și zic: acolo, în spate, îmi fac centru. Dar nu m-am gândit o clipă. Dar acum, când merg înapoi, o secundă nu m-am gândit că eu nu am bani să fac. Că nu pot, că nu… dar eu deja vedeam cum sunt pereții, dar nu era pusă decât temelia, după o lună, două, când am decis. Și totuși, s-a realizat, s-a materializat. Nu există. Când am terminat tot, că n â-a fost ușor. Că nu-i ușor să construiești o casă. M-am întrebat dacă am fost curajoasă sau dacă am fost inconștientă, și am fost inconștientă. Că în analogie, ai posibilitatea să te întrebi: am avut curaj să fac toată chestia asta sau am fost inconștient?
Silvian Nanea — Bun, dar a fost o intenție clară.
Lidia Burducea — Intenție bine stabilită!
Silvian Nanea — Credința că sigur se va întâmpla, adică, fără nicio problemă. Și ulterior așa s-au aliniat toate.
Lidia Burducea — Absolut tot. Nu există: nu se poate. Există ,,nu cred’’. ,,M-au făcut să cred că nu merit, m-am făcut să cred că n-am valoare, m-am făcut să cred că nu pot să ajung acolo.’’ Că cine sunt eu să-mi permit? De câte ori nu spun părinții: ,,Taci din gură! Nu mai visa cai verzi pe pereți! Că cine ești tu sau cum să-ți permiți tu lucrul ăla?’’ Păi uite că eu mi-l permit.
Silvian Nanea — Sau mi-am adus aminte de un lucru: ,,Neam de neamul nostru n-a avut așa ceva!’’
Lidia Burducea — Da!
Silvian Nanea — ,,Cum să-ți permiți? Cum adică tu să te gândești că nu știu ce vrei să faci? Că în familia noastră nu-i nimeni ca tine!’’
Lidia Burducea — Păi eu o să fiu! Mama mea, când a venit la mine după ce am terminat, se uita de jur împrejur și spunea: ,,Ți-au dat ăștia bani împrumut? Că e pe fonduri europene!’’ Nu mi-a dat, domnule, nimeni. Dar eu pe ce muncesc? ,,Și până la urmă, de ce ai făcut atâtea?’’ Că ea nu pricepea. Pentru că merit, pentru că e al meu. Pentru că așa am vrut eu. Și astăzi știu că am făcut pentru oameni. Că întotdeauna, dincolo de casa mea, e tot ceea ce am construit pentru alții.
Silvian Nanea — Contează dacă intenția pe care ți-o pui este doar una, să zic, strict egoistă, pentru tine sau mult mai repede îți realizezi visul sau intenția pe care ți-o pui, dacă vrei să faci bine?
Lidia Burducea — Strict pentru tine, nu. Când eu sunt pe primul plan, pe primul loc în viața mea sunt eu. că nu e nimeni altcineva.
Silvian Nanea — Adică, mă gândesc de exemplu la partea de business. Că zic: vreau să fac un business, o afacere mare. De ce? Că vreau să am bani. Pentru ce? Că vreau să mă duc în excursie, că vreau să-mi iau mașina aia, că vreau nu știu ce, că lucruri materiale, să zic, pentru mine. Sau există altă viziune, să zic: Ok, vreau să fac business-ul ăla, bun. Pentru mine, am nevoie de atât, aproximativ, pe lună și restul, nu știu. Vreau să fac, să mă implic acolo, sau vreau să fac, nu știu, o chestie mult mai mare decât ceea ce am eu nevoie.
Lidia Burducea — Dar de ce te limitezi? Îmi trebuie atât pe lună? Nu. Dumnezeu trimite către mine tot ceea ce am nevoie. Dumnezeu, universul ăsta, fiecare în ce crede. Nu ne e rău, nici din punct de vedere material, nu ne e rău. Ce e rău? Sunt obișnuită să dau acel 10% universului, din tot ceea ce am eu. Întotdeauna către o cauză nobilă, către ceva. Nu luăm nimic cu noi. De aia, întotdeauna spun: să-mi dea Dumnezeu tot ceea ce am nevoie, că știe cel mai bine, că-i mulțumesc că am de toate, nu-mi lipsește nimic. E o afacere mare, cu bani mulți, îmi înnebunesc în fiecare zi mintea cum să fac afacerea mare, cum să fac bani mulți, într-o dimineață nu mă mai trezesc, ce am făcut cu banii?
Silvian Nanea — S-au dus. Rămân la urmași
Lidia Burducea — Da. Sau rămân, dar nici măcar nu știu să aprecieze și să respecte. Pentru că dacă n-au construit ei, nu ați observat că generația care primește, consumă doar? Cam așa, absolut tot? Pentru că nu știu să gestioneze. Că ,,moaca vine, moaca pleacă’’, cum se zice românește. Că în momentul în care tu faci, pui suflet în tot ceea ce faci, e creația ta și efectiv te bucură! Pe mine mă bucură enorm când văd că pleacă un om fericit de la un eveniment. Când pleacă mai eliberat, când pleacă cu alt zâmbet, cu alt vibe. E, mă asta mă bucură cel mai tare. Sau când îmi scrie după o lună, două… ,,Știi ce s-a întâmplat!?’’ Așa, așa, zic: Doamne, ce bine!
Silvian Nanea — După ce se așază așa lucrurile.
Lidia Burducea — Da, când încep să se așeze lucrurile. Deci, asta e cea mai mare bucurie! Și jobul să meargă, afacerea să meargă. Ok, dar să nu-mi impun. Nu mă limitez nici la o sumă de… nici la o sumă de… pune-l acolo pe agendă, 101. Vei vedea că la anul vor fi 70 și mai adaugi 30. Mamă! Câte am făcut anul ăsta! Dar așa nu le vezi. Ninge de două ori, plouă de două ori, o luna mai proastă și zici: ,,Ce an prost am avut!’’ Că pe alea rele le vedem dar pe alea bune nu.
Silvian Nanea — Vă mulțumesc foarte mult pentru discuția avută! O să las aici, mai jos la clip, toate detaliile de contact unde vă pot contacta și următoarele evenimente. Și eu nu am spus adineauri, dar o să le spun acum celor care ne urmăresc și care sunt până la final, am și participat la un atelier de constelații zilele trecute, am participat și la alte ateliere, la alți facilitatori și într-adevăr, discuția aceasta este utilă. Dar este foarte greu, da, este benefică, dar este foarte greu de explicat ceea ce se întâmplă acolo. Adică, nu prea ai cuvinte. Și cu siguranță, pe mine de exemplu, au fost unele lucruri care m-au atins acolo. Alt participant, altceva, în funcție de istoria și de povestea lui de viață.
Lidia Burducea — Într-un câmp de constelații, întotdeauna în acel weekend, clar se lucrează în weekend că e mai mult de lucru. Se vor întâlni toți cei care au nevoie de același lucru sau au un singur nod de dezlegat.
Silvian Nanea — Dar cum se poate explica această noțiune de ,,câmp’’, acolo?
Lidia Burducea — Că ,,vedem dincolo’’? Nu? Hai să vedem dincolo! Vedem dincolo, nu există explicație logică, există doar că lucrurile se întâmplă.
Silvian Nanea — Că există ceva, acolo. Mai presus decât noi.
Lidia Burducea — Suntem mult mai mult decât credem.
Silvian Nanea — Că îi spunem Dumnezeu, că îi spunem… nu știu, o energie divină, că spui univers…
Lidia Burducea — Îmi amintesc de o doamnă care stă o oră într-un picior, într-o constelație și după aia ne vedem și-mi zice: ,,Măi, eu, corpul meu mi-l conduc eu. Eu nu pot să înțeleg cum nu am putut să pun piciorul jos.’’ Era acea energie a acelui bunic care se întorsese de la război fără un picior. Ce să pun jos dacă nu n-avea ce? Cine a constelat, spunea: ,,E bunicul meu, e bunicul meu! Că el a venit fără un picior de la război!’’ și asta era precum barza, n-a putut să miște sub nicio formă. Eu iubesc foarte mult această meserie pentru că mi-a deschis calea. E deschizătoare de cale, de drumuri. Și eu zic că… așa cu tot sufletul: unii au traume mai mari, unii au mai mici. Om fără traume eu n-am întâlnit. Dar vindecă cât poți tu în această viață, ca generațiile care vor veni să trăiască mult mai ușor sau mult mai bine și pentru cine crede în reîncarnare, când te vei întoarce, să vii mai lin.
Silvian Nanea — Cum se poate rezolva? Eu tot pun întrebări! Urmează, tot mai sunt întrebări. De exemplu, situația asta în care pur și simplu te simți că te-ai născut acolo și zici: ,,Băi, parcă ăsta nu-i tata meu, nu-i mama mea, nu știu! M-ați înfiat sau m-ați schimbat la naștere?’’ Sau ai impresia că pur și simplu…
Lidia Burducea — Sunt fel de fel de situații.
Silvian Nanea — Cum se poate, totuși, accepta asta?
Lidia Burducea — Sunt fel de fel de. Păi, până nu se face reconectarea cu familia de origine. O să vezi, că te-am invitat în weekend-ul ăsta la mine la centru. O să vezi cum se face reconectarea. Imaginează-ți o mamă care naște acum, ce știu eu, la 40 de ani, al optulea copil. Câtă energie avea pentru al optulea copil? Cum se simte copilul ăla crescut de alții, îmbrăcat niciodată cu haină cumpărată, numai de la ceilalți, încălțat la fel, sau cum se simte ăla născut într-o familie foarte săracă? Că am avut fel de fel de cazuri: ,,Venea de la școală fratele meu, să mă pot încălța eu să mă duc eu.’’ Nu era de nicio culoare. Câtă durere e în acel suflet?
Silvian Nanea — Nici nu poți să cuantifici.
Lidia Burducea — Și atunci cum să se simtă acolo, că-i locul lui? Și cum să nu plece peste mări și țări? Când au dat ăștia drumul la porți. Și nici acolo nu se simte ok. Pentru că tu pleci. Pleci, dar pleci cu bagajul după tine.
Silvian Nanea — Ești străin. Ești străin și acolo. Ești și acasă. Ești străin în altă țară.
Lidia Burducea — ,,Dar n-am făcut nimic rău, dar de ce mie îmi merge rău?’’ Nu-ți merge rău, asta-i misiunea ta în această viață. Vindecă acele dinamici care te-au făcut până acum să trăiești așa, ca să-ți poți vedea de drumul vieții tale. Când ai creat spațiu, este loc. Ca să creezi spațiu, trebuie să dezlegi sacul, să arunci piatră cu piatră, alea grele care sunt în interior. Să depui totul la pământ, palmele la pământ, sunt tehnici de lucru, după care se întorc palmele: Doamne, și de acuma dă-mi ce crezi tu. Că, poate, prima dată nu știi ce vrei, dar cu siguranță îți va da.
Silvian Nanea — Ne oprim aici, vom continua altă dată. Dragilor, vă mulțumesc că ați rămas până la final, nu uitați să vă abonați la canal pentru a fi notificat și cu următoarele podcast-uri în care vom dezbate în continuare, zic eu, subiecte profunde și care ne vor ajuta într-un fel sau altul să avem parcursul acesta al vieții noastre mult mai lin și cu sens.