,,Grig Oprea — Noi am ajuns să credem cu adevărat că moartea este punctul terminus. Nu! Este punctul terminus al combinației de spirit nemuritor cu trup efemer! Ar fi extraordinar dacă am înțelege cu adevărat că frica noastră este fără nicio justificare. Esența ,,muritului bine’’ este să fii un pic alfabetizat între ale morții, când pleci. Să nu pleci așa, neavând habar că noi suntem pulverizați în toate părțile. Un om obișnuit habar n-are pe ce lume trăiește! Dă cu capul de toate problemele, se izbește! Noi nu știm nici să ne hrănim bine! În fine, suntem o specie foarte ciudățică, după atâta timp noi încă nu ne-am orientat.
— Conștiința, cea care nu ne mai lasă să dormim și să mâncăm, când ne dăm seama ce am comis, conștiința noastră e uneori adormită și pe urmă când se trezește zice: Nu! Dar cu asemenea povară nu mai poți să mai trăiești! Totul e o creație a minții. Totul…
— Mi-au spus toți la unison, independent unul de altul, că lumea noastră nu există. Totul e un construct mental.’’
Silvian Nanea — Salutare dragilor și bine v-am regăsit la un nou episod al podcastului ,,Vezi Departe’’, locul unde discutăm despre idei, povești și strategii, despre cum ne putem îmbunătăți viața în prezent pentru a vedea departe, pentru a privi cu încredere spre viitor. Astăzi o avem alături de noi pe doamna Grig Oprea! Bine ați venit în studio!
Grig Oprea — Bine v-am găsit și vă mulțumesc pentru invitație!
Silvian Nanea — Vom discuta astăzi despre a vedea departe!
Grig Oprea — Foarte departe!
Silvian Nanea — Foarte departe! Vă fac o mărturisire, acum la început. Când am început acest podcast, a vedea departe, sincer nu mă gândeam cât de departe vom ajunge! Pentru că inițial, eu, din perspectiva mea de antreprenoriat, vedeam esențial cumva în viață, să vezi departe. Să-ți faci o viziune, să-ți faci un plan de afaceri. Apoi, în viața personală la fel. Cumva ne dorim un scop sau un sens în viața noastră. Am discutat în acest studio despre a vedea departe din perspectiva spiritualității, despre a vedea departe din perspectivă de business sau din alte perspective și astăzi, din fericire, vom discuta iată despre a vedea departe din perspectiva morții și a nemuririi?
Grig Oprea — Da, vom vedea cel mai departe!
Silvian Nanea — Ce înseamnă a vedea departe din perspectiva morții?
Grig Oprea — Mulțumesc mult pentru întrebare. Nu-i așa că cei mai mulți dintre noi când aud că a murit un om se gândesc că gata, s-a terminat? Ce să mai vorbim despre el? O să-l menționăm, o să-i facem parastasele, îi mai aprindem câte o lumânare, mai lăcrimăm, ne e dor de el, dar gata. S-a terminat. Nu?
Silvian Nanea — Da, este una dintre fricile principale ale omului: frica de moarte.
Grig Oprea — Dar dincolo de frică, poate că nici mă măcar nu ți-e frică. Nu știu, te-ai conectat cumva la curajul strămoșilor noștri: pelasgo, geto, traco-daci, cum îi mai numim. Dar, frică, nefrică, zici: gata, s-a terminat. Omul ăsta nu mai este. Ei, omul ăsta este. Nu mai este în corp, dar el este în continuare. Asta este marea minciună în care am reușit să fim adânciți. Noi am ajuns să credem cu adevărat că moartea este punctul terminus. Nu! Este punctul terminus al combinației de spirit nemuritor cu trup efemer. Trupul, într-adevăr. Gata, nefiind nevoie de el în această configurație, se duce în pământ, sau în foc, sau treaba lui unde se duce și își vede de descompunerea lui în atomi, sau în ce se descompune el acolo, dar nu trebuie să fim așa fixați pe partea trecătoare, pe partea a ceea ce noi avem. Noi nu suntem un trup, noi avem un trup. Eu am un pulover, eu nu sunt puloverul. Eu am… nu știu, mărgele. Nu sunt mărgelele. Atunci cine suntem noi? Suntem partea aceea indestructibilă, nemuritoare, spiritul și degeaba… mai menționam așa, pe la biserică, pe unde noi de fapt, nu credem, domnule. Noi, de fapt știm că dacă a murit, a murit. A murit Gigel, păi nu mai există Gigel. Ba da, există. Astea-s noutăți, care, în ceea ce mă privește, noutăți pe care ni le aduce știința. În ceea ce mă privește, eu doar acolo mă uit. Sigur că, nu dăunează să aruncăm o privire și în Biblie, să aruncăm o privire și în marile cărți de înțelepciune din Asia, în primul rând, pentru că se pare că acolo au o cunoaștere misterioasă. Nu știu eu de unde vine, dar care este încet, încet, confirmată de fizică. Nu strică să ne uităm ce spune și fizica cea mai recentă. Deci cumva, potecile aparent disparate, nici nu bănuiai că duc pe același munte, spre același vârf, încet, încet se unesc și deja se vede că ne apropiem de un vârf comun.
Silvian Nanea — Înainte de a intra mai profund în subiectul discuției noastre, aș dori totuși să le menționez și să le amintesc celor care ne urmăresc că doamna Grig Oprea are și o academie ,,Ars Moriendi’’ care studiază moartea și ,,ars moriendi’’ vine din latinescul ,,arta de a muri’’?
Grig Oprea — Arta de a muri, da.
Silvian Nanea — Eu, sincer, totuși am această frică, încă, de moarte și când mă gândesc la acest cuvânt, ,,arta de a muri’’ poate să fie și o artă asta?
Grig Oprea — Sigur că da, există o artă de a trăi bine și există o artă de a muri bine. Pentru că oamenii cred că dacă mori, mori. Ce să mai?! Când se naște un copil, se iau atâtea măsuri pentru o naștere bună. Mămica e îndrumată cum să se hrănească, să facă exerciții de un anumit fel, când vine momentul nașterii e un întreg colectiv! La noi, în lumea occidentală. Mă rog, știți foarte bine sunt aparate… de aia nici nu se recomandă să se nască acasă pentru că a devenit un eveniment medical, l-a acaparat medicina. Înainte, se duceau la câmp și munceau cot la cot cu ceilalți și când simțeau că a venit clipa, se trăgeau sub un pom la o umbră și-l nășteau acolo pe câmp și stăteau lehuze o vreme. Noi am făcut din asta, din naștere, precum și din moarte, evenimente medicale. Ele nu ne mai aparțin. Nu mai aparțin familiei și comunității. Sunt ale doctorilor. Nu-mi permit să comentez asta. Constat, este așa cum este. Așa cum priveghiul, ne este smuls din mâini și este băgat într-o capelă străină. Nu stai în capela aia și ziua și noaptea cum stai la tine în casă veghindu-ți și jelindu-ți, sau luându-ți rămas bun de la părintele tău. Deci ușor, ușor, instituțiile ne iau din zona noastră de competență și de prelucrare emoțională, și nu numai emoțională, și socială, și antropologică ne iau evenimentele cruciale. Ca să nu mai vorbim că acuma, deja mă duc într-o direcție care nu mai are legătură cu tema noastră, dar ca să exemplific o dată în plus, eu nici nu mi-am pus vreodată problema până recent că învățământul, datul copiilor la școală, ar putea să fie altfel decât al statului. Mă rog, am învățat că există acuma și învățământ privat, dar în principiu pe vremea noastră, în comunism, unde dădeai copilul la școală? La școală! La școala care era a orașului. Acum, de curând am aflat că e o viziune relativ recentă, că într-o parte a Germaniei, când Germania nu era o țară unitară, ci era împărțită în fragmente mai mici administrative, s-au gândit că ar fi foarte bine, în Prusia mai exact, ar fi foarte bine să hotărască guvernul ce să învețe copiii la școală. De ce? Pentru că are controlul asupra minților lor și îi are deja formați când ajung la o vârstă, nu mai stau ei să învețe de la familie sau de la biserică închid, paranteza asta și îmi cer scuze că m-am dus așa în detaliu, dar răspunsul la întrebarea dumneavoastră este un ,,da’’ hotărât. Așa cum putem să facem niște lucruri pentru a asigura mămicii o naștere bună, pentru a-i asigura mamei și copilului o naștere fără surpriză, fără peripeții, dar o să spuneți ,,Bine, dar când mori, mori. Ce ți se poate întâmpla? Ce e aia o moarte ,,proastă’’?’’ Ehe! Am fi uimiți! În general, murim prost, în primul rând pentru că murim în frică. O să dezvolt foarte puțin.
Silvian Nanea — Nu, chiar vă rog să dezvoltați pentru că urma cumva să întreb. Ce înseamnă arta de a muri și cum putem totuși să murim gândindu-ne cumva pozitiv la asta. Nu neapărat negativ și cu frică.
Grig Oprea — Exact asta e ideea! Am înțeles că acest termen latinesc pe care l-am ales deliberat pentru că noi suntem europeni și este un termen al Europei, al Evului Mediu, când speranța de viață era mult mai mică decât acum, oamenii știau că se moare repede. Știau că nu prea ai la ce să recurgi, nu erau nici antibiotice, nu erau nici tehnici operatorii. În principiu, mureai cât te lăsa bunul Dumnezeu și până la prima ciumă, sau în fine, Primul Război. Și atunci, ei se pregăteau cumva cu înțelepciune pentru a intra cu un firesc, cu un natural, și și cu o pregătire spirituală în inevitabila plecare din corp, care este moartea. Spre deosebire de ei, noi acum avem privilegiul extraordinar de a avea la un click distanță informații uluitoare! Practic știu că se manipulează și informația. Știu că și Wikipedia și cam toate platformele sunt menite deja să ne ducă într-o anumită direcție.
Silvian Nanea — Avem multă informație, dar sunt și lucruri false, sau care nu sunt adevărate și nu mai știm cum să le alegem.
Grig Oprea — Așa este, dar oamenii de o anumită vârstă, au un anumit discernământ. De aia se spune că înțelepciunea nu este a tinerilor, e a bătrânilor. Ușor, ușor, pe lângă informații ți se cristalizează un simț, un discernământ între ce este adevărat și ce nu este, și tu te mai poți înșela, dar oricum ai niște sisteme de referință și atunci nu iei de-a gata orice. Pentru că ai cu ce să compari. În fine, aș vrea să vă răspund ce înseamnă să mori bine. În primul rând, ce înseamnă să nu mori bine? Noi ne ducem cu frică. Suntem terifiați dacă știm că vom muri. Deci dacă nu se întâmplă brusc, ai ieșit de la servici și ți-a căzut o cărămidă în cap și fără nicio pregătire ai murit, nici n-ai timp să te sperii, nu vorbim de situația asta. Vorbim de o situație în care știi că ai deja 90 de ani, la ce să te mai aștepți? Vezi cum îți descresc puterile, sau vezi că ai o boală. Ar fi extraordinar dacă am înțelege cu adevărat că frica noastră este fără nicio justificare, fără nicio bază. Dacă am înțelege în ce ne ducem când murim, că e ca și când am trece printr-o ușă, printr-un portal într-o altă încăpere a vieții și lucrurile astea nu vin decât dacă, ori le experimentezi personal, ori citești, citești, citești și poate comentezi, cum comentam eu în primii ani când nu-mi venea să cred. Și am zis: ,,Mai taci din gură.’’ Eu port cu mine discuți și am zis: Gata. Taci. Te rog, nu mai vreau să te aud. Că nu-i adevărat, că nu se poate, că…. taci! Citește în tăcere și vedem după aia. Deci, dacă citești și nu te lași și pur și simplu nu permiți să ți se limiteze gândirea la ce zice doctrina. Pe vremuri, doctrina, materialist dialectica. Credeam și nu credeam. Aveam în noi o distanță sănătoasă față de ceea ce ni se propaga de sus. Aveam așa o reținere, eram sceptici, eram cu adevărat sceptici. Nu știam ce altceva ar putea să existe dar nici nu dădeam credit 100% îndoctrinării aceleia și iată, că bine făceam. Poate că vorbesc prea mult în detaliu. Esența muritului bine este să fii un pic alfabetizat într-ale morții când pleci. Să nu pleci așa neavând habar și o să ziceți: ,,Bine, și dacă pleci așa care-i diferența? Tot mori și gata. Și ce?’’ Păi, uitați ce se întâmplă. Te duci fără să știi nimic. În clipa asta mă gândesc la un drag prieten, prietenii mei din Ars Moriendi știu și la cine mă gândesc, I.Tist, un om foarte inteligent. Nu ne lua el pe noi în serios, asta se întâmpla în urmă cu vreo 10 ani. ,,Haideți, doamna Grig!’’ Deci era prea politicos ca să-mi spună că bat câmpii, dar se vedea. Un bun alpinist, pasionat. Tot timpul pe munte, avea o micuță lacună cu schiatul. A declanșat singur o avalanșă. A murit de o moarte cumplită, dublă și cu gâtul fracturat și asfixiat. Că așa se moare sub zăpadă, dar cel mai grav lucru, îmi asum, adică… cel mai grav lucru este că a murit habar neavând ce e aia moarte. S-a pomenit că vede, s-a pomenit că aude, că gândește, că e tot el și nimeni nu-i spunea: ,,Vezi că tu ai murit!’’ iar pe scanerul înțelegerii lui nu era… era o pată albă. Nu știa că poți să mori și îți continui existența. Ești viu ca și înainte de a te despărți de corp, cu acest singur amendament că nu mai ești în corp, nu mai ești local, ești non-local, cum se spune în fizica cuantică. Ești peste tot. Ești gând. Ești disipat oriunde. Dacă cineva de aici din orașul acesta te menționează, în clipa aia ești aici. Dacă în altă biserică cineva îți aprinde o lumânare ești instantaneu acolo. Ești peste tot în același timp.
Silvian Nanea — Deci, asta înseamnă că pe toți cei care sunt morți, dacă ne gândim la ei, prindem o lumânare, automat ei își direcționează atenția asupra noastră.
Grig Oprea — Sigur că da. Dacă vorbim despre ei, ei oricum sunt tot timpul peste tot, sunt pe lângă cei dragi, ne citesc gândurile. În momentul în care vreți să intrați în contact cu ei, doar invocați-i cu iubire. Încercați să nu le rupeți sufletul, plângând așa sfâșietor, pentru că-i încurcați în ceea ce au de făcut. Știu că e ușor de zis și greu de făcut, toți am trecut prin doliu. Astăzi sunt 12 ani de la moartea mamei mele. Proiectul ,,Ars Moriendi’’ este modul pe care l-am găsit eu intuitiv de a-mi prelucra doliul față de ea, disperarea. Cum a plecat? Cum să plece? Trupul ăsta, dintr-o dată îmi dau seama că nu e mama, e doar un înveliș unde e mama. Asta a fost întrebarea mea, din ea s-a născut un proiect în care sunt acum mii de oameni care îmi scriu: ,,Mi-ai schimbat viața și mi-ai schimbat relația cu moartea!’’ Nu există bucurie mai mare și îi mulțumesc și mamei mele, care acum e cu noi, și da! Simplul fapt că-i chemăm, acesta este principiul non-localității din fizica cuantică și mai există alte lucruri specifice acelui alt tărâm al existenței dar nu este pe o altă planetă, e tot aici, într-o altă dimensiune. Nu avem vocabular pentru toate acestea. Nu există timp, nu există spațiu, nu există materie, nu există energie acolo. Ce există? Doar gând, doar spirit, doar non-nenumibilul.
Silvian Nanea — Bun și atunci cum am putea înțelege noi ce este raiul și iadul? Care este invocat în creștinism.
Grig Oprea — Astea sunt ale religiilor… Astea sunt ale religiilor.
Silvian Nanea — Sau este o explicație cumva mai simplă a ceea ce este dincolo?
Grig Oprea — Deci, încă o dată. Trebuie delimitate cu claritate lucrurile și ținută linia pe care ți-ai ales-o cu consecvență. Mie îmi place să cred că asta fac. Sigur că am tot respectul față de religie, sigur că am citit și eu de câteva ori la vârsta asta Biblia și cu vechiul și cu noul. Pe noul l-am citit de mai multe ori, nu poți să treci așa prin viață fără să-ți cunoști cartea fundamentală a religiei tale. Mai ales că este cu adevărat valoroasă și cu adevărat propovăduitoare de iubire. Acolo, în cartea noastră, nu scrie nicăieri plin de dispreț să-i ucizi pe cei care sunt de altă credință. Noi, Slavă Domnului, nu avem asta. Dar, în fine.
Silvian Nanea — În Noul Testament. În vechiul mai sunt.
Grig Oprea — Da, da, da. În Noul. Păi el este al creștinismului. Întrebarea era cu iadul.
Silvian Nanea — Da, să discutăm despre Iad și Rai. Cum am putea atunci înțelege sau interpreta.
Grig Oprea — În partea asta științifică, singura care m-a convins pe mine, deci orice tip de argumentație nu ar fi ajuns la mintea mea. Și de asta multă lume strâmbă așa din nas: Vai, vai! Trebuie să trăiești lucrurile, să le experimentezi! Da, măi, dar mai sunt și unii raționali care au nevoie de verbul ,,a înțelege’’. Uite, mă număr printre ei. Nu cred că trebuie să-mi cer scuze pentru asta. Există și o ramură în yoga, nu știu dacă pronunț bine: j-n-a, jnana yoga. E o yoga a înțelegerii și toate formele de yoga aduc laolaltă părțile ființei tale: mentalul, emoționalul, spiritualul, trupescul te aduc laolaltă. Să nu mai fii disparat! Că, noi suntem pulverizați în toate părțile. Un om habar n-are pe ce lume trăiește. Dă cu capul de toate problemele, se izbește! Noi nu știm nici să ne hrănim bine. În fine. Suntem o specie foarte ciudățică. După atâta timp, noi încă nu ne-am orientat. Orice animăluț știe ce-i face bine, ce-i face rău. Noi nu. Noi nu, noi suntem într-o permanentă… ei, Iadul și Raiul nu sunt susținute de către cercetătorii foarte serioși ai fenomenelor morții, că sunt multe fenomene aferente de astea. Folosesc pluralul. Nu e moartea ca o apăsare pe buton, e o întreagă… este absolut fascinant! Nu vă puteți imagina câtă bucurie și câtă liniștire aduce confruntarea cu aceste, sau aprofundarea acestor lucruri. Aș recomanda oricui. Și singurul lucru despre care relatează cei care au murit și s-au întors, ca să zic așa, că nu știu cum altfel să mă exprim, se cheamă fenomenul de moarte clinică. Deci, ai fost mort un pic. Dar ai fost trimis înapoi, sau ai cerut tu că mai ai ceva de făcut. Toți vorbesc despre o infinită și indescriptibilă iubire. Dumnezeu este doar iubire și îmi pot imagina că religia, biserica, n-ar fi fost de acord ca noi să știm lucrul ăsta. Pentru că, într-adevăr, dacă pe lumea asta cât suntem în trup, avem un sistem juridic. Poate că ne comportăm mai atent față de semenii noștri, fiindcă știm că o să ajungem la închisoare, sau o să avem o amendă de plătit, dacă nu știu ce facem sau nu facem. Avem un sistem teologic, care ne spune tot așa: Vezi că o să arzi în flăcările iadului, veșnic! Vă dați seama ce cuvânt? Veșnic? Nu mai ai nicio șansă să mai ieși de acolo. Domnule, te comporți altfel. Că zici: ,,Doamne, nu vreau să ajung o veșnicie!’’ Deci, infinitatea s-o petrec în iad. Ei, lucrurile astea sunt de înțeles, dar vedeți, sunt instrumente de a ne ține în frică. Ignoranța o avem oricum, mai vine și frica și suntem ușor de manipulat. Încă o dată, probabil că bine manipulați, ca să fim atenți la semenii noștri. Știința nu spune asta. Cei care studiază ,,near death experience’’- moartea clinică, cei care studiază alte fenomene și să știți, cei care ne transmit mesaje de dincolo! Pentru că este uluitor câtă comunicare cu lumea de dincolo există în parte din inițiativa noastră, că ne e dor de bunicul, sau de mama, sau de fratele. În parte din inițiativa lor, se cheamă trans comunicare instrumentală. Sunt atât de multe fațete ale acestei cunoașteri pe care o ținem ascunsă. De ce o ținem noi ascunsă? Nu știu. Și ca să-mi termin propoziția, dacă aprofundăm toate acestea, descoperim că există doar iubire. Numai iubire. Și acum o să spuneți: ,,Băi, dar nu e bine ce spui! O să edităm, o să tăiem.’’ Dacă vi se pare… până și pe cei care au făcut lucruri îngrozitoare, Dumnezeu îi acceptă înapoi. Mă gândesc la marii tirani, la marii criminali. Se pare că îi acceptă pe toți în mod discriminatoriu, cum în mod uniform și egal razele soarelui și apa răcoroasă a ploii vin peste noi toți, și păcătoși, și buni, și răi suntem ai lui. Nu e bine să spui lucrul ăsta că e ca și când ai încuraja o un comportament asocial, poate chiar antisocial dar eu vă spun.
Silvian Nanea — Ați menționat adineauri despre o moarte naturală. Atunci când omul își trăiește viața, îmbătrânește, ajunge la o vârstă înaintată și cumva știe că ăsta este cursul normal al lucrurilor, că într-o zi va muri, acceptă asta și o acceptă cu bucurie?
Silvian Nanea — Cu seninătate, așa. Dar cum putem înțelege, să zicem, moartea unei persoane dragi mai tinere care, iată, moare de niște boli ca și cancerul sau rămân copii în urma acelei persoane… Rămân părinți care își văd copiii că mor.
Grig Oprea — Există în această, foarte stufoasă, ofertă de cursuri de spiritualitate, cărți de spiritualitate. Spiritualitatea e marea noutate a ultimelor câtorva decenii. Mai mult, există o poveste, un narativ. Cum că noi, fiecare dintre noi, ca individ, înainte de o nouă întrupare, încarnare – întrupare, își alege. Ce? În primul rând, mama. Dacă ți-ai ales mama, automat ai ales în ce cultură te naști, în ce timp istoric, în ce oraș, pe urmă vede mama. Mama ta poate că nici nu are o relație în clipa aia, o să vadă ea că o să rămână însărcinată, tu îi sufli în ureche numele pe care vrei să ți-l dea. Există această poveste cum că noi suntem pe de o parte cei care ne alegem coordonatele pe toate planurile nașterii noastre viitoare și apoi, înainte de a face acest lucru, ne-am fi negociat ceea ce ne dorim. Ceea ce ne dorim ca experiențe pe care să le trăim în viața către care ne îndreptăm. Cât de lungă să fie viața, prin ce lucruri să trecem. Dacă suntem un spirit mai fricos poate, sau mai leneș. Vrem să avem o viață confortabilă, să nu ne deranjeze nimic, să trăim în siguranță. Vedeți dumneavoastră, dacă suntem un spirit curajos, un spirit vechi care s-a întrupat de multe ori și s-a săturat și de vieți confortabile, s-a săturat și… e plictisitor să fie totul numai bine, nu? Vrem o altă adrenalină, vrem o altă… cum să ne zguduie altfel experiența vieții și cei din ,,Consiliul Bătrânilor’’, așa se zice, Consiliul Înțelepților ne avertizează: Fii atent! Că nu e chiar așa ușor să mori cum ți-ai propus tu. E ceva groaznic. Sau să-ți pierzi membrele sau să… lucruri grele. ,,Nu, nu, nu! Eu asta vreau! Vreau! Dați-mi o viață grea! Vreau să văd cum este, pentru că de celelalte m-am săturat deja. Le-am bifat deja.’’ Ei, se mai spune, de asemenea, că există o negociere și cu celelalte persoane care vor fi implicate. Pentru că dacă tu vrei, nu știu, să te naști într-un corp cu dizabilități, păi asta o afectează la greu și pe mama ta, și pe tatăl tău, și pe mulți. Și cumva este o negociere în care, și asta mi s-a părut foarte gingaș și foarte frumos, în care acolo fiind, toți fiind suflete, spirite neîntrupate sau destrupate, acolo nu există decât iubire. Toată lumea e atentă, și blândă, și empatică. Nu există decât iubire și atunci cineva trebuie să te iubească foarte tare ca să zică: ,,Ok, ok. Nu-mi face nicio plăcere dar accept să joc eu rolul celui care îți va zdrobi inima, iubindu-te și abandonându-te.’’ Ok, eu accept să fiu cel care te va accidenta cu motocicleta. Deci cei care ne fac rău în viața asta, sunt cei care s-au întrupat și ne ajută să ne îndeplinim dorințele. Ce vreau să precizez pe final este că nu știu în ce măsură aceste lucruri sunt reale. Există dovezi, există indicii că ar fi reale există și opinii cum că ar fi doar o poveste.
Silvian Nanea — Persoanele mai tinere care ne părăsesc, cumva pot să aibă legătură cu ce au de plătit în viața asta?
Grig Oprea — Da, indienii așa spun. Cred în Karma. Acuma și Origene, prolificul și extrem de înțeleptul scriitor din secolul al II-lea cred, care era un mare credincios, un mare creștin și a murit de altfel ca martir mărturisind credința ortodoxă căruia i s-au interzis cărțile de către Iustinian, împăratul Bizantin în secolul al VI-lea și atunci s-a interzis să se mai vorbească despre reîncarnare. Origene, așa scria. De unde avea el această înțelepciune, nu am de unde să știu, dar din puținele referiri la ceea ce a scris el, căci cărțile au fost arse, așa scria: spunea că avem o viață bună sau mai grea acum, în funcție de faptele pe care le-am comis în viața anterioară. Nu am citit asta dar așa se spune.
Silvian Nanea — Da. Și atunci ați spus că avem posibilitatea, în viața dintre vieți să ne alegem părinții, poate să fie doar o alegere sau de multe ori este și o plată cumva, pe care trebuie să o plătim din viețile anterioare? Pentru că, probabil nu ne-am dori să ne alegem niște părinți care au o problemă. Mă gândesc, de exemplu, acum mi-a fugit în minte, o cerșetoare de aici din Arad, care și cu niște probleme să zic, de handicap, în ultimii 10 ani de zile cred că am văzut-o de vreo trei, patru ori, însărcinată. Și atunci, mă întreb oare, cine în viața aia ,,dintre vieți’’, și-a ales să se nască la o mamă cu handicap și cerșetoare, și ai cărei copii, cu siguranță, sunt undeva plasați la niște familii.
Grig Oprea — Eu atât pot să vă spun, cu precauție, totuși e convingerea mea, sunt spirite foarte înalte care și-au asumat o viață atât de grea. Un spirit abia venit pe lumea asta, întrupat și el o dată, de două ori, n-are un astfel de curaj. Vrea s-o ia cătinel, vrea să-i fie bine, să nu riște nimic. Sunt spirite foarte curajoase, așa cred eu. Asta nu este ori și ce fel de viață. Este o viață grea. La fel ca într-o țară, unde e foamete. Mă uitam acum câteva zile la o poză îngrozitoare, care a câștigat niște premii în lumea fotografiei. Un fotograf a stat atât de mult timp la pândă, până când a surprins un vultur care nu s-a mai temut, văzând că el stă nemișcat. Și a venit să mănânce de vie o fetiță cocoșată acolo, prăbușită cu capul în țărână, numai coastele erau de ea. Și vulturul era clar că abia așteaptă s-o ucidă și s-o mănânce. Și… și un astfel de spirit care se duce într-o astfel de lume, pe care noi o creăm, pe care noi o tolerăm, o tolerăm în paralel cu lumea noastră a bunăstării, a abundenței, în care mai aruncăm mâncare, aruncăm de toate. Noi tolerăm să existe astfel de lucruri. Acel fotograf când și-a dat seama ce a făcut… pentru că i-au scris niște oameni, a luat un premiu extraordinar, a devenit celebru, mă rog. Sau era deja celebru. S-a scăldat în aceste unde, nu? De bucurie superficială, până când cineva, am înțeles că i-a scris ca un comentariu pe Facebook: ,,Acolo erau doi vulturi. Unul dintre ei avea o cameră foto.’’ N-a mai putut să mai trăiască, n-a mai putut să mai doarmă, să mai mănânce și s-a sinucis. Deci vă dați seama? M-am gândit, nu știu de ce, că n-am așa o paralelă directă, dar m-am gândit că totuși, conștiința cea care nu ne mai lasă să dormim și să mâncăm, când ne dăm seama ce am comis, conștiința noastră e uneori adormită și pe urmă, când se trezește, zice: Nu! Dar cu asemenea povară nu mai poți să mai trăiești! Și mă gândeam la Iuda care s-a sinucis. Iuda a ajuns în iad, în fine, fac o mică digresiune dar voi reveni imediat. Iuda a ajuns în iad, dar nu pentru că l-a vândut pe 30 de arginți pe Iisus, ci pentru, am citit asta cu mare emoție, ci pentru că nu a admis că iubirea lui Dumnezeu față de noi toți păcătoșii este atât de mare încât, dacă el ar fi cerut iertare, ar fi fost iertat. Ori el nu s-a putut ierta el pe el. La fel și fotograful, în fine. Ies din această paranteză. Deci eu nu cred să existe iadul. Pe de altă parte, există, de exemplu, în ,,Cartea Tibetană a Morților’’. Mă rog, traducerea titlului nu e chiar riguroasă dar așa e cunoscută drept ,,Cartea Tibetană a Morților’’, acolo unde ni se dau multe indicații despre ce se întâmplă în viața dintre două vieți încarnate. Acolo sunt niște avertismente, e ca un ghid turistic. Nu știu. Ca un ghid care îți spune: acum ești în încăperea cutare, acum ai următoarele fenomene, ai lumini, ai sunete, ai zeități. Fiecare în funcție de ce imaginar a avut în viața lui și ce religie. Și acolo se menționează și despre se menționează și niște zeități prietenoase și unele înfricoșătoare, și ca să nu treci prin niște chinuri inutile, e bine să-ți exersezi dinainte mobilizarea atenției, mobilizarea mentalului tău și să fii mereu conștient că pe toate tu le inventezi, tu le creezi. Ele nu au o existență obiectivă, reală, proprie. Și ca să închei propoziția, asta ne spune și fizica cea mai recentă, că totul e o creație a minții. Totul!
Silvian Nanea — Da și inclusiv iadul, până la urmă și starea aceasta veșnică, sau aparent veșnică, de chin, poate să fie tot rezultatul minții noastre. Odată ce am făcut un lucru rău conștiința ne spune probabil, că a fost rău, sau societatea ne spune că acel lucru a fost rău. Noi cumva percepem în interiorul nostru și în mintea noastră, în gândurile noastre, acel lucru rău și cumva ne auto pedepsim.
Grig Oprea — Ne pedepsim, așa este, da.
Silvian Nanea — Pe de altă parte, ca să scăpăm cumva de unele programe, sau unele lucruri aparent zis ,,rele’’ de către societate, sau că așa am învățat în familie, din moși strămoși, ca să înțeleg eu, cumva să evoluăm și să înțelegem lumea mai mult decât a fost acceptată până în prezent, totuși trebuie să avem o deschidere și să anulăm aceste gânduri care ne țin cumva blocați. Cum putem face această trecere sau cum a fost pentru dumneavoastră această trecere, de la cunoștințele pe care le-ați învățat din familie, de la societate și aceste cunoștințe pe care, iată, de 20 de ani ați încercat, și numai ați încercat, ați și reușit să le aprofundați și continuați?
Grig Oprea — Da. Acum 20 de ani a murit tatăl meu și atunci m-am oprit un pic, am zăbovit asupra temei morții. Citisem și eu ca orice om și-mi pusesem întrebări ca orice om, însă când te privește personal și mai e și componenta asta că na, nu mai e nicio generație tampon, următorul care vei muri ești tu și asta te… e un duș rece, te trezește cumva. Pe mine cel puțin m-a făcut să vreau să știu. De fapt, eu consider că singura atitudine normală când ne îndreptăm către moarte, ar fi o stare de bucurie. Nu trebuie să fim sinucigași! Nu trebuie să urâm viața, dimpotrivă! Să trăim viața! S-o trăim cât mai intens, cât mai frumos, cât mai cu sufletul de deschis, plin de bunătate! Să ne aducem la înflorire harurile pe care Dumnezeu le-a lăsat în fiecare suflet: bunătatea, frumosul, decența, mângâierea, iubirea, bucuria vieții. Dar, după ce te saturi de viață trăită așa cum trebuie, cum scria nu mai știu unde, într-un loc din Biblie scrie că a murit unul dintre primii oameni la 900 de ani și sătul de zile, sau sătul de ani. Nu trebuie să pleci așa.
Silvian Nanea — Matusalem!
Grig Oprea — Așa, așa! N-am vrut să spun, dar cred că el. În momentul în care înțelegi că treci dincolo, pleci dintr-o lume în care ai venit în mod clar și ca să suferi. Eu nu spun că suferința este scopul acestor experiențe dar dacă un om… Eu nu știu, cunoașteți vreun om care n-a avut niciun fel de probleme în viață, a trecut așa ca gâsca prin apă, n-a avut decât succes, bucurii, cireșe pe tort! Eu nu cred. Fiecare din noi se izbește, fiecare în constelația lui, de niște dificultăți, de niște răni, de niște spaime, nu?
Silvian Nanea — Și cel mai perfect om din lume, Iisus Hristos, până la urmă la un moment dat s-a enervat și i-a aruncat pe vânzătorii din Ierusalim din templu.
Grig Oprea — Și a fost ispitit și pe urmă a pățit ce a pățit pe cruce, și a trecut prin ce a trecut. Inimaginabil. Dar asta voiam să spun, starea de bucurie mi se pare singura stare rezonabilă, singura stare justificată. Deci dacă ai trecut pe aici, prin niște ani, niște decenii: 5, 7, 9, 10 decenii. Fiecare cât are înscris în contract! Domnule, și a fost greu! Mai spre partea a doua a vieții, mai scârțâie o articulație, un ficat, o inimă. Îți moare cineva, ești trist, suferi! Deci cumva, nu este numai lapte și miere și n-ar fi rolul venirii noastre aici într-o viață și într-o altă viață, în orice viață. Să fie numai lapte și miere. Și când știi că gata, te duci de unde ai venit, că de acolo venim. Copiii mici de acolo vin.
Silvian Nanea — Dar am spus că ne alegem părinții la naștere și în momentul ăla ne alegem cumva și o viață sau un parcurs al vieții. Întrebarea mea este: cumva ne putem totuși influența, schimba, prelungi, destinul? Sau, iarăși mi-a venit în minte un lucru: în momentul când discutam despre gânduri și puterea gândurilor, pot gândurile negative și supărările să ne aducă moartea mai repede?
Grig Oprea — Sigur că da! Sigur că da! Nu că sigur că da, dar cu dovezi sigur că da. Nu e o presupunere de a mea. Am tot menționat povestea reală a unui însoțitor de vagon frigorific din Statele Unite, un om modest avea și el o fiică. Fiica ținea la el, avea o relație bună și fiica lui știa când trebuie să vină din tură. Și nu știu ce, omul ăsta însoțea mereu… cred că era un vagon în care se transporta carne. Și omul ăsta avea o singură frică la viața lui: să nu cumva să se închidă din greșeală ușa vagonului cu el înăuntru și să moară înghețat. Ca să vorbim despre puterea minții. Și odată, nu știu ce făcea el, era în timpul lui liber și s-a dus tot acolo unde era obișnuit, s-a dus într-un vagon. Domnule, și i s-a întâmplat. Că așa se zice, de ce ți-e frică nu scapi. I s-a întâmplat lucrul de care îi era frică: s-a blocat ușa vagonului. Vagonul era gol în acea zi. Omul a intrat într-o panică nebună! Fiica lui a văzut că nu vine acasă, au alarmat firma, l-au găsit, au deschis vagonul și au chemat medicii care l-au analizat și au constatat toate simptomele morții prin îngheț. Ce problemă credeți că avea toată această narațiune în ziua aceea, nu era pornită instalația frigorifică. Vă puteți imagina că omul ăsta, corpul lui a avut toate simptomele înghețului? Într-un vagon unde erau, nu știu, 25°?
Silvian Nanea — Cel mai probabil în mintea lui…
Grig Oprea — Mintea lui. El a murit de frica de imaginarea, nu știu dacă mă exprim bine, din cauza imaginației lui care i-a spus: o să mori de frig, o să mori de frig! Bine, dar nu merge instalația!? Nu-i nimic. Tu o să mori de frig, că așa te-ai programat. Deci cu asta vă răspund într-un fel destul de macabru și vă dau și răspunsul mai puțin macabru, răspunsul îmbucurător a faptului că aceeași minte ne poate salva și tot așa mi-au rămas unul, sau două exemple. Sunt nenumărate exemplele dar mi-am ales și eu câteva să le țin minte. Un băiețel, cred că avea sub 10 ani. S-a îmbolnăvit de leucemie și psihologul spitalului a purtat cu el o discuție cumva apelând la el, la puterea lui de vizualizare și i-a spus: ,,Uite, vezi? Tu ai o boală. Este ca și când sistemul tău circulator ar fi niște râuri. Imaginează-ți că pe râurile tale de sânge merg niște bărcuțe. Niște corăbioare cu pânze, unele au pânze albe, altele au pânze roșii. Problema ta e că ai prea multe cu pânze albe și prea puține cu pânze roșii.’’ Dacă ai reuși cumva să-ți imaginezi, ce credeți că a făcut copilul? Îmi cer scuze, de câte ori făcea pipi, copilul acela își imagina că el elimină pânzele albe. Corăbioarele cu pânze albe, astfel încât să ajungă la echilibru roșu cu albul. Nu știu câte luni a durat, nu multe. L-au tot investigat, copilul nu mai avea leucemie. Atât de important este. Ăsta e răspunsul la întrebarea dumneavoastră. O întrebare scurtă, un răspuns cam lung. Mintea noastră le face pe toate și dacă pot să mai adaug ceva, tot așa menționez de câte ori pot studiul unui psiholog britanic care s-a hotărât să facă un studiu, care n-a fost ușor de pornit cu călugări tibetani, budiști tibetani, care erau foarte avansați în tehnica meditației, implicit a vizualizării și dorința lui era să vadă dacă acești oameni pot să se aducă singuri prin meditație avansată în starea pe care noi o numim și se întâmplă în rest, spontan, pe care noi o numim ,,near death experience’’ – experiența în apropierea morții. Se mai spune și moarte clinică. Ai avut un accident, ești pe masa de operație și lumea nu știe, medicii nu știu că tu auzi sau vezi, dar tu ești acolo lângă tavan și observi totul. Deci o separare temporară dintre spiritul tău a tot prezent care vede, aude, înțelege doar de vorbit nu poate să vorbească și trupul tău care stă acolo și fac medicii ce știu mai bine cu el, sau ești în locul accidentului și tot așa tu vezi de sus și nu știi de ce se agită lumea. Bun și întrebarea pe care și-a pus-o acest cercetător britanic a fost: ,,Domnule, ok. Se întâmplă fenomenul acesta în mod spontan, dar poate el să fie indus?’’ Acuma nu cred că-și asumă niciun om normal la minte riscul de a duce pe altcineva în starea de moarte clinică, pentru că dacă nu ți se mai întoarce…? El însă i-a întrebat: nu puteți să vă duceți voi singuri în stare de moarte clinică? Acești tibetani au fost destul de neentuziasmați de faptul că li se tot propunea. Ei nu înțeleg ce tot vrem noi să facem tot felul de jucărioare, de studii. Ei doresc să fie lăsați în pace, să-și vadă de meditația lor și ne privesc ca pe niște infantili, de fapt. În fine, așa cred eu. Din multe indicii, am. Însă, la un moment dat s-au învoit un număr mic, au zis: Ok, ok, o să facem studiul ăsta pentru tine. A pierdut vreun an ca să-i înduplece și după ce au făcut acest studiu și acești oameni, independent unul de altul s-au dus în stare de moarte clinică. Deci nu un simplu ,,Out of Body’’ ci drumul acela către moarte care are niște parametri destul de bine descriși de către cercetătorul numărul unu, acum pe plan mondial, care este la Virginia University, doctor Bruce Grayson. Există și o scală, Scala Grayson. Nu intrăm acuma în detalii. Deci, oamenii aceștia s-au dus în moarte clinică și s-au întors. Ei stăpânesc asta, ei pot să și moară definitiv dacă vor. Adică oamenii ăștia controlează niște procese… noi nici nu ne putem imagina și când s-au întors, el a făcut un debriefing, a făcut ce face un conducător de proiect și într-un final, eu l-am văzut într-un interviu și cel care-i lua interviul, Jeffrey Mishlove l-a întrebat: ,,Bine, poți să tragi linie și să ne spui un numitor comun? Ce ți-au spus oamenii ăștia până la urmă?’’ ,,A, da.’’ zice. ,,Mi-au spus toți la unison, independent unul de altul, că lumea noastră nu există. Totul e un construct mental.’’ Pe mine m-a izbit! Era prima dată când mă confruntam, sunt niște ani buni de la acest studiu. Nu-mi venea să cred, nu-mi venea să cred! Era ceva… depășea puterea mea de înțelegere că nimic nu există, nimic nu e real. Pe urmă, am dat de înțelepciunea indiană, de înțelepciunea tibetană și acum, mai nou, de fizica din 2022. Laureații de premiu Nobel din 2022 și toate astea sunt potecile care se duc către vârful acela comun, unic. Peste tot e Dumnezeu, totul este o consecință a gândurilor noastre, dar nu v-am răspuns până la capăt la întrebarea: cum să murim bine?
Silvian Nanea — Vă rog! Că, deja aveam câteva întrebări! Ați povestit de acele corăbioare, și m-am gândit, mi-a venit în minte la doctorul Joe Dispensa pe care îl urmăresc și el de fapt spune că puterea minții este foarte importantă și pot oamenii să se însănătoșească, sau să se vindece de boli care nu au leac.
Grig Oprea — E o întreagă poveste și știm că există o zonă industrială, industria farmaceutică, care nu se bucură deloc dacă promovăm astfel de idei așa că…
Silvian Nanea — Și totuși noi le putem promova.
Grig Oprea — Să-i încurajăm pe oameni să se ducă la medici, să facă chimioterapie… face fiecare cum crede și în funcție de convingerile lui, dar important este că această cunoaștere există, este aici pe masă și în vremuri ca acestea, în care nici măcar nu te costă 1 LEU practic, mă rog, te costă un abonament de internet, habar n-am. Dar este ca și gratuit accesul la informație. Ignoranța este o opțiune. Pot să vă amintesc aici ceva foarte important?
Silvian Nanea — Vă rog!
Grig Oprea — Foarte important! Exact pe ceea ce ați spus. Multă lume cred că a văzut, ori direct, ori prin cursurile lui Greg Braden, iarăși, o somitate la ora actuală. Un filmuleț de 3 minute. Probabil că filmulețul în total dura cinci, dar vindecarea dura 3 minute, în care, în China, într-un așa zis spital non medical, ceea ce pentru noi este o contradicție, este o absurditate. Dacă e spital, cum nu e medical? Dacă nu e medical, de ce-i mai zici spital? Îi zice așa, pentru că pentru noi un spital este un spital alopat, în care din cele trei registre ale ființei noastre: materie, energie și spirit se tratează doar materia. Materia, că doar materia există. Nu? Nu. Spitalul acesta, poate că sunt și mai multe dar eu știam doar de unul, între timp a fost închis. O întreagă poveste! Că și China este o mare putere unde materialismul este, nu? Dogma. Deci, spitalul acesta folosea nu medici, ci angajați care, fără să fi absolvit medicina știau să-și moduleze, nu știu ce alt verb aș putea folosi. Să-și moduleze frecvența pe care gândurile lor, vizualizările lor, intenția lor, funcționau. Și când acel pacient, inițial era o pacientă, mă rog. Cu o tumoră la vezica urinară, unde medicina i-a spus: ,,N-avem cum să ajungem acolo, nu avem cum să te operăm. Asta este. Asta ți-a fost viața.’’ Oamenii aceștia, erau doi sau trei în halate albe, nu o atingeau, stăteau lângă pat și cred eu cu siguranță că se focalizau pe același punct din corpul ei și spuneau niște cuvinte. Spuneau niște cuvinte, explica pe urmă Greg Braden, spunea: ,,Ei… nu spuneau vreo… nu este un descântec, ceva. Ei spun cuvinte care însoțesc puterea lor de vizualizare.’’ Și spun: Nu sunt împotriva sau pentru distrugerea tumorii, ei sunt pentru ,,ești sănătos, ești sănătos’’ și în timpul ăsta, aveai două ecrane. Unul cu o imagine statică, în primul moment erau amândouă imaginile identice decât că una era o fotografie, cealaltă era un film în timp real și la început erau identice. Arătau o tumoră acolo pe peretele interior al vezici, asta era poza și rămânea la fel, iar alături vedeai în timp ce ei făceau așa, nu știu cum ziceau. Zic și eu acuma niște sunete, dar cam așa se auzeau. În interval de trei minute, vezi cum aceeași tumoră începe așa să tremure parcă nu mai e sigură. E ca o gelatină, ca o piftie. Începe să se miște fără ca nimeni s-o atingă, fără ca nimeni să taie, să bage bisturiul, să facă chimioterapie. Puterea gândurilor focalizate ale acestor oameni, puterea aducea acea tumoră să tremure pentru că noi suntem toți numai energie. Un câmp, un singur câmp de energie vibratorie și de informație, și ca s-o scurtez, la sfârșitul celor cinci minute se împrăștiase, dispăruse, se dizolvase și pentru că mai rămăsese ceva acolo la rădăcina ei, au curățat bine de tot pe urmă au aplaudat, s-au bucurat și gata. Omul, în al doilea film, că acum probabil și din cauză de drepturi de autor filmul ăsta nu l-am mai văzut cu doamna, e exact același film cu un pacient, mă rog.
Silvian Nanea — Un exemplu de remisie spontană. Pur și simplu, sau?
Grig Oprea — Nu e spontană! Se lucrează, dar nu se lucrează la nivelul materiei, al energiei, ci la nivel spiritual, la nivelul gândului, la nivelul modulării informației. Noi asta nu pricepem, că aici e cauza și că celelalte sunt consecințe. Și pe urmă entuziasmată m-am dus și am căutat și am găsit maeștrii care făceau lucrul ăsta, am găsit forme de qigong am văzut cum stăteau înșiruiți oameni în scaune cu rotile, copiii invalizi și treceau printre ei și așa cred că făcea și Iisus, că altfel nu-mi pot imagina. Îi atingeau un pic, deja doctorii aceștia aveau cu ei… doctori, acești vindecători, aveau școli de vindecători că nu puteau face față la atâția mii de oameni și oamenii aceștia erau și învățați cât stăteau acolo să facă și ei asupra lor înșiși exerciții de qigong care sunt tot exerciții de vizualizare, cumva de dirijare a energiei din noi cu puterea gândului. Noi asta ignorăm complet: puterea gândului pe care ați menționat-o.
Silvian Nanea — Probabil n-o să ajungem noi la nu știu ce maeștri vindecători, dar ce putem face noi personal?
Grig Oprea — Păi asta putem face. De exemplu, putem învăța să ne folosim în mod direcționat, în mod… nu haotic așa: Vai! Stau și vizualizez nu știu ce! Nu. Qigong! Eu nu fac asta din păcate, adică propovăduiesc ceea ce nu fac, dar era pe lista mea la un moment dat, când împlinesc o anumită vârstă să mă apuc și să fac lucrurile acestea, care nu te costă nimic, decât o minimă disciplină de a te vizualiza sănătos, de a vizualiza cum curge corect, lin, prin toate canalele tale. Ce să vă spun, că sunt oameni care spun: ,,Vai, sunt niște duși cu capul! Vorbesc despre chakre!’’ Păi, dacă tu nu te-ai educat minim ca să știi că chakrele sunt platforme reale, existente în tine, prin care se schimbă energie cu mediu! Tu ești un sistem deschis! Tu dai energie, tu primești energie! Și au anumite roluri și fiecare din cele șapte răspunde de un anumit sistem din corpul tău material. Dacă tu n-ai priceput că chakrele sunt reale și mai ești și mândru de neștiința ta, și ironizezi, îți arde să fii sarcastic față de cei care știu… Păi, nu ți-aș dori ca tu, ăsta care îți permiți sarcasme de astea ieftine, doamne ferește să nu-ți mai funcționeze o chakră. Păi ești mort.
Silvian Nanea — Și apar bolile în corp.
Grig Oprea — Doamne ferește! Superficialitatea cu care luăm în derâdere tot ceea ce iese! În germană se spune ,,din marginea farfuriei noastre’’ noi nu ne ridicăm privirea dincolo de marginea farfuriei noastre, din ochelarii noștri de cal. Asta se plătește uneori cu viața, când de fapt era suficient să faci niște exerciții nedureroase, necostisitoare, nici măcar de durată, zilnic, de vizualizare. Să ne vizualizăm sănătoși și pentru marile probleme sociale care sunt acum, că era să zic ,,Slavă Domnului’’. Din păcate se întâmplă tot felul de lucruri. Să ne vizualizăm în starea pe care o dorim, ca societate, ca planetă. Să vedem binele, să credem în el și să fim conștienți că-l creăm, îl co-creăm. Asta e ceea ce înseamnă că suntem după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Silvian Nanea — Până la urmă, putem lua ceea ce zice și Iisus Hristos: ,,Voi când vă rugați, așa să vă rugați ca și cum s-ar fi îndeplinit acest lucru.’’
Grig Oprea — Exact, exact.
Silvian Nanea — Și noi, de exemplu, când avem o provocare în viață, să vizualizăm că suntem sănătoși.
Grig Oprea — Și să ne bucurăm ca și când am fi primit deja. Să avem starea emoțională.
Silvian Nanea — Și iarăși mă gândesc acuma la toate obiectivele pe care ni le dorim în viață. Dorim să facem ceva, bineînțeles luăm lucrurile pozitive. Să ne vizualizăm acolo, să vedem lucrurile pozitive și o să observăm că Dumnezeu, universul, cum dorim noi să îl denumim, va atrage lucrurile în viața noastră așa încât să ajungem acolo.
Grig Oprea — Îmi caut acum un cuvânt și nu știu dacă îmi va veni exact acel cuvânt, dar unul din marii fizicieni, Fred Allen, eu îi zic ,,Wolf’’ că îmi place limba germană, probabil că se citește Wolf în engleză. Spunea că trăim într-un univers, nu responsiv, participativ. Trăim într-un univers participativ. Domnule, trebuie să fim conștienți și asta ne învață foarte greșit școala noastră. Ea ne învață că trăim într-un univers în care toate n-au niciun rost, n-au niciun sens, nimic nu e viu, toate sunt sterpe. E un fel de mecanism, nu știm exact ce-l ține laolaltă. Este o viziune absolut, iertați-mi cuvântul, imbecilă. Este o… este o viziune, în primul rând, profund eronată, în al doilea rând, ne prostește! Ne face să ne pierdem sensibilitatea față de viul din viu, viul din viață. Ori noi suntem într-un univers care ascultă, dar nu de nivelul superficial al gândurilor noastre: ,,E! Ce mi-ar plăcea și mie să…’’ nu știu ce! Dar în monologul meu, zic: ,,E… nu merit eu asta. E, știu că n-o să se întâmple!’’ de monologul ăla ascultă universul!
Silvian Nanea — Monologul ăla fiind subconștientul tău?
Grig Oprea — Exact, convingerile tale. Universul nu-ți va da ce spui tu din buze că îți dorești! Îți va da ceea ce știi tu că meriți sau că nu ți se cuvine, acolo trebuie să lucrezi.
Silvian Nanea — Și cum putem schimba părțile acelea din subconștient care, cumva ne ghidează viața?
Grig Oprea — Sunt atâtea tehnici… sunt atâtea posibilități. Vorbesc de ThetaHealing.
Silvian Nanea — Da. Știu undeva la 90- 97% din zi, din viață, noi de dimineața ne trezim pur și simplu și în subconștient deja mergem la baie, mergem la muncă, rutină. Deci totul este subconștient și doar 3-4% sunt decizii conștiente pe care chiar le analizăm într-o zi, ca să vedem care i decizia corectă.
Grig Oprea — Haideți să oferim cursuri prin care să învățăm dar e plin la nivelul acesta, un pic trivial, de ,,Să gândim pozitiv!’’ să facem, să dregem. Însă, există un substrat foarte serios al acestor afirmații că, da, gândirea noastră influențează viața, influențează lumea, influențează soarta Universului și noi nu conștientizăm asta. De ce credeți că ni se spune cu obstinație stai la 2 metri? Ai grijă să n-o omori pe bunica! Și ți se spune asta și în sculare și în culcare de 20-100 de ori pe zi. Ia să ne gândim, dacă timp de patru ani de același număr de ori pe zi sau era scris la intrarea fiecărei farmacii, la intrarea fiecărei prăvălii de mâncare: Stai la distanță! Teme-te! În principiu scria fără aceste cuvinte: Teme-te! Teme-te! O să mori! Hai să ne gândim că patru ani de zile ți se spunea: Ai curaj! Totul e bine! Nimic nu ți se poate întâmpla! Ești nemuritor! Îmbrățișează-ți prietenii! Uau! De ce nu face nimeni asta? Pentru că, nu asta se dorește. Pentru că nu asta se dorește și noi am ajuns ca și umanitate, dacă privim omenirea ca pe o ființă cu multe celule, noi fiind câte o celulă, fiecare, ființa asta a cam ieșit acum din pubertate, a ieșit din tinerețe, a ajuns la maturitate. Ori, celulele care suntem, ne trezim din visul ăsta, că noi suntem puși să visăm visul altcuiva, și nu e un vis bun pentru noi. Ori ne trezim și începem să ne visăm propriul vis, că putem fi sănătoși fără niciun fel de chimie, că putem fi prosperi, că putem fi bucuroși unii cu alții, că putem să trăim într-o stare bună și vă garantez că cine trăiește așa, după ce mare tot așa va fi și e foarte important. Ori, n-o să mai fim ca specie.
Silvian Nanea — Da, am discutat la început puțin despre Academia ,,Ars Moriendi’’ și dacă ne mai puteți spune niște detalii? Că, discuția asta dacă am putea-o și am fi disponibili, o putem prelungi pe ore în șir! Fiindcă sunt foarte multe lucruri de discutat, lucruri profunde și care sunt esențiale pentru înțelegerea noastră și pentru a trăi în prezent mai conștient.
Grig Oprea — Absolut. Absolut!
Silvian Nanea — Unde vă pot găsi cei care ne urmăresc pentru aprofundarea acestor subiecte?
Grig Oprea — Nu știu, n-am fost niciodată focalizată pe bani, ceea ce nu e o… adică nu e un motiv de mândrie. Că, în viața asta, trebuie să ai privirea ațintită și asupra succesului financiar. Am fost atât de ahtiată de cunoaștere, încât efectiv mi s-a părut că nu e important nimic altceva și acum cu proiectul ,,Ars Moriendi’’ care, spuneam că, așa de fapt s-a născut, probabil, în sufletul meu, exact acum 12 ani, dar practic și vizibil și pentru alții s-a născut în 2018. Am tot dăruit. Am tot dăruit, nu mi-a stat capul, doar așa sporadic când și când și cu o publicitate ca și inexistentă să fac ceva contra cost. Acum încep, în primul rând, să-mi satisfac mie o dorință, o dorință care este și o promisiune cu care am pornit proiectul ,,Ars Moriendi’’. Deci ,,Ars Moriendi’’ este un proiect gratuit în care s-au adunat câteva mii de oameni într-un grup, pe Facebook, numit ,,Ars Moriendi Bucharest’’ că mai e și unul la Viena, care are patru membri. Ăsta are aproape 4.000 din România și acest proiect gratuit este dublat. El merge în continuare și va fi în continuare gratuit. Aducem cunoaștere, dar nu o aducem în forma pe care mi-am dorit-o eu, sistematizată. Domnule, luăm subiectul mediu: unicitate. Care e cel mai important institut pe plan mondial? Cine sunt oamenii de știință? Ce metodă folosesc? Unde au publicat? Găsim sau nu găsim resurse? Adică, o abordare care să ne educe, să ne lărgească și nouă cultura generală. Că sunt de cultură generală, să știi, lucrurile astea. Nu. Puneam miile astea de oameni, postau ce voiau ei, bine, îi cenzuram în sensul că nu lăsam să facă postări politice, postări despre vaccin! Să rămânem la tema noastră! Tema noastră este a muri bine și acum de vreo… să zic o jumătate de an sau ceva, de foarte puțin timp, m-am hotărât să-mi îndeplinesc eu mie, în primul rând, bucuria asta. Să-mi îndeplinesc dorința și am început cu un curs despre reîncarnare, un curs de trei luni. În care ne întâlnim o dată pe săptămână, două ore predau și am zis o oră discutăm. Ora aia s-au făcut două ore, din ea s-au făcut trei ore în care participanții la curs vin cu problemele lor. Ce să vă spun! Este o splendoare! Avem mame îndurerate și cum lucrează Dumnezeu, vezi câteodată ca un tipar repetitiv. În interval de o lună am avut trei mame care și-au pierdut fetița la 19 ani în accident de mașină, în care conducea prietenul ei și am zis: Doamne! Ce este cu repetiția asta? În fine, asta este altă discuție. Avem acolo un grup, mame care au venit să învețe despre încarnare în speranța că după ce și-au pierdut copilul iubit, pot afla dacă pot sau nu să facă în vreun fel să-l readucă în viața lor. Nu vreți să știți ce durere indescriptibilă și ce lacrimi, și ce tot! Și de asemenea, nu vreți să știți ce bucurie am eu, când după doar două luni, acum am în minte două exemple concrete, dar sunt mai multe din afara cursului de reîncarnare, au spus: ,,Doamna Grig, am început să mă liniștesc. Am înțeles că nu-i fac niciun serviciu, dimpotrivă, spiritului copilului meu. Păi cum să-i încurc eu lui traseul? Deci eu îl derutez, eu îl trag înapoi, el are treabă și nu poate să-și vadă de progresul lui acolo pentru că eu plâng ca o iresponsabilă. Nu mai plâng, gata! Trebuie să mă maturizez! Trebuie să…’’ Vai, ce bucurie! Pentru că, iată, e o cale spre vindecare! Eu nu sunt psiholog, nu sunt psihoterapeut, nu sunt terapeut de niciun fel, nici n-aș avea voie să visez, dar știți ce vindecă? Nu eu vindec, îi vindecă faptul că le pun în față niște informații… Ar putea și singuri să și le adune, dar e mai greu. Eu le pun în față în mod sistematizat și adevărul din aceste informații le impactează sufletul și atunci persoanele astea zic: ,,Foarte interesant! N-am mai auzit! Dar de fapt, nu sunt chiar așa de uimită. E ca și când știam lucrurile astea.’’ Eu nu fac decât să le reamintesc ceea ce toți știu, toate știu, noi toți avem adevărul în noi, dar s-a depus atâta efort cu atâtea mijloace și financiare și de alt gen, persuasive, să se pună o placă de granit peste cunoașterea noastră și suntem manipulabili, și suntem înfricoșabili.
Silvian Nanea — Pentru mine, să înțeleg că această credință, în reîncarnare și faptul că după moarte, persoana, sau spiritul, sufletul există undeva, asta nu înseamnă până la urmă dacă cineva apropiat nouă, un părinte sau… a murit, asta nu elimină perioada de doliu și de jale pe care noi o simțim. Vrând, nevrând. Dar totuși, trecem mai ușor prin această perioadă, nu?
Grig Oprea — Avem doamne printre noi care au primit semne clare și mesaje de la fetița care tocmai a plecat și a lăsat un gol devastator și ea le-a spus: Poate că nu erau ei radioul care să prindă banda de frecvență pe care o emite fetița, dar era vecina, sau era o prietenă, sau era o doamnă pe care au întâlnit-o o singură dată în viață la piață. Niciodată înainte și nici după. Ni se trimit mesagerii, nu mai contează pe ce cale. Fetița le-a transmis: ,,Nu fiți triști! Că am plecat doar pentru câteva luni!’’ Bine, familia mai este încă la vârsta fertilității și la vârsta în care doi părinți iubitori pot să mai facă un copil. Vreți să vă spun că stăm cu sufletul la gură să vină din nou acel copil? Adică, cursul e curs și e foarte captivant, nu l-am făcut eu, este captivant ce au cercetat cercetătorii, dar pe lângă curs, viața bate cursul. Așteptăm așa și ținem pumnii să se întâmple un anumit lucru într-o formă sau alta peste câteva luni. Deci este halucinant și noi nu suntem acolo. Eu puteam să filmez cursul, să-l pun pe online, îl cumpără cine vrea, îl consumă când vrea. Ne-am creat o mică familie, nu vreți să știți. Deci, o doamnă dintr-un oraș din România i-a spus unei, în fine, altei doamne: ,,L-am visat pe fiul dumneavoastră. Nu-l cunosc, nu l-am mai văzut niciodată, mi-a spus să nu-l mai împiedicați cu atâtea lacrimi.’’ ,,Hii! Mă voi potoli!’’ Deci, ceva extraordinar! Eu sunt atât de recunoscătoare pentru ceea ce trăiesc, încât aproape că eu ar trebui să plătesc cursul. Deci am și eu un curs, urmează un alt curs despre… pregătesc un nou curs despre comunicarea cu lumea de dincolo, aproape totul este comunicare cu lumea de dincolo. Ă, nu mă interesează dacă cineva spune că bat câmpii, vin strict cu date, așa cum v-am mai spus.
Silvian Nanea — Cei care rezonează și care sunt la nivelul de înțelegere.
Grig Oprea — Și care vor să-și deschidă orizontul! Dar eu, în timpul ăsta, vorbesc și pe grup unde nu costă nimic, tot despre lucrurile astea. Mai punem o postare, mai aducem un film pe YouTube, cine vrea înțelege și de acolo nu trebuie să dea un bănuț. Cam ăsta e antreprenoriatul meu. Este pe niște piciorușe foarte fragile. Am început cu patru ani în urmă, exact înainte de pornirea pandemiei dar exact o primă conferință internațională cu niște oameni de vârf, nu intru acuma în detalii, vom continua cu conferințe de top, dar mi-ar trebui un partener. În fine, o să vedem. Cineva cu spirit antreprenorial.
Silvian Nanea — Adineauri, când ați menționat de partea asta financiară și de impactul care poate fi creat, într-adevăr ați menționat că aveți în grupul din România 4.000 de oameni. OK, cu un ajutor financiar, care până la urmă trebuie să vină de la cei care primesc informațiile, nu?
Grig Oprea — Nu l-am cerut niciodată! De câte ori o fac, o fac așa într-un disconfort… nu sunt eu.
Silvian Nanea — Dar trebuie avută în vedere și partea asta.
Grig Oprea — Da, ar trebui, da.
Silvian Nanea — Pentru că, zic eu, impactul poate să fie mult mai mare. Pentru că asta e, trăim într-o lume comercială și materialistă în care și Facebook-ul și Google-ul, nu le mai numim pe toate, au nevoie de niște bani pentru publicitate. Și informațiile ca să apară la cât mai multe persoane, până la urmă trebuie să intrăm și noi cumva în circuitul acesta.
Grig Oprea — Așa este.
Silvian Nanea — Dar totuși, revenim, vreau să știu și eu cum putem muri?
Grig Oprea — Bine?
Silvian Nanea — Bine!
Grig Oprea — Da. Vă spun cu mare drag și nu vă spun de la mine. Este chintesența la finalul unei cărți pe care o iubesc enorm, un ,,cărțoi’’ mai bine zis, care se numește ,,Preparing to Die’’ – ,,Pregătindu-te să mori’’, scris de un autor numit Andrew, cum ar veni Andrei, Holecek, putem să scriem sub podcast toate informațiile astea. Andrew Holecek că este american, dar a trecut cumva la budism și a luat-o în serios, a stat trei ani într-un anumit retreat care este obligatoriu, ca să spui că știi despre ce vorbești. E un om profund și în cartea asta ,,Preparing to die’’ îți spune cum să te pregătești înainte de a muri. Înainte de a muri tu, înainte de a-ți muri un om drag sau înainte de a muri tu, în timpul procesului morții, că nu apeși pe un buton. Moartea e un proces, are o durată. Procesul morții unui om drag, sau procesul morții tale și cum să fii de folos după ce ți-a murit un om drag, sau după ce ai murit chiar tu. Uau! Deci numai cititul cuprinsului și m-a electrizat! Ce vreau să spun este că după toată cartea, a făcut așa un mic, o chintesență a chintesenței și i-a întrebat, nu mai știu, 7, 8, 9 ceva de genul acesta, călugări tibetani tot așa foarte avansați care l-au îndrumat și i-a rugat pe fiecare, l-a rugat pe fiecare să sintetizeze într-un scurt paragraf, într-o propoziție sau în foarte puține propoziții ce crede el că este cel mai important lucru pentru o moarte bună. Și acuma vă spicuiesc doar câteva idei. În primul rând, și așa vă spuneam de cu prietenul IT-ist care a trecut dincolo și nu înțelegea că a murit și și-a bântuit iubita și prietenii întrebând: ,,Dar cu mine ce e? Dar eu de ce trec prin gard? Prin zid? Dar mie de ce nu-mi puneți o farfurie la masă? Dar de ce nu-mi răspundeți niciunii?’’ El n-a înțeles că a murit! Nu era pe harta lui mentală… și spun acești tibetani primul și cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un om după ce a murit este să înțeleagă că a murit, ori nu înțelegi dacă nu ești deloc, da deloc pregătit. Că… lasă c-o să mori! Și dacă nu e nimeni care să nu fi murit, știe corpul să moară, oricum nu mai știe nimeni! Numai platitudini de astea care mă scot din sărite! Nu mai am răbdare! Domnule, taci și educă-te un pic! Ai un pic de smerenie! Există atâta cunoaștere! Șade rușine să mai spui prostiile astea în anul 2024, unde pe toate gardurile ai cercetarea științifică cea mai serioasă. Deci primul și cel mai important lucru, dragii mei, dragi nemuritori, este să știi că ai murit. Atunci când ai murit, n-o să știi că ai murit dacă n-ai învățat nimic, dar nimic înainte. Că, știi tu că nu mai e nimic după aia. Când simți că vei muri, un alt lucru foarte, foarte important să învățăm să ne relaxăm. Dacă plecăm crispați, nu mai zic și speriați este rețeta pentru un prăpăd. Păi, dar ce prăpăd? O să vezi. Nu e bine să pleci așa. Deci învață să te relaxezi în toate modurile cu putință. Învață să-ți relaxezi corpul, fă exerciții de relaxare, învață să-ți relaxezi spiritul, emoționalul, mentalul! Învață domnule să te lași ca un bebeluș. Ați văzut ce moi sunt bebelușii? Se lasă, n-ai în ei crispări, mușchi blocați. Învață să te relaxezi. Aici vine cel mai greu lucru: învață să te desprinzi de atașamente. Cum? Cum să mă desprind de atașamente? Păi da, uite: dacă o să mori, nimic n-o să iei cu tine. Știi ce-i aia nimic? Domnule, nimic! ,,Păi, da, dar am adunat o viață…’’ ghinion! Nu poți să iei nimic! A murit acuma de curând unul din marile familii Rothschild, unii ăștia marii de tot. Am o bănuială că nici măcar el n-a luat niciun sfanț cu el dincolo și am înțeles că lor le aparține lumea. Ok, totuși n-a luat nimic! Nada de nada! Nimic n-a luat cu el. Nouă ne e greu să acceptăm asta. Hai mă, chiar nimic? Poate reușesc totuși să bag în buzunar. N-ai să ai buzunare!
Silvian Nanea — Și să ne eliberăm și de vicii?
Grig Oprea — Să ne eliberăm de tot ceea ce înseamnă atașamente și cel mai greu lucru nu este să te eliberezi de atașamentul față de materie. Deși trăim o viață obsedați cu capul băgat adânc într-o găleată unde scrie: Acumulări, Acumulări Materiale, Acumulări, Plăceri. Cel mai greu lucru că omul își dă seama: Băi, o să plec și n-o să iau nici măcar o carte de vizită cu mine. Nici numele n-o să mi-l iau, decât o vreme pe un stâlp dar nimic n-o să iau. Dar iubirea? Iubirea zice că e mereu cu noi. O iubesc pe Maricica mea și Maricica zice: ,,Îl iubesc pe Gigel.’’ Folosesc niște nume ușor cât să dăm o notă mai veselă discuției dar sigur că e foarte în serios de luat așa ceva. Atașamentul față de copiii mei, ăsta e un atașament de care trebuie să mă desprind? Da. Pentru că ce să vezi? O să mori singur. Este evenimentul suprem al vieții tale, este aventura supremă prin care treci singur. Da, ți-ai iubit și iubești până în clipa despărțirii dar vine un moment atunci înainte de ultima expirație că noi venim pe lume și inspirăm și plecăm cu un expir, nu există excepție de la această regulă. Înainte să-ți dai ultima respirație, lasă toate astea. O să-i iubești și după ce treci dincolo, o să-i ajuți, o să fiți într-o comunicare dar acum cât treci, cât îți schimbi starea de agregare și nu mai ești particulă și undă, ci te vei transforma doar în câmp informațional, lăsând aspectul de corpuscul aici, concentrează-te pe proces. E aventura vieții tale! Te vei întâlni cu creatorul tău, te vei imersa într-un ocean de iubire. Ești pregătit să te focalizezi doar pe asta? Aici e greu. Că oamenii țin cu dinții de iubire, de copii, de soț și soție. Ok, și totuși vine o clipă când trebuie să-ți aparții doar ție cu gândurile doar la tine, doar la procesul tău și sigur, dacă am putea să murim conștienți și nu sedați, nu știu… fiecare cum are norocul. Nu: ,,Vai! Are morfină!” Când ești atârnat la tot felul de tubușoare și de obiecte, și de aparate, poate că e bine să porți înainte o discuție cu cei dragi și să le spui: ,,Măi… trageți de mine cât puteți până la ultima clipă. Nu contează! Să fiu în viață!’’ Nu știu dacă multă lume vrea asta, sau să le spună: ,,Știți ceva? Cât viața este viață, e ok, cât nu, nu mai trageți așa de mine.’’ Că, pe unii îi întoarcem. Ei sunt deja duși și îi întoarcem. Și ei nu sunt bucuroși că-i întoarcem, dar îmi depășesc atribuțiile, face fiecare ce crede în familia lui.
Silvian Nanea — Așa, mai o întrebare scurtă, dacă se poate?
Grig Oprea — Da. Da, deci să plecăm conștienți și să mai avem o unitate de energie în noi să plecăm cât de cât, nu storși, gata.
Silvian Nanea — Dar având în vedere ceea ce ați menționat despre a pleca conștient din această lume…
Grig Oprea — Da, ar fi de dorit.
Silvian Nanea — Trecem în cealaltă. Cum putem atunci, astăzi, cumva să manageriem viața noastră pentru că, până la urmă, fiecare își dorește să facă ceva cu viața lui. Și societatea cumva ne împinge să facem mai mult. Și noi ne dorim, nu știu, fiecare în zona lui de activitate să realizeze mai mult. Să-și crească afacerea, să se dezvolte pe plan personal, să câștige un premiu. La un moment dat în viață poate ajungem acolo, poate nu. Cum putem echilibra totuși partea asta materială, sau omenească cumva și cu partea cealaltă, spirituală sau dincolo de materie?
Grig Oprea — Este foarte clar. Cel puțin, în ultimii patru ani, cred că lumea noastră, lumea asta, să zicem occidentală că suntem și noi partea Occidentului chiar și aici în Europa de Est, s-a cam lămurit că am sărit peste cal. Prea am fost îndoctrinați că materia, plăcerile, acumulările materiale sunt totul. Totul. Și pentru asta să ne dăm stropul de libertate, sufletul, odihna, timpul, relația cu familia. Toate trebuie sacrificate pe altarul acumulărilor materiale! Știți ceva? Când oamenii mor, s-au făcut niște investigații. Adică, asistentele care sunt alături de ei, de muribunzi, au notat care sunt ultimele lor regrete. Nu e unul! Niciunul n-a zis: ,,Îmi pare rău că n-am muncit mai mult!”, ,,Îmi pare rău că n-am decât două automobile, trebuia să-mi cumpăr cinci!’’ Nimeni nu zice asta! Toți zic: ,,Ce păcat că n-am petrecut mai mult timp cu familia mea!’’ ,,Ce păcat că în loc să trăiesc viața pe care mi-aș fi dorit-o, m-am conformat așteptărilor celorlalți. Ar fi trebuit să fac ce-mi doream eu. Să-mi dau bucuria de a face ce mă pasiona. Ce păcat că…’’ Deci, niciunul nu zice: ,,Ce păcat că n-am stat mai mult la servici, să prestez mai mult, să obțin mai mult! Să las o avere!’’ Nimeni în clipa aia nu mai contează decât regretul că poate nu ți-ai dat o bucurie, o liniște, un apus de soare. Toate se duc în imaterial, până la urmă. Și ar trebui să fim atenți. Pentru că nu erau niște ciudați aceia, e reprezentativ. E un set de cinci întrebări. Cine dă pe Google ,,Cele cinci regrete pe patul de moarte’’ sau ale muribunzilor, le află Bronnie… Am uitat cum o cheamă pe acea asistentă medicală dar a devenit celebră cu cărticica ei. Da, deci eu zic că ar trebui să fim un pic mai lucizi când ne întrebăm: Domnule, chiar mai îmi trebuie? Chiar nu-mi ajunge? Nu. Nu-mi ajunge. Pentru că vecinul din stânga și cu cel de la etajul cinci au mai mult decât mine și eu trebuie să-l bat. Această obsesie de a fi în competiție cu alții. Sigur că trebuie să ne acoperim niște nevoi, sigur că trebuie să ne lăsăm familia, când vom pleca, într-o anumită stare de protecție, dar ia uitați-vă! Dacă vine Klaus Schwab, conform lucrurilor pe care le declară, că n-am eu niște informații confidențiale de la el și zice ,,Nu vei mai deține nimic!’’ Înțelegeți cuvântul ,,nimic’’? Nimic. Nici măcar obiectele de uz personal? Ni le trimite cu drona, ni le închiriază. Propriile mele haine, mărgelele astea… și vei fi fericit! A hotărât el că vom fi fericiți. Nu știm exact pe ce se bazează.
Silvian Nanea — Asta se încearcă.
Grig Oprea — Da. Și atunci stai și te întrebi: Domnule, toată viața, ba chiar din moși-strămoși am adunat bucățica aia de pământ, căsuța aia, livada aia! Nu știu ce și nu știu cum! Și vine… adică, nu trebuie să credem că e nerealist, bunicii mei au trăit cooperativizarea. Alo! Da? Și trauma lor de desproprietărire și de neputință. Să treci tu pe lângă cooperativă și să-ți vezi acolo propriul tău cal.
Silvian Nanea — Și bunicul meu, în 1958, tot așa câteva hectare de pământ i-au fost luate inclusiv calul și șareta din curte. Și ulterior primarul satului umbla cu calul și cu șareta lui.
Grig Oprea — Vedeți… deci noi mizăm cumva pe faptul că nu ni se va putea face nimic. Tot ce acumulăm, acumulat rămâne. Adunăm și mai punem, și mai punem, și dacă te pomenești că toate ți se vor lua dintr-un condei, dintr-o singură lege trecută într-un sistem de urgență? Găsesc eu o modalitate. Și tu nu ți-ai trăit viața pentru acumulările astea. Ce te faci? ,,Ghinion’’, nu? Așa se zice.
Silvian Nanea — Cunoașterea, în schimb, nu ne-o poate lua nimeni.
Grig Oprea — Eu zic ar trebui să ne gândim că moartea este momentul în care după ce ți-ai arat și semănat ogorul vieții tale și l-ai plivit, și l-ai udat, și l-ai muncit cât ai putut tu, la sfârșit vine timpul recoltei. Și tu, ca un nesănătos la cap, zici: ,,Recoltă? Recoltă? Mi-e frică!’’ Poftim? Păi atunci de ce ai muncit? Asta este încununarea vieții tale! Te duci dincolo, te duci cu o desagă de experiențe! Le duci într-un loc unde nimic nu se pierde, pe Cloud. Se cheamă Cronica akashică. Și ție ți-e frică? Pe bune? Mai gândește-te!
Silvian Nanea — Vă mulțumesc foarte mult pentru cele împărtășite! A fost o discuție minunată și profundă!
Grig Oprea — Mai vin dacă mă mai chemați!
Silvian Nanea — Cu cea mai mare plăcere!
Grig Oprea — Mulțumesc!
Silvian Nanea — Doresc să le reamintesc tuturor celor care ne urmăresc, înainte de a le mulțumi, să caute pe Google?
Grig Oprea — Grig Oprea. Grigo Oprea pe YouTube.
Silvian Nanea — Grig Oprea pe YouTube și un site este ,,Academia Ars Moriendi’’?
Grig Oprea — Tot timpul e o ,,rață șchioapă’’. Tot timpul e o rață șchioapă site-ul dar o să-l facem. O să facem.
Silvian Nanea — Și pe Facebook, grupul unde pot să intre și să accesezi acest grup.
Grig Oprea — Da, ,,Ars Moriendi Bucharest’’.
Silvian Nanea — Perfect!
Grig Oprea — Mulțumesc!
Silvian Nanea — Dragilor, trebuia să vă spun la început dar vă spun totuși acum, dacă încă nu v-ați abonat la canal, o puteți face acum! Puteți apăsa și clopoțelul pentru a primi săptămânal notificări cu următoarele episoade din podcast! Vă mulțumesc încă o dată și sper să fi extras fiecare dintre voi cele necesare! Mulțumesc, pe săptămâna viitoare!