,,…Relu Pănescu — Am ajuns, așa cum spuneam, să văd o cu totul și cu totul altă lume. Nu este lumea în care trăim noi în momentul de față. Nu ai curent electric, nu ai unde să dormi. Pur și simplu dormi sub cerul liber. Am avut ore în șir în care stăteam în apa mării, în Marea Caraibilor, și eram eu și Dumnezeu…
…— Dar noi nu apreciem ceea ce avem. Nu suntem mulțumiți, fiecare la nivelul pe care-l avem aici, acasă, în Arad, în România. Imaginați-vă că noi acolo făceam un post, vrând nevrând. Îl făceam, pentru că nu aveam cu ce să ne alimentăm, nu aveam ce să mâncăm. Aveam doar acea rație, pe care în urmă cu doi ani de zile, jucam pentru ea să beneficiem de acea rație de 1 Kg 250 de g de orez. Care se împărțeau la 12 persoane…
…— Este nevoie, în afară de tot ce am spus mai devreme, și de iubire dar de frică de Dumnezeu. Pentru că, noi suntem nimeni fără el!…’’
Silvian Nanea — Salutare dragilor și bine ați revenit la un nou episod al podcastului ,,Vezi Departe’’! Locul unde discutăm despre idei, povești și strategii, despre cum ne putem îmbunătăți viața în prezent, pentru a vedea departe sau pentru a privi cu încredere în viitor. Astăzi îl avem alături de noi pe Relu Pănescu, care ne va împărtăși poveștile și emoțiile lui prin participarea lui la acest show de televiziune ,,Survivor România’’ dar nu numai atât! Ne va împărtăși și din experiența lui de viață de management și antreprenoriat. Relu, bine ai venit!
Relu Pănescu — Bună seara dragilor, bun găsit tuturor! Mulțumesc pentru invitație, Silvian! Bine te-am regăsit! Ținând cont de faptul că în urmă cu aproximativ 10 zile am mai fost din nou în acest studio, avându-l atunci ca și moderator, ca și gazdă a emisiunii pe prietenul, pe amicul nostru, Ruben Stoia.
Silvian Nanea — Îl salutăm și pe el!
Relu Pănescu — Îl salutăm cu drag!
Silvian Nanea — Intrăm direct în subiect. Spune-ne ce ai învățat, ce lecții ai învățat din experiențele tale de la ,,Survivor România’’?
Relu Pănescu — Experiența ,,Survivor România’’ în sine este un proiect, care este cu totul și cu totul aparte. Ținând cont de faptul că este o altă lume, cea în care am avut posibilitatea să fiu acolo prezent, să fac parte. Și când spun chestiile astea spun, și probabil că se simte emoția pe care o am în glas, este un loc care este foarte vitreg. Este un loc acolo, insula din Republica Dominicană, nu este ceea ce ne imaginăm noi cei de acasă, doar partea turistică. Aia este senzațională! Am călătorit, acum fac o mică paranteză, ca să fiu…
Silvian Nanea — Nu este o plajă banală? Fete frumoase…
Relu Pănescu — Ba da, sunt acolo în Republica Dominicană toate chestiile astea. Noi, ca și insulă a Războinicilor și a Faimoșilor deopotrivă suntem departe de civilizație. Suntem într-o lume totalmente primitivă. În care tu nu ai acces la absolut nimic. Ești limitat din foarte multe puncte de vedere, ținând cont de faptul că ai un perimetru foarte bine delimitat. De exemplu, pe malul mării, zona este foarte… ca să găsesc cuvântul cel mai cel mai potrivit, foarte sălbatică, până și plaja respectivă. Deci, nu este o plajă cum o vedem noi, sau cum apare în părțile de publicitate de la acest show, de la Survivor, acele plaje fine cu nisip. Nu. Ele sunt amestecate cu corali din ăștia care sunt deja împietriți cu bucăți de stâncă de piatră, cu scoici. În momentul în care ajungeam să intrăm în apă pentru a spăla hainele, sau pur și simplu să ne spălăm noi, nu puteai nici măcar să mergi destul de repede, trebuia să fii foarte atent unde anume puneai piciorul, talpa piciorului, pentru că riscai să te accidentezi în talpă, să te tai.
Silvian Nanea — Cumva, în stare naturală… cam în sălbăticie.
Relu Pănescu — În stare naturală. O sălbăticie și așa cum o descriam un pic mai devreme, pur și simplu în condiții primitive. Adică, ești în acel perimetru de care spuneam, ai o limită într-o anumită bornă pe plajă în stânga și în dreapta, în spatele barăcii undeva un 50-100m, dacă-ți permite vegetația, iar din acest considerent în acest sezon, în sezonul suprem la ,,Survivor România All Stars 2024’’ nu puteam să mergem nici măcar 10m în spatele colibei. Atât de diversificată și de sălbatică era vegetația. Pur și simplu nu ne nu ne permitea. Nici dacă ai fi luat o macetă în mână, noi nu avem dexteritatea și abilitățile necesare ca un băștinaș de acolo ca să poți să tai să-ți croiești drum. Și ne foloseam doar de ceea ce aveam acolo la îndemână. Posibilitățile… și așa cum spuneam, adică sunt atât de vitrege de nu-și poate nimeni imagina! Doar dacă vedem filmele mai vechi din istoria cinematografiei, sau într-adevăr, dacă te duci tu și cauți și îți plac zonele astea foarte sălbatice, atunci poți să conștientizezi și să te familiarizezi cu tot ceea ce se întâmplă acolo cu adevărat.
Silvian Nanea — În afară de kilogramele mai puține pe care le aveai când ai revenit acasă, ce crezi că s-a schimbat în interior?
Relu Pănescu — În interior se schimbă percepția față de modul de viață, de traiul pe care îl au enorm de multe persoane din lumea asta. Ăsta este și lucrul și emoția care își pune de fiecare dată stăpânire pe mine. Pentru că am ajuns, așa cum spuneam, să văd o cu totul și cu totul altă lume. Nu este lumea în care trăim noi în momentul de față. Și aș vrea, în timp ce noi dialogăm, să-mi deschid mâneca de la cămașă și să arăt celor care ne urmăresc cum s-a ridicat părul pe mine și cum s-a… și tu vezi mult mai bine fiind atâta de aproape cum e ,,piele de găină’’.
Silvian Nanea — Piele de găină, da.
Relu Pănescu — Da. Ținând cont de faptul că… asta spun, întotdeauna noi nu apreciem ceea ce avem. Nu suntem mulțumiți cu fiecare, la nivelul pe care îl avem aici, acasă, în Arad, în România. Și atunci, când ai posibilitatea să participi la un asemenea format de televiziune, la un asemenea reality game show este fascinant! Este impresionant, pentru că ajungi să te confrunți cu o viață pe care nu ți-o poți imagina. Este foarte greu să-ți imaginezi din confortul de acasă. Așa cum toți stăm și urmărim orice emisiune la televizor din fotoliu, din canapea, de pe colțar sau alte locuri de așezat.
Silvian Nanea — Da, mi-ai arătat pielea de găină de pe mâna ta și aici mi-am dat seama de puterea minții noastre, că doar vizualizând și în momentul ăsta sunt sigur că ai retrăit acele momente, sau te-ai gândit la ele și astfel s-a transpus într-o emoție interioară.
Relu Pănescu — Da, Silvian. Astea sunt lucruri pe care nu le poți ascunde, iar pentru mine chiar dacă deja sunt de mai mult de trei luni de zile acasă din acest sezon, am plecat de acolo din Republica Dominicană, în sufletul meu va rămâne permanent. În suflet, în trup și în mintea mea va rămâne permanent această experiență, pentru că așa cum o spun de fiecare dată, este unică. Este aparte, este inedită! Nu există termen de comparație cu absolut nimic din tot ceea ce am făcut până în momentul de față. Indiferent de domeniile pe care le-am avut. Posibilitatea să intru, să trec prin ele, să trăiesc, pentru că e și greu, poate de multe ori, să descriu în cuvinte. Decât dacă ajungi să trăiești acolo poți într-adevăr să percepi adevărata realitate și tot ceea ce se întâmplă acolo.
Silvian Nanea — Da, este vorba în principal de supraviețuire în acest show de televiziune sau concurs, dar cu siguranță este nevoie și de strategie, mă gândesc eu. Pentru a nu fi eliminat, cel puțin.
Relu Pănescu — Da, exact.
Silvian Nanea — Ce tactici de strategie ai avut?
Relu Pănescu — Exact cum spuneai și bine ai subliniat, emisiunea, formatul este ,,Survivor’’ întotdeauna și voi spune, urmând ca la sfârșitul lunii să ne reîntoarcem în Republica Dominicană toți participanții și din echipa Războinicilor și din echipa Faimoșilor. Așa că, dragilor, să nu uitați să urmăriți în continuare fiecare emisiune care se difuzează pe postul de televiziune ProTV sau cu o zi înainte în avans pe Voyo. Urmăriți până la capăt ,,Survivor România All Stars 2024’’ pentru că, surprizele se țin lanț în continuare. Și totodată cu această ocazie vreau să vă spun, veți avea posibilitatea să ne revedeți pe toți participanții urmând să revenim acolo alături de colegii noștri care sunt în finală, să-i susținem. Fiecare dintre noi are sentimente, sau își dorește să susțină pe cineva anume din cei care au rămas până acolo în partea de finală. Dar, ca să revin la ceea ce îmi spuneai tu, este o situație oarecum interesantă din toate punctele de vedere. Orice prezență, orice participare, orice acțiune pe care o avem acolo, vrei nu vrei, se creează o legătură. Și îți rămâne, îți rămâne acolo. Cum mi-a rămas mie.
Silvian Nanea — O legătură cu coechipierii dar și cu adversarii, mă gândesc.
Relu Pănescu — Da, din punctul ăsta de vedere, într-adevăr se cristalizează și apare o situație plăcută de amiciție care durează în timp. O să spun, că eu păstrez legătura cu mai mulți colegi chiar, nu numai neapărat Războinici sau Faimoși, și din celelalte sezoane. N-aș vrea acum să specific anumite persoane, ca să nu supăr pe ceilalți pe care nu i-am amintit cumva. De aia zic, adică… chiar cu marea majoritate din toate sezoanele 1, 2, 3, 4, am legături cu ei, vorbim din când în când. Așa cum tu, puțin mai devreme ai avut posibilitatea și chiar ai fost aici înainte să intrăm în direct, în acest live dragilor, pe YouTube și în acest podcast, emisiune de podcast, vorbeam cu o fostă colegă de a mea, o faimoasă din sezonul All Stars și a fost și participantă în sezonul 2 la Survivor România. Nu-i dăm numele, tocmai din acest considerent ca să nu supărăm alți colegi de ai mei.
Silvian Nanea — Ce sfaturi ai pentru cineva care, să zicem, va participa la sezonul următor?
Relu Pănescu — Mulțumesc pentru această întrebare, este o întrebare pe care am primit-o chiar și în cursul zilei precedente de la o persoană care intenționează să aplice pentru acest format de emisiune. Le recomand tuturor să urmărească cu mare atenție postul de televiziune ProTV, cel care difuzează acest format de emisiune. La un moment dat… nu știu să spun, pentru că eu nu sunt în comisia de recrutare și selecție, și nu sunt un factor de decizie, ca să spun când se va anunța dar trebuie să urmărești. Este o anumită perioadă de timp. S-ar putea să fie chiar la sfârșitul acestui sezon, când prezentatorul Daniel Pavel, sau domnul Dan, cum îl știe toată lumea de acasă, va face un anunț la momentul final că se dă drumul. Start înscrieri pentru un nou sezon. Sau, pe postul de televiziune în anumite momente de publicitate, sau poate chiar în timpul emisiunilor în partea de sus a ecranului în stânga, sau în dreapta apare: înscrieri.survivor.protv.ro. În momentul ăla, există posibilitatea ca fiecare din toți cei care intenționează să intre în aplicația respectivă, ea poate fi găsită și în momentul de față. Că, o poți găsi. Dai o simplă căutare: Survivor România și te bagă în aplicație. Doar că ea nu este activă, asta încerc să subliniez. Și dragilor, vreau să vă spun și să vă recomand doar atunci când este anunțul oficial puteți să vă înregistrați. Vă recomand să completați toate acele câmpuri din acea aplicație și încercați să fiți cât se poate de naturali. 100%. Nu încercați să alocați anumite cuvinte sau să spuneți anumite realizări ale voastre, în funcție de specificul întrebării care e, în momentul în care finalizați acea aplicație, aveți posibilitatea să dați trimitere, iar ulterior softul, sau probabil, inteligența artificială de la acea aplicație generează un număr de înregistrare de ID. Din acel moment, din punctul vostru de vedere, al aplicantului, v-ați făcut tot ce aveați de făcut. Rămâne ca cei care vor face parte din comisia de recrutare și selecție să ia în considerare dacă profilul vostru este potrivit pentru un nou format de emisiune Survivor, sau nu. Deci din momentul ăla, voi nu mai aveți ce să faceți. Dacă, într-adevăr, sunteți una din acele persoane care veți fi selectată, veți fi contactat de către un reprezentant ori din partea formatului Survivor, ori din partea celor două trusturi de Media, Atchun Media din Turcia, sau ProTV Media Pro din România.
Silvian Nanea — Cum ar trebui să se pregătească acea persoană selectată? Nu știu. Fizic, psihic?
Relu Pănescu — Păi, din punctul ăsta de vedere este un amalgam de pregătire. Pentru că, te poți pregăti fizic, dar tu, așa cum de fiecare dată s-a văzut în absolut orice sezon, nicio probă nu se aseamănă una cu cealaltă. Într-adevăr, materialele, obiectele care sunt folosite, faptul că sunt mingi, cercuri, saci cu nisip, bastonașe mai lungi, mai scurte și așa mai departe, ele sunt utilizate. Dar traseele, dacă cineva este atent, și dacă nu, recomand să urmăriți din primul sezon până în momentul de față, niciun traseu nu se aseamănă cu celălalt. În nicio ediție și nici de la un joc, sau de la o săptămână la cealaltă. Adică, tocmai asta este o chestie iar din nou impresionantă. Pentru că, de fiecare dată cei care se ocupă de realizarea acestui format de emisiune reușesc să aducă ceva nou, ceva unic, ceva inedit. Ceva la care chiar noi, dacă am mai participat la câte o ediție și am avut oportunitatea și posibilitatea, și șansa să participăm și de această dată la ,,All Stars’’ să nu știi ce urmează, ce te așteaptă. Adică, noi ca și participanți, oarecum cunoaștem locul, locația. Traseul în sine este cu totul și cu totul diferit de fiecare dată. Pentru că, locațiile nu poți să le schimbi. Adică, sunt sute de jocuri până la urmă, în toate edițiile. Nu poți. În momentul în care plecăm, deja știm ,,A, OK. Mergem în zona respectivă.’’ dar tu nu știi traseul pe care urmează să intri. Asta este o chestie fascinantă din punct de vedere al competiției. Iar ca să revin cu niște completări, eu sunt o persoană care vorbește foarte mult și vreau să transmit celor care ne urmăresc și în acest live, sau în această ediție de podcast cât mai multe informații care să fie benefice și în ajutorul lor. Trebuie să fii foarte bine pregătit, înainte de toate. În afară de chestia fizică, care eu pot să spun că sunt o persoană, care de foarte mulți ani de zile nu am pus piciorul într-o sală de sport. Deși, aveam la dispoziție ani de zile. Locația pe care am condus-o, în calitate de director general, dar nu m-a tras. Dar, trebuie să fii foarte pregătit psihic și mental, pentru că nu sunt doar probele, acele trasee care sunt din punct de vedere al activității fizice. Acelea pot să dureze, să varieze, să zic între 3 ore și 5 ore. Dar, de la momentul din care ajungi acolo, intri pe traseu, se termină jocul și pleci.
Silvian Nanea — Cum ai făcut față? Uite, stresului și acelor momente din punctul tău de vedere, dificile?
Relu Pănescu — Păi, eu sunt o persoană foarte puternică din punct de vedere mental și psihic, eu sunt extrem de puternic. N-aș vrea să sune a laudă, nu prea am întâlnit persoane atât de bine pregătite, sau echilibrate din acest punct de vedere. Așa cum probabil am mai spus-o, nu probabil, cu siguranță am spus-o și în alte interviuri, în diverse publicații care pot fi găsite. Întotdeauna am spus, eu puteam să rezist acum, și un an de zile în acele condiții. Pentru că, așa am plecat setat de acasă. Eu sunt o persoană, cum o spun, sunt o persoană… un profesionist. Care, eu îmi fac mental dintotdeauna un plan căruia îi văd și fiecare pas și fiecare obiectiv, la fiecare nivel pe care trebuie să-l ating. Și atunci, în momentul în care am plecat din punctul ăsta de vedere, știam că am abilități și aptitudini și din punct de vedere fizic, ținând cont de faptul că până la 22 de ani am fost sportiv de performanță. Eu de atunci, deci de la 22 de ani, fac anul ăsta 53 de ani, eu de 30 de ani n-am mai făcut mișcare fizică. Da, adică…
Silvian Nanea — Mulți înainte!
Relu Pănescu — Sărut-mâinile! Mulțumesc tare mult!
Silvian Nanea — Condiție fizică există, nu?
Relu Pănescu — Da, există. Pentru că eu sunt o persoană care, dacă pe mine cu cât mă provoci mai tare, cu atât mă ambiționezi mai tare. Și cu ocazia asta aș vrea să profit de acest moment și o să vreau să-l mai spun încă o dată. Dacă voi avea ocazia, în momentul în care mă voi întoarce la finala din Republica Dominicană din acest sezon de la ,,Survivor România All Stars 2024’’ dragilor, provoc pe absolut oricine între vârsta de 20 de ani și 60 de ani, pe oricine. Deci din nou subliniez, orice persoană de sex masculin, dar care, încă o dată și atenție aici: care nu face sport, care nu merge într-o sală de sport, care nu face activitate sportivă, care nu face sport de performanță, sau amator. Deci, care este o persoană ca și mine. Care este pasionat de tot ce înseamnă ramurile sportive, dar nu pune piciorul. Pe oricine, la orice probă și să vedem dacă poate să-mi țină față la vârsta mea care urmează s-o fac, 53 de ani. Încă o dată, lansez această provocare pentru oricine, nu din Arad. Din țară, ori toți românii de oriunde, de pretutindeni! Și sunt convins că nu știu dacă… fără falsă modestie, vedeți că vă privesc în ochi. Nu știu dacă mai întâlnesc pe cineva să aibă capacitățile, abilitățile și aptitudinile. Așa cum o spun, fără pregătire. Fără să mergi la o sală. Că, e simplu, se vede. Dacă mergi, dacă umbli, dacă frecventezi o sală, indiferent. Că faci fitness, că faci aerobică, faci orice ramură sportivă sau sporturile de performanță. Așa că, dragilor, am lansat provocarea! Aștept să vedem.
Silvian Nanea — Așteptăm în comentarii!
Relu Pănescu — Cu drag, oricând!
Silvian Nanea — Să ne spună dacă fac față sau nu. Cu această ocazie, țin să le menționez tuturor să apese și pe butonul subscribe ca să creștem în comunitate și să continuăm împreună, să vedem departe. Continuăm și noi cu această experiență de la Survivor și nu știu, ai putea să ne povestești o experiență frumoasă sau amuzantă?
Relu Pănescu — De acolo din competiție?
Silvian Nanea — Da!
Relu Pănescu — Sunt foarte multe!
Silvian Nanea — Probabil au fost multe glume, șotii acolo.
Relu Pănescu — Sunt cu siguranță. Deja, în momentul în care ajungem cu toții acolo, încă din primele zile începem fiecare dintre noi să povestim despre noi, despre viața noastră, despre activitățile noastre, despre familiile pe care le avem și normal că sunt unele. Și cum au fost de exemplu și în acest sezon, discuții foarte amuzante, de obicei seara înainte de culcare, ținând cont de faptul că nu ai niciun fel de activitate, iar acolo în momentul în care a pus soarele, e întuneric beznă. Deci beznă! Pur și simplu îi povesteam soției mele, îmi cer scuze că trec de la una la alta, dar eu sunt o persoană care vorbesc foarte mult. Îi spuneam soției mele că, dacă nu aveam luna plină, deci erau nori și nu aveam luna care să ne ajute prin această lumină naturală, pur și simplu mergeam cu mâinile înainte, chiar dacă orientativ cunoșteam poziționarea cabanei față de tot ce aveam de jur împrejur ca să nu ne lovim de diverși arbori și vegetația care era acolo. Deci așa era de întuneric. Pentru că, nu aveam sursă de iluminat. De aia spun, condițiile sunt foarte primitive. Sunt vitrege. Nu ai curent electric, nu ai unde să dormi, pur și simplu dormi sub cerul liber, te acoperi cu o singură pătură, care în momentul în care apare diferența între zi și noapte ca și temperatură este foarte mare. Ajunge undeva seara 15-10°, ceea ce înseamnă foarte puțin ca să dormi. În sezonul precedent, nu în cel de acuma, deci în 2022, am avut două luni de zile în care ne trezeam dârdâind de frig. Deci, înjuram! Eu o spun. Lucruri care nu erau vizibile pe cameră, că oricum nu pot să se difuzeze. Înjuram și condițiile respective, dar încă o dată ni le-am asumat, pentru că de aia eram acolo. Nu mai vorbesc în momentul în care, tot în urmă cu două sezoane, ploua continuu. Deci, în fiecare seară aproape. Ăsta era factorul care pe mine m-a destabilizat cel mai puternic. Nu atât lipsa hranei, cât faptul că nu reușeam să mă odihnesc. Faptul că, în momentul în care ploua, normal că acele frunze de palmier pe care noi le-am pus deasupra să creăm un fel de acoperiș, ele în momentul în care vine acea ploaie… că ploile respective să nu vă imaginați că-s ca și la noi în România. O oră plouă continuu. Nu, e suficient să plouă 10 minute torențial și ți-a udat toată pardoseala pe care dormi. Iar, după luni de zile, după primele două luni de zile ajungeam pur și simplu de la oboseala care era în organism, mă culcam acolo pe pardoseala aia umedă. Și mă trezeam, era treningul pe mine ud leoarcă. Deci de aia zic, adică… condițiile și astea sunt trăirile pe care le ai acolo. Sunt aparte, n-ai cum. În viața de zi cu zi tu n-o să mergi să dormi afară.
Silvian Nanea — Niciodată.
Relu Pănescu — Niciodată n-o să te înfometezi, cum să spun? N-o să stai fără tehnologie, n-o să stai noaptea. Imaginează-ți când apune soarele tu să nu aprinzi un bec, să n-aprinzi o lumânare, un felinar, nu știu, o lampă cu petrol. Indiferent cum ai lua.
Silvian Nanea — Sau dacă mergem într-o experiență așa, într-o seară sau într-un weekend cu cortul la munte considerăm că ,,Uau! Ce lucru extraordinar am făcut!’’
Relu Pănescu — Iar dacă… tot la fel, că am mai avut pe live-urile pe care le aveam eu pe TikTok, am avut persoane care încercau să fie oarecum mai cârcotași, sau mai răutăcioși. Dragilor, din nou încerc și lansez către voi această provocare, cei care sunteți de aici din Arad și care sunteți familiarizați cu pădurea Ceala, eu vă recomand ca acum pe perioada, asta ținând cont de faptul că la ora 22:00 deja este întuneric, mergeți după ora 22:00 în pădure la Ceala singuri așa și plimbați-vă prin pădure. Nu prin locurile pe unde au acces mașinile. Prin pădure! Și vedeți sentimentul pe care-l aveți. Imaginați-vă la 9.000 de km depărtare, în jungla din Republica Dominicană unde nu știi ce-i, să vedeți acolo un scrâșnet, un foșnet de frunză, de creangă care se rupe și așa mai departe. Să vedeți cam ce senzații sunt. Deci cam asta e situația. Pentru că așa, v-am spus, e foarte ușor din fața televizorului să vezi lucrurile, să-ți dai cu părerea și să emiți anumite pretenții, obiecții și toate cele. Deci, la simpla pădure Ceala, du-te singur să vezi care-i starea. Mai du-te cu cineva, cu cine consideri tu și să vezi când se aude un zgomot, cum e reacția ta? Și cu siguranță deja începe adrenalina să intre în organism și să își pună amprenta pe organism. Indiferent cât, cine ești, cum ești și așa mai departe.
Silvian Nanea — De unde această reziliență, această adaptare în orice condiții?
Relu Pănescu — Așa cum așa cum spuneam, probabil că sunt o persoană căreia i-a plăcut întotdeauna să se pregătească, să fie bine antrenat din punct de vedere mental, psihic. Pentru că, totul în viață este coordonat de aici, din partea superioară de aici, tot. Absolut tot. Vreți… luăm simple argumente, deși nu sunt cele mai potrivite. Un simplu incident neplăcut, un AVC, da? Te face și te transformă într-o persoană care nu erai înainte. Da? Deci de aia spun, totul, tot ce se întâmplă în viața noastră de zi cu zi. Faptul că avem această capacitate de a umbla, de a gândi, de a acționa, de a face, totul este generat de aici. Da? Totul este făcut din partea superioară.
Silvian Nanea — Dar, uite mă gândeam acuma în loc de un AVC, mai bine să avem o experiență de acest fel pentru o lună cel puțin, sau măcar o săptămână. Așa ca să ne răstoarne perspectiva confortabilă pe care o avem în viață și luptăm pentru ea, nu?
Relu Pănescu — Silvian ai atins, deși nu mi-ai sugerat sau nu ai făcut o aluzie. Mai este o chestie foarte, foarte interesantă pe care aș vrea s-o expun în această discuție pe care o avem și cu siguranță nu s-a întâmplat numai la mine. Tind să cred că marea majoritate a participanților, cei care într-adevăr au o credință, indiferent credința care este, în cine anume cred. Da? Sau orientarea din punctul ăsta de vedere al cultului față de care am asociat prezența noastră și divinitatea. Eu personal, pot să spun că și în sezonul precedent ca și acum, deși acum am stat foarte puțin. Am avut cea mai lungă perioadă în care am fost eu cu divinitatea. Am avut ore în șir în care stăteam în apa mării în, Marea Caraibilor și eram eu și Dumnezeu. Și mintea mea era doar acolo conectată. Și sunt convins că, cu voia lui și prin Dumnezeu am avut posibilitatea să depășesc absolut tot, orice barieră, orice greutate, orice obstacol. Orice s-a întâmplat în toată perioada aia.
Silvian Nanea — Cum se simțeau acele momente?
Relu Pănescu — Sunt tot la fel. Sunt unice. Noi, acasă, datorită alergăturii ăsteia continue după o viață de confort mai bună, după a acumula mai mult și mai mult, nu avem timp. Nu avem timpul ăla necesar să fim noi și divinitatea. Eu acolo n-aveam. N-aveam ce să fac. Eram… din 24 de ore, era acea perioadă în care plecam la jocuri sau așa mai departe. Erau ore în șir. Lucru pe care pot să-l pot confirme foștii mei colegi Războinici. Stăteam ore în șir în apa mării, și stăteam și eram cu gândul conectat la Dumnezeu, la divinitate. A fost o chestie… de aia zic, experiența este… nu există termen de comparație din niciun punct de vedere, nemaivorbind. O luăm și din punct de vedere medical. Tocmai am trecut de marea sărbătoare a Învierii Domnului, da? A fost acea perioadă, cea mai lungă perioadă de post. Imaginați-vă că noi acolo făceam un post vrând nevrând. Îl făceam, pentru că nu aveam cu ce să ne alimentăm. Nu aveam ce să mâncăm. Aveam doar acea rație, pentru care în urmă cu doi ani de zile jucam, să beneficiem de acea rație de 1 Kg 250 de g de orez, care se împărțea la 12 persoane. Vrei nu vrei! Și n-aveai altceva. Mai aveai cocos. Deci vrei, nu vrei, tu posteai continuu. Iar de aia spun, din punct de vedere medical era fantastic! Pentru că, ceea ce s-a mai întâmplat acolo, a fost că organismul nostru s-a detoxifiat maxim. Adică eu, Relu Pănescu, după revenirea mea, chiar dacă am slăbit, chiar dacă vizibil am fost pur și simplu… și am văzut reacția familiei mele. A soției, a fetiței. Era prea mică, fetița cea mică. A tatălui, a celorlalte persoane din familie, au fost șocați când m-au văzut cât de slab eram. Pur și simplu în momentul în care puneam, nu puneam așa pe lat mâna aici la pantaloni și la curea, o puneam pe lung și ei nu mai stăteau, deși aveam cureaua pe mine. Pur și simplu cădeau așa pantalonii de pe mine, atât de mult am slăbit. Dar, organismul a renăscut dacă aș putea să-i spun și n-aș vrea să fie considerată cumva ca o blasfemie. Dar așa ai simțit. Te-ai resetat în totalitate.
Silvian Nanea — Da, pur și simplu o resetare. Adică, toate studiile medicale și medicina holistică de fapt și cea spirituală iată, recomandă periodic să ne dăm această resetare din punct de vedere spiritual prin post. Ceilalți medici, sau alți terapeuți ne recomandă tot felul de perioade de abstinență de la mâncare, dar iată că, vrând nevrând, sunt niște situații în viață care te pun în fața faptului împlinit, nu?
Relu Pănescu — Da. Și așa cum spun, în viața de zi cu zi, nu poți să faci. Nu le poți face. Este foarte greu. Este foarte greu adică, mai sunt persoanele care sunt mai în vârstă și care țin foarte mult la aceste lucruri, dar noi cei care suntem sau… Eu încă nu sunt, sunt o generație intermediară la vârsta pe care o am. Dar și cei tineri, e goana asta tot timpul după un trai mai bun, după o stare de confort, după a avea mai mult, și mai mult, și mai mult, și nu mai ajungem. Nu mai ajungem, pur și simplu să… într-adevăr, să existe acel echilibru între toate. Pentru că, așa cum puneai întrebarea, cum reușesc în viață? Și viața m-a făcut să văd. Trebuie să existe întotdeauna un echilibru, de aia și trec de la una la alta. Și în justiție apare balanța, da? Ca simbol. Așa e și în viață. Dacă există un echilibru, reușești să faci foarte multe lucruri.
Silvian Nanea — Observăm până acuma conexiunea cu Dumnezeu, apoi resetare a organismului prin post, această reziliență la tot felul de obstacole. Noi aici, în acest cadru al podcastului ,,Vezi Departe’’ tot încerc cumva, să vedem din toate perspectivele ce ar trebui să facem noi astăzi, cum putem să ne îmbunătățim viața, cum putem să ne schimbăm perspectiva pentru a privi cu încredere în viitor? Se spune că, doar prin suferință poți evolua. Dar, în principal sau ar trebui să putem evolua, cumva zic eu, iată din experiențele altora prin iubire și nu doar trecând noi prin tot felul de necazuri.
Relu Pănescu — Silvian… eu…
Silvian Nanea — Ce ai mai completa aici, de exemplu?
Relu Pănescu — Eu nu mi-aș permite să dau sfaturi nimănui. Pentru că, în momentul în care vii cu niște sfaturi, lumea te percepe altfel. ,,A… le știe ăsta pe toate! Ăsta se consideră că e prea priceput, a tot știutor.’’ și așa mai departe. Eu pot să-mi dau mie și familiei mele, soției, copiilor mei, celor dragi, tatălui, fratelui nepoțelului, eu în rest…
Silvian Nanea — Putem vorbi din experiența noastră.
Relu Pănescu — Ca și experiență pot să spun!
Silvian Nanea — Da. Și cei care ne urmăresc să își ia de aici informațiile care cred ei că se potrivesc lor.
Relu Pănescu — Da și aș vrea să ating puțin exact subiectul sau denumirea acestui podcast ,,Vezi Departe’’. Cu siguranță, cu certitudine, fiecare dintre noi avem niște vise, avem niște planuri, avem niște idealuri pe care ni le dorim într-o perioadă scurtă, medie, sau lungă de timp. Doar că, părerea mea personală întotdeauna ca și în partea de business, de afaceri. Dom’le, planul e pe o anumită perioadă de timp, dar hai să vedem care sunt pașii de urmat. Pentru că, nu poți să treci de la un nivel la altul fără să treci cu fiecare scară, nu poți. Nu poți să faci… Sunt niște proverbe și în viața asta a noastră de zi cu zi. ,,Nu zi hop până nu sari.’’ Trebuie să iei în calcul toate variantele posibile. Normal că trebuie să fii și foarte puternic mental ca să ai o convingere că vei reuși. Pentru că, dacă tu din start nu ești sigur pe tine nu pleci cu o convingere, cu o certitudine că tu vei reuși, n-o să vină celălalt de lângă tine să tragă, pentru că el nu știe ce-i în mintea ta.
Silvian Nanea — Ai menționat anterior de puterea minții.
Relu Pănescu — Da, puterea minții e foarte importantă. Deci asta te conduce până la urmă în viață. Asta te face să fii la un anumit nivel, chiar dacă toți suntem la fel ca și statură sau ca și vârstă, ne diferențiază prin chestia asta. Eu sunt o persoană care, așa cum o spuneam, în luna august împlinesc 53 de ani. Dar eu sunt o persoană care mă pregătesc continuu, care studiez continuu, care citesc foarte mult, care mă documentez. Mie îmi place să fiu o persoană foarte informată. Pentru că așa, pot să țin pasul cu tot ceea ce se întâmplă de jur împrejur.
Silvian Nanea — Ai menționat… te întrerup, scuze!
Relu Pănescu — Da, nicio problemă!
Silvian Nanea — Puterea minții, după aceea, să avem un scop sau un obiectiv.
Relu Pănescu — Corect!
Silvian Nanea — Și apoi de a simplifica, sau împărți cumva acel obiectiv. Dacă avem un obiectiv pe 10 ani, sau 20 de ani.
Relu Pănescu — În etape.
Silvian Nanea — În etape. Hai să vedem anul ăsta care este obiectivul. Hai să vedem pentru următoarele trei luni și chiar pentru următoarea lună.
Relu Pănescu — Corect.
Silvian Nanea — Să fim cât mai clari.
Relu Pănescu — Cât mai clar. Și așa cum încerc de fiecare dată să spun, de aceea funcționează în lume. Nu numai în România, peste tot în lume. Tot ce înseamnă militarizat. Pentru că, există niște reguli foarte clare. Așa e și în viața de zi cu zi. Atâta timp cât tu ai un copil, cum am eu acum. Am cele două fete, una care va face în iunie 21 de ani, cea mare, cea mică care tot în iunie va face șase ani. De aia se și spune ,,cei șapte ani de acasă’’. Tu ca și părinte, sunt datoria ta acei șapte ani de acasă. Să încerci să o îndrumi, să o înveți. Pentru că, din nou fac o mică paranteză și îmi cer scuze, poate că sunt între cei care ne urmăresc și zic ,,Băi, dar Relu sare de la una la alta!’’. Nu, dar vreau să fac niște legături, ca oamenii să înțeleagă. Așa cum spuneai și tu un pic mai devreme, este nevoie în afară de tot ce am spus mai devreme, și de iubire, dar de frică de Dumnezeu. Pentru că, noi suntem nimeni. Asta este părerea mea personală. Noi suntem nimeni fără el. Nu trebuie nimeni să împărtășească aceeași idee cu mine, asta este opinia a mea personală. Și aici vreau să vin cu un argument. Este o anecdotă, o chestie mai haioasă ca s-o spunem: ,,Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i ce planuri ai.’’ Nu știu dacă cineva a înțeles, sau dacă mulți au înțeles acest mesaj, dar îl repet încă o dată: ,,Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i ce planuri ai.’’
Silvian Nanea — Dar, în același timp poți totuși să te rogi la divinitate, la Dumnezeu, pentru a te îndruma și te ajuta să-ți realizezi planurile.
Relu Pănescu — Da, eu îți dau dreptate, dar tocmai din considerentul ăsta și așa cum spuneam, tot la fel puțin mai devreme, cu siguranță toți avem vise, idealuri, planuri de perspectivă, ce vom face. Nu numai eu, și tu, și cei care sunt aici în această încăpere, în acest studio cu noi, au planuri. Nu neapărat cele… nu ne axăm strict la planurile de afaceri, de carieră. Și în viață.
Silvian Nanea — Planuri personale.
Relu Pănescu — Da, planurile tale personale de zi cu zi. Peste 20 de ani, nu știu, o să-mi fac o casă, o să-mi iau o mașină, o să… o să merg acolo. Hai să vedem, să luăm pas cu pas, treaptă cu treaptă. Să vedem ce se întâmplă, cum se întâmplă. E foarte bine că avem vise, e foarte bine că avem idealuri, că avem anumite… nu știu, viziuni. Dar să încercăm să rămânem ancorați și să rămânem cu picioarele pe pământ.
Silvian Nanea — Ai menționat anterior, sau ai început discuția despre educație și despre faptul de a învăța încontinuu, a citi, a acumula cât mai multe lucruri de care avem nevoie. Cum vezi aici, nu știu, poate cei tineri, este etapa aceasta, este etapa din viața lor în care trebuie să învețe. Dar, vedem că lumea este într-o continuă schimbare și din cinci în cinci ani apar multe lucruri, și acum în ultimii ani cu inteligența artificială. Și cum vezi aici oamenii care sunt, sau cei trecuți peste 40 de ani, sau peste o anumită vârstă. Cum pot aceștia să se mențină updatați cu vremurile pe care le trăim?
Relu Pănescu — Eu tot la fel pot să spun ce fac eu. Eu nu… așa cum spuneam din nou puțin mai devreme, eu nu vreau să dau sfaturi. Eu nu vreau să fiu o persoană care să le… nu știu, să spun că așa ar fi normal. Eu spun din punctul meu de vedere. Așa fac eu, sunt o persoană care îmi place să fiu la curent cu tot ceea ce se întâmplă, chiar dacă domeniile sunt vaste, dar să fiu cât de cât familiarizat. Că, normal, nu stăpânesc de exemplu tot ce înseamnă tehnică, da? Sau cum e domeniul ăsta și domeniul I.T. Da, că am discutat și un pic mai devreme să intrăm în acest podcast, discutam despre IT. Cei care sunt într-un domeniu I.T, ei sunt tot la fel foarte diferențiați fiecare. Unul e pe partea de programare, altul-i pe partea tehnică, altul știe să utilizeze, să manipuleze aparatura echipamentele și așa mai departe. Dar de aia zic, totul evoluează. Dacă cei care au o anumită vârstă consideră că nu mai au nevoie, ei știu. Dar viața merge înainte, niciodată nu s-a oprit în loc, indiferent de situație, indiferent de ce s-a întâmplat, oriunde în lume. Viața și-a continuat cursul ei firesc și își va continua în continuare.
Silvian Nanea — Ce lucru care momentan este așa în fază de proiect ai vrea să îl vezi cât mai repede în realitate?
Relu Pănescu — N-aș vrea. Mie nu-mi place să forțez lucrurile. Mie îmi place ca lucrurile să meargă de la sine, natural. Fără să le forțezi. E ca și o prăjitură, o plăcintă. Dacă n-o lași la dospit, nu iese. Nu are gustul, nu are consistența respectivă. Aspectul, cum vrei. Eu sunt o persoană care nu grăbesc lucrurile.
Silvian Nanea — Eu mă gândeam acuma, pentru că sunt cumva din domeniul auto, mă gândeam acuma la mașinile astea autonome care au început cumva să fie aproape full autonome, și chiar așa de multe ori stau și mă gândesc oare cum ar fi în Arad, sau în România să circule doar mașini autonome?
Relu Pănescu — Mi se pare în momentul de față destul de delicat. Probabil că ar trebui și infrastructura să fie adaptată, în afară de faptul că tu ca și constructor reușești să ajungi la un nivel undeva. Dacă cineva în urmă cu… să zic vreo 20 de ani, 30 de ani, îmi spunea de nivelul la care a ajuns în momentul de față industria constructoare de mașini, nu credeam pur și simplu. Adică, pur și simplu a explodat această industrie. Ceea ce vedem acum și ne uităm la partea din interior a autoturismelor. Ai impresia că ești într-un avion, sau într-o navă spațială. Adică, vedeai numai în filme, în ,,Războiul Stelelor’’ vedeai tehnologia respectivă și rămâneai cu gura căscată. Îmi aduc aminte ca și copil. Acum, intri în orice autoturism din ăsta anul 2024 și stai și zici ,,Băi, eu sunt într-o mașină!’’ Ești obișnuit. Adică, de aia spun… Transformarea este fantastică! Nu știu ce va fi peste 10 ani de zile, dar tot la fel nici nu mi-ar plăcea să știu. Vreau să trăiesc fiecare clipă, și din nou fac o mică comparație. Le spuneam colegilor mei la ,,Survivor’’, că tot am vorbit foarte mult despre ,,Survivor’’. Le spuneam colegilor mei din echipa Războinicilor: ,,Vreau să mă bucur!’’ Când am fost acolo le-am spus: ,,Vreau să mă bucur de fiecare moment, de fiecare clipă pe care o trăiesc aici! Pentru că nu mă voi mai întâlni cu ea niciodată.’’ E o chestie care nu merge că te duci tu ca și cum îți plătești un concediu și te duci într-o vacanță cu familia. Cu soția, cu copiii. Nu există așa ceva. Și sunt convins că doar dacă va continua acest format și dacă producția, sau cei care sunt în trusturile de televiziune Atchun Media sau ProTV îmi mai vor oferi vreodată vreo șansă a participării la un la o nou în sezon, uau! M-aș duce în orice secundă. În secunda următoare! Pentru că, am spus, nu știu… tot ceea se întâmplă acolo este cu totul și cu totul altceva față de viața de zi cu zi. E ca și cum ai face, de exemplu o transpunere, cum spuneai tu. Cum crezi că va fi peste 10 ani de zile? Deci așa-i, pentru că tu te duci înapoi în timp.
Silvian Nanea — Da.
Relu Pănescu — Asta e! Și tu trăiești acolo, deci trăiești înapoi în timp în acele condiții. Păi eu sunt o persoană extrem de pedantă, extrem de atent la tot ce se întâmplă. Dom’le, acolo ce te spălai? Aveai unghiile… negru sub unghii de nu știu cum! Erai nespălat, decât cu apa de mare. Erai totalmente neîngrijit! Lingurile respective, furculița pe care o aveam, farfuria dintr-un lemn, nu știu de ce esență era. Dom’le, spălam în apa de mare, de acolo mâncam. Iar acasă, în momentul în care iau au paharul, tacâmurile și așa mai departe, trebuie să lucească, să sclipească. Pur și simplu așa, să auzi scârțâitul ăla la ele. Adică, de aia spun, știi? Ajungi să te adaptezi. Mai este o chestie foarte interesantă: capacitatea organismului de a se adapta acelor condiții totalmente improprii. Incredibil! Tu aici acasă nu poți. Ai zice ,,Nu, mă… nu pot. N-aș putea.’’ Să fac iar o mică paranteză și de aia zic, dragilor, dacă sunt persoane interesate, haideți să avem posibilitatea, ori prin live-uri, ori prin aceste tipuri de emisiuni podcast discutăm. Sunt atât de multe să vă pot povesti. Deci… fantastic cât de multe! Și așa cum spuneam, capacitatea organismului este fantastică. Tu acasă niciodată n-o să poți să faci ce faci aici. Și dacă vrei și dacă nu vrei. Pentru că, mental tu deja nu te-ai setat. Eu sunt acasă.
Silvian Nanea — Mental știi că mai e altă alternativă.
Relu Pănescu — Exact, ai alternativă, da. Eu acasă în fiecare oră, dacă sunt acasă, n-am cum să nu mă duc în cămară, da? Șpaiț, cum îi mai spune aici în zona noastră din vestul țării, da? Sau la frigider. Nu sunt o persoană, că se vede pe mine, eu nu sunt un gurmand, dar sunt foarte pofticios. Și acolo tot la fel, că spuneam de comparație. Marea majoritate a colegilor mei, că sunt foarte multe întrebări pe care le-am primit în mediu online: ,,Păi și dacă fumezi?’’ Păi n-ai încotro. Colegii mei, marea majoritate dintre ei erau fumători. Da, eu am spus, eu fumez ocazional țigări de foi la evenimente: nuntă, botez, Anul Nou, zile onomastice și așa mai departe. E, colegii mei care fumau zi de zi. Dom’le, vrei nu vrei, n-aveai încotro. Că n-ai țigări. Dom’le și au renunțat la țigări. Dar v-am spus, ce era foarte greu, la țigări au renunțat după câteva zile. Nu i-am mai auzit vorbind despre. Din când în când mai aminteau: ,,Mamă, ce aș fuma o țigară!’’ Dar la mâncare! Aia e crunt iară! Crunt. Înfometarea aia. Iar în urmă cu doi ani de zile, atunci prima lună a fost dezastru. Eram în stare să mâncăm scoicile alea pe care le vedeam pe malul mării, sau scoarța de la palmieri, sau frunzele respective. Dom’le, deci ajungeam deja în situațiile alea de ca și cum ai avea halucinații. Deci, era incredibilă senzația aia de foame. Dar tot la fel, organismul găsește acea capacitate să se adapteze în timp. Într-adevăr, mai scurtă pentru unii, pentru alții mai lungă, de timp și să facă față. Și într-adevăr, după aia, organismul se adaptează și trăiește din resursele respective. Adică, la mine s-a văzut. Vizibil am slăbit 14 kg în primele două luni de zile. Ei, ca și număr așa în kilograme e enorm de mult. Enorm. Am fost totalmente transformat. Când am ajuns acasă sezonul trecut, după trei luni și o săptămână, așa cum am spus, ai mei s-au speriat pur și simplu. Eram aproape piele și os. Am poze în telefon care stau în mărturie.
Silvian Nanea — Da, sunt și pe internet am observat. Sunt poze care sunt vizibile. E vizibilă schimbarea.
Relu Pănescu — Da și din acest considerent, Silvian, vreau să spun și să transmit celor care urmăresc acest podcast, faptul că și acolo am arătat că m-am dus să demonstrez, că atâta timp cât ești pregătit, cât există un echilibru din punct de vedere fizic, psihic, mental, emoțional poți să faci față la absolut orice. Și nu-ți stă nimic în cale. Nu-ți stă. Mie, personal, recunosc. Mie, nu există ceva ce să poată să-mi stea în cale.
Silvian Nanea — Cum poți, nu știu, să explici celor care ne urmăresc de unde această putere? E cumva nativă sau așa o simți? Sau e o putere care cumva a fost lucrată în timp prin diferite experiențe?
Relu Pănescu — Nu știu dacă e nativ. Nativ, pot să spun faptul că sunt o persoană de acțiune. Deci eu am nevoie permanent de activitate. Asta pot să spun că o iau de la tatăl meu. El e o persoană care are 77 de ani, dar este așa ca și construcție fizică, așa cum mă vedeți pe mine. Deci, este permanent în acțiune, este permanent în activitate. Și asta probabil îl și menține ca și tonus și tot ce e locomotor din punctul ăsta de vedere, iar cealaltă este ambiția mea. Dar este ambiția mea cu mine. Adică, eu nu am o competiție cu cineva, cu tine sau cu altcineva. Eu cu mine am. Pentru că, întotdeauna eu dacă mă uit la cineva care este superior mie, mă uit cu drag. Și-mi pun întrebarea: ,,Eu cum pot?’’ Eu niciodată nu mă uit cu răutate, sau cu ranchiună. Eu pun întrebarea: ,,Dacă el poate, pot și eu?’’ Deci eu am… și într-adevăr eu mă ghidez…
Silvian Nanea — Să reținem: cumva competiția trebuie să fie cu noi înșine, nu cu altcineva.
Relu Pănescu — Silvian, așa este pentru mine și vezi că de fiecare dată îmi rezerv dreptul de a nu încerca să dau sfaturi. Le dau pentru ai mei, deci strict la familie, strict familie. În rest, nu vreau să dau sfaturi. Eu nu vreau ca cineva să creadă că eu le știu pe toate, nu. Eu… Așa e viața mea, așa mi-o organizez eu. Așa consider eu că-mi este mie benefică.
Silvian Nanea — Categoric, în funcție de experiențele noastre de viață cumva se spune că fiecare vedem viața dintr-o perspectivă a noastră. Uneori aceste perspective așa sunt de diferite încât credem că noi spunem adevărul și alții nu. Dar, dimpotrivă. Sunt multe date în sensul ăsta în care într-adevăr, fiecare vede viața din perspectiva lui. Dar din perspectiva asta a noastră putem împărtăși unele experiențe și chiar concluzii, acuma nu neapărat sfaturi.
Relu Pănescu — Da, iar ca și completare la ceea ce spui tu și la tot ceea ce am spus și până în momentul de față, mai vreau să spun în felul următor. Să știți că eu stau de vorbă cu toate persoanele, indiferent de categoria socială și de ce vă spun, și urmăresc cu atenție pentru că, de la fiecare am câte ceva de învățat. Indiferent de nivel și de statură, ai câte ceva. Și de aia, de exemplu eu și în vacanțe, în concedii în momentul în care mă duc, soția mea preferă să stea 24 de ore din 24 la soare, palmieri, mare și așa mai departe, ocean, ce e. Mie îmi place să iau viața în plin. Să văd cursul firesc al lucrurilor, viața aia adevărată. Pentru că îi spuneam de atâtea ori, când mai mergeam și călătoream și așa mai departe. S-ar putea… n-aș vrea să… un pic să mai crească micuța și să putem să ne deplasăm în alte zone mai îndepărtate, ținând cont de faptul că e prea mică încă. Și am luat în considerare că un zbor de două ore trei ore e suficient pentru ea. Ulterior, să creștem și numărul de ore de zbor. Dar, ce am vrut să scot în evidență, îi spuneam și ei. Zic: ,,Uite, asta e viața adevărată.’’ În fiecare țară, noi vedem doar chestiile respective, luxuriante, paradis. Da, dar aia e acolo în resort, în zona turistică. Hai să ieșim afară și să vedem cum trăiesc oamenii viața de zi cu zi! Și asta se întâmplă nu numai în România, oriunde dragilor, oriunde mergeți. Că mergeți pe… nu știu, în continentul… nu discutăm de continentul African. În Asia, în America, oriunde. Nu urmăriți viața din resort. Ieșiți afară și vedeți ce se întâmplă în viața de zi cu zi.
Silvian Nanea — Ați avut sau aveți un mentor? Sau mentori în viață?
Relu Pănescu — Mentori, eu așa cum spuneam, iau de la toate persoanele. Ascult cu mare atenție, sunt o persoană, probabil și din considerentul ăsta, în afară de faptul că sunt un profesionist, cum mă consider și o spună fără falsă modestie, eu sunt o persoană care urmăresc cu foarte mare atenție. Sunt un… acuma o să fac și o să pronunț exact numele unuia dintre cei pe care i-am avut ca și angajatori, este Marius Țucudean. Spunea: ,,Relu Pănescu este extrem de meticulos.’’ Astea sunt cuvintele pe care le folosea la adresa mea. Extrem de meticulos. Asta sunt. Eu sunt o persoană care așa cum spuneam, în orice dialog eu sunt foarte atent la ceea ce spui, la gesturi, la mimică, la reacție, la tot. Nu știu, probabil că și prin vechile locuri de muncă au fost care m-au construit ca să fiu așa. Dar, consider că pentru mine este foarte, foarte bine pentru că pe mine mă ajută chestiile astea. Pentru foarte multe persoane este un mare lucru pe care ei îl consideră o piedică. O… ceva care îi deranjează maxim. Cei care sunt așa de tipicari, așa de meticuloși, de atenți la fiecare detaliu.
Silvian Nanea — Ce este important pentru a avea succes pe plan profesional?
Relu Pănescu — Ce este important? În primul rând, trebuie să fii corect cu tine însuți, trebuie să fii… să dai dovadă de respect reciproc față de toți ceilalți. Pentru că, dacă este ca și într-o ramură sportivă, dacă este o probă ca și atletismul, înotul, unde tu alergi pe culoarul tău, sau înoți pe culoarul tău este una. În momentul în care este ceva colectiv, trebuie să ai respectul față de cealaltă persoană. Deci, respectul ăla trebuie să fie reciproc și într-o echipă trebuie să existe. Și cum eu pun mare preț și am spus-o, acum din nou făcând o comparație cu ceea ce se întâmplă în momentul de față la ,,Survivor’’, în echipa aia trebuie să dai dovadă de determinare, de implicare, de hotărâre, de loialitate. Dacă ești o persoană care nu ai aceste calități, nu știu cum funcționează lucrurile. Și din păcate, și dragilor o spun din nou, uitându-mă la voi, sunt foarte multe locuri de muncă, indiferent cu atât mai mult la stat, unde nu se merge pe performanță. Unde nu se merge pe capacitate, pe realizări, pe… acea persoană care dai randament. Care ești productiv pentru companie sau pentru societate. Se merge pe… și o spun cu o asumare maximă. Se merge pe acele lucruri de lingușeală, de prefăcătorie, de duplicitare, de a fi genul de persoană care în loc să-ți faci treaba cu profesionalism, vii și începi să-l dai în primire pe colegul tău, sau să găsești tot felul de alte modalități să te dai bine pe lângă superiorul tău. Tocmai pentru a-ți asigura tu acolo un loc mai călduț. Să… chiar dacă tu nu dai randament, nu ești eficient. Fiecare la locul lui de muncă acolo unde e.
Silvian Nanea — Ce strategii sau ce ar trebui să avem în vedere atunci când trebuie să facem o negociere? Cu siguranță ați avut multe momente în care trebuia să negociați un contract, un… diferite lucruri.
Relu Pănescu — Da, e o întrebare foarte interesantă, chiar nu mi-a prea fost adresată. Mi se pare o chestie, e oarecum… trebuie să te adaptezi în funcție de persoană, de loc, de obiect și de domeniu. Deci, depinde tot la fel, de tine ca persoană. Să știi ce anume vrei. Eu, de exemplu în momentul ăsta dacă am discuta concret pe o speță în sine aș ști să-ți spun. Dar așa, e un pic de… destul de delicat să pot să diferențiez, să scot în evidență anumite lucruri.
Silvian Nanea — Să spunem cu un furnizor care vrea să ofere un preț cât mai mare din punctul lui de vedere și din punctul celălalt ca și cumpărător vrem cumva să obținem prețul cel mai mic.
Relu Pănescu — Da, păi întotdeauna eu o să vă dau exemplu din viața mea de zi cu zi și o să încep aici să vin cu niște argumente foarte solide. În momentul în care m-am ocupat de proiectul Gemisport, l-am luat de la zero. L-am finalizat, ulterior am rămas la conducere și am coordonat activitatea a tot ceea ce se întâmpla la Gemisport. Am ajuns contactez mai multe firme, care se ocupau de tot ce înseamnă materiale și produse pentru întreținerea curățeniei. Am solicitat prezența a șapte firme diferite cu un produs anume în sine. Să presupunem că e această cafea, fiecare vine cu cafeaua lui. Am spus: ,,OK, aveți aici 2m pătrați, suprafața asta de gresie vreau să văd.’’ spunând din start, adică vreau să văd că produsul tău care curăță pentru îndepărtarea petelor, sau grăsimilor de pe suprafață de gresie sau granit, sau ce suprafață era, adică să știe. Nu-mi vine cu produs pentru sticlă, da? Ca să zici. Da, și am spus: fiecare aveți 2m pătrați. În momentul în care eu mi-am făcut percepția, pentru că într-adevăr, prețul diferă de la un furnizor, sau de la un producător. Pentru că, încă o dată, el nu-i și producător. El e doar furnizorul. Și am zis: ,,OK, eu nu contest. Tu poți să-mi spui că produsul tău e cel mai bun, e cel mai vandabil, cel mai eficient, cel mai productiv și așa mai departe. Vreau să vedem.’’ Probabil că la momentul acela… și tot ceea ce spun s-a întâmplat în anul 2008, dacă nu mă înșel. Da, 2008. Deci, acuma totuși destul de mulți ani. De aceea, chiar recomand și celor care sunt pe anumite funcții la stat. Mi-aș dori enorm să pot să am o echipă în spate și să am o susținere să fiu… dau un exemplu și o spun din nou fără falsă modestie: City Managerul Aradului. Și cu certitudine ați vedea o transformare vizibilă în următoarea perioadă de timp. Am în spate o experiență puternică în domeniul privat, nicidecum la stat. Pentru mine la stat ar fi floare la ureche. Pentru că, eu am dat dovadă de realizările mele în domeniul privat. Adică, la mine stau mărturie și pot să confirme nu numai cei care, mai exact angajatorul, ca să-i spun așa. Pot să confirme toți cei cu care am colaborat. Adică, eu sunt o persoană profesionistă. Mie nu poți să vii să-mi spui ,,Păi știi, ia-l ăsta că e mai bun decât ăla.’’ Da? Hai să vedem de ce-i mai bun? Adică mie trebuie să-mi demonstrezi exact. Ca și într-o echipă sportivă, tu degeaba îmi spui că ești mai bun. E simplu, plecăm de la linia de start 100 de metri. Am tras cu pistolul, block-start, ai plecat. Cine a trecut primul linia de sosire, ăla e cel mai bun. După aia discutăm. Restul sunt povești. Deci restul sunt povești. Și de aia am și spus, adică sunt lucruri care ar putea fi vizibile, tranșant. Eu într-adevăr recunosc că, prin profesionalismul meu și faptul că sunt așa, și din nou folosesc cuvintele lui Marius Țucudean ,,extrem de meticulos’’ eu sunt o persoană foarte incomodă pentru aceste persoane. Ăia care-s: cu limbile în urechi, pupincuriști, lingușitori, duplicitari, falși, turnători, trădători, pentru ăia sunt totalmente incomod, clar.
Silvian Nanea — Ce s-ar întâmpla dacă ar fi 10 sau 20 de persoane de acest tip? Uite, în Primăria Arad, în guvern, în conducere.
Relu Pănescu — Cu siguranță, cu certitudine schimbările ar fi vizibile. La ceea ce au ei în spate, la bugetele pe care le au, transformările ar fi vizibile. Dar încă o dată spun, eu prin faptul că sunt așa de asumat și așa de hotărât și așa mai departe, eu sunt o piedică. Eu sunt un pericol. Eu sunt o problemă pentru cineva. Pentru că marea majoritate n-au nevoie de așa ceva. Deși, pe mine de foarte multe ori mă surprinde și am mai spus o și o spun în continuare, dom’le tu când ai un om ca și mine și dacă intenționează să-și înainteze demisia, dom’le, tu nu-i dai voie să plece pentru că ți-a dat dovadă în ani de zile de ceea ce poate, de capabilitatea lui și realizările lui, se văd. Adică, pentru mine n-a existat în toate proiectele mele nimic ce să nu pot să rezolv, ce să nu pot să fac. Și, din nou, din nou o spuneam, de fiecare dată, dom’le în momentul în care am… pentru că eu așa sunt. La mine totul… Am mai fost, chiar și de foști colegi de ai mei, am mai auzit acuma recent în ultima lună niște discuții în care spuneau ,,Băi, Relu… Păi ăla e ca și pe vremea cum erau cu comuniștii înainte. Înțeleg, el tot timpul cu pixul cu agenda în mână.’’ Da, pentru că nu poți să ai capacitatea să gestionezi atât de multe resurse, atât de multe proiecte, fără să rămână scris. Pentru că, încă o dată, eu nu sunt un calculator. Eu nu sunt un server. Da? Eu sunt o ființă umană, care în afară de acele proiecte din punct de vedere profesional, eu am și ale mele în viața de zi cu zi. Și atunci, întotdeauna trebuie să existe acel echilibru cum spuneam, și între viața profesională și cea particulară, familie și așa mai departe. Și atunci e normal, pentru că încă o dată, nu toate lucrurile se întâmplă. Chiar dacă zicem ,,Dom’le, trebuie să terminăm cafeaua astăzi.’’ Nu s-a terminat, dar eu peste o săptămână revin și vedem, și bifăm: realizat, realizat în termen sau așa.
Silvian Nanea — Și cum se poate totuși penetra în această zonă? Să zicem, de administrație, care pare cumva impenetrabilă?
Relu Pănescu — Nu știu. Nu știu să spun. Eu nu pot să găsesc, sau să dau un răspuns din punctul ăsta de vedere pentru că, așa funcționează la noi lucrurile. Dacă te referi la tot ceea ce înseamnă și mi-aș dori ca tot ce înseamnă și factori politici, să încerce. E un sfat pentru toți. Să-și ia oameni, înainte de toate, loiali. Deci, de aici plecăm, loiali. Să fie hotărâți, să fie asumați, să fie credibili, să fie determinați, să fie… nu știu, ambițioși. Să-i vezi. Dom’le, OK. Ce e? Cum e? Pentru că, în momentul în care ai asemenea persoane e clar că poți să evoluezi. Haideți să luăm exemplu, pentru că noi ca și țară suntem totalmente diferiți. Haideți să ne uităm în străinătate.
Silvian Nanea — Este doar o problemă națională la noi?
Relu Pănescu — Tind să cred că da. N-am prea văzut, n-am văzut în Germania așa ceva. N-am văzut. Adică, noi discutăm de tot ceea ce se întâmplă, nu acolo unde există. Și încă o dată, nu vreau să blamez nația, românii, pentru că-i iubesc. Dar așa suntem noi. Păi așa, nu știu din ce considerent. Probabil că din istorie. Dacă stăm și urmărim.
Silvian Nanea — Sunt niște particularități de neam, cum ar fi.
Relu Pănescu — De neam. Deci, acolo unde există o companie și unde nu sunt foarte mulți români, da? Că, acolo, normal noi încercăm tot felul de subterfugii, de șmecherii. Că așa, nu știu, probabil e specific nouă să facem. Acolo lucrurile funcționează și funcționează așa cum trebuie să funcționeze. Că, de aia ne uităm și sunt atât de multe firme. Haideți să luăm, v-am zis comparație. Unde vreți, în Europa, în Statele Unite, în Asia. Dom’le, de sute de ani, companii. Iau cel mai mediatizat produs de consum din lume. Toată lumea îl știe, da? Băutura răcoritoare. Dom’le, e neschimbată esența. La noi, dacă ar fi fost în România, deja era schimbată de zeci de ori. Mă înțelegi? Toată lumea știe, toată lumea cunoaște. De ce? Pentru că se respectă, din nou revin la armată. De asta, pentru că îți convine, nu-ți convine, dom’le, n-ai cum să schimbi rețeta respectivă. Că dacă ai schimbat-o, un consumator care consumă regulat, imediat îți spune clar, există diferențiere. Și noi am văzut. Adică, îi simți puțin totuși, aroma altfel. Dacă bei o băutură răcoritoare aici în România și același produs îl bei, nu știu chiar și în Germania, în Europa, ca să nu zic în zona Asiei, sau dacă ne uităm la produsul care-i de culoare galbenă, acolo și culoarea nici măcar nu-i galbenul ăsta. Dar, acolo e colorantul sau ceva. Dar încă o dată, ea, rețeta propriu-zisă se respectă.
Silvian Nanea — Din perspectiva antreprenorială, cumva aș întreba cum putem, nu știu… menține un echilibru între această perspectivă de reguli și proceduri. Nu știu, stil de armată și altă perspectivă cumva de flexibilitate care încurajează cumva inovația?
Relu Pănescu — Eu n-aș vrea să punctez foarte mult reguli din armată. Eu când mă refeream la armată, mă refeream la faptul că acolo lucrurile sunt foarte clar stabilite. Da? Acolo nu faci după capul tău, nu faci cum îți trece ție prin minte. Acolo sunt niște lucruri foarte clar stabilite în zeci de ani de zile, care se respectă. Același lucru e foarte greu la noi în România. Pentru că, dacă vedem în ultima perioadă, nu mai există forță de muncă. Deja ajungem să importăm și noi.
Silvian Nanea — Importăm din Asia, da.
Relu Pănescu — Da, foarte multă. Deja în ultimii ani foarte mulți. Vedem și noi aici. Asta este. Cum înainte, românii plecau imediat după ’89, plecau în afară și penetrau fiecare țară pentru căutarea unui trai mai bun, unui loc de muncă, pentru a-și asigura un confort, o stabilitate familiei. Același lucru se întâmplă în momentul de față. Este foarte greu. Nu mai există forță de muncă. Indiferent de domeniu. Vorbesc cu foarte multe persoane, în momentul în care mă întâlnesc, toată lumea se plânge de forța de muncă. Nu mai există acel… acea frază pe care o auzeam până în urmă cu… Hai, să pot să spun eu, anul 2008. Este primul an în care eu am intrat în domeniul privat, ținând cont de faptul că până la 1 ianuarie 2007 purtam uniforma Statului Român, lucram în sistemul vamal. Odată cu intrarea României în comunitatea europeană s-a terminat controlul vamal la frontieră și chiar în ianuarie 2008 am fost numit director la Gemi Center, urmând ca de la momentul respectiv să-mi desfășor foarte mult activitatea în domeniul privat. La momentul respectiv, când am finalizat proiectul Gemisport, într-adevăr aveam zeci de persoane la ușă pentru interviuri. Acum este dezastru. Este unul dintre factorii și motivele pentru care în urmă cu un an de zile mi-am înaintat demisia din nou, din funcția de director general. Pentru că nu aveam personal. Aveam anunțuri postate pe tot ce înseamnă rețele de socializare și în mediul ăsta pentru recrutare de personal. Foarte puține persoane sunau, cu atât mai mult din cele care sunau încercam să-mi planific sâmbăta, ținând cont de faptul că era o zi un pic mai relaxată pentru mine. Îmi planificam din jumătate în jumătate de oră și să zicem că dacă aveam la 9:30 o întâlnire cu cineva, la 10:00 cu altcineva, la 10:30 cu altcineva, nu-mi venea niciuna dintre persoane. Iar și cele care veneau, lăsau foarte mult de dorit. Eu nu vreau să discreditez pe nimeni, dar încă o dată, sunt foarte multe pretenții. Foarte rar am întâlnit persoane care să întrebe: ,,ce am de făcut?’’ Prima întrebare, și aveam o discuție cu soția, cu Cerasela, și tot timpul îmi spunea și în momentul în care eram contactat telefonic, zice: ,,Relule, dar dacă te întreabă oamenii ce salar e’’, zice ,,Clar că ăla vine pentru salar.’’ Zic: ,,Eu știu, Cerasela. Dar nu-i normal. Să mă întrebi primul lucru.’’ Tu nu mă întrebi unde e locul de muncă, ce am de făcut, care-i programul, ce responsabilități am? N-am discutat despre o fișa a postului, nu te-am văzut. Dom’le, înainte de toate, eu, Relu Pănescu, eu vreau să te văd. Pentru că, pentru mine este foarte important. Eu nu te discreditez, așa cum o spuneam tot la fel, mai devreme în acest podcast. Eu acord aceeași atenție tuturor persoanelor, dar eu vreau să te văd. Pentru că eu, din experiențele mele profesionale, îmi dau seama dacă ești o persoană pe care mă pot baza, credibilă și într-adevăr serioasă, pentru activitatea profesională, sau nu. Eu de acolo îmi dau seama. Și nici măcar nu veneau la interviu.
Silvian Nanea — Da, eu am mai încercat cu un interviu, mini interviu video. Adică, de la CV-ul de pe un site de joburi de exemplu. Prima programare era de cinci minute, interviu video, dacă ne înțelegeam cumva mai departe urma și un interviu fizic, pentru că nu avea rost.
Relu Pănescu — Am înțeles. Dar tu deja ai creat o oarecare… îi speriai oarecum pe cei care erau potențiali aplicanți la job.
Silvian Nanea — Păi, nu-i speriam, făcea puțin o sortare care oricum se făcea ulterior.
Relu Pănescu — Păi, eu știu. Pentru mine e o chestie foarte profesională ceea ce făceai tu, dar pentru marea majoritate i-ai băgat în ceață. Deci, chestii de genul ăsta. Deci, eu încă o dată, din punctul meu de vedere eu apreciez maxim ceea ce spui tu, dar eu asta am întâlnit doar la companii oarecum un pic mai mari, mai dezvoltate. Mai mulți deja devin reticenți, numai când pui întrebarea. Pentru că, eu aveam câteva întrebări la momentul în care aveam primul dialog: unde stați? Dau un exemplu. Ca și domiciliu. Da? Deci, vrând nevrând, experiența m-a făcut ca și de domiciliu să-mi dau seama. Că, de exemplu dacă locul de muncă e în Aradul Nou și tu stai în Vlaicu, dom’le, o să fie foarte greu ca tu să ajungi zi de zi la locul de muncă. Deci, deja era o percepție pentru mine ca să-mi dau seama și multe alte întrebări.
Silvian Nanea — Cu personal din Asia ați încercat, sau ați avut experiență?
Relu Pănescu — Eu personal am avut o singură persoană pe care am avut-o în subordine, era la partea de bucătărie. Am fost mulțumit de el, era într-adevăr mai mult pregătit pe partea de tot ce însemna zona asiatică dar încă o dată, a dat dovadă că își dorea. Și aici tot la fel îți dai seama la anumite persoane dacă există voință. Vrei sau nu vrei? Că sunt unii, în special în domeniul ăsta HORECA, acolo e un pic mai delicat. Pentru că acolo știe că, de exemplu în momentul în care îți pleacă ospătar de aici, el știe că merge mâine în altă parte, că sunt foarte multe locații în Arad, da?
Silvian Nanea — Da…
Relu Pănescu — Restaurante, baruri, terase, cafenele și așa mai departe. Zice: ,,A. OK, păi plec de aici. Mă duc dincolo. Nivelul de salarizare e oarecum asemănător.’’ Aici e o chestie foarte interesantă. Eu văd lucrurile un pic cu totul și cu totul altfel, poate, față de mulți și în care spun că și în momentul de față există probabilitatea și posibilitatea să ai oameni competitivi și să ai eficiență, și să-ți dea randament la locul de muncă. Dar, asta-i o percepția a mea personală.
Silvian Nanea — Și care ar fi soluția?
Relu Pănescu — Soluția? Exact cum spuneam un pic mai devreme și cum, chiar am urmărit la tine într-unul dintre podcasturi, acela cu Părintele Constantin Necula în care spunea de respectul care trebuie să existe între angajator și angajat. Și acel respect este… și o spun tot la fel, eu personal, Relu Pănescu, într-adevăr eu pun foarte mare preț pe chestia asta. Adică, eu în momentul în care mă duc la un angajator, eu vreau să existe un respect. Așa cum eu îl respect pe el și el să mă respecte pe mine. Deci, modul de dialog poate să fie la per tu, dar nu încerca să mă faci preș sau să mă umilești. Pentru că, încă o dată, tu nu ești stăpânul meu. Eu nu sunt sclav. Există, că de aia și spune ,,Contract Individual de Muncă’’. Există o reciprocitate, tu ești angajator, îmi acorzi mie un loc de muncă pentru care eu prestez un serviciu, pentru care primesc o remunerație conform fișei postului, obiective și așa mai departe. Tot ce e. Dar de aia zic, adică, nu? Mai am eu o vorbă: nu înseamnă că dacă ești foarte bogat ești și deștept.
Silvian Nanea — Da, categoric.
Relu Pănescu — Tot la fel ești. Deci, dacă eu aș vrea să… și m-aș bucura cei care urmăresc acest podcast, încercați să rețineți foarte multe cuvinte pe care le spun așa subtil pentru cei care într-adevăr au un pic de pregătire și sunt un pic mai ,,smart’’. Și în momentul de față, haideți să ne uităm la multinaționale. Ca să n-ating… toate salariile sunt la fel, da? Indiferent, nu vreau să le dau denumirile ca să nu creez o situație delicată. Da? Toate sunt la fel. Eu dacă aș fi directorul general, CEO-ul de la una din astea, aș zice: nu. La mine angajații primesc 1.000 de lei mai mult decât oricare dintre. Și garantez că ăla nu-ți mai pleacă. El așa zice: Cum îți motivezi angajatul? Punem invers, hai! Permite-mi să pun eu întrebarea: Cum îl motivezi pe angajat?
Silvian Nanea — Păi, este important oricum și mediul de lucru.
Relu Pănescu — Corect! Sunt foarte mulți…
Silvian Nanea — Tratamentul care se oferă. Oricum, trebuie cumva sau e nevoie de a schimba cumva perspectiva. Ai menționat de angajat și angajator. De fapt, cred că e o formă de colaborare aici, adică nu mai privit ca un angajat, ci ca un colaborator, care prin serviciile prestate până la urmă îți îndeplinește obiectivul companiei.
Relu Pănescu — Sunt perfect de acord cu tine și tocmai asta îți spun. Adică, atâta timp cât tu vrei să-ți funcționezi afacerea, tu știi că ai început o afacere. Poate te-ai dezvoltat până la un moment dat și vrei în continuare să te dezvolți. Și vezi că nu mai există forță de muncă. Păi de ce-ți pleacă forța de muncă? Din? Exact cum ai zis tu. De la mediul de lucru. Pentru mine sunt foarte mulți factori care contează, dar eu nu vorbesc din punctul meu de vedere, eu vorbesc din marea majoritate. Marea majoritate și de aia am zis, domeniul HORECA, sau ceea ce înseamnă operatorii, din tot ce înseamnă multinaționalele astea. Da? Dom’le, el știe că pleacă de la Yazaki la Leoni, sau la Takata, sau la nu știu care. Hay, sau la cine. Pentru că unul, e cam același lucru și are același model, nu se diferențiază cu nimic. Da, pe lângă asta, e exact cum zici tu, mediul de lucru. Sunt responsabilitățile, e modul de dialog între cei care sunt la conducere și ceilalți. Pentru că aici ar trebui, ți-am zis, până și angajatorul să găsească o soluție palpabilă potrivită, să-și dea seama ,,Băi, stai puțin că nu mai merge.’’ Adică, trebuie să găsim acea modalitate dacă vreau să-mi funcționeze firma. Că dacă nu, îți pleacă. Adică, tu nu-i oferi un asemenea salar încât să zici: ,,N-are cum să plece, că eu atâția bani îi ofer încât n-are cum să plece.’’ Dar el tocmai de aia pleacă. Pentru că, oriunde s-ar duce și în domeniul HORECA are același salar, are aceleași beneficii, are aceleași… Nu știu, avantaje dacă le poți spune așa. Da? Și atunci trebuie să găsești un pic, ceva cu care tu să vii să îl motivezi. Și trebuie… când mă refeream la chestia de respect, tocmai la chestia asta de adresare. Adică, nu… Încearcă să-i vorbești și să-i înțelegi de multe ori. Că și acea persoană este un om, are și el probleme. Nu știm, fiecare… sunt unii care sunt mai deschiși sau nu. Și atunci, încă o dată, hai să vedem! Eu de fiecare dată, eu am dat dovadă, și cu siguranță dacă sunt între voi care ați fost persoane în subordinea mea, cu siguranță puteți să lăsați acolo comentarii și să spuneți ca să vadă toată lumea modul meu de management pe care l-am avut. Pentru că, așa am fost perceput și de către voi dragilor și telespectatori de acasă, milioane de oameni care m-ați urmărit. M-ați văzut pe mine, acea persoană foarte echilibrată cu coloană vertebrală care nu m-am orientat, care n-am făcut alianțe, care am fost așa drept, cum s-ar zice și corect. Și cu toate celelalte calități de care spuneam. Și din considerentul ăsta spun. Adică, eu am înțeles, în momentul în care tu ai venit la locul de muncă și mi-ai spus că ai întârziat din anumite considerente, nu știu… Poate te-ai simțit rău sau ceva, dar și când am nevoie și acum trebuie să rămâi cinci minute peste program, că mi-am dat seama dacă ai mințit, da? Sau tot la fel, nu-l suprasolicita. Sau dacă-l suprasoliciți, și motivează-l și mai spune și câte o vorbă de îmbărbătare, că are nevoie. Eu personal, Relu Pănescu, am avut nevoie în mulți ani de zile, poate dacă nu atât pe partea de remunerație, cât de acele aprecieri: Băi, bravo! Și așa o bătaie pe umăr. Băi, bravo. Mersi! Pentru că, s-au văzut niște evoluții. S-au realizat câteva lucruri. Că, dacă nu, eu spun în felul următor: toți care au și au firmele mai mici, mai mari și așa mai departe, tu ai o echipă. Că, dacă nu, ești la nivelul ăla. Și când ești singur, nu poți să fii la fel. Ei, tu ai evaluat tot la fel, că ai avut: acolo și acolo, era și ăla, și ăla, și ăla, și ăla, și ăla de la pază, de la ultimul, de la cine vrei tu. De la cel care face curățenie, de la cel care… cine vrei tu. Da? Deci, fiecare își are rolul lui. O vorbă iar, tot la fel dragilor, vreau să dau un exemplu care, așa cum la mine rămân doar lucrurile foarte puternice în memorie și în suflet, același lucru și vreau să vi-l spun vouă. Am un respect deosebit pentru domnul Cosma. Domnul Cosma Gheorghe, el este proprietarul COTA Internațional și a tot ce înseamnă grupul de firme. Și când spun chestia asta, vin cu argumentul spunând că indiferent de câte ori a intrat în companie, a deschis ușa și a dat bună ziua, de la… așa cum spuneam, de la primul până la ultimul, și de la ultimul până la primul. A deschis ușa și a dat bună ziua. Și ,,bună ziua’’ așa când îl simți, natural vorbind. Aia înseamnă respectul pe care poți să-l ai față de angajatul tău și contează pentru unul ca și mine, contează foarte mult chestia asta.
Silvian Nanea — Cum vedeți partea de imigrație, de exemplu de forță de muncă din afară? Sau perspectiva nu știu, în 5, 10 ani că va fi Aradul? Sau, probabil va avea niște cartiere de srilankezi sau indieni.
Relu Pănescu — Da, tot ce este posibil, că într-adevăr în următoarea perioadă, probabil 10 ani de zile să… Chiar n-aș vrea să greșesc și să spun că ar putea să predomine forța de muncă din afară. S-ar putea să se schimbe și lucrurile din alt punct de vedere, și demografic și ca mentalitate. S-ar putea lucrurile să nu evolueze pe o latură foarte bună, pentru că vedem ce se întâmplă în țările din occident, unde există foarte mulți imigranți.
Silvian Nanea — Și cartiere în care poliția nu mai intră.
Relu Pănescu — Unde… Da, așa că eu de aia zic, nu știu și nici n-aș vrea să încerc să fac o previziune, dar nu știu dacă ar fi foarte potrivit. Deși nu cred, nu cred că se va întâmpla chestia respectivă. Pentru că, ceea ce se întâmplă în momentul de față, chiar dacă sunt srilankezi, pakistanezi, indieni, da… Cei din zona asiatică, s-ar putea să vină și imigranți din Africa și așa mai departe. Nu este un pericol în momentul de față și eu vă spun tot la fel, cu o asumare maximă. Noi suntem doar de tranzit. Ei vin aici, stau o anumită perioadă, își aranjează apele. Deocamdată, nu există libertatea aia de a circula cum își doresc ei, dar când au prins o portiță sau ceva, ți-au plecat. Adică, când ți-e lumea mai dragă și crezi că te poți baza pe el, cu siguranță să fii convins că pleacă. Pentru că, tu nu poți să oferi ceea ce oferă… dau un exemplu, nu știu. Franța, Italia, Spania, Portugalia, Austria.
Silvian Nanea — Da, probabil un procent destul de mare va pleca și alt procent mai mic va rămâne.
Relu Pănescu — Păi da, dar nu tot timpul vor veni. Cei care sunt noi veniți și tu atunci tot la fel ca și angajator trebuie să-l pregătești, să-l inițiezi. Să fie cineva lângă el. Deci sunt, dar vrem nu vrem, asta-i trendul. Dar după o perioadă de timp după ce a făcut cheag, ca să spun așa, se ia și pleacă. Pentru că, încă o dată, el are cunoștințe, are neamuri, care probabil sunt în alte țări și face o paralelă. Dom’le, OK, și aici lucrez la… dau un exemplu, fabrica respectivă care se ocupă de cablaj auto. Dom’le, dar aceeași fabrică care face de exemplu în Ungaria, deja are cu 300€, 400€ mai mult decât asta. Și atunci… am dat exemplu Ungaria, pentru că e graniță.
Silvian Nanea — Sunt grupuri de Facebook, de WhatsApp și tot în care sunt toți.
Relu Pănescu — A, nici nu mai discutăm de tot ce înseamnă mediul online. Adică, toate informațiile circulă în momentul de față și fiecare e liber să ia ce consideră din mediu online.
Silvian Nanea — Ne aflăm cumva așa la finalul discuției noastre, gândindu-ne și la experiența avută la ,,Survivor România’’ și la experiența de viață pe care ați avut-o până acum, și cu siguranță vor urma multe lucruri frumoase. Ce le puteți, sau ce doriți să le transmiteți celor care ne urmăresc?
Relu Pănescu — Eu vă doresc dragilor, multă sănătate vouă, familiilor voastre, încercați să fiți cât se poate, cât puteți voi fiecare mai bun în viață. Și un sfat așa prietenește: iubiți-i pe cei dragi vouă! Indiferent că-i mama, tata, fratele, sora, soția, logodnica, partenera de viață, copiii, pentru că familia este cel mai important lucru. Asta este părerea mea, opinia mea personală și este un sfat, o recomandare din partea mea. În momentul în care există această conexiune cu familia, eu personal sunt mulțumit. Sunt împlinit, sunt satisfăcut și sunt liniștit. În rest, celelalte lucruri toate sunt trecătoare.
Silvian Nanea — Mulțumesc mult!
Relu Pănescu — Eu mulțumesc, Silvian, încă o dată pentru invitație și cu drag o să răspund și cu altă ocazie.
Silvian Nanea — Mulțumesc încă o dată! Dragilor, priviți departe dar iubiți-vă familia!