,,…Părintele Constantin Necula — …iar banii nu te fac mai deștept. Banii te fac mai deschis spre cheltuieli, dar nu te fac mai deștept…
… — Cred că cea mai mare virtute a unui om este să știe să muncească. Să investească în propria lui educație, să nu se lase călcat în picioare de mediocrii cu ifose de șefi…
… — Fiecare clipă, să nu uiți preotul cui ești. Să nu-l idolatrizezi pe Dumnezeu și cu atât mai puțin să te idolatrizezi pe tine…
… — Dar inventăm niște termeni de ți se face rău. Eu nu știu cum putem fi așa complicați când Hristos, gândește-te ce discurs de coaching face când îl scoate pe Lazăr din groapă: ,,Lazăr, ieși afară!’’ Ce discurs de motivație… Hristos nu are discurs. Hristos poruncește…
… — Mi-am dat seama că, de fapt ceea ce întâmpinăm noi în lume este analfabetismul. Toți suntem păcătoși, putem să fim… un copil de o zi. Are deja păcate…’’
Silvian Nanea — Salutare dragilor și bine v-am găsit! Bine ați revenit la un nou episod al podcastului ,,Vezi Departe’’, locul unde discutăm despre idei, povești și strategii, despre cum ne putem îmbunătăți viața în prezent așa încât să privim cu încredere în viitor. De aceea am intitulat acest podcast ,,Vezi Departe’’. Astăzi vom discuta despre spiritualitate, pentru că îl avem alături de noi pe Părintele Constantin Necula. Părinte, bine ai venit!
Părintele Constantin Necula — Doamne ajută! Bine să ne vedem!
Silvian Nanea — Discutăm despre spiritualitate astăzi pentru că, zic eu, este esența vieții noastre. Înainte de a intra în subiect, nu uitați să urmăriți canalul pentru a crește comunitatea și să vă gândiți la ideile pe care le puteți lua, le puteți analiza și ulterior aplica în viața voastră, așa încât să priviți cu încredere spre viitor! Părinte, ce înseamnă pentru dumneavoastră acest moto ,,vezi departe’’?
Părintele Constantin Necula — Am tradus eu ,,aruncă-ți ochii’’, cam așa ar fi venit. Poate că nu-i musai să vezi departe dacă nu vezi în tine. Pentru mine, ,,vezi departe’’ înseamnă: uită-te bine la tine. Noi în ultima vreme sunt foarte atenți la ,,departele’’ de aproapele nostru. Știi? Cam așa și îl temporăm, îl învățăm, îi dăm lecții, dar nouă nu prea ne aplicăm metode de revenire. Vezi departe înseamnă… de fapt, am să dau un exemplu, ca să fiu mai sincer. E imaginea pe care o are Catedrala Mântuirii Neamului. Asta: înjurat, scuipat, dar deocamdată văd că e foarte protejata prin tăcere în ultima vreme. Patriarhul, prin construcție a arătat un lucru fundamental, Părintele Patriarh. Că, vede 400 de ani mai încolo decât noi. Când noi o să fim o societate amintită prin istoria lucrurilor cu tot felul de bazaconii și în rapoartele lumii cu tot felul de scăderi.
Silvian Nanea — 400… 400 de ani mai departe?
Părintele Constantin Necula — Minimum, minimum.
Silvian Nanea — Minimum. Eu, înainte de a filma acest podcast, sincer am meditat la această primă întrebare. Ce înseamnă vezi departe din perspectiva spiritualității? Pentru că, am discutat aici în studio cu alți invitați din zona de business să zic, și atunci fiecare companie își face o viziune pentru 5, 10, 20, 30 de ani.
Părintele Constantin Necula — Și Dumnezeu zâmbește că ne facem planuri.
Silvian Nanea — OK. Da, dar acum când discutăm despre spiritualitate, m-am gândit că aici discutăm despre veșnicie.
Părintele Constantin Necula — Da, dar veșnicia are și ea etapele ei. Noi chiar credem că veșnicia e un calup așa. Nu e simplu. Am să-ți dau un exemplu, pentru că mie mi-e mai ușor să vorbesc așa exemplificând. Din punctul meu de vedere, revin, a vedea departe înseamnă a vedea foarte bine aproape. Noi totdeauna ne lăudăm că-l vedem pe Dumnezeu pe care îl vedem undeva departe pe tron iar pe aproapele nostru nu prea îl mai băgăm în seamă și asta e o distrofie de hrană spirituală. Nu te poți hrăni cu un viitor în care bănuiești că ai putea crede, dacă nu te hrănești cu ajutorarea aproapelui pe care-l vezi. Pentru mine n-am fost… eu n-am fost niciodată un utopist nici măcar când eram elev, sau… am muncit pentru fiecare centimetru. Chiar unora vi se pare că-i foarte ușor să vorbești, să ieși în public. Eu aș zice să nu încerce dacă nu n-au muncit cum se cade. Se aude așa o sfărâmare de oase, o răstignire continuă atunci când privești departe, pentru că te întinzi peste posibilitatea ta de a vedea. Uite, Mântuitorul, că ne apropiem de săptămâna patimilor. În Evanghelia de la Marcu în trei rânduri propovăduiește patima sa, dar în a treia oară le și explică ucenicilor că cel ce voiește să fie mai mare între ei trebuie să fie ca un slujitor. Observ eu, alungirea vederii, dar o aducere în realism. A vedea departe înseamnă a privi realist prin tine spre lume.
Silvian Nanea — De fapt, cumva schimbați perspectiva. Adică, în principal trebuie să fim atenți la lucrurile de lângă noi, la aproapele nostru, să fim prezenți.
Părintele Constantin Necula — Ce folos dintr-o firmă la care faci proiecte la 20-30 de ani de dezvoltare și tu nu ești atent la nevoia angajaților tăi. Nu merge. Eu cunosc oameni care au investit foarte puțin în relația lor cu angajații și să știi că uneori, sigur că salariile, sau mă rog… salarii, că așa se cheamă, pot aduce un plus de eficiență cu condiția să fie umană și relația între angajator și angajat. Dacă nu e umană, despre ce vorbim? Noi săraci, torționarii unii altora am mai fost. Acuma a apărut așa o modă foarte ciudată în care șeful trebuie să se impună, să facă pe deșteptul, să explice că știe tot. Nimeni nu știe tot. Absolut nimeni nu știe tot, iar banii nu te fac mai deștept. Banii te fac mai deschis spre cheltuieli, dar nu te fac mai deștept.
Silvian Nanea — Cu siguranță!
Părintele Constantin Necula — Ceea ce te face deștept e munca asta, munca asiduă, să vrei să-ți cumperi un aparat în plus, un mecanism prin care să îmbunătățești actul muncii, știi? Adică, tot ceea ce înseamnă activul ăsta de gândire, de creație. Un șef care nu-i creativ e pierdere de timp.
Silvian Nanea — Da. Ce valori, sau principii spirituale ne ajută ca să privim cumva cu încredere spre viitor și iată, și să fim atenți de cei de lângă noi?
Părintele Constantin Necula — Noi filmăm și suntem acum în direct în prag de Florii. Gândește-te că avem un Dumnezeu care intră în Ierusalim călare pe mânz, mânzul asinei și credem că asta e maxima de smerenie, dar iese din Ierusalim pe cruce, adică mai smerit decât apa. Deci, era maxim de smerenie umană să intri pe un asin într-o cetate, când iese pe cruce este smerenie absolută. Eu cred că smerenia este principala virtute pe care trebuie să o aibă un om care privește departe. Mă feresc de imagine fizică, pentru că Moise privește departe, dar nu intră în Ierusalim. Nu intră în țara sfântă. Tot poporul său trece iordanul, el nu. Mă gândesc la Ioan Botezătorul. El privea de departe venind mielul lui Dumnezeu dar n-apucă să-i vadă toată zdroaba. Poate din partea cealaltă a cortinei vieții. Maica Domnului privește de departe zdroaba lui Hristos și femeile mironosițe. A privit de departe spre departe, e așa un fel de curaj de a asuma că există o limită peste care n-ai să poți trece niciodată. Și să știi, eu cunosc mulți vizionari în modul real al cuvântului. Oameni care au investit, așteaptă feedbackuri de la… trebuie să fii curajos să nu aștepți nimic din ceea ce investești. Să investești doar pentru că pui în mâna lui Dumnezeu afacerea ta, viața ta, viața prietenilor tăi. Are curajul un antreprenor să spună ,,Fraților, eu am investit atât, o sumă. Am pus banii ăștia în mâna lui Dumnezeu ca de acum, el să gestioneze.’’ Te ia lumea de nebun! Te internează. Pe când realitatea asta este.
Silvian Nanea — Asta ar fi ca și iubirea necondiționată cumva.
Părintele Constantin Necula — Da, este iubire necondiționată și cu smerenie. Revin, până la urmă un om care e eficient, e un om foarte smerit. El știe că nu-i de la el. Mi se pare așa… Domnul Dănăilă spunea la un moment dat ,,Noi toți credem că Dumnezeu lucrează prin mâinile chirurgului’’ și zicea ,,Nu, nu, nu. Eu lucrez prin mâinile lu lui Dumnezeu.’’ E interesantă răsturnarea asta de opțiune. E o viziune răsturnată. Suntem părinții copiilor noștri, dar suntem la rândul nostru copiii părinților noștri, oricât de bătrâni, iar părinții noștri la rândul lor poartă cu sine o părinție anterioară existenței lor. Deci, de fapt cu cât privești mai departe, trebuie să privești în urmă tot mai mult.
Silvian Nanea — Da… tot mai adânc tot mai profund.
Părintele Constantin Necula — Cine nu-și mai aduce aminte încotro se îndreaptă e un proverb danez, mi-a fost tare drag când l-am găsit: ,,Când nu-ți mai aduci aminte încotro te îndrepți, să-ți aduci aminte de unde vii.’’ Este prima generație de boieri cu școală. Ai noștri au fost oameni care au muncit în alte direcții decât ale noastre. Gândește-te bine, ei priveau departe. Crezi că și-a închipuit vreodată cineva din familia mea că am să ajung profesor universitar? Foarte, foarte greu. Pentru că limita lor atunci în clipa aia era… nici nu cred că știau să scrie ,,profesorul universitar’’ cine? Dar, asta nu înseamnă că n-au fost oameni de valoare. Asta nicidecum nu înseamnă că n-au fost. Dar au fost în orizontul posibilităților de a privi lumea.
Silvian Nanea — Și cum putem depăși aceste limitări să zic, sau posibilități ale părinților noștri?
Părintele Constantin Necula — Cred că cea mai mare virtute a unui om este să știe să muncească. Să investească în propria lui educație, să nu se lase călcat în picioare de mediocrii cu ifose de șefi. Să-și asume cu responsabilitate sinceritatea de a vorbi pe șleau, cu gânduri corecte asupra lucrurilor care îi preocupă. Eu sunt la bază crescut să fiu chimist, fizician, laborant. Pentru mine erau lucrurile… chiar dacă acum mă uit cu zâmbet pe buze, aveam niște emoții cumplite la laborator la chimie. Îmi plăcea și nu-mi plăcea. Îmi plăcea pentru că era foarte provocator, nu-mi plăcea că trebuia să înveți prea mult, pentru mintea mea de literat era dificil să rețin cifre, dar a fost fascinant să poți descoperi că în spatele fiecărei cifre și fiecărei litere dintr-un organism de gândire, cum era chimia să zicem, sau fizica, nu mai spun. E o poezie întreagă. Eu râdeam la un moment dat, eu cred că am început să scriu poezii ca să pot să-mi explic de ce e=mc pătrat. Nu mă crede nimeni dar eu așa gândesc.
Silvian Nanea — Și totuși ați continuat parcursul ăsta al educației, dacă a fost puțin mai dificilă din perspectiva dumneavoastră chimia.
Părintele Constantin Necula — Prin a 10-a mă întrebau ăștia ce mă fac? Era prima dată când mă gândisem să dau la seminar, dar absurd așa dintr-o glumă. Nu eram… habar n-aveam ce înseamnă seminar. Și la un moment dat m-au întrebat colegii mei ,,Tu ce ai să scrii, mă?’’, zic: ,,Eu am să mă fac inginer piscicol.’’ Mă gândeam la inginer specialist în ,,piscicolihtis’’ știi? De la ,,ihtis’’ Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu Mântuitorul. Citisem cred că ,,Vovadis’’ și apoi ,,Cetatea blestemată’’ într-a a 11-a. Gata am fost! Din momentul ăla o sete de ceva ce nu știam. Incredibil, că doar m-am pregătit pentru teologie în armată, după ’89, ’90. Le-am povestit celor de la Academia Forțelor Terestre des asta, că a intrat un general în punctul de comandă prin aprilie, ’90 și toți m-au certat că uitasem pe perete fericirile, ști? Mi le scrisese să le învăț. Și acuma le știu pe de rost când le cânt. Le cânt ca să pot să le redau. Și omul era cunoscut ca fiind foarte dârz așa și foarte aspru cu lumea și când a intrat zice ,,Ce-i cu ăsta aici?’’ și m-am ridicat: ,,Să trăiți! Sergent Necula! Îmi pare rău că n-am putut să le dau jos până ați venit, că am scos poruncile.’’ că fuseseră și alea 10 porunci. Zice: ,,Dar ce-i cu ele?’’, ,,Învăț pentru teologie.’’, ,,Hai să te îmbrățișez!’’ Zice: ,,Bunicul meu a fost preot, să-ți dea Dumnezeu sănătate și să te faci un preot bun. Amin!’’ Le-a căzut fața la camarazii mei, pornim de la comandat care mi-a zis, zice ,,Bă, tu ești un nebun, dar ai noroc întotdeauna.’’ Mai fusesem într-o situație dificilă cu o lună înainte. Cum să spun eu, lucrurile, vocația te pune la încercare și apoi se zidește prin încercare. Nu-i ușor să fii preot.
Silvian Nanea — Care sunt provocările preoției?
Părintele Constantin Necula — Fiecare clipă, să nu uiți preotul cui ești. Să nu-l idolatrizezi pe Dumnezeu și cu atât mai puțin să te idolatrizezi pe tine. Un preot care începe să se creadă cineva sau ceva, e gata. Crede-mă c-o spun fiind convins că unii mă critică că-s mare! Habar n-am pe ce lume trăiesc oamenii ăștia. Deci cine mi spune că structura mea e de vedetă, trebuie să ia un manual de psihologie bine în mână să se măsoare pe sine, știi…
Silvian Nanea — Păi sunteți cumva văzut așa un preot nonconformist.
Părintele Constantin Necula — Contează cum mă văd ei, dar contează cum mă vede Dumnezeu și eu știu cum mă vede Dumnezeu. Un păcătos care încearcă să supraviețuiască dorinței de a-l cunoaște. Să știi că-i pasionant așa. E totdeauna un microscop care-i întors spre tine sau o lunetă uriașă care e îndreptată spre Dumnezeu. Din când în când, Dumnezeu se joacă și-ți pune luneta pe tine și microscopul pe el, știi? Deci are așa tot timpul… Da, ca să nu te plictisești, să nu te ritualizezi în cunoaștere. Ști, caută să te surprindă și Dumnezeu surprinde să știi. N-a zis-o doar C.S Lewis, a zis-o Sfântul Ioan Gură de Aur înainte, a spus-o Maxim Mărturisitorul deseori. Această surprindere într-un proiect mult mai amplu decât în care îl crezi tu așezat pe Dumnezeu. Dumnezeu e așezat, e o paradigmă divină. Dar paradigma asta divină crește, adică îți propune tot timpul o reacție. Reacția e soluția.
Silvian Nanea — Cum ne găsim vocația? Ați amintit de vocație.
Părintele Constantin Necula — Când trecem strada! E un soi de circulație a valorilor în natura umană. Te simți, când ești împlinit. Lumea are senzația că poate să le poarte pe toate. Nu-i așa. Fiecare ne profesionalizăm pe câte ceva. Când mă pregăteam pentru medicină, a 9-a, a 10-a, eram convins. ,,Mamă ce medic mă fac eu!’’ Le spuneam colegilor după vreo câteva ore și după ce asistaserăm împreună la niște ore de anatomie patologică aveam un medic în Brașov, absolut remarcabil! Domnul Moga, care ne-a îngăduit celor care voiam să facem medicina să vedem pe viu ce ne așteaptă. Sau, mă rog, pe mort. Ce ne așteaptă. Mi-am dat seama, le-am zis ,,Bă, eu n-o să pot să fiu medic niciodată. Că am să-mi văd beneficiarii murind.’’ și ăștia au zis ,,A fost cea mai bună glumă din școală, asta cu tine! Ai ajuns popă că ți-e frică de morți’’, cam așa. Dar nu mi-e frică de morți, mi-e frică să nu-i omor pe oameni cu neglijența mea. Și asta m-a făcut să stau departe. N-am avut curajul să înfrunt ceea ce reușesc ei să înfrunte. Judecata asta a ultimei priviri pe patul de moarte.
Silvian Nanea — Ne puteți spune o experiență în acest sens?
Părintele Constantin Necula — O! Sunt multe! Sun multe pentru că, Dumnezeu te pune în situațiile în care tu credeai că n-ai să ajungi niciodată. Să vezi ochii unui copil cerându-ți o ultimă îmbrățișare, sau bătrână de 100 de ani care să te întrebe ,,M-am trezit și dimineața asta?’’ în aceeași zi în care se stingea un copil de șase ani cu un cancer grozav. Tanti asta, când m-am dus s-o împărtășesc, pe copil m-am dus la 6:00 dimineața și a murit la 7:00. Și mă duc la ea să o împărtășesc, seara era și zice ,,Părinte, când am văzut că iar a răsărit soarele peste mine, am zis ,,Doamne, cum ai uitat de mine?’’ ,,Lasă mătușă! Că acuma apune și dimineață…’’ astfel, că n-a murit în prima dimineață, dar a doua s-a stins. Adică eu nu știu să cântăresc, de aia mi-e drag Dumnezeu. Că nu pot gândi ca el. Pot să-i înțeleg modul în care gândește, doar când văd finalul gândul lui. Pe parcurs stau cuminte, mă rog. Și preotul nu-i decât un asistent al acestei voi a lui Dumnezeu… nu poate… el mediază cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă face pe deșteptul, nu iese.
Silvian Nanea — Ghidează, mediază. Care este cea mai grea întrebare pe care ați primit-o?
Părintele Constantin Necula — Sunt multe grele. Aia din ochii copiilor care au rămas fără părinți e cumplită. Aia, sau a părinților care rămân fără copii. Vezi… un copil fără părinți, e orfan, un soț fără soție, văduv. Dar un părinte care i-au murit copiii? Cum îi zici? Îi zici tot părinte că nu se ia de la el? E dificil tare. Și știi, bucuria vine doar dacă sunt suficienți de tineri și poți să-i încurajezi să facă alți copii. Nu ca să-l înlocuiască pe cel mort, ci pentru ca să-și dovedească lor însuși că pot merge mai departe cu fruntea sus. De aia, îi îndemn pe oameni să nu… suntem în Banat, eu mai râd așa că bănățenii făceau un copil, că nu puteau face jumătate, știi? Să nu uite că cifra asta este extrem de periculoasă. Unul este extrem de periculos. Multiplul lui unu nu este 2, este 3. Dovadă că e un bărbat și o femeie care vin la biserică și din ei se naște un al treilea de obicei, sau al patrulea. E foarte dificil. Și cum să spun nici nu poți obliga pe nimeni. Le-am spus colegilor mei când se agitau tare pe seama nașterii și nu puteți sta pe turlele bisericii să împușcați oamenii că nu gândesc ca voi. Învățați-i să gândească ca voi. Apropo de vezi departe. Puneți-i în perspectiva care e corectă și care îi ajută să vadă adevărul. Altfel suntem pierduți, despre ce vorbim? Despre povești.
Silvian Nanea — Ce putem face pentru sufletul unui copil avortat?
Părintele Constantin Necula — De obicei să-i ajutăm părinții să înțeleagă. Misiunea mea ca preot nu este să inventez soluții ci să aplic ceea ce ne spune biserica. La copii avortați e dificil, pentru că sunt atât de multe opinii, dar le pot ajuta părinții. Pot să stau de vorbă cu mama, pot să stau de vorbă cu tata că doar avortul ăla nu-i făcut de una singură. Pot să stau de vorbă cu medicii, să-i încurajez. Să știi că la mine prima dată pentru problema avortului n-au venit mame și tați. Au venit medici ginecologi.
Silvian Nanea — Pentru că?
Părintele Constantin Necula — Se simțeau obosiți, răniți. Simțeau și ei că e o povară. Sigur că sunt unii care cred că-i act medical. Eu continui să cred că nu e un act medical. Nici măcar în situații foarte grave. Am avut momente când medici foarte bine școliți și foarte atașați unor valori umaniste, nu-s răuț acuma, sunt realist. Au început să le dea ca soluție. Și copiii neavortați, acum unul dintre ei studentul meu și chiar un tip jos pălăria!
Silvian Nanea — Ați spus la un moment dat că singura misiune în viață ar trebui să fie aceea de a rămâne creștin. Ce ne puteți spune de spre a ne schimba religia?
Părintele Constantin Necula — Schimbarea religiei e o alegere atât de personală încât nu poate fi comentată. Să știi că eu n-am prea văzut deși am umblat destul. Eu îi aud pe unii cum pierde creștinismul teren în mintea unora. De fapt, nu se joacă pe teren creștinismului ci pe porțiuni de cer. Restul sunt povești. Dar e intimă, e o chestiune extrem de…
Silvian Nanea — Este o decizie personală.
Părintele Constantin Necula — Da, mi-a zis o dată, o fostă elevă de a mea la liceu ea e gata să treacă la hinduși și am zis ,,Când îi găsești, să-mi arăți și mie.’’ A început să râdă. Că era așa de convinsă că tot ceea ce învăța de la un Guru de al ei din capătul străzii care făcea pe hindusul, e hinduism. Și am zis ,,Nu e acolo!’’ Adică, există un sincretism foarte periculos care a devastat efectiv cultura Europeană. A intrat și a făcut așa un ciclon de valori după el. Vine foarte de departe. De exemplu, eram student și citeam Rene Guenon, mai aveam un pic să-l cred, știi? Cam așa. Sau pe alți câțiva. Ori, nu-i acolo. Nici măcar Eliade nu-i creștin în mărturia lui ca istoric al religiilor. Dar nu poți să-l acuzi, că el face un studiu, obiective, exhaustiv. Are momente când se simte în el, se aude clopotul de la Putna, știi? Cam așa. Adică, are momente de genul ăsta. Nici nu știu cum se… în ultima vreme fiind student al Facultății de Arheologie, de Istorie și Arheologie de la Iași, ca la Master. Mă tot gândesc la ce înseamnă arheologia culturală, antropologia culturală în câteva situații. Băi, nu poți să-l judeci pe om dar nu fă din trecerea ta o chestie grandioasă în timp ce sunt proștii din societate. Nu-i chiar așa. Eu nu mă simt prost ca ortodox, îmi pare rău să vă spun. Mă simt neîmplinit când nu fac din ortodoxia mea împlinire, dar asta e strict problema mea personală.
Silvian Nanea — Mai sunt în zilele de astăzi niște variante de terapii alternative, care cumva îți induc ideea că tu te poți vindeca singur?
Părintele Constantin Necula — Spitalul psihiatric are secții diferite, una este autodeterminare, din punctul meu de vedere este una dintre marile pagube intelectuale ale României și nu numai ale României. ,,googlerizarea’’ medicinei. În urmă cu ceva timp eram la Sibiu într-o conferință de presă simpatică tare, unul dintre medicii cardiologi de renume a țării reușise o chestie de nu ne venea să credem. Și explica medical despre ce e vorba. O colegă din presă a întrebat ,,Domnul doctor, acuma puteți să ne spuneți și nouă la proști despre ce ați vorbit? Să ne ziceți nouă în limbajul proștilor.’’ și la care doctorul simpatic ,,Îmi pare rău domnișoară. Medicina nu-i pentru proști.’’ Cum îți explici că un tip care până ieri a fost șef de restaurant a doua zi devine mare Guru? Astea-s foarte periculoase. Pentru că, în sine cultura medicală, cultura educațională, chiar cultura antreprenorială dar deși, aici mai e și o chestie cu norocul în firmă. Te-ai dus pe val, ai căzut. Deși și aici e o matematică, e un model matematic al reușitei. Se fac în timp, e o băițui așa, adică stai mult. Și eu nu-i înțeleg pe ăștia cum cred că ei se nasc de pe o zi pe alta altceva. Deci ei nărozi cu patalamale în mână, când îi cauți din urmă abia s-au târât prin școli profesionale proaste. Că sunt și școli profesionale strașnice. Nici nu lucrează în domeniul ăla. Eu îi mai întreb așa pe câte un Pastor de ăsta care vine să-mi trântească că și zic ,,-Matale ce ai fost de profesie? Maestru strungar?’’, ,,-De unde știți?’’, ,,-După cum ții degetele pe scriptură.’’ Nu forțezi piesa să intre acolo, construiești mecanismul prin care piesa să aibă valoare. Dar nu pui știu eu… Râd și ei câteodată. Mă rog, unii nu râd dar… Adică, e o debavurare de sine atunci când vrei să intri într-un sistem de gândire. Trebuie să fii în logica sistemului să gândești. Cea mai mare calitate a un om o zice Mihail Ralea, n-ar trebuie să-l pomenesc că ăsta e comunist dar omul chiar e deștept. Omul e singurul animal care își gândește gândirea. Despre ce vorbim…
Silvian Nanea — Da…
Părintele Constantin Necula — Știi, despre ce vorbim? Dacă nu suntem, dacă nu-i asta, nu-i nimic.
Silvian Nanea — Cum putem să intrăm într-o relație, nu știu, sau într-o conexiune profundă cu Dumnezeu?
Părintele Constantin Necula — Unii nu pot asta. Cum putem? E o întrebare periculoasă, să știi. Cum pot eu conduce mașina dacă n-am carnet de șofer? Pot s-o conduc, dar înseamnă că fac o infracțiune. Înțelegi ce zic? Și există un anumit… nu știu cum să zic eu. Eu nu mi-am pus niciodată problema cum intru în conexiune cu Dumnezeu. Niciodată. Atât de aproape era.
Silvian Nanea — Ori ești, ori nu ești.
Părintele Constantin Necula — Da. Adică îi simțeam respirația, bucuria. După aia, a început să… învățasem la un moment dat un limbaj foarte complicat la ora de filozofia religiei cu părintele Dorin Oancea, era simpatic tare și ne preda despre comunicarea parțializată. Mie îmi plăcea, pe mine mă provoca. Aveam colegi care transpirau toți și am zis ,,Băi băieți, rugați-vă să le înțelegeți.’’ Pentru că, cine a înțeles cursul ăla al părintelui Dorin Oancea, de altfel admirabil, a înțeles totul. Că lucrurile, în ce-l privește pe Dumnezeu sunt simple. Noi le complicăm teribil de tare. Inventăm niște termeni de ți se face rău. Eu nu știu cum putem fi așa complicați când Hristos… Gândește-te ce discurs de coaching face când îl scoate pe Lazăr din groapă: ,,Lazăr, ieși afară!’’ Ce discurs de motivație! N-are nicio legătură.
Silvian Nanea — Simplu și direct.
Părintele Constantin Necula — Exact. E o poruncă. Hristos nu are discurs. Hristos poruncește. Adu-ți aminte discursul de pe munte, cum îl traducem noi de obicei? Nu-i un discurs, e o poruncă. ,,Iar voi așa să vă rugați!’’ nu? ,,Tatăl nostru’’ că e un ,,așa’’, asta e o poruncă. Nu glumițe cu Doamne-Doamne și povestioare de astea. N-are nicio legătură cu Hristos. Hristos poruncește, asta-i forța lui, puterea lui, verbul lui. Pentru că ,,iahve’’ e un verb ,,Eu sunt cel ce sunt’’ sau ,,Eu sunt cel ce este.’’ E un verb, adică e o acțiune. Nu e o dormitare perpetuă prin meditativ. E o acțiune.
Silvian Nanea — Nu e un nume? E și un nume nu?
Părintele Constantin Necula — E un nume care e verb. Și pe care dintre noi ne cheamă? Bine sunt ,,Familia Merge’’ sau ,,Mergea’’. ,,Familia Stă’’ nu știu dacă există, dar mă rog. Sunt astfel de nume dar sunt rare.
Silvian Nanea — Privindu-l pe Iisus, mai ales acum în perioada Paștelui, ca exemplu al nostru de conduită, de a fi bun creștin, eu mă întreb de multe ori ce înseamnă pentru mine personal, sau pentru o persoană obișnuită care are niște responsabilități profesionale, familiale și nu știu, alte lucruri care de zi cu zi cumva trebuie să le facă și cum ar trebui să ne raportăm?
Părintele Constantin Necula — Simplitate.
Silvian Nanea — Privim iarăși, pe Iisus sau alții…
Părintele Constantin Necula — Cu simplitate. Pentru că știm, Paștele e în fiecare zi. El tot timpul trece de la moarte la viață. Pentru noi, sărbătoarea Paștelui e doar o concentrare de atenție, dar noi trebuie să fim concentrați tot timpul. Termenul scripturii este ,,trezvie’’, a fi treaz și atent, a privi departe. Știi că până la urmă ,,ef sevia’’ verbul care definește după Sfântul Apostol Pavel, el zice acolo cu adevărat ,,Mare este taina creștinității!’’ dreptei credințe a tradus, dar de fapt e taina trezviei, ,,ef seviei’’. ,,Ef sevia’’ este starea soldatului care stă în foișor dimineața devreme, când e foarte probabil să lovească dușmanul și el e cu ochii măriți de eforturi, privirii în depărtare. El știe că dacă el pierde din vedere linia orizontului, oricând dușmanul poate să-i omoare pe cei din spatele său, care sunt familia sa, casa sa, prietenii săi, camarazi săi, apărătorii steagului de luptă. Un creștin e în ,,ef sevie’’ tot timpul. Uneori ratează, intră dușmanul, îl hăcuie, pierde tot de foarte multe ori, dar revine. Pentru că, Hristos e restauratorul nostru în aceeași măsură în care e învietorul nostru. Nu ne vrea pierduți pe niciunul, e încăpățânat tare. Îmi doresc să spun că e cel mai încăpățânat dintre toți pe care îi cunoaștem în viață.
Silvian Nanea — Mi-a fugit un pic mintea acuma la situația mondială care există astăzi, cu un război la graniță și cu un conflict în Israel și mă gândesc că la început creștinismul s-a folosit cumva de niște catacombe, unde se întâlneau și se închinau, și există posibilitatea cumva, ca să ajungem din nou să închinăm la catacombe?
Părintele Constantin Necula — Să știi că avem o imagine foarte greșită asupra catacombelor. Oamenii mergeau de fapt într-un cimitir care de foarte multe ori era deschis. Ce avem noi acum, catacombele este cum a crescut peste cimitir cetatea, atât. Ceea ce în timp s-a dovedit a fi… Cum se spune, artefact al evlaviei creștine. Oamenii mergeau într-un cimitir la suprafață, liniștiți și slujeau acolo, își făceau treaba. Erau în izolare de lume, dar erau în lume în aceeași măsură. Nu văd atât de gravă situația, mai cu seamă că noi ne rugăm ,,Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului care pretutindeni ești și pe toate le împlinești.’’ Nu știu ce ne sperie pe noi situațiile astea? Cum să ameninți cu moartea un creștin, pentru care moartea nu există? Sau cum să te temi că voi fi trimis să slujești în într-un exil nu știu pe unde când tu te uiți la Hristos care e singur pe cruce. Am constatat în ultimele săptămâni, în propriul meu proces de creștere, cea mai mare putere e să renunți la putere. Să știi că puterea cea mai mare a unui preot e dată, iar eu nevrednicul preot și duhovnic cu puterea ce ne este dată, te iert și te dezleg. N-are legătură cu nicio funcție, cu nicio împlinire socială. Puterea, aia e de fapt puterea. Preotul care zice ,,Luați să mâncați, acesta este trupul meu, beți dintr-acesta toți, acesta este sângele meu.’’ Asta e puterea și adevărata putere asta care incită pe toți și supără pe toți băieții care nu pot spune asta, oricât de mult s-ar chinui nu-i crede nimeni. Orice politician zice ,,luați, mâncați, acesta este trupul meu’’ nu-l crede nimeni și nu și-ar dorit trupul multora, mai ales creierul multora dintre ei. În niciun caz!
Silvian Nanea — Ajungem din nou la smerenie.
Părintele Constantin Necula — E fundamental. Intrarea lui Hristos pe asin și ieșirea lui pe cruce. Mă doare capul de azi dimineață de când la curs vorbind cu studenții, de aici am pornit. Ce propune de fapt Hristos? Uite, apropo de teoria limbajului. Adu-ți aminte dreptul Simion când este adus Hristos la templu și spune ,,Acum slobozește pe rugul tău, stăpâne, după cuvântul tău în pace căci văzură ochii mei.’’ Da? Deci, omul e o poezie. Nici nu se poate exprima simplu. Și molfăiala de verbe ucigătoare a celor care vor ucide. E același templu, dar oamenii nu sunt aceeași. Când Hristos intră în Ierusalim împodobește orașul de strălucire! Tot Ierusalimul devine un templu, iar prin Înviere, lumea toată devine un templu. Dar în templul ăsta sunt oameni și oameni. Sau cum ar zice Florin Piersic: ,,Oameni și șoareci’’ era piesa asta teribilă.
Silvian Nanea — Vedem în lumea occidentală, să zicem, mai mult.
Părintele Constantin Necula — Se zice ,,accidentală’’ și la noi. Occidental cu ,,accidental’’. Lumea accidentală.
Silvian Nanea — Da. Această tendință cumva de a transforma bisericile în niște localuri, sau cluburi de noapte.
Părintele Constantin Necula — Uai! Câți ar avea în cap și în România! Tot discursul pe care l-ai auzit împotriva bisericii în câteva rânduri are ceva din asta. Într-un lupanar al propriilor noastre consumuri. Nu e de ieri, de azi. Adu-ți aminte momentul ,,Colectiv’’, când lumea a comentat că noi nu suntem într-o discotecă. Pentru că, noi nu suntem discotecă. Punct. Noi nu suntem discotecă. Cred că mult mai important e ce a făcut biserica din momentul în care a înțeles unde-i locul ei și familiile celor de la Colectiv și-au găsit alinarea deseori în rugăciunea bisericii. Eu sunt om, știu bine ce zic. Acum, biserica nu răspunde la butonul televiziunilor. N-are voie să facă asta, și al provocărilor de secundă. Biserica are statutul ei și forța ei, dar o forță în care noi ca preoți și ca și creștini fiind, trebuie să ne comportăm cu maximă de unitate. Nu trebuie să ne scuzăm că existăm. Eu când am a la Oxford și m-am văzut lângă una dintre marile librării de acolo, librăria mea preferată în lume, când am mers în spatele ei ca să beau cafea, intru în altarul anglican. Mi s-a făcut rău. Nicio carte de acolo nu argumenta mizeriile în care se zbate biserica de acolo. Câteva străzi mai încolo, așa într-un colțișor, e o biserică de secol care are morminte din secolul 3, dar merge până în secolul 8. În care românii slujesc liturghia. Mamă! Și ce liturghie am făcut într-o seară! Seara târziu am slujit liturghiile.
Silvian Nanea — Cum v-ați simțit?
Părintele Constantin Necula — Ca în secolul 3! Dar nu era catacomb, era voința noastră să de a o face așa. Pentru că, oamenii a doua zi mergeau la lucru, erau sărbători, ei n-aveau când să meargă dimineața la liturghie că plecau la servici. Atunci preotul le-a pus la dispoziție o liturghie un pic peste miezul nopții, nu mult. Într-o oră după miezul nopții am terminat. Și alături se chefuiau, se bea, era vineri seara. Britanicului îi e mai greu, că-i weekend, știi? Nu m-a deranjat nici atitudinea lor, iar altă dată cu un grup de creștini de la liturghie ne-am dus să mâncăm pește într-o ,,fișerie’’ de asta, gen împinge tava la noi pe vremuri. Se uitau la noi ca la mașini străine! Îți dai seama, trei popi în reverende, cu barbă și vreo 40-50 de credincioși ne-am luat pește să mâncăm. Era dezlegare la pește. Se uitau la noi, noi am mâncat și ne-au întrebat. Cică: ,,Voi sunteți într-o sectă care mănâncă pește?’’. Le-a răspuns părintele, știa engleza excepțional, că e vorba aceea ,,ditamai omul’’ și a spus că: ,,Nu, dar e singurul aliment care este permis în postul ortodox.’’ ,,A! Sunteți evrei atunci?’’ Nu dom’ne! Și mi-am dat seama că de fapt ceea ce întâmpinăm noi în lume este analfabetismul. Pot face unii pe toți deștepții, noi suntem analfabeți rău în ceea ne privește unii pe alți. Uneori în propria noastră țară. Și când mai vin cu câte o sticlă de vin la botez îi întreb: ,,Unde ai citit?’’ ,,Pe ,,goagle’’. E un nene care își dă cu părerea pe ,,goagle’’ și pac! Vin și zic ,,Când să beau sticla asta? Înainte de a-l băga în apă, în timp ce-l bag în apă, sau după ce-l scot din apă? La stors? Atunci cum crezi tu că aș avea eu nevoie de o sticlă de vină în botez?’’ râd și ei, dar să știi că, câtă vreme o generație întreagă reușește să râdă de prostia ei, e OK, e refăcubilă treaba. Probabil că ne încăpățânăm și fim răi și să credem că le știm pe toate și atunci se pierde bucuria asta a smereniei. Asinul de sub noi alunecă și nu mai nimerim crucea.
Silvian Nanea — Cum ne putem raporta, sau echilibra cumva mintea, inima și spiritul?
Părintele Constantin Necula — Nu le putem echilibra decât cu ajutorul Mântuitorului. Eu am spus-o, înafara lui Hristos, totul e imposibil. În Hristos, totul e posibil. El îngăduie totul. El face să fie deplin totul, deplin împlinit. Nu știu, că n-am un alt termen. Deplin împlinit și un deplin lucrativ. El lucrează în noi. E imaginea asta pe care o folosesc deseori și le spun oamenilor: Hristos din preot poartă pe Hristosul din potir pentru a se întâlni cu Hristosul din credincios. Și atunci…
Silvian Nanea — Deci, trebuie cumva să nu ne mai gândim la tot felul de variante și să ne lăsăm cumva în…
Părintele Constantin Necula — Sim-pli-ta-te.
Silvian Nanea — Să ne lăsăm în mâinile mântuitorului.
Părintele Constantin Necula — Desăvârșit, știi? Că, de fapt toată manipularea asta din săptămână patimilor este cum să-l ducă pe Hristos în mâinile morții și de fapt Hristos nimerește în mâinile Tatălui cum era și firesc. Nu ne lasă Tatăl niciodată.
Silvian Nanea — Ce este sufletul?
Părintele Constantin Necula — N-aș putea defini. Am spus-o de mii de ori. E partea de nemurire din noi, dar să știi că n-aș putea să definesc. Nici nu cred că au încercat părinții bisericii să ne spună. Ne-au spus atitudinea lui, componentele sufletești, duhovnicești, dar nu știu să fi citit vreun… că, i-am văzut pe suedezii au făcut în urmă cu vreo 40, 50, 60 de ani, un studiu. Câte grame are sufletul, știi? Au pus mai mulți morți pe un pat care avea cântar foarte fin și când mureau, toți aveau 24,6g mai puțin. Dacă te gândești că asta este constanta înmulțirii molare, te ia răul. Adică, mă rog, nu știu ce să zic.
Silvian Nanea — Cum putem să ne hrănim sufletul?
Părintele Constantin Necula — Păi, el fiind imaterial e clar că mai ales cu lucruri în care mintea noastră își găsește bucurie și liniște. Și inima noastră, așezare. Eu cred că acum la ora asta, când avem… zici că locuim între niște trenuri de mare viteză. Zici că avem o casă liniștită între căi ferate de mare vite. Nu-i cazul în România, dar putem da exemple din alte țari. Zici că locuim pe o autostradă, nu știu cum să spun. Și în permanență în jurul nostru se petrece câte ceva. Cum păstrezi liniștea? Decât cu niște termopane strașnic izolate și cu lucruri care să te bucure în interior. Știu pe cineva care refuzat să vândă la contractul statului pământul pe care-l avea și s-a trezit cu casa înconjurată de șosele. Ce treabă omul? N-are nicio treabă. El e liniștit acolo, e mediul lui.
Silvian Nanea — Vedem în online mai multe exemple de genul ăsta.
Părintele Constantin Necula — E o încăpățânare a omului dar și o dorința lui de a-și păstra într-un fel sau altul etosul său, chiar dacă etosul după aceea este asfaltat. Vezi că toată România a urlat după asfalt, acuma că am asfaltat, ne e dor de cer. Că, de fapt noi trebuia să ne rugăm să avem cerul suficient de senin, pentru că asfaltul o să ne ajute să plecăm de la unul la altul. Mă uit la depășirile de pe autostrăzi. Se vede că suntem oameni de orașe mici în general. Se depășește, se merge ca în agricultură, așa. Zici că pleacă de pe un hat pe altul. Odată în plus, că pentru a avea autostrăzi ai nevoie și de educație. Pentru autostrăzi și înainte de a avea autostrăzi, trebuie să ai educație.
Silvian Nanea — Suntem prea grăbiți.
Părintele Constantin Necula — Suntem neatenți.
Silvian Nanea — Neatenți.
Părintele Constantin Necula — Da, neatenți. Poți să fii grăbit și foarte atent. Un medic ateist este grăbit dar este atent la ce face.
Silvian Nanea — Ce ne distrage atenția?
Părintele Constantin Necula — Propriul nostru orgoliu. Credința ca știm de la început ce avem de făcut. Nu gândim. Nu ne gândim gândirea. Să ne grăbim, să luăm măsuri. Eu când îi aud pe unii ,,Eu am luat măsuri’’ Ce măsuri să iei că nu ești croitorul lumii. Lumea nu-i făcută din unități de măsură egale în ciuda aparențelor. Una înseamnă un metru pentru un om care nu poate merge și alta înseamnă pentru un om plictisit.
Silvian Nanea — Ne confruntăm și noi dar vedem și în jurul nostru deseori oameni care sunt deznădăjduiți sau se confruntă cu situații, sau provocări destul de grave. Cum îi putem ajuta? Cum îi putem ajuta?
Părintele Constantin Necula — Te ferești de cuvântul depresie. Eu văd că te-ai ferit de cuvântul depresie. E o depresionare socială, asta este clar și dintr-o exemplificare nenorocită a lucrurilor din jur, totul e apocaliptic așa. Dacă-mi va rândui Dumnezeu, aș face un o serie de emisiuni să se cheme ,,Găsind Apocalipsa’’ o vizită a tuturor cetăților apocalipsei, adică pe teritoriul Turciei astăzi, să spunem oamenilor ,,Băi oameni buni, textul acela la momentul acela era pentru această cetate din care n-a mai rămas mare lucru. Dar adevărul de credință pe care l-a mărturisit Ioan, e în picioare: Vor trece cetăți și se vor usca mări, nu vor mai curge râuri și vor cădea munți, dar cuvântul lui Hristos e același.’’ În veac în fața unei astfel de depresii, nu-ți rămâne decât o singură arcadă de întărire, care este cuvântul lui Dumnezeu. De aia, eu sunt supărat pe preoți când în loc să-i certe pe oameni, ar trebuie să le zică din scriptură și să le zică cu dragoste: ,,Uite, în situația ta, Domnul Hristos spune acest cuvânt de mângâiere.’’ Tot timpul trebuie să avem un cuvânt de cuprindere, de îmbrățișare. Ajunge omului că e biciuit, e umilit, e scurmat de griji. Noi nu suntem cârtițele lui Hristos. Suntem ai lui Hristos ca lumină. Ca dar de lumină și atunci diferența o simți pe saloanele de bolnavi. Ce sens ar avea să cert un om că a fumat toată viața și acum e fără un plămân scos, e plămânul scos afară și el are cancer. Mă pun să-i țin moralisme? ,,Unde eram când avea nevoie de mine?’’ asta e întrebarea și dacă acolo, când am ajuns lângă el în momentul în care el își reface podul întâlnirii cu Dumnezeu pentru mine e fundamental. Poți să ai un singur plămân dar să ai o inimă legată de Dumnezeu și poți să ai 10 plămâni, iar inima ta să fie legată de toate prostiile din lume. Și atunci, asta și pentru că Dumnezeu iubește fragilitatea noastră. Ne a dat-o ca să creștem din ea. În chipul lui Dumnezeu este prezentă și fragilitatea noastră. O fragilitate din care se nasc și căderi, și ratări. Ce jucător e ăla care n-are ratări? N-am auzit de niciun vârf de atac să nu fi ratat un gol într-un meci important. Ăla nu-i vârf de atac, ăla e un roboțel mâine, poimâine.
Silvian Nanea — Da, raportul trebuie să nu fie prea mare.
Părintele Constantin Necula — Inteligența, inteligența. Ba să știi că eu am cunoscut ratangii celebri la viața mea și-i iubeam și când ratau. Vai, ce frumos executau loviturile, ce frumos!
Silvian Nanea — Părinte, este corect ca, copiii să plătească pentru păcatele părinților?
Părintele Constantin Necula — Dar nu există asta. Nu e o bancă de ontologie a transferului. Dar omul e ființă educabil. Când plătim din urmă pentru cei din urma noastră, plătim în altfel. Eu le spun, câte un bunic de ăsta este foarte ,,iubitor de băutură’’. ,,Las’ că eu-s bătrân!’’ Zic: ,,Tu bei de tânăr. Dacă peste doi ani când ți se naște strănepotul și se naște fără o mână, fără un ochi, cu probleme masiv cardiace și două de vascularizare, îți convine?’’ ,,Păi, nu.’’ Aia de la tine i se trage. E o structură anatomică, dar în aceeași măsură cred că e important să înțelegem, copiii, mai ales pentru mine taina botezului este imprescriptibilă. Murim și înviem cu Hristos, înseamnă că suntem ai lui Hristos, suntem pe fișa postului lui. Le zic: ,,Nu vă mai stresați ce aveți de făcut, e pe fișa postului lui.’’ Noi trebuie să facem în așa fel încât această voie a lui Dumnezeu să fie cunoscută de noi. Comunicată unii altora și să creștem prin ea, să mergem mai departe.
Silvian Nanea — Deci cumva prin taina botezului, se rupe?
Părintele Constantin Necula — A, da sigur. Păi, ai o nouă adopție. o adopție în duhul sfânt legată de Tată. Noi tot uităm, atâta batem în câmpii cu asta de mă doare capul! Unii probabil că nu-s de acord, că e ușor să arunci vina pe trecut, pe traumă. Da, există un antecedent, fără îndoială, care-și spune cuvântul pe viețile noastre. Dar, repet, între viața mea și viața bunicilor mei, sau părinților mei, a intervenit botezul și educația mea.
Silvian Nanea — Da, iarăși am pus această întrebare pentru că și în psihologie și în tot felul de terapii, cumva se pune accentul pe părinți sau bunici sau așa mai departe.
Părintele Constantin Necula — Silvian, noi suntem niște axe cardanice sudate de Hristos, fiecare ne naștem ca ax cardanic. Depinde de noi, de propria noastră turație și de propria noastră existență. Verticalitatea noastră în sensul bun al cuvântului. Să putem dinamiza propriile noastre vieți.
Silvian Nanea — Și atunci să ne luăm cumva noi propria viață în mâini, să fim conștienți de asta? Să conștientizăm și să lăsăm cumva tot felul de scuze?
Părintele Constantin Necula — Să cerem ajutor celor care pot să ne ajute să biruim neputințele noastre. Toți suntem născuți neputincioși. Mai ai memoria la prima schimbare de scutec de când erai mic?
Silvian Nanea — Asta nu știu dacă a existat.
Părintele Constantin Necula — Asta nu înseamnă că nu te-a schimbat. Mai ții minte cum mirosea prima floare când ai mirosit-o? Când erai mic. Te asigur că mirosea ca toate florile de acum. Sunt lucruri care fidelitatea lui Dumnezeu le-a păstrat identice. Mă rog, roșiile de acuma miros un pic a cauciuc și au gust de cauciuc, iar dacă mănânci pere, ai senzația că mănânci floricele, dar asta e strict problema noastră a oamenilor. În Hristos nu-i așa. Da lumea în mintea lui Hristos, ecologia învierii este următoarea: dimineața, exact cum era în dimineața învierii, a lăsat lumea. El așa a lăsat-o prin Înviere, restaurată. Exact ca în dimineața învierii. Noi am început după aia să construim, invalidând de fapt frumusețea Lui Dumnezeu și crezând că noi suntem mai buni decât el.
Silvian Nanea — Putem evolua fără suferință?
Părintele Constantin Necula — Da. Sunt convins că da.
Silvian Nanea — Cum?
Părintele Constantin Necula — Prin asemănarea cu forța creativă a mântuitorului care pătimește pentru noi toți. Să știi că noi murim moartea noastră, el a murit în moartea noastră, nu a murit moartea lui. E în acatistul mântuitorului o vorbă, mi-a revelat în urmă cu ani de zile Teodora Mihoc, fata părintelui profesor Vasile Mihoc și zice: ,,Părinte, în acatist scrie acolo ,,Lasă-mă să mă prind de pulpana hainei tale, ajută-mă să nu mă desprind de pulpana hainei tale.’’ Să stai acolo. Băi, agățat de Hristos. Când ești agățat de Hristos, n-ai cum.
Silvian Nanea — Cumva, dacă trăim întru Hristos și pentru Hristos în special, e OK?
Părintele Constantin Necula — Teoretic și metaforic e OK. În viața cotidiană e diferit. E în filmul ,,Ostrov’’ când se duce la Stalin lingăul ăla și tot îl mângâie. ,,Și acuma ce?’’ s-a prins ăla că e oțără de sfânt așa, știi. ,,Și acuma eu ce să fac?’’ ,,Fă ce poți.’’ Fiecăruia ne dă Dumnezeu un mod special și anume unic pentru a putea. Eram într-o benzinărie la intrarea în Vâlcea și a apărut așa din neant un tip care avea un jeep mare cât 10 jeepuri și foarte pornit. Și zice ,,Băi părinte, dumneata prezinți ortodoxie prea ușoară.’’ A mai mușcat un pic din eugenie, știi, și mi-a mai explicat el câteva teorii și m-am uitat, a urcat într-o mașină care costa cât construcția unei biserici. Adică, ușurel. Mi-am strâns cafeaua, recunosc că era cu lapte, mi-am băut-o liniștit și mi-am văzut mai departe de drum. Fiecare e chemat la câte ceva. Eu le mai zic tănticilor ăstora care își dau drumul așa pe toate canalele că ele știu totul despre ortodoxie. Atenție, responsabilitatea dumneavoastră nu este identică cu responsabilitate unui preot, care a primit misiunea de a fi propovăduitorul răspunsului lui Dumnezeu la lucrurile lumii. Stați acolo între frigider cratiță și mașina de călcat fără a limita prin asta sau a jigni pe cineva, că văd că acuma dacă spui că o femeie calcă cămăși, vai de capul meu! Ai încălcat toate politicile române. OK, roboțelul care calcă în locul tău cămăși, dar imaginea este clară. Fiecare răspundem pe segmentul de viață pe care ne-a așezat Hristos. La noi e problema aia acum că se pierde responsabilitatea socială, că fiecare facem altceva decât trebuie să facem.
Silvian Nanea — Cum vedeți cumva masculinizarea femeii și feminizarea bărbatului?
Părintele Constantin Necula — Nu gândesc așa. N-am gândit niciodată așa. Fiecare cu provocările lui, cu țelul lui și cu captatorii lui. Unora le sar captatorii din nimic. Eu, la mine treaba e simplă. Îmi spunea o dată la o conferință, un tânăr că: ,,Dumneavoastră n-ați făcut educație sexual la școală?’’ și zic: ,,Tinere… te desfid! Una, că nu știi care e specialitatea mea, în biochimie și în chimie și a doua zic: ,,Să știi că noi nu nimeream niciodată la WC-ul fetelor. Aveam atât de mult bun simț încât nu ne trebuia educația sexuală.’’
Silvian Nanea — Știați unde este.
Părintele Constantin Necula — Da. Dar, dacă educația sexuală anulează bunul simț, avem o problemă. Înseamnă că nu e educație, ci e ideologizare. Ideologizarea naște monștrii. Îi vedem, sunt liberi, strigă pe stradă după noi câteodată. iar strigătul lor nu e ,,Pocăiți-vă! Că s-a apropiat împărăția cerilor!’’ Nu. Nu. Prostiți-vă! Că e departe împărăția cerurilor, știi.
Silvian Nanea — Mă gândesc că v-ați întâlnit în viața dumneavoastră cu unii dintre cei care au suferit în închisorile comuniste
Părintele Constantin Necula — În repetate rânduri.
Silvian Nanea — Ce experiență oare ne-ați putea împărtăși?
Părintele Constantin Necula — Oamenii în fața cărora stau în poziție de drept și după moartea lor. Eu aș declara toate mormintele foștilor deținuților din România monument istoric.
Silvian Nanea — Cum a fost pentru ei?
Părintele Constantin Necula — A, n-ai cum să… nici ei n-aveau cuvinte. Unii dintre ei, pentru că nu puteau explica, tăceau. Sunt mii de pagini de memorii pe care le-am citit și cum să spun eu… m-am bucurat că există, dar m-am întristat că a fost posibil.
Silvian Nanea — Vă spun acest lucru, pentru că bunicul meu Petrache Nanea, în 1958, tot din motive religioase a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică, ulterior pedeapsa a fost a fost comutată în închisoare și până în ’64, când a fost acea eliberare generală, aproximativ, a făcut șase ani de închisoare.
Părintele Constantin Necula — Eu am cunoscut foarte mulți și de la ,,Oastea Domnului’’ și din biserică, mă rog, și ,,Oastea Domnului’’ tot în biserică, dar din biserica propriu-zisă, Dumnezeu a rânduit să-l cunosc pe părintele Zosim Oancea, de exemplu. De la Sibiu, tatăl părintelui Dorin Oancea și bunicul actualului decan al facultății noastre de teologie e Constantin Oancea. Omul era… s-a simțit că a făcut corect închisoarea. Știi cum zic, pentru el a fost o chestie care l-a așezat. I-a pus în ordine prioritățile, foarte mult m-a impresionat nu și-a pierdut frumusețea ochilor și nici candoarea rugăciuni. Apoi din familia soției, bunicul soția a făcut și el la ani grei de pușcărie pentru ,,Oastea Domnului’’, fratele Ghiță Precupescu care pentru mine a rămas așa un fel de o poveste plăcută. Aici în zona Aradului de exemplu, l-am cunoscut pe fratele Moise, nu cred că a făcut neapărat pușcărie, dar în prezent a suferit enorm pentru că știi, era cântecul ,,La pușcăria mică, la pușcăria mare’’ știi, adică unii au stat în celule, alții au stat într-o celulă mai largă. Dar urmăriți, arestați, umiliți. Pentru mine modelul maxim de rezistență e fratele Traian Dorz, dintre toți pe care nu i-am cunoscut dar îi apreciez enorm și a căror viață o citesc. Cum, de exemplu îl pomenesc pe părintele Dimitrie Bejan la sfinți, sau pe Nicolae Grebenea la sfinți efectiv. Sunt mii de anonimi care au ținut țara asta în spate. Soldați care au refuzat să împuște femei, care au refuzat să divorțeze de soții lor ca să rămână fidele hotărârii că sunt în Hristos soțiile soților lor. Un popor de mame care își așteaptă copii. Asta suntem. Noi n-am reușit să facem dreptate. Când faci din Vișinescu subiect de copiuțe și de caricatură, iar din Feciorul prilej de batjocură, înseamnă că ai rezolvat-o. E și foarte greu. Mulți din fiii celor de atunci aflați în justiție continuă să fie prezenți în justiție. N-avem voie să ne micim. Anul trecut sau acum doi ani au publicat niște istorici de la Cluj, au reușit să publice primul volum al anonimilor, cum zic ei. ,,Condamnați fără judecată de Tribunalul de la Cluj’’ Păi, un volum de vreo 800-900 de pagini acolo. Ți se face rău. Există o răzbunare a lor în schimb, să știi. Pe mine m-a impresionat foarte tare, m-am dus la Sighet și un puști haios, durduliu, grăsuț se juca pe acolo cu o sabie de plastic, era Mihai Viteazul, partea a treia. Nimic. Amza Pelea și Rebengiuc nimica toată pe lângă el. Și puștiul foarte convins că el eliberează… la un moment dat l-am văzut că tace și dispare de lângă părinți. Avea un sendviș și un baton de ăla lung cu salam și era ora prânzului, adică, când lovește glicemia. Când mă duc, îl găsesc în genunchi în celula în care a stat Maniu și îl întreb: ,,Ce faci?’’ și zice: ,,Am venit să-i aduc de mâncare, că am auzit că ăștia nu i-au dat de mâncare Dacă la noapte vine și are nevoie să mănânce?’’ În aceeași zi, o oră și ceva mai încolo, alt copil din altă zonă a țării, că asta era de undeva din sud, ăsta era mai nordist. Cu o minge mare roșie, dar un roșu de ăla de îți lua ochii!
Silvian Nanea — Așa…
Părintele Constantin Necula — Noi filmam pentru ,,Bucuria Credinței’’ cu Victor Dochia, cred că era al doilea sau al treilea episod în Sighet, oricum emoționantă toată povestea. Și-l văd pe puști că intră la Neagra și lasă mingea. Zic ,,De ce o lași?’’ ,,Da, că… dacă la noapte vrea să se miște un pic? Să aibă.’’ Adică, dacă niște copii din aceeași țară în care tu ai fost ucis, vin să-ți aducă un sandviș să reziști peste noapte și dacă te întorci să ai o minge de joacă, înseamnă că au învins. Au învins. Pe oamenii ăștia nu-i mai învinge nimeni niciodată. Facem noi teorii. Nu, nu. Au învins, au învins. Cum au învins? Pentru că, atunci când mergi la Jilava de exemplu, găsești urmele lor pe pereți. Cât de parșiv a putut să gândească cel care a făcut depozit de sare din pușcăria de la Sighet în speranța că rade urmele, sau cel care a făcut saivan de oi peste locul în care erau executați prin împușcare deținuții de la Jilava? În speranța că se așază strat după strat, după strat, după strat, după strat de mizerie de oi. Oile mai deștepte ca oamenii, partea cu piatra n-au mâncat-o și când au făcut săpături le-au descoperit pe ziduri toate gloanțele trase. Mă rog, așa s-a știut până unde a fost carabina siguranței și de unde a început madera securității.
Silvian Nanea — Dar ceva din energia, din suferințele lor, din sufletul lor este prezent acolo?
Părintele Constantin Necula — La Râmnicul Sărat. La Râmnicul Sărat până la ultimele filmări pe care le-am făcut, le-am făcut chiar cu puțin timp înainte de a începe proiectul de restaurare de acolo aveai senzația că atunci a plecat Vișinescu cu echipa de acolo. Iar niște copii mâncau pe treaptă, o treaptă a camerei paznicului de acolo. Un om absolut fenomenal! Sper să-l mențină nici nu știu, autoritatea care se ocupă acolo de loc. Un om simplu care ne-a explicat, știa despre Râmnicul Sărat mai multe de cât istorici în toată forma. El mânca cu copiii în fiecare dimineață la ora 10:00 câte o pungă de pufuleți. Asta înseamnă că s-au răzbunat, că au biruit. Au intrat copii înăuntru și se jucau, făceau ceva și cineva zice ,,Shh!’’ Nu ziceți ,,Shh!’’ că aici s-a zis timp de 10, 15, 20 de ani. Lăsați-i să strige, să le vestească că nu că suntem liberi.
Silvian Nanea — Cum putem spune și noi în momentul când trecem dincolo că am biruit.
Părintele Constantin Necula — Păi nu o spunem noi. Ne vede domnul și zice ,,Bine, slugă vrednică și credincioasă.’’ Raiul e pentru oameni. Iadul e pentru complicații.
Silvian Nanea — Există iad?
Părintele Constantin Necula — Iadul a fost biruit Asta este ideea pe care biserica ne-o transmite. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că este iad. Tu, dacă vrei un spațiu fără ziduri și fără poarte în care ne înghesuim să stăm unii în alții ca berbecii, fără să gândim. Un spațiu în care ne înfundăm unii pe alții. Eu cred că iadul a fost biruit.
Silvian Nanea — Și atunci care este perspectiva pentru cei care sunt răi? Uite, mă gândesc, de exemplu că vedem, sau avem impresia cumva că celor răi le merge bine.
Părintele Constantin Necula — Da nu-i pe fișa postului, nu-s judecătorul. Sunt eu. Trebuie să văd, să constat ce pot face pentru cei care cer ajutorul. Să știi că sunt unii atât de săraci, n-au decât bani. Ai pătimit-o și tu destul pe tema asta. Când ai bani și nu mai ai nicio bucurie. Te trezești dimineața zici ,,Băi, ce-mi lipsește?’’ Constați că nu-ți lipsește nimic. Atunci de ce trăiesc? Pentru că de fapt, un gol naște învierea. Un mormânt gol e cel care provoacă aducerea aminte de înviere. Eu nu mai… cum zicea tata, avea vorbă ,,Eu nu dau doi bani pe omul bogat.’’ avea dreptate. A venit la mine odată un domn să-mi plătească un botez, mult. Erau la bani acolo și zic ,,Îmi pare rău dar eu pe botez oricum nu iau bani. De la dumneavoastră n-aștept bani.’’ ,,Dar ce așteptați?’’ ,,Să vedeți! Oamenii care au nevoie de dumneavoastră, să vedeți. Să nu fiți indolent.’’ S-a enervat, știi? E ca și cum l-aș fi făcut indolent. Dar nu l-am făcut indolent. Am rămas prieteni, am mai trăit vreo cinci ani buni în care a făcut minuni aproape, s-a stins tâmpit. Dar, nu discutăm. Nu-i vina lui. Deci chestii de genul ăsta. Sau oameni care și-au făcut case de, doamne zici că mai au puțin și un heliodrom le lipsește și piscină deasupra casei susținută de niște piloni legați de Marte.
Silvian Nanea — Și în interiorul lor este un gol imens!
Părintele Constantin Necula — Nimeni nu-i.
Silvian Nanea — Nu e nimic…
Părintele Constantin Necula — Nu-i nimic. Nu e nimic. Și ca prima soacră când a ajuns pe Lună a zis ,,Ia uite ce praf e aici!’’ Cam așa și la ei. Sun niște soacre, nu văd decât praful pe mobilă.
Silvian Nanea — Ce ne învață Iisus prin învierea lui?
Părintele Constantin Necula — Că suntem nemuritori. Că parte din învierea asta a lui este transferabilă. E unic coordonator de credite în înviere. Atât. Din când în când mai dă mână liberă sfinților să ne aducă aminte.
Silvian Nanea — De fapt ne răscumpără din moarte, din păcat…
Părintele Constantin Necula — Da. Din moarte, în primul rând. Mie îmi place să le spun studenților că suntem toți candidați la înviere. Uite aici campania electorală. Cine candidează la Înviere? Nimeni nu vrea. Nu pare un câștig Învierea. Nu pare un câștig acum.
Silvian Nanea — Nu, că pe noi ne sperie în principal moartea. Nu ne mai gândim că există și posibilitatea învierii.
Părintele Constantin Necula — Te asigur că pe unii nu-i mai sperie nimic.
Silvian Nanea — Dar, la un moment dat în viață trăiești cu impresia că ești nemuritor.
Părintele Constantin Necula — Nu numai asta, noroc că au făcut ăștia ANAF și DNA că altfel nu, chiar nu-i mai sperie nimic. Eu le spun tot timpul prietenilor pe care îi am: ,,Fiți de grijă să nu vă confundați forța pe care v-o dă neputința lor, cu forța pe care v-o dă puterea lui Dumnezeu.’’ E mare diferență între o putere care vine de sus și altă putere care se transmite din frică. Puterea care vine de sus, vă face să vedeți lumea. Puterea care vine din frică vă ascunde lumea și ați învățat și voi cum se ascund.
Silvian Nanea — Și cum putem cumva să ne concentrăm, sau simțim cumva că ne dedicăm viața lui Dumnezeu având în vedere lucrurile zilnice cu care ne confruntăm?
Părintele Constantin Necula — Păi, oricum finalul nu e aici. Om muri și om vedea! Putem face eforturi foarte atente, rugăciune, prezența la Liturghie, spovedanie, împărtășanii, dar toate astea au în ele în mijlocul lor atenție sporită față de propria persoană. Noi tot timpul suntem atenți să nu supărăm. Da, dar nu-i suficient. Uneori trebuie să superi. Ăsta e adevărul. Cred că e un pic mai mult de atâta. Cred că efortul trebuie să vizeze în primul și în primul rând capacitatea de a-l privi în ochi pe Dumnezeu cu rușine, dar fără regrete. Toți suntem păcătoși. Putem să fim un copil de o zi, are deja păcate.
Silvian Nanea — Și să acceptăm până la urmă și păcatele noastre.
Părintele Constantin Necula — Nici măcar. Dar să ne bazăm pe mila lui. Eu mă bazez pe mila lui Dumnezeu. Nu știu cât reușesc să pocăiesc, par foarte sec așa din afară și… dar eu sunt sincer când spun asta, că sper să pot pocăi păcatele mele.
Silvian Nanea — Cum ne putem ierta noi înșine?
Părintele Constantin Necula — Doar primind iertarea lui Dumnezeu. Cine crede că se iartă pe sine și apoi primește iertarea, greșește. Întâi primește iertarea lui Dumnezeu și apoi face podul să te ierți pe tine.
Silvian Nanea — Cumva să acceptăm iertarea lui Dumnezeu?
Părintele Constantin Necula — Și s-o primim cu bucurie. E un semn de iubire. Știi că oamenii care nu se iartă nu prea gustă din iubire. Sunt așa un fel de narcisiști fracturați. Ori, taina reală a iertării lui Hristos este că ne dă posibilitatea fundamentală de a înțelege că suntem iubiți, deci nemuritori. Pentru că, nu? Declarația cea mai bună de iubire: Tu n-ai să mori niciodată!
Silvian Nanea — Cum putem accepta iubirea altora? Sau iubirea din partea altora?
Părintele Constantin Necula — Fiecare după firea lui. Unii mai ușor alții mai greu. Unii aproape niciodată. Îmi povestea odată cineva că era un domn foarte acru în familia lor și că ăsta a murit. Avea un nepot care îl iubea foarte tare, dar moșul nu arătase niciodată un sentiment față de copil. Dar ăla mic îl iubea de crăpa! S-a dus ăla mic la mormânt ,,Bunicule, ai plecat! Eu te iubesc! Mi-e dor de tine!’’ S-a crăpat mormântul. Și unul dintre ei zice: ,,Cică numai acum a priceput.’’ Știi? Nu trebuie să crape mormântul, trebuie să ne crape masca asta de indolență ceva mai devreme.
Silvian Nanea — Cumva să ne permitem să exprimăm iubirea și sentimentele.
Părintele Constantin Necula — La fiecare statuie Dumnezeu sapă cu câte o dăltiță, cu picamăr. Cu ce-o mai fi, nu mai știu alelalte. Că sunteți ingineri, știți mai bine ca mine. Dar există un rotopercutor de ăsta care lucrează la noi. Tot timpul ne… partea asta cu iubirea ne-o dă ca să ne arate că suntem ființe vii. Am spus-o și am s-o repet tot timpul. Sper ca după ce mor, să văd pe câțiva dintre cei pe care n-am reușit să-i îmbrățișez suficient și să mi-cer iertare că n-am reușit să-i îmbrățișez mai mult. Noi, pentru a ne împlini misiunile noastre, inclusiv în… era să zic amărâta asta de înregistrare. Dar nu e amărâtă deloc. Noi ne-am uitat acasă oamenii. Nu ne-am sunat părinții. Știi, adică, ca să poți să pui într-un loc, trebuie să lași dintr-un loc. Și atunci trebuie să ne cerem iertare.
Silvian Nanea — Și cum echilibrați dumneavoastră viața de preoție cu… iată!
Părintele Constantin Necula — Nu-mi iese tot timpul, dar fac ce pot. Fac ce pot și sunt umil. Nimeni nu știe ce lungi sunt nopțile de singurătate ale unui preot, oricât ar fi el de ,,moacă socială’’, știi? Eu sunt extrem de bucuros de tot ce mi-a dăruit Dumnezeu.
Silvian Nanea — Sincer, eu am simțit foarte profund momentele acestea și discuția noastră. Vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru aceste momente și să-i mulțumim și lui Iisus Hristos și creatorului că ne-a permis, iată, să ne întâlnim în această conjunctură. Iată, în acest podcast.
Părintele Constantin Necula — Acest studio.
Silvian Nanea — În acest studio! Prin care, iată…
Părintele Constantin Necula — Știi că studioul era locul unde faci un studiu.
Silvian Nanea — Da!
Părintele Constantin Necula — Noi nu mai știm asta. Astăzi am studiat cât de posibil ne este să privim departe!
Silvian Nanea — Da și din perspectiva spiritualității, până la urmă, trebuie să ajungem la simplitate și la omul de lângă noi.
Părintele Constantin Necula — În latină traducerea cu ,,Ieșiți în larg!’’ când ne spune Mântuitorul Apostolilor este ,,Duch in altum!’’, dar ,,Duch in altum’’ înseamnă și ,,Du-te în larg!’’ și ,,Du-te în adânc și înălțime.’’ E același verb. Mare Dumnezeu!
Silvian Nanea — Ce mesaj de final doriți să le transmiteți?
Părintele Constantin Necula — Adevărat a înviat! Silvian Nanea — Adevărat a înviat! Hristos a înviat! Dragilor, vă mulțumim pentru că ați rămas până la final. Meditați, vă rog, la viața voastră și gândiți-vă profund la aproapele de lângă voi, așa încât să faceți, să facem ceea ce trebuie pentru a privi departe cu încredere! Vă mulțumim!